"Regula" si "exceptiile" lui DumnezeuDespre miracole si minuni, cu parintele Ioan I. Popescu, preot paroh la Biserica "Icoanei" din Bucuresti</b><b>"Minunile nu sunt lucrarea lemnului zugravit""Nu icoanele facatoare de minuni au <<puteri magice>>, ci lacrimile Maicii Domnului, in cer"
- De multa vreme, revista noastra aduce in atentia cititorilor sai, foamea de "minuni" si "miracole" care ii incearca astazi pe credinciosi. Deznadejdea in care traim Il arata pe Dumnezeu ca pe unica noastra speranta, dar o speranta de la care se asteapta sprijin concret. Si, dupa cum se vede in ultima vreme, semnele acestea se inmultesc. Parinte, ar putea exista o "definitie" a minunilor, mai ales ca multe dintre ele se savarsesc chiar in biserica unde slujiti?
- Fiindca de curand s-a publicat in revista dvs. un articol despre minunile savarsite de Icoana Nascatoare de Dumnezeu de-a lungul timpului, aici, in parohia noastra, as vrea sa pornesc chiar de la acest exemplu. Minunile acestea nu sunt, ca sa spun asa, lucrarea lemnului zugravit, ci insasi lucrarea Maicii Domnului, prin harul Duhului Sfant. De la bun inceput trebuie precizat acest lucru, ce pare naiv de simplu, pentru a indeparta prejudecatile mistice ale credinciosilor, a caror adoratie transforma deseori obiectele de cult, mai ales icoanele, in obiecte de idolatrie. Este extrem de importanta o asemenea mentiune! Totusi, in egala masura, ramane valabila realitatea conform careia Dumnezeu nu lucreaza oriunde la fel, cu aceeasi milostivire, ci numai in locurile alese de El, chiar daca marirea si puterea Sa sunt fara de margini. Exista locuri sfintite, afierosite, in manastiri, in biserici, fie in jurul unui mare duhovnic, fie in jurul unei icoane minunate. Un astfel de loc ar putea fi - o spun cu toata modestia crestina - chiar si aici, la noi, in jurul Icoanei ce a dovedit ca este Facatoare de Minuni. Dar nu noi, oamenii, am ales acest loc, ci Insasi Icoana si-a ales locul, dupa socoteala nevazuta a Celui de Sus, asa cum arata si legenda descoperirii acestei miraculoase alcatuiri, tocmai aici. Vreau sa subliniez acest fapt, atat din motive de smerenie, cat si pentru a-i lamuri pe credinciosii care cauta cu orice pret senzationalul minunilor, mai mult decat lucrarea adanca a Duhului Sfant! Maica Domnului se roaga pentru noi fara incetare, oriunde si oricand, numai ca efectele concrete ale rugaciunilor Sale se vad mai bine acolo unde este iubire si credinta. Nici un preot nu trebuie sa osteneasca a repeta aceasta tuturor credinciosilor ce alearga doar la locurile aureolate de valva superficiala a senzationalului! Maicuta Domnului nici macar nu asteapta sa-I cerem noi ceva anume, noi, cei care ne rugam abia din cand in cand, mai ales atunci cand avem nevoie de ajutor, ci sta in genunchi, in fata Tronului Slavei Ceresti, si se roaga neintrerupt acolo, in ceruri, la Fiul Ei, pentru iertarea si mantuirea noastra... Noi trebuie doar sa patrundem cu mintea, cu sufletul, daca avem destula iubire si credinta, in orizontul nevazut al rugaciunilor Sale, caci Ea este, cu adevarat, si Maica Noastra, a tuturor celor oropsiti de pacate sau de necazuri de pe lumea asta. Prin acest "mecanism invizibil" al milei sale rugatoare, Maica Domnului isi indupleca Fiul si abate asupra noastra lucrarea Duhului Sfant, provocand acele "intamplari" care se pot numi miracole. Nu icoanele facatoare de minuni au "puteri magice", ci lacrimile Maicii Domnului, in cer... Este atat de simplu, dar iti trebuie o credinta atat de mare ca sa intelegi!
"Nu dobandesti mila Celui de Sus numai cu cateva lumanari aprinse la icoana"
- Oare minunile sunt meritate de toata lumea sau numai de crestinii cu mare evlavie, care dovedesc ascultarea poruncilor Celui de Sus?
