O diversiune
Propunerea presedintelui Psd, d-l Adrian Nastase, de modificare a Constitutiei a starnit uriase valuri mediatice. D-l prim-ministru a sustinut - pe buna dreptate - ca Romania trebuie sa devina o republica parlamentara, actuala ierarhie a puterii suferind de lipsa unei delimitari clare a competentelor, ceea ce genereaza interferente, suprapuneri si blocaje in actiune. Romania este actualmente o republica semiprezidentiala, seful Statului - ales prin vot direct - avand largi prerogative in domeniul politicii externe si al apararii, dar si, indirect, in cel al "internelor", el putand numi premierul, prezida sedintele Guvernului sau dizolva Parlamentul. Bicefalia poate duce la tensiuni inutile atunci cand politica presedintelui intra in divergenta cu cea a premierului, cum s-a intamplat, de exemplu, sub regimul Constantinescu. Dupa d-l Nastase, presedintele ar trebui sa aiba un rol decorativ, de reprezentare, votul indirect al parlamentarilor fiind - din aceasta perspectiva - suficient. Puterea s-ar concentra astfel efectiv in mainile premierului, singurul raspunzator de functionarea administratiei. Evident, premierul ar fi liderul partidului victorios in alegeri, fundamental fiind programul propus de el cetatenilor.
D-l Nastase a adus si alte argumente pentru amendarea Constitutiei. Bicefalia se prelungeste in toate rapoartele institutiilor politice de baza. Camera Deputatilor si Senatul au, de exemplu, aproximativ aceleasi atributii, impiedicandu-se reciproc, in multe cazuri, in luarea deciziilor. Iar votul "pe lista" este ineficient, favorizand coruptia, locurile eligibile fiind, de regula, cumparate cu bani grei, recuperabili desigur la adapostul "imunitatii" astfel dobandite. Constitutia in vigoare mai are si alte anomalii. Proprietatea, fermentul oricarei societati concurentiale, este doar "ocrotita", nu garantata. Modificarea Constitutiei este necesara si in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana. Majoritatea statelor Ue sunt democratii parlamentare, optiunea pentru acest sistem politic exprimand clar vointa de aliniere a Romaniei. Pe scurt, revizuirea inseamna a fi in pas cu vremea, etapa inceputa in 1991, cand s-a adoptat prin referendum actuala Lege Fundamentala, urmand sa se incheie in 2004, odata cu iesirea din scena a presedintelui Ion Iliescu. Constitutia conceputa atunci - a recunoscut d-l Nastase - viza in special legitimarea rolului jucat de acesta.
Argumentele d-lui Nastase sunt, repet, corecte. Schimbarea Constitutiei este realmente o necesitate. Dar trebuie sa ne intrebam de ce a ales premierul tocmai acest moment pentru lansarea propunerii sale? Cui serveste ea si la ce serveste? S-au rezolvat, oare, toate marile probleme ale tarii pentru a trece la dezbaterea unor modificari ce vor deveni efective abia peste doi ani? Analistii politici s-au centrat pe surprinderea beneficiarilor prezumtivi ai adoptarii noii structuri constitutionale. Majoritatea lor l-a desemnat ca principal castigator al schimbarii Constitutiei pe insusi Adrian Nastase, autorul propunerii. D-l Nastase este liderul celui mai important partid romanesc, Psd-ul. Este greu de crezut ca in 2004 Psd-ul va fi depasit de alt partid, chiar daca nu va dobandi procentele actuale. Liderul sau va fi automat insarcinat cu formarea Guvernului, fie si pe baza negocierii unei coalitii majoritare. D-l Nastase stie ca, facand anume concesii la stanga sau la dreapta, poate gasi oricand parteneri. Sustinerea revizuirii Constitutiei de catre Pnl si Udmr arata ca nu si-a gresit calculul. Liberalii nu au certitudinea ca viitoarele alegeri vor marca revirimentul partidului lor, ceea ce i-ar condamna la cel putin alti patru ani de opozitie. Modificarea Legii Fundamentale le-ar deschide calea unei participari conditionate la guvernare, in asteptarea unor vremi mai bune. Iar Udmr-ul, sigur pe fidelitatea alegatorilor sai, socoteste ca rolul sau de garant al majoritatii va creste, putand sa obtina noi concesii.
