Frumusete

Redactia
Frumusete. Vant de libertate. In primavara ce tocmai vine, moda fuge peste campii precum ciobanitele din poemele pastorale: rochii largi, paru-n vant, numai libertate, fantezie si cer senin. Ce i-o fi apucat pe stilisti nu se stie, dar la masa de joc a modei, zarurile s-au oprit iarasi pe stilul retr...

Frumusete

Vant de libertate

In primavara ce tocmai vine, moda fuge peste campii precum ciobanitele din poemele pastorale: rochii largi, paru-n vant, numai libertate, fantezie si cer senin. Ce i-o fi apucat pe stilisti nu se stie, dar la masa de joc a modei, zarurile s-au oprit iarasi pe stilul retro, de data asta al anilor 70. Va mai aduceti aminte (unele dintre dvs.) ce se intampla pe atunci? Ei bine, lumea era cucerita de hippies, fetele si baietii aceia cu plete lungi si ciubote de cowboy, care propovaduiau o politica blanda si ecologista: "Pace si flori!". Prin iarna care incet-incet se sfarseste, amintirea lor se strecoara ca un firicel de primavara insorita, anuntand renasterea ce va urma. In anotimpul cel verde, veti putea fi tot ce vreti: zane, pastorite, printese nibelunge sau domnite valahe. Balul modei de primavara a fost deschis.

</b><b>Coafuri

Trei tendinte de inspiratie hippie domina moda acestui an:
- Coditele - purtate la toate prezentarile modei din Occident.
- Parul buclat (lung sau scurt) cu mult volum.
- Parul lung si drept, tuns in trepte.
Ramane la alegerea dvs. sa vedeti care dintre coafurile prezentate se potriveste mai bine cu varsta pe care o aveti si cu desenul obrazului.
Pe varful capului, pe ceafa sau pe urechi, cozile rustice, impletite, au dominat prezentarile de moda din sezonul actual.
Parul taiat in trepte a fost adoptat mai ales de actritele de la Hollywood, care il pastreaza in moda.
Buclele mari si volumul sunt doua trasaturi care nu trebuie sa lipseasca din coafurile sezonului viitor.

Machiajul ochilor

Dupa o lunga perioada de reculegere monahala, cand fardul disparuse aproape complet de pe pleoape, dandu-le femeilor un aer de puritate si de naivitate copilareasca, stilul hippie readuce si in zona aceasta culori. Cu cat mai colorat, cu atat mai bine - par a spune stilistii, care ne indeamna sa folosim peste zi toate culorile primaverii: vernil, mov, albastru si roz, rezervand pentru serile fastuoase, de iesire la petreceri cu glant, auriul, bronzul si alte culori puternic metalizate, bine subliniate cu creionul dermatograf. Mai mult ca niciodata, genele false joaca si ele cadrilul modei, mai dese si mult mai lungi ca pana acum.
- Machiajul de zi: peste fardul (albastru) aplicat pe pleoapa superioara, dar si pe sub pleoapa de dedesubt, se traseaza si un contur cu dermatograf sau eyeliner negru.
- Alt machiaj de zi (verde pastel), aplicat pe ambele pleoape si pe toata arcada sprancenei. Fiindca lipseste dermatograful, genele sunt date insistent cu rimel (nu dublati niciodata eyelinerul de rimel, e mult prea dur!)
- Machiaj de seara, cu mult aramiu pe pleoapa si adaos de gene false.
- Genele false ajuta la "inscenarea" ochilor, spun stilistii. Anul acesta, ele se lipesc si pe pleoapa inferioara.

</b><b>Cosmetica naturista
Leacuri contra pistruilor

Se apropie primavara si scrisorile in care cititoarele noastre ne solicita leacuri impotriva pistruilor se inmultesc. Le-am mai scos si alta data din incurcatura, dar retetele noastre nu s-au epuizat. Iata cateva leacuri, aflate intr-un vechi almanah popular, editat prin anii 30, la Sibiu.
1. Pielea fetei se va tine intotdeauna curata.
2. Se va evita soarele, pe cat posibil.
3. Se aplica de doua ori pe zi, pentru 20-30 de minute, comprese cu apa rece, in care se pune 3% peroxid (perhidrol). Dupa fiecare compresa, fata se unge cu ulei vegetal.
Se freaca pistruii cu ceai negru concentrat, de doua ori pe zi.
Cand pistruii se afla grupati pe nas (ceea ce se intampla cel mai frecvent), se desprinde foita interioara din ou (care se afla imediat sub coaja), se pune pe nas cu partea lipicioasa si se lasa sa se usuce, apoi se indeparteaza.
In satele sasesti din Ardeal, fetele se frecau pe pistrui cu ou proaspat, fara sa-l lase sa se usuce. Folosita consecutiv cateva zile, metoda dadea rezultate bune.