- Orizontul formelor concrete de manifestare a minunilor este infinit, tot asa dupa cum Iubirea si Indurarea lui Dumnezeu nu pot fi cuprinse, in maretia lor, de mintea omeneasca. De pilda, se spune ca este o adevarata minune atunci cand un pacatos se intoarce pe calea cea buna, ca se face "mare bucurie in ceruri" in acea clipa. Suntem inconjurati de minuni la tot pasul, cu toate ca nu mai avem ochi sa le vedem in graba vietii! Asta nu pricep crestinii care fug dupa senzational si valva... Dar si aici trebuie clarificat ceva esential, pentru ca multi credinciosi cad intr-o mare eroare. Nu dobandesti mila Celui de Sus numai cu un Acatist lasat la biserica, din cand in cand, si cateva lumanari aprinse la icoana. Credinta inseamna fapte, nu vorbe, inseamna "cresterea interioara" in intelepciune, cumpatare si iubire de Dumnezeu, ca si in iubirea sau mila fata de aproapele tau, iar, pentru a ajunge la acea evlavie care sa starneasca Indurarea Celui de Sus, nu sunt de ajuns o ora, o zi sau un an, ci - de cele mai multe ori - chiar si o viata intreaga. Noi trebuie sa crestem spre Dumnezeu treptat, pe toata durata existentei noastre pamantesti. Acesta este ragazul pe care El ni l-a lasat. Nasterea noastra inseamna chemarea spre El, iar noi, pana la sfarsitul vietii, raspundem prin faptele, vorbele si gandurile noastre acestei chemari. Raspunsul este insasi cresterea noastra! Cand s-a oprit ceasul vietii, ne-am oprit si noi din aceasta crestere. La "statura" aceea la care am ajuns, vom ramane in vesnicie... Unii oameni pot sa ajunga uriasi, ca sfintii, folosind bine ragazul vietii ce li s-a dat, iar altii pot sa ramana pitici pentru totdeauna. Inca si mai rau ar fi sa "descresti" pe parcursul existentei tale!... Daca fiecare crestin care vine sa se roage aici, la noi, in sfanta biserica sau la oricare alta icoana, ar fi constient de aceasta crestere necesara, atunci si-ar putea da seama ca, de cele mai multe ori, necazurile ce ne aduc la biserica, ocazional - in loc sa venim regulat, din proprie initiativa, asa cum s-ar cuveni -, sunt doar "masurile pedagogice" ale Celui de Sus, menite sa ne indrepte pe calea cea buna. Noi punem pe seama hazardului aproape tot ceea ce ni se intampla, in bine sau in rau, ignorand cel mai ades ca acestea sunt chiar raspunsurile pe care le primim de la Dumnezeu, dupa masura faptelor noastre. El nu vrea sa ne pedepseasca atunci cand vreun necaz ne poarta la icoana si la rugaciune, ci vrea doar sa ne ajute, aratandu-ne tocmai adevarata carare de care, poate, ne-am indepartat, din nebagare de seama. In limbaj modern, Dumnezeu este mult mai "subtil" decat ne-am putea noi inchipui vreodata! Pe scara acestei cresteri de care vorbeam, pot aparea la anumite perioade acele evenimente iesite din comun, numite "minuni", fie ca sunt induplecate de rugaciunile Maicii Domnului, fie ca sunt meritate de vreun mare ostenitor crestin... Foarte multe minuni petrecute in ultimele doua milenii sunt legate de Maicuta Domnului, caci Ea L-a purtat in pantec pe Insusi Fiul Domnului, tocmai de aceea iubirea, mila si lacrimile ei in rugaciune au cea mai mare trecere la indurarea Celui de Sus. Insa trebuie adaugat neaparat ca minunile au rolul de a intari credinta, pentru a ne ajuta sa dobandim mantuirea sufletelor noastre. Dumnezeu, in Marirea Sa fara de margini, nu are nevoie sa-Si faca "publicitate" prin minuni, pentru a-Si dovedi Atotputernicia! Cel de Sus face minuni doar pentru noi, atunci cand crede numai El ca este cazul, caci minunile Sale nu au vreun scop in sine... Asta trebuie sa inteleaga credinciosii astazi, mai mult decat oricand!
"Daca nu stii sa iubesti, sa ajuti, degeaba strigi: <<Doamne, fa o minune cu mine!>>"
- Cu toate astea, mai ales in zilele noastre, crestinii nu inteleg minunea ca pe-o exceptie, ci ca pe o dovada concreta a existentei lui Dumnezeu. Iisus a inviat din morti oameni, a vindecat paralitici, orbi, leprosi... Tocmai de aceea, lumea alearga la icoane facatoare de minuni, precum cea pe care o pastoriti, cu mare speranta in suflet, atunci cand apar incercari grele in viata.