Unii jurnalisti au vazut in propunerea d-lui Nastase o stratagema pentru eliminarea potentialilor sai rivali in cursa pentru Cotroceni. Intr-adevar, atat Traian Basescu, cat si C.V. Tudor, cei mai probabili rivali ai lui Adrian Nastase intr-o batalie prezidentiala, au mult mai putine sanse de a fi alesi de un Parlament in care partidele lor vor fi minoritare. D-l Basescu are o cota a popularitatii apropiata de cea a premierului, dar Pd-ul, partidul pe care il conduce, are prea putine sanse ca in 2004 sa devina primul partid al tarii. Prm-ul este, la randu-i, in recul, audienta sa fiind, ca si in cazul Pd-ului, mult sub cea a liderului. Pentru Traian Basescu si C.V. Tudor singura modalitate de accedere la functia suprema este confruntarea directa cu seful Psd-ului. Reducand atributiile presedintelui, d-l Nastase face neatractiva o functie pe care nu este sigur ca ar putea-o dobandi. Crescand puterea premierului, el isi asigura pe timp nelimitat (pentru ca regula celor doua mandate nu ar mai fi functionala) dominatia. Or, d-l Nastase a dovedit deja ca ceea ce-l intereseaza este puterea concreta, totala, fara limite. Cata vreme partidul pe care-l conduce va sta solidar in spatele sau, el va fi sigur ca nimic nu-l va putea opri sa-si realizeze planurile. Psd-ul si-a creat un sistem de complicitati care va fi foarte greu de demolat in urmatorii ani.
Cred, totusi, ca nu acesta a fost obiectivul imediat al d-lui Nastase atunci cand si-a lansat surprinzatoarea propunere. Asa cum am notat mai sus, discutia pe care el a deschis-o este oarecum prematura. D-l Nastase a realizat, pur si simplu, o diversiune. El si-a propus sa abata atentia electoratului de la marile scandaluri de coruptie in care, alaturi de numele unor "bonzi" Psd-isti, numele sau a inceput sa fie citat tot mai des. "Armagedon Ii" a fost numai un inceput, dar impactul la electorat s-a vadit extrem de puternic. Este drept ca el a fost accentuat si de reactia nervoasa a premierului, care a uitat brusc de democratie, de manierele occidentale afisate. D-l Nastase a anuntat, cand s-a mai calmat, o viguroasa campanie anticoruptie. Cand a constatat ca firele afacerilor veroase duc insa pana in ograda lui, a lasat-o mai moale. Cum ar fi putut oare liderul Psd sa-i sanctioneze pe membrii marcanti ai formatiunii sale, ca d-nii Vacaroiu, Mitrea, Sechelariu etc., fara sa-si taie craca de sub picioare? Chiar daca personajele pomenite fac parte din grupari interne opuse premierului, excluderea lor nu i-ar face un serviciu, putand chiar sa-i scindeze partidul. Si, prinsi cu mata in sac de presa independenta, ele vor deveni mult mai obediente fata de vointa liderului. Preferand sa avem iarasi o "coruptie fara corupti", d-l Nastase si-a aruncat bomba revizuirii pentru a bloca - cel putin pentru moment - continuarea investigatiilor presei.
Propunerile d-lui Nastase pot avea, daca vor fi realizate, efecte paradoxale. Premierul a avut ca prim obiectiv diversiunea, dar nu ar fi nemultumit daca si celelalte tinte ar fi atinse. O noua ratare a admiterii in Nato sau o explozie de nemultumire populara i-ar putea da insa proiectele peste cap. D-l Iliescu isi incheie intr-adevar peste doi ani ultimul mandat prezidential. Nu inseamna ca, o data cu aceasta incheiere, cariera lui politica a luat sfarsit. In 2004, d-l Iliescu ar putea redeveni sef de partid. O republica parlamentara i-ar conveni de minune. Aparenta lui neimplicare in scandalurile de coruptie, deschiderea spre conciliere nationala i-au asigurat o imagine de marca mult mai consistenta decat cea a premierului. Si atunci, s-ar putea ca zicala "Nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste" sa se adevereasca.Toma Roman