Medicina naturista

Redactia
Leacuri populare rusesti contra durerilor de stomac. Se apropie primavara si suferinzii de boli digestive se gandesc cu groaza la neplacerile care vor reveni: arsuri de stomac, gaze, inflamatii intestinale, crampe, stari de sufocare, dureri. Cotate printre cele mai vechi si eficiente remedii ale nat...

Leacuri populare rusesti contra durerilor de stomac

Se apropie primavara si suferinzii de boli digestive se gandesc cu groaza la neplacerile care vor reveni: arsuri de stomac, gaze, inflamatii intestinale, crampe, stari de sufocare, dureri. Cotate printre cele mai vechi si eficiente remedii ale naturii, leacurile rusesti - care se bucura de o popularitate crescanda in lume - ofera solutii ieftine si rapide de ameliorare a problemelor digestive. Vi le recomandam, urandu-va sa va fie de ajutor.

Ulcerul
Terapie cu cartofi

In toate cazurile de ulcer, cel mai important lucru este regimul alimentar. Hrana trebuie sa fie usoara - piure de vegetale, produse lactate, gris sau orez fiert in lapte. Nu se consuma carne, alimente prajite sau aspre. Totul se consuma fiert. Un regim curativ sunt cartofii - asa cum declara practicienii rusi si siberieni.
In general, sunt folosite urmatoarele metode:
- Cartofii cruzi, necuratati, bine spalati, se rad si sucul lor se stoarce. Se ia din acest suc, de 2-3 ori pe zi, cate un pahar. In unele cazuri, se poate adauga si putin ulei vegetal.
In cazurile acute, cand se observa sangerari, se face un tratament de 5 zile, dupa cum urmeaza:
- Pacientul nu mai mananca nimic 24 de ore. Se curata bine intestinele cu ajutorul clismei (un amestec de apa calda cu sare). Apoi, pacientul trebuie sa stea la pat. Este hranit numai cu cartofi fierti fara sare, la care se adauga galbenusuri de oua fierte tari. Se iau 4-5 mese pe zi. Nu se adauga unt sau ulei. Amestecul trebuie sa fie pe cat posibil uscat. Pe timpul acestui tratament, lichidele trebuie cat mai mult reduse. Cand pacientului ii este sete, i se da putina apa calda, in care se inmoaie si putina paine de secara. Astfel, se inhiba peristaltismul si se produce constipatia - un lucru important de urmarit in respectivul tratament. Cel mai indicat ar fi tratamentul in care pacientul sa nu aiba nici un scaun in timpul acesta. El trebuie sa fie incurajat sa se abtina sa iasa afara. Dupa doua zile, aceasta senzatie dispare. Dupa cinci zile, pacientului i se face o clisma si, treptat, acesta poate reveni la o alimentatie normala. Nu se iau nici un fel de laxative, iar daca constipatia persista, se mai administreaza clisme cu ulei vegetal, adaugandu-se apa. Activitatea normala intestinala se reface de la sine si nu trebuie grabita cu laxative.

Terapie cu aloe

Aceasta planta este un bun agent medicinal pentru tratarea ulcerului. Cu o jumatate de ora inainte de mesele principale, se mesteca frunze de aloe, sucul se suge, iar fibrele ramase de la frunza se arunca (se scuipa). Urmatorul leac este, de asemenea, foarte eficient - un pahar de suc de aloe (care poate fi strecurat in prealabil) se combina cu 3/4 pahar de miere, precum si cu o cantitate egala de ulei de masline. Acest preparat se pune intr-o sticla si se leaga bine gatul acesteia. Se fierbe la bain-marie (sticla se introduce intr-un vas cu apa care fierbe incet), timp de 3 ore. Se raceste si se pastreaza la loc racoros. Doza - o lingura dimineata, inainte de masa. Se agita sticla inainte de intrebuintare. Acest medicament se pastreaza la frigider (dar sa nu inghete) timp de o saptamana.

Sucul de varza

Sucul de varza proaspata este un excelent medicament pentru ulcer. Se obtine prin maruntirea verzei prin masina de tocat, apoi sucul se strecoara printr-un tifon. Se beau 4-5 pahare pe zi, inainte de masa sau dupa. Nu se consuma alt lichid timp de cel putin o saptamana, dar, daca este necesar, cura cu suc de varza se poate prelungi.

Terapie cu ghimbir

Un amestec de ghimbir cu apa este considerat un bun medicament in tratarea ulcerului. La un litru de apa se pune o lingurita de radacina de ghimbir macinata. Se fierbe timp de 30 de minute, se strecoara si se raceste. Se poate adauga putina miere pentru gust. Se beau 3-4 pahare pe zi, in timpul mesei sau dupa masa. In America, suferinzii de ulcer iau un fel de apa gazoasa cu ghimbir. Rezultatele s-au dovedit a fi foarte bune.

