Vaduva "neagra" din SadovaBabuca Ilenuca
- Are aproape 100 de ani, se roaga si posteste pentru tot satul, in speranta ca Domnul le va ierta oamenilor pacatele prin truda ei. Vizionara si insingurata, Babuca Ilenuca pare mai degraba o ciudatenie pentru obstea sateasca, prea grabita sa-si piarda traditia -
Peste drum de scoala din Sadova, acolo unde ulita incepe sa urce spre deal, intr-un bordeias amarat traieste o batrana de aproape 100 de ani, despre care oamenii zic ca nu mai stiu cum o cheama si ca "a uitat-o Dumnezeu pe pamant". Satul ii spune "babuca Ilenuca", si-atat. N-are nici barbat, nici copii, nici vecine cu care sa mai depene amintiri. Nu are si nu vrea nimic. Refuza orice fel de ajutor, afundata in singuratate. Isi sparge singura lemne, isi unge singura bordeiul cu var, singura isi cara apa, in fiecare zi, din fantana parintelui paroh Morosan (caci nu bea de nicaieri altundeva, decat din acea fantana). Vara intreaga o vezi pe munti, umbland dupa fragi si bureti. Rar, foarte rar, urca ulita satului, cu bota-n mana, spre o batrana banuita ca ar sti sa faca farmece si descantece, unde zaboveste ceasuri intregi. "Ce-or hi avand de grait atata babele astea?", se intreaba lumea si scuipa in san. "Ce pun la cale? Or, poate - Doamne fereste! -, or mai fermeca pe careva?" Babuca Ilenuca isi tine insa secretele bine ferecate in san, lasand gura lumii sa macine vant. Se spune despre ea c-ar fi una dintre cele noua vaduve "negre" de pe Valea Moldovei, carora daca le faci pomeni si ele se roaga pentru tine noua saptamani la rand, iti pot indeplini cele mai mari dorinte.
</b>
<b>Calauza spre lumea de dincolo
Ce se stie sigur despre dansa este ca "tamaiaza morminte" si ca "posteste si se roaga pentru altii". Daca cineva locuieste departe de cimitir si are un mort, ii plateste batranei cateva mii de lei ca sa se duca - dupa legea crestineasca - in fiecare zi, timp de sase saptamani, si sa afume mormantul. Iar ea pleaca seara, tinandu-si in palme "trocuta" cu tamaie, agheasma si taciuni, zice o rugaciune la capul mortului, da foc si-l lasa sa arda pana la rasaritul soarelui. Astfel, aproape nu exista suflet in sat pe care ea sa nu-l fi petrecut prin ultimele vami ceresti.
Apoi, este platita sa posteasca pentru altii. Cat ar parea de curios, prin partea locului se obisnuieste ca aceia care nu sunt in stare sa tina postul atat cat le cere preotul, sa isi imparta canonul cu cateva femei vaduve, de regula trei. Iata declaratia unui sadovean care locuieste departe, in munte, "mai sus de Coca": "Popa nostru da unele canoane lungi, post aspru de 40 de zile si chiar mai mult. Cum sa se abtina atata un muritor de rand? Te rogi si tu, da" se mai roaga si-o vaduva pe langa tine. Doar ai treburi, casa, serviciu, muncesti la padure, trebuie sa fii in putere, nu sa te flamanzesti asa, singur. Pe cand ea, ce-are a face?...". La fel, ai vrea sa te rogi pentru cineva drag si nu poti. Ai inima impietrita, ingreuiata, nu stii cum se face sau pur si simplu "n-ai timp". Atunci, ii aduci acestei femei "doua lumini (lumanari), un pumn de farina alba si cat te lasa inima", in schimbul carora ea se roaga pentru tine cu post negru. Astfel ca babuca Ilenuca a postit pentru foarte multi sadoveni, barbati mai ales. Si-a asumat demult aceasta datorie: a se nevoi singura pentru un sat intreg, pentru pacatele altora. Poate de aceea este atat de sanatoasa si a apucat multi ani, devenind astazi cea mai in varsta femeie din Sadova: aproape tot anul mananca malai si legume, doar putin lapte si branza, in afara posturilor indelungi. Dar orice ar face, babuca Ilenuca nu poate sa intre in voia oamenilor din Sadova.