- Sigur ca Mantuitorul a facut nenumarate minuni, dupa cum povestesc evanghelistii, insa ele aveau un caracter cu totul exceptional, nu numai fiindca erau savarsite, in chipul cel mai direct, de Una dintre Persoanele Prea Sfintei Treimi, ci si pentru ca aveau menirea sa dovedeasca lumii intregi ca El este, cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu, iar invatatura Sa reprezinta calea de urmat spre salvarea sufletelor. Dar acest, hai sa-l numim asa, "registru al minunilor", in sensul de categorie, la care se adauga, pastrand toate proportiile, miracolele ce se petrec in ziua de azi - vindecari de boli incurabile, indepartarea celor mai felurite necazuri, ajutor in saracie si ananghie, tot ce alina suferintele noastre trupesti sau sufletesti - reprezinta "exceptiile" de la "regula normalitatii divine". Pentru mine, ca preot, dar si ca simplu crestin, "regula" este marea minune prin care Dumnezeu a creat universul si neamul omenesc... Minunea este puterea Celui de Sus, dovedita si intr-un fir de iarba, dar si in maretia cerului instelat, dincolo de care se afla intregul univers, cel infinit, al Creatiei Sale. Minunea "normala" o reprezinta si scurgerea armonioasa a anotimpurilor, minunea se vede si in roadele pamantului, dar si in frumusetea domestica si pasnica a vietii noastre de zi cu zi sau in cresterea copiilor nostri. Omul insusi, care stie sa se bucure de toate acestea, laudand Numele Celui de Sus, este o minune, la randul sau. Toate acestea, prin chiar existenta lor, aduc slava in fiecare clipa celei mai de necuprins minuni in maretia "normalitatii" sale, care este InsasiCreatia Divina... Aceasta este "regula", iar celelalte sunt "exceptiile"! In graba vietii, multi dintre noi nici nu mai baga de seama ca suntem martori ai acestei minuni in fiecare zi, iar aparentele care o ascund intelegerii noastre pripite sau neatente raman dovada supremei modestii a Insusi Creatorului acestei lumi. Ma cutremur chiar si in clipa cand rostesc aceste vorbe!... Noi nu trebuie sa mai alergam dupa "exceptii" ca sa ne intrezarim credinta si sa dovedim ca exista Dumnezeu cu adevarat. Trebuie doar sa ne uitam bine in jurul nostru, pentru a intelege ca Dumnezeu se dovedeste pe Sine prin reguli, nu prin exceptii... Oamenii mai putin educati, mai putin pregatiti duhovniceste alearga dupa acel "registru al minunilor" de care va pomeneam, alearga dupa "exceptii", in acest fel riscand sa cada in tot soiul de rataciri. S-ar putea spune ca ei cauta latura "spectaculoasa" a crestinismului, ajungand, nu o data, la mana unor impostori, ca sa nu mai adaug ca pot aparea atatea false minuni ce apartin "altcuiva"... S-a umplut pamantul de "ghicitori", "clarvazatori", falsi profeti sau sarlatani! Daca esti la o stramtoare atat de mare, incat ti se pare ca doar o minune dumnezeiasca te mai poate salva, atunci roaga-te cu mare putere si incredere in orice biserica, fara sa uiti ca, asa cum ti-a spus Insusi Cel Care S-a Rastignit pentru tine, "credinta muta muntii din loc". Dar, daca nu stii sa iubesti, sa ajuti, sa ierti, de pomana strigi: "Prea Sfanta Fecioara, ajuta-ma, scapa-ma!" sau "Doamne, fa o minune cu mine!"...
- Parinte, fiindca am ajuns la finalul discutiei noastre, ce sfaturi le dati credinciosilor pentru a binemerita ajutorul divin? Cum sa-L induplece pe Dumnezeu? Cum sa se fereasca de false minuni?
- Cel de Sus stie, intotdeauna, mai bine decat noi insine, cat si cum trebuie sa fim ajutati! Sa lasam in seama Lui aceasta purtare de grija. Noi sa-I aratam credinta prin ferirea de pacate si prin ascultarea poruncilor Lui. Fiecare va primi dupa stradania sa. Nu in ultimul rand, am sa-i sfatuiesc pe crestini, in mod cu totul neasteptat pentru unii dintre ei, sa se fereasca pe cat posibil pana si de minunile autentice! De ce? Ei bine, pentru ca nu suntem sfinti ca sa avem "darul deosebirii duhurilor" si riscam, oricand, sa confundam o falsa minune cu una adevarata... Cel care lucreaza cu asa-zise "minuni", mai mult decat Dumnezeu, este chiar diavolul, pentru a ne atrage in cele mai primejdioase capcane, ca sa ne pierdemsufletele. Cel de Sus nu se va supara niciodata pe noi daca ne-am ferit chiar si de o minune autentica, tocmai din prudenta de-a nu gresi! Cu atat mai mult ne va ajuta El, cand Ii vom arata asemenea cumintenie si intelepciune. In plus, aceasta ar fi si o dovada de smerenie bineplacuta lui Dumnezeu. Sa-ti spui tu, crestin, in sine: "Doamne, cine sunt ca sa merit tocmai eu o minune din partea Ta?!". Iar in fiecare dimineata, cand te trezesti, inainte de orice altceva, sa te inchini la icoana sfintita din camera ta si sa rostesti cu glas tare: "Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca ai ridicat soarele deasupra capului meu inca o data si mi-ai daruit o noua zi! Laudat fie Numele Tau, in veci!". In felul asta Ii arati lui Dumnezeu ca intelegi si crezi, pentru ca recunosti ca esti martor al unei minuni. Fiecare zi din viata noastra incepe cu aceasta minune, pe care multi dintre noi nici nu o mai luam in seama in graba vietii.Marius Petrescu
Fotografii: Petre Cojocariu