Un bun remediu pe baza de amestec de plante

Urmatorul preparat pe baza de amestec de mai multe plante este recomandat in toate cazurile de ulcere, precum si ca un remediu preventiv. Se ia o cantitate egala (o lingurita) de frunze de menta, gentiana (Gentiana lutea), salvie (Salvia officinalis) si cimbru (Satureja hortensis). Se fierbe amestecul timp de o jumatate de ora intr-un litru de apa. Se raceste, se strecoara si se beau 2 pahare de decoct, de doua ori pe zi, intre mese.

Gastrita

Urmatorul tratament este considerat eficace: se inghit zilnic seminte de mustar cu apa, incepand cu o samanta si mergand progresiv pana la 20 de seminte. Apoi cantitatea descreste cu cate o samanta pe zi. Se repeta tratamentul dupa o saptamana daca este necesar.
Un tratament pentru gastrita cronica: se rad doua mere verzi cu coaja (numai pulpa) si se consuma imediat. Pacientul nu trebuie sa mai manance nimic 5 ore inainte si 5 ore dupa mancarea merelor. Tratamentul este bine sa fie repetat de patru ori, la interval de o saptamana, reducand la patru ore timpul de abtinere de la mancare si bautura (dupa doua saptamani). Tratamentul provoaca uneori exces de gaze in stomac si este recomandat pacientului un regim adecvat, evitand fructele si legumele crude, varza sub orice forma, axandu-se pe carne si legume fierte.

Colita

Colita este o afectiune obisnuita, o usoara inflamare a intestinului. Cand devine cronica, este suparatoare si necesita un lung tratament. Se recomanda o dieta stricta, din care sunt excluse: carnea, ouale si albuminoidele. Sunt permise lactatele, piureurile de cereale si legumele, mai ales cartofii, cu unt. Se permite si sucul de morcovi (un pahar pe zi). Alimentatia trebuie sa fie abundenta, colita provocand deshidratare.
Tratament - se fac doua clisme. Prima, cu 3-4 pahare de apa calda. Imediat dupa scaunul produs, se face a doua, compusa dintr-un pahar de zeama de orez, amestecata cu 30 g zahar lactic. Aceasta trebuie sa ramana in organism toata noaptea. Faptul ca provoaca gaze in stomac este o reactie normala, neingrijoratoare. Dupa o saptamana de tratament, simptomele de colita dispar, dar este indicat sa se urmeze tratamentul inca o saptamana, apoi sa se ia zahar lactic inca o saptamana (de doua ori pe zi, cate 30 g). Impreuna cu tratamentul de mai sus, se mai prescrie urmatoarea reteta - se pune intr-un ibric o cana de apa si se fierbe 15 minute cu o lingurita din amestecul: salvie uscata (Salvia officinalis) + vinetele (Centaura nigra) + flori de musetel (Matricaria Chamomille). Se strecoara si se ia cate o lingura la 2 ore, in timpul zilei. Tratamentul poate fi continuat dupa nevoie, scazand treptat dozele si marind intervalele dintre ele. Medicatia aceasta este considerata drept cea mai buna in toate tulburarile gastrice si digestive.

Gazele Din Stomac

Putine gaze in stomac sunt necesare pentru digestie, dar marirea volumului lor provoaca disconfort, uneori dureri de cap si chiar palpitatii, aceste simptome putand capata un aspect cronic.
Iata cateva medicatii populare:
- O lingurita de seminte de anason si o lingurita de miere se fierb cu 200 ml apa, timp de 10 minute, se racesc si se strecoara. Doza este de 1-2 linguri pe zi.
- Se pune in toate mancarurile o mica cantitate de pelin pisat - ajuta la diminuarea volumului de gaze.
- Un decoct de pelin pisat sau frunze si miere luate dimineata se spune ca are un efect rapid. Proportiile - aceleasi ca la decoctul de anason de mai sus.
- Se pun seara in apa seminte de patlagina. Peste noapte, se formeaza o masa gelatinoasa. Se ia dimineata o lingura inainte de micul dejun.
- In toate cazurile in care gazele cauzeaza tulburari de respiratie, se recomanda infuzia de frunze de violete. Se pune o lingurita de frunze intr-un pahar de apa calda si se lasa sa se infuzeze timp de 12 ore. Doza: 2 cesti pe zi, inainte sau impreuna cu mancarea. Violetele sunt plante medicinale puternice, atat florile, cat si frunzele, proaspete sau uscate.
- In cazul cand excesul de gaze provoaca colici si palpitatii, o clisma din 6 pahare de apa amestecata cu musetel aduce usurare. Vracii foloseau uneori un pahar de apa cu sapun, care provoca pacientului, dupa ce o bea, o voma puternica, urmata de usurare. I se punea apoi o compresa calda pe abdomen. Metoda cu apa sapunita era utilizata si in caz de presupusa otravire. Se folosea sapun de menaj, care este cel mai inofensiv.
- O lingurita de seminte de marar fierte 15 minute cu o cana de apa. Se strecoara si se bea lichidul fierbinte.
- Se spune ca folosirea regulata a ceaiului de muguri de mesteacan controleaza excesul formarii de gaze in stomac. In lipsa lor, se pot utiliza frunze uscate de eucalipt, dar numai din cand in cand, dimineata, inainte de micul dejun.
- Se recomanda in toate bolile gastro-intestinale supravegherea regimului alimentar, care este de mare importanta.