Pana si aceste preocupari crestinesti ale ei au starnit discutii: "Bine, bine, da" ce face ea singura noaptea in cimitir? Afuma cat afuma, da" poate mai face si <<altceva>>...". Caci se stie: cele mai grele farmece si facaturi se indeplinesc cu lucrurile de la morti. Ba chiar si "afumatura" (tamaierea mormantului - n.r.), daca n-o faci cu ce trebuie, poate petrece sufletul raposatului inapoi, direct spre flacarile diavolesti. Ca sa nu mai spunem ca, la fiecare Sfanta Marie, pe 15 august, dispare din sat si pleaca departe, la Manastirea Nicula, undeva langa Cluj, de unde se intoarce inzdravenita, imbracata in noi puteri.
</b>
<b>Bordeiul fermecat
Nici chiar vecinii nu stiu cum arata pe dinauntru bordeiul babei. N-au cutezat de multi ani sa intre la dansa. Si-au facut case mari, de caramida, pe temelii sanatoase, cu centrale proprii si risipa de incaperi, asa cum ii sade bine unui adevarat gospodar bucovinean. Ar fi putut si ea sa huzureasca in asemenea casoaie, macar acum, la batranete. Gard in gard, la vila cu etaj, are o nepoata "dupa frate" - una dintre cele mai respectate femei din sat -, iar in vale, chiar pe bunul ei frate, Avram, de asemeni gospodar instarit, tiitor de vite, cai si zestre multa. De cate ori nu i-au spus: "Hai, stai la noi, ca-ti dam o odaie curata, te spalam, iti facem de mancare...", dar ea n-a vrut in ruptul capului. "Nu-mi las eu pustie casuta mea strabuna. Ii buna, ii rea, ii a me. Nu va ingrijiti de mine, eu am tot ce-mi trebuie. Mai bine ingrijiti-va de voi!", zicea si zavora usa cu ciuda, pe dinauntru.
In curtea batucita, stearpa, nu creste iarba. Cei cativa copaci uscati, cu cracile firave, asemeni unor paienjenisuri cenusii, abia reusesc sa umbreasca zidul de creta al casutei dintr-un basm cu pitici. Prima intrebare a unui trecator ar fi daca bojdeuca aceea mai e sau nu locuita. Are o singura odaie si cel mult cinci metri patrati. Ferestrele opace, oarbe, cu lemnaria verzurie si roasa de vremi, acoperisul cojit, prispa cafenie proptita stangaci in cateva trepte din bolovani de rau - toate sporesc senzatia de irealitate, de straniu. Apoi, cum se mai tine in picioare, dupa mai bine de 100 de ani? Un batran din sat avea sa ma lamureasca: "Tane, fiindca-o fost casa parintasca, o fost locul lor. Aici o copilarit si batrana asta demult, erau vreo septe frati la parinti. Asa se traia-nainte, intr-o cocioaba ca aiasta intrau multi. Si dac-o fost familia buna, legata, atuncea si casa tane mult." Ma sfatuieste sa nu intru inca in bordei. "Mai bine-ati vorbi inainte o tara cu oamenii. Va zic eu, om batran, ca-i mai bine..."
