Cozi la saracie
Au reaparut cozile. De-o parte a strazii, oamenii se inghesuie la pasapoarte, pentru a explora fata nevazuta a lumii sau macar tarile din zona Schengen. De cealalta parte, se imbrancesc sa plateasca impozitele, acum cu cativa lei mai putin. Insa cele mai consistente cozi par tot cele la ajutoarele pentru caldura sau la adeverintele de sarac.
Viata nocturna si cea subterana sunt pline de saraci care bantuie prin tomberoanele si gramezile de gunoaie din spatele super-market-urilor. Departe de a se subtia, dosarele saracilor se ingroasa vazand cu ochii. Numai in Bucuresti, medicii inregistreaza lunar sute de cazuri de saraci adusi in spital deshidratati si infometati. Au ajuns deja cu numaratoarea la 5000 si abia au facut treaba pe jumatate. Metroul si canalizarea Bucurestiului au devenit infernul provizoriu pentru aurolaci, boschetari si hoti. Incursiunile sporadice ale Politiei scot la suprafata o Romanie profunda, nestiuta si un sir in cozi spre gara, poetic numite "din nou acasa".
Cornel nu mai are nici un act de identitate. I le-au furat hotii. Oricum nu-i mai trebuiau. Daca-l prinde politia si-i cere un nume, da unul fals. Invariabil, Politia il trimite "din nou acasa". Iar el n-are. N-are casa. Cornel este un veteran al canalelor. Are opt ani de viata in subterane. A scapat din zeci de razii. Acum cativa ani, cand dormea in ghena unui bloc, i-au degerat doua degete de la picioare. A trebuit sa se desparta de ele. Omul nu mai poate sa faca munca grea. Castiga un ban vanzand paine uscata, culeasa de prin gunoaie, din ambalajele gasite pe marginea drumului ori prin tomberoane sau descarca marfa in Obor. Castiga cat sa-si cumpere o sticla de vodca. Ar vrea sa mearga sa-si faca dosar de sarac. Insa pentru asta iti trebuie un capital de pornire. Cel putin 500 de mii de lei. Pentru declaratia notariala ca nu are venituri, trebuie vreo suta de mii de lei, iar pentru actele de identitate, cu poze, cu timbre, copii si adeverinta de la sectia financiara, ca nu are datorii, ii trebuie alte cateva sute de mii. Dupa ce face rost de toate acestea, omul se duce la coada, unde se bate ca o fiara cu altii care inoata, ca si el, prin multime, catre ghiseul de la capatul culoarului. Si al sperantei. Cornel strange din dinti. Economiseste. Vrea sa primeasca neaparat legitimatia de sarac. Intr-o vreme, a fost om la casa lui. Avea o casa. Stie ca nu e o fericire sa fii sarac, insa situatia are avantajele ei. Cu legitimatia de sarac faci minuni, poti sa primesti candva o locuinta sociala, sa iei, spre vara, compensatii pentru frigul prin care ai trecut iarna aceasta, sa ai randul asigurat la ajutoare, usi deschise la asociatii filantropice, sa primesti, eventual, o supa lunga din partea autoritatilor. Cand eram sarac, la mine acasa era mai rau, zice Cornel. Plateam intretinere, curent, telefon si ma imprumutam la rude si prieteni ca sa cumpar o paine. Administratia l-a dat in judecata si i-a scos apartamentul la licitatie. Acum e un privilegiat, chiar daca nu mai are casa si nici degete la picioare. Primaria l-a trecut in catastife si il invita la diverse reuniuni unde se consuma ceai sau ciorba la cazan. Cum nu are adresa, cand si cand, trece pe la un ghiseu ca sa intrebe de ciorba.
In ultimii trei ani, au murit pe strazi, din cauza frigului si foamei, peste o mie doua sute de persoane. Saracia omoara insa si prin case. Frigul a facut zeci de victime. Malnutritia sau bolile, si mai multe. Saracii mai bogati, care-si permit sa aiba un acoperis deasupra capului, dar mai nimic prin buzunare, ingrasa alte liste. Asociatiile de locatari si primariile au decis sa-i taie pe rau platnici de la caldura si apa calda. Casele lor seamana tot mai mult cu subteranele metroului. Doar ca sunt la ei acasa si, cel putin, pana vor veni portareii sa-i scoata in strada, nu e nimeni sa-i trimita "din nou acasa".N.C. Munteanu