Arsuri De Stomac Si Ragaieli

Aceste simptome sunt semnele unor tulburari digestive, deci investigatiile trebuie facute in aceasta directie. In cazurile necontrolabile de ragaieli frecvente, practicienii medicinii populare recomanda laptele de capra (3 cesti pe zi, dimineata, la pranz si seara), care se spune ca elimina arsurile si ragaielile. Cei care sufera de frecvente arsuri la stomac trebuie sa isi controleze regimul alimentar, evitand grasimile organice. Sa consume pe zi 3-5 pere proaspete sau uscate, inmuiate in apa, niciodata fierte si, in fiecare dimineata, piure de hrisca.

Scolioza copiilor poate fi prevenita

Un var al meu are scolioza. Sufera enorm si ar da oricat sa-si mai vada o data spatele drept si coloana vertebrala elastica. I se trage de la varsta scolara. Nu cunoaste cauza bolii, dar stie ca, daca un kiropractician ar fi actionat la timp, in copilarie, poate n-ar mai avea parte de suferintele actuale.
Astazi, tot mai multi elevi acuza probleme asemanatoare. Vin acasa cu dureri de cap, tarand dupa ei, ca sa fie "la moda", diverse genti si posete. Dupa 13 ani, aproape nici unul nu mai poarta ghiozdan - atat de necesar inca pentru sanatatea spatelui. Dr. Maria Kant din Bucuresti, secondata de fiul sau, dr. Alexandr Pautov, a initiat o colaborare cu unele inspectorate scolare de sector, in vederea cercetarii starii de sanatate a elevilor. In cadrul unui interviu acordat revistei noastre, cunoscutii terapeuti trag un semnal de alarma ce merita luat in seama.
- Ce este, mai exact, scolioza, doamna doctor?
- O deviatie laterala a coloanei vertebrale, la care deseori se adauga rotatia in plan orizontal a corpurilor vertebrale si deformarea accentuata a structurii osoase. Deviatiile pot aparea inca de la nastere si cunosc o accelerata dezvoltare pana la pubertate. E inutil sa descriem cum arata un copil cuprins de aceasta boala; in corpul lui se produc modificari dramatice si dereglari accentuate: deformarea coloanei si a toracelui, scaderea functiei plamanilor si a inimii, prabusirea psihica, uratirea etc. Durerile permanente de cap, irascibilitatea, dereglarea somnului si a concentrarii, oboseala, scaderea memoriei, durerile la maini si la picioare sunt semnele clare ca aceasta boala este pe cale sa se instaleze.
- Cine trebuie sa constate primele simptome?
- Familia si medicul scolii, dar, din pacate, acesta din urma nu mai exista decat la marile unitati scolare (un medic la trei-patru licee).
- Ce recomandari faceti dvs., ca specialisti in kiroterapie si bioenergie?
- Profilaxia bolilor coloanei sa inceapa inca din perioada dezvoltarii fatului. Dupa nastere, copilului trebuie sa i se efectueze un masaj pe spate zilnic, cum faceau bunicile noastre. De la varsta de 4 ani pana la pubertate, mamele sa tina sub observatie starea coloanei copilului, sa aiba grija sa primeasca aportul de calciu necesar. In scoala, pe cat posibil, bancile sa fie inlocuite cu scaune, ca in tarile apusene (observati in filme), spre a se evita sederea prelungita intr-o pozitie conditionata de rigiditatea bancilor. Paturile moi sa fie inlocuite cu paturi tari, mult mai sanatoase. Dintre sporturi, sa nu fie ocolite schiatul pe teren plat, jocul cu mingea, inotul.
- In cabinetul dvs., "Santa Vita", sunt practicate tratamente complexe, atat profilactice, cat si terapeutice. Care sunt acestea?
- In principal, kiroterapia, insotita de reglarea campurilor energetice care, la randul lor, sunt afectate de bolile coloanei. Profilaxia deformatiilor este eficienta mai ales la varste tinere. Cu cat varsta este mai mica, cu atat corectia deformatiilor este mai vizibila. Chiar si strabismul, manifestat la copiii mici, isi are cauza in afectiuni ale coloanei. De asemenea, torticolisul (capul intors pe o parte) si pareza sunt semne care indica, inca din perioada juvenila, un traumatism al coloanei vertebrale. In cabinetul nostru, diagnosticam si tratam toate afectiunile indicate mai sus; oferim inclusiv asistenta profilactica pentru tinerele mame si pentru parintii elevilor diagnosticati sau nu cu deformatii ale coloanei. Pastrarea sanatatii acesteia va avea efecte benefice asupra intregului organism, pentru tot restul vietii.Ion Longin PopescuCabinetul de kiroterapie "Santa Vita" se afla pe strada Eugen Carada nr. 5-7, (langa Banca Nationala), Bucuresti, tel. 092/35.47.04, 093/82.88.22, 315.72.01