Gura lumii
E sarbatoare si, in centrul comunei, aproape de Primarie, s-a iscat taifas. Stransa roata, partea femeiasca chicoteste cu glas inalt, cristalin. Iesisera de sub patrafirul parintelui cu sufletul ceva mai usor si acum parca aveau iarasi pofta de nitica barfa. Nimerisem bine. Si totusi, cand intreb despre babuca Ilenuca, forfota se stinge. Sprancenele se incretesc, privirile devin banuitoare. A fost de-ajuns insa ca una dintre femei sa deschida cleveteala si toate s-au pornit. "Cum, n-ati vazut-o? Amusica, iata, o plecat de la biserica. Vine-n tate slujbele, da" nu da niciodata la biserica macar cinci lei. Nu baga sub icoana, nu pune o lumina, un pomelnic, ceva, acolo... Apai eu, daca n-am 20.000 de lei, nici nu-ndraznesc sa ma duc la biserica. Ce sa fac acolo, daca n-am bani? Ma rade lumea. Da" ea... Numa" o vezi ca se pune-n strana mintenas, inchide ochii, pune palmele-n rugaciune, da" cine stie pentru ce necuratenii bate dansa matanii. S-apai vara merge la Nicula, se roaga noaptea pe-un deal gol si de-acolo capata puteri mari, da" nu vrea sa ia pe nimeni cu dansa. De cate ori nu i-am spus: <<Tanti Ilenuca, te rog, vezi ca am servici, necazuri, nu ma pot duce si eu la manastire... De ce nu vii sa-ti dau 15-20.000 de lei, sa-ti scriu si eu o hartiuta pentru vii, ca s-o duci acolo, la Nicula?>> Nt! Merge pe ascuns, nu zace la nimeni! Ii tare inchisa, <<sanguroasa>> tare..." Cand nu merge la Nicula sau Sihastria, babuca merge la o "altfel de manastire": padurea. Padurea larga ii este ca o a doua casa. Dimineata la patru, cand satul e inca leganat de aburii mahmuriei si ai viselor cu griji, usa bordeiului se deschide si ea urca spre munti. Peste inca cateva ceasuri, cand satenii apuca a se destepta, o vad sus, la liziera, ca pe un punct. Ilenuca nu intra numai decat in codru, ci zaboveste mult timp in fata peretelui inalt de arbori. Ce-o fi facand acolo? Uneori nu se intoarce pana la caderea serii si toti se minuneaza cum poate sta singura in padurea cea neagra. Alteori insa, se intoarce nebanuit de repede.
Un trup de femeiusca blonda, frumoasa, intra in cercul celor maritate si in vorba: "Intr-o zi am plecat, deodata, la bureti. Si eu abia ce-am ajuns sus, la primii copaci - ma treceau tate naduselile - ,ca ea deja cobora cu sacul cu bureti. Si, va zic drept, mi-i si ciuda uneori ca cheagu" ista de baba are mai multa putere ca mine...". O femeie de pe Harni, una zdravana, pe la 50-60 de ani, cu parul negru, lung si chip de indianca, marturiseste ca se teme de ea. "Ii o baba intoarsa, sucita. Daca i-ai facut vreun rau sau dac-ai zis ceva rau de ea, vai si-amar ce-ti poate face... Numa" daca si-o pus ceva in cap, apai asa se-ntampla. Una am vazut-o cu ochii mei: eram aici, mai in deal, la un praznic. Baba s-o pus la masa si n-o vrut sa manance nica-nimicuta. Nu s-o atins nici de blid, nici de pahar. Statea acolo asa si se uita pe cer. Si numa" ce s-o radicat si-o racnit tare: <<A sa videti voi ce se-ntampla aicea acuma, ia! A sa videti voi ce se-ntampla aici, indata!>>. O plecat pe graba. N-o vrut nici sa ieie ceva de mancare pentru acasa. Si numa" ce-o plecat baba, ca dupa jumatate de ceas s-o luat tati la bataie. In plin praznic, s-o batut intre ei - rudele - cu furcile, s-o taiat cu topoarele, o fost nenorocirea de pe lume... Eu nu-s" ce are intr-insa fimeia asta. Are si credinta multa, da" il are si pe Necuratu". Si eu ma mir: ea blastama cu rugaciune!" Totusi, alte guri sustin ca nici familia care facuse praznicul acela nu-i chiar cheie de biserica. Odata, unul dintre ei a indraznit sa ridice palma asupra preotului si sa-l loveasca. Si ca astfel, profetia batranei ar fi fost un fel de pedeapsa data de Dumnezeu.
