- Daca vreti sa mancati branza de vaci ca-n povesti si smantana ca-n basme, duceti-va sambata dimineata in Piata Dorobanti. Vesela si mieroasa la vorba, Anica din Maramures o sa va vanda in pretul marfii, si povesti despre sate cu oameni bogati -
Bucuresti. Piata Dorobanti. Sambata dimineata, ora 7. Zarzavagiii insira pe mese, salate infoiate si ridichi de luna, mai incolo - gramezi de mere in care mai doarme inca soarele toamnei trecute, prune uscate, fasole, cartofi, flori, miere, hrean si multe altele, asa, ca in orice piata. Lumea se misca grabita printre tarabe, intreaba, cumpara, se agita, nimeni nu sta degeaba. Numai intr-un colt al pietei, aproape de standul de carti, oamenii stau deja, de la prima ora, cuminti la coada si asteapta sa cumpere branza de la
"Mama Anica"
Anica Petrus are 55 de ani si, de cativa ani, saptamana de saptamana, strabate tara intreaga, ca sa aduca in Bucuresti lactate si branzeturi, tocmai din celalalt capat de "lume", din Maramures. Clientii vechi pe care si i-a facut in ultimii ani stiu insa ca, pe langa branza si smantana, Mama Anica le da gratis si cate o portie buna de veselie, cu care te cucereste de cand ai vazut-o pentru intaia oara.
Somcuta - Bucuresti, tur-retur
- Mama Anica, nu ti-e greu sa vii in fiecare saptamana cu marfa tocmai din Maramures? N-ai gasit o piata mai aproape de Somcuta?
- Nu mi-e greu deloc si m-am obisnuit acuma si cu drumul, si cu piata asta de aici, de la Dorobanti. Eu am venit cu mere la piata, mai demult, cand era inca Piata Unirii, aia veche. Cu branzeturi am inceput numai acuma, de vreo zece ani. Io is curioasa de felul meu si dupa Revolutie am zas ca sa viu si io sa vad Bucurestiu, ca tare multe am auzit atunci la televizor. Aveam permise gratuite pe tren de la barbatul meu, de la lucru, si una-doua umpleam straitele de marfa si eram in Capitala. M-am dus prin toate pietele ca sa vad cum e, cum se vinde, ce fel de oameni vin sa cumpere. Am fost in Amzei, in Piata 1 Mai, la Moghioros, la Matache si pana la urma m-am stabilit aici. Vin de cinci ani si am deja clientii mei, care abia asteapta sambata ca sa vina dupa branza. In primii ani, meream cu trenul, era mai greu, nu puteam sa aduc atata marfa, ma descurcam greu de la gara pana la piata. Acuma venim cu masina, suntem opt femei de la noi din sat si ne impartim prin pietele de aici, fiecare pe unde are clienti. Nu putem sta toate in aceeasi piata, ca nu am putea sa vindem marfa intr-o singura zi. Pentru noi e bine sa vindem toata marfa, ca sa plecam seara inapoi. Plecam vineri seara din Somcuta si duminica dimineata suntem inapoi. Nu pierdem multa vreme cu drumul, o zi de lucru. Dar si daca m-as duce la Baia Mare, la piata, tot o zi as pierde si nici nu-i sigur c-as vinde tot. Eh, am stat io si m-am gandit bine pana m-am lamurit ca-i mai bine sa viu la Bucuresti. Eu am fost prima din sat care a plecat cu marfa asa departe. Mai intai, m-am dus la Timisoara, dar acolo erau multe femei cu branza si nu puteam vinde repede marfa, ca sa ma intorc inapoi la lucrul de acasa. Si asa am ajuns la Bucuresti. Femeile din sat s-or mirat ca am avut asa curaj, dar, cam dupa vreun an, or inceput si ele sa vina cu mine si acuma suntem, asa cum v-am mai zis, mai multe, numai sambata suntem opt.
"Mi-i drag sa umblu prin locuri noi, dar n-as putea nici in ruptul capului sa traiesc in alta parte, decat in satul meu"
- Aveti gospodarie mare? Cine va ajuta? Cine vede de animale cat sunteti la Bucuresti?
- Avem pamant mult, peste 8 hectare. Cat au trait parintii mei, aveam gospodariile impreuna, tineam vacile la ei, eram laolalta cu toate. Eu am