Femeia care nu poate sa moara
Dar cel mai tare ii scoate pe oameni din sarite faptul ca batrana nu vrea sa invete pe nimeni nimic. Nici asa-zisul blestem si nici rugaciunea. Isi tine toata stiinta ascunsa in minte, nelasand vreun mestesug in urma ei. Aceeasi femeie cu par negru isi varsa oful: "Ii zic cateodata: <<Matusa, invata-ma barem cum sa ma rog... Am uitat, parca simt ca Dumnezeu nu ma mai asculta asa ca la inceput. Am probleme, necazuri, invata-ma o dezlegare, ceva, un dideochi pentru copchii>>. Zice ca nu cunoaste ori ca n-aude, da" ea stie de fapt cat in stele. De cand o stiu, nici povesti pentru copchii n-o zis. Fiindca n-o avut, nu-i plac copchiii, zice ca-s draci. Aici, mai la deal, ii un baiet nebun. Eu il stiu de micut. Altadata era un baiet destept, harnic, numa" ca de, cam obraznic, ca toti copchiii. La Pasti, i-o puscat pe prispa la baba c-un catilioc de carbit, de s-o spariat tata strada. S-apai, nu stiu ce amaru" i-o facut baba, ca i-o facut tat feliu de vraji si, dupa numa" cateva zile, baietu" o innebunit. Pe loc!". Bun prilej ca sa aflu ca renumitul parinte exorcist Daniil Horga de la Calugareni a fost candva dascal aici, la Biserica Sadovei. Reintors nu de mult in satul natal si trecand prin fata bordeiului Ilenucai, a spus: "Ma mir ca inca mai traieste. Aveti grija cu babuca asta, e bine nici macar sa nu ganditi ceva rau despre dansa, ca are puteri mari. Mai bine feriti-va de ea!". Si femeia continua: "Eu niciodata nu m-am dus sa-i duc un capat de ata. Vin tat feliu de fimei din alte sate, cu branza, farina, lumanari, ca sa se roage pentru ele. Pe mine m-o-nvatat o fimeie batrana: <<Cand treci prin fata casei ei, sa nu te strambi, sa nu misti ochii, sa te uiti numa" inainte>>. Nimeni pe aici nu-si face de lucru cu ea".
In sfarsit, unii o judeca dupa prietenele din sat. Doar doua-trei femei batrane o mai ingaduie in casa. Intre acestea, baba Catrina, femeia care e cu adevarat spaima Sadovei. Despre vaduva asta se spune ca, desi e foarte bolnava, pur si simplu nu poate muri. Ea insasi vrea sa moara, ca sa nu se mai chinuie atata, dar nu poate. Cu glas secretos, o femeie care-i e vecina prinde a povesti: "Nu vrea sufletu" sa iasa dintr-insa si pace. S-atuncea, de ciuda ca nu poate muri, ii blastama pe toti. De cativa ani, isi blastama chiar si copchiii. O fi simtind ea ca li-i o povara si de aia ii spurca cu cele mai grele blesteme: si cada carnea de pe ei, si putrezeasca... ptiu...!, mi-i si sala sa zac. Saracele fetele ei plang: <<Lasa-ne, mamica, c-avem si noi barbatii nostri, copchii, nu ne mai blastama, ca nu mai putem...>>. Da" ea-i pornita pe tat satu". Numa" la cate fimei n-o luat mana de la vaci... Imi povistea deunazi o fimeie de-aicea, din deal: sara, cand ii urca vacile de la parau, tate se opintesc mai intai in poarta la Catrina. Mugesc tate muuu!, muuu!, acolo, cu botu-n poarta. Si, cand sa le mulga acasa, numa" sa chisa, asa, ca apa, nu sa deie lapte. Astea-s vraji tari, vazute cu ochii de tata lumea. Tat satu" se teme de ea".</b>
<b>
</b><b>"Ma rog numa" de bolile pe care le da Dumneazau"
Marturisesc ca am patruns in bordeiul misterios cu o strangere de inima. Batrana se afla intr-un colt intunecos al odaii, pe pat. Pandea. Nu-i vedeam chipul, doar un sort cenusiu, ponosit, coborand din umbra. Deasupra capataiului, multime de icoane. Unele foarte vechi, cu lemnul aproape negru, altele mai noi, pe hartie, adunate de la schituri. Mi-a atras atentia un tablou ciudat, asemeni unei stampe nemtesti de epoca. Infatisa un fel de ciclu al vietii, de la embrionul in pantecul mamei si pana la omul ridicat de ingeri de pe patul de moarte. In stanga, pe plita sobei stramosesti de lut, clipoceste galbena, mamaliga. Mai sunt o masa, chiar sub fereastra din dreapta, un scaun, doua dulapuri vechi, voluminoase, cu vitrinele ticsite de lucruri nefolositoare. In stransura broboadei ghicesc un chip prelung, galbui, brazdat adanc si intortocheat, niste ochi parca scaldati de lacrimi, dar care nu clipesc niciodata. O pielita alburie, apoasa, s-a ridicat peste pupilele odinioara albastre. In afara de un usor tremurat al barbiei, intregul ei trup e stana de piatra. Fusesem atentionat: ca sa te asculte, trebuie mai intai sa-i ceri ceva. Ii spun, asadar, c-as dori sa se roage pentru mine, fiindca sunt bolnav. "Ii boala data de Dumneazau sau de lume?", ma intreaba imediat, cu voce stinsa si, vazand ca nu pricep, explica: "Is boli care-s date de la Dumneazau si boli cu care te ajuta lumea cea rea. Daca-s de la om, eu nu pot sa fac nimic. Pentru farmece, mergi la preot, numa" el poate sa dezlege. Eu ma rog numa" de bolile pe care ni le da Dumneazau." "Si pentru vraji, unde trebuie sa ma duc?" "Du-te la vrajitoare", zice, privindu-ma banuitor. "Eu nu ma pot ruga pentru un dusman de-al tau, sa-i vreau raul. Ma pot ruga, cum ar fi, pentru un dusman care ti-e dator cu bani si nu vrea sa ti-i deie inapoi, ca sa-i imbuneze Dumneazau inima. Adica tot pentru binele lui, intelegi mata?" O intreb de cele noua vaduve de pe Valea Moldovei si unde le pot gasi, iar ea-mi spune ca nu-i musai sa merg la toate celelalte. Imi spune ca e ingaduit sa merg de 9 ori la aceeasi vaduva, timp de 9 saptamani. Se poate ruga ea singura pentru mine si se ofera s-o faca. Trebuie doar sa aleg o zi din saptamana, "in afara de marti, ca martea nu-i voie. Martea e pentru dusmani". In acea zi, vreme de 24 de ore, ea va tine post negru si se va ruga pentru mine cu lacrimi. "Cum adica, cu lacrimi?", intreb nedumerit. "Asa bine, zice. Ma pun la Maica Domnului, ma uit la icoana si plang pentru omu" pentru care ma rog. Ma rog, pana plang." Asta e, intr-adevar, ceva senzational: pentru un pumn de faina si doua lumini, femeia care abia m-a primit in coliba ei e dispusa sa planga in fata icoanei, numai pentru mine. Si mai ca nu-mi vine sa cred. Simtind ceva, batrana imi zambeste cu ochii ei aproape orbi. "Vreau sa intelegi mata ca eu chiar ma rog de-adevaratelea. Cu astea lucruri nu-i de joaca. Ca, daca nu ma rog, tot mie mi se-ntoarce, si-i mai rau. Is fimei care zac: <<Ma duc sa-ti afum mormantu">>, le dai bani, da" ele nici nu se duc. Sau fimei care-afuma cu spirt si asta nu-i voie, fereasca Dumneazau. Spirtu-i a Diavolului! Eu afum cu tamaie, pe degeaba, fara bani. Afum numa" sara. Dimineata nu-i nevoie, ca <<spiritele>> omului se hodineste, ii blegos si moale. Sara, <<spiritele>> ii neastamparat, aprig, si eu tre" sa-l linistesc, sa-i cant, sa-l culc. Si numa" tamaia poate sa-l domoleasca si sa alunge raul. Asa-i randuiala lui Dumneazau. Si eu asa o s-o tan, pana mor..."
</b><b>Vecinu" din cer
Apoi vorbeste de vremuri paradisiace, despre cat de mult s-a stricat satul in veacul pe care-l poarta in spate. Lumea isi pierde rostul si nu mai pune altul in loc. "Eu acuma, la anii mei, is numa" jumatate in lumea aiasta. Jumatate-s dusa, is cu mortii. Mai marg la ei, mai graiesc cu dansii. Ma asteapta acolo, sus, in ceri... Ce folos mai am sa traiesc asa mult? Amu", daca ma duc undeva, n-am nici o valoare. Is asa, cum ai lua o barabula de-aici si-ai da-o mai incolo. Atat. Daca-l intrebi pe unu": <<Cine sade colo, in bordeiutu" cela?>>, zace: <<Ei, cine sa sada? O baba>>. Amu", cel tare nu se mai uita la cel slab. Fiecare lupta numa" pentru el. S-o schimbat randuielile. Inainte nu era asa. Inainte erau protejate si tineretile, si batranetile... Inainte traiam tati la un loc, nu ne feream unii de altii. Stiam tot ce-o sa se-ntample azi, si maine, si poimaine, pana la adanci batraneti. Amu", nici macar maine nu stii ce-o sa hie. Nu degeaba se zace ca "grija" zilei de maine... Inainte era si vecinatate, niste vecini buni si harnici, sareau si-n foc pentru tine. Amu"... nu mai am vecini. Mai am vecin numa" unu", deasupra, in ceri (si ridica privirea): pe Dumneazau. Is vremi rele, da" n-avem ce face. Trebuie sa rabdam asa cum ii. Daca nu rabda unu", nu rabda zece si-atunci nu rabda nimeni. Si decat sa nu rabde nimeni, mai bine rabd eu. Rabd, ca sa nu fie suparat Dumneazau..." Tot ascultand-o, o presimtire imi incurca socotelile: femeia aceasta nu este "neagra" defel. Nu uraste oamenii chiar deloc. E ingrijorata pentru ei, pentru strambatatile si necredinta vremurilor de azi, pentru caruta lumii care se duce de vale si pe care ar vrea s-o opreasca prin rugaciunile ei. S-a hotarat sa traiasca departe de judecata pripita a satului, fiindca e mesagera unei lumi pe care ei nu mai pot s-o inteleaga, desi n-au alta mai buna, pe care s-o puna in loc. Si chiar sa-i pedepseasca din umbra, sa-i pedepseasca aspru, cu puterile sale, pe cei care se indeparteaza prea mult de la frica de Dumnezeu. Iar daca pentru toate astea lumea vrea s-o creada nebuna, n-are decat.
</b><b>Ganduri la o fereastra
A doua zi dimineata, peste bordeiul Ilenucai se asternuse un cer frumos, albastru, primavaratic. Am regasit-o sezand la geam, ii puteai intrezari chipul prin sticla poleita cu flori de gheata. Iarna, cea mai mare bucurie a ei e sa priveasca pe geam. O vad cum sta rezemata intr-un cot, pe pervaz, ganditoare, ca si cum pe ulita aceea in panta si-ar vedea anii curgand inspre vale, fara putinta sa-i mai intorci si sa-i faci mai frumosi. Niciodata nu i-a parut rau de ce-a fost, de ce este. "Ma uit pe geam. In vale, catre ores, trec doi-trei, in deal mai trece unu... Oamenii trec. Eu m-am bagat in bordeiutu" ista si aici stau, nu ma mai duc in alta parte. Aici vreau eu ca sa mor..." Batrana e fericita: de la fereastra poate vedea, in fiecare zi, biserica. Turla ei cea mare, cu varful de tigla austriaca. "Stau singura si ma gandesc ca n-am sa ajung primavara..." Vorbeste incet, ca pentru sine, ascultand zapada moale picurand prin jgheaburile burlanelor. Asta ar fi ultima ei dorinta: sa traiasca pana se face iarasi primavara. Sa poata vedea macar inca o data incoltind iarba, mieii fugind pe campurile verzi, taranii iesind cu coasele in margini de padure. "Primavara, cand marg la samanat, tat drumu" il cant. Mai marg si la Breaza, unde se fac oua inchistrite, inflorate frumos, vezi pe campuri ciurde de vite si turme de oi, vezi oameni multi cum lucreaza la pamant, cum umbla cu vitele incolo-incoace la apa, la fan, trei-patru barbati cosesc, doua-trei fimei imprastie, invart ca sa se usuce si-l strang in moghile mari si cara capitele cu caii si le cladesc. Si tati rad si tatu-i colorat... Indata o sa vezi aici, pe dealuri, mieluti mici cum joaca, cand incep a juca is ca si copiii, joaca si alearga, Dumneazaule! Si tare mai miroase frumos..."
</b><b>***
Cum trebuie sa se termine, de fapt, povestea aceasta a Ilenucai? Caci la final, o vecina de peste drum - una tanara, venita de la oras - imi spune ca rugaciunile batranei au ajutat sute, poate mii de oameni. I-au insanatosit, i-au scos din necazuri. Chiar si pe dansa au ajutat-o. O ducea greu cu banii, o perioada din acelea in care nu mai stii sa te descurci. Intr-o seara, sotul ei s-a urcat pe bordeiul Ilenucai si a stins palalaia uriasa ce iesea prin cosul infundat. Daca nu se nimerea prin preajma, pesemne ca batrana ar fi murit sufocata din pricina fumului. In seara aceea, ea nu le-a spus decat: "Multumesc. Maine o sa ma rog pentru voi". Intamplare sau nu, incepand de atunci, viata lor a luat-o iarasi in sus.
Dar, daca batrana asta a facut atata bine, de ce toata lumea o priveste ca pe un "paria"? De ce se tem de ea, la fel ca de vaduva care-si blesteama copiii? Desi vine din partea unei femei foarte tinere, raspunsul mi s-a parut a fi o adevarata cheie pentru intreaga "enigma" a Ilenucai: "La noi in sat, cine nu traieste ca toata lumea ii nebun, ori face bine, ori face rau, ori daca tine cu Dumnezeu, ori cu Necuratu", tot una-i. Oamenii te vad ca pe-un ciudat. Nu-ti faci casa la doua randuri, nu-ti lepezi portul, nu te lupti pentru avere si bani, esti nebun. Astazi, lumea nu mai este nicicum, nu mai crede in nimic. Oamenii au pierdut traditiile, au pierdut respectul pentru batrani, s-au pierdut si pe ei. Lumea se pravale pe-o parte si baba Ilenuca este natanga, fiindca vrea s-o tina pe loc. Rugaciunile ei sunt ca rugurile inflorite si pentru asta a ajuns de batjocura. Lumea il pierde pe Dumnezeu. Nu mai e nici buna, nici rea. E cam <<pe nicaieri>>...".Bogdan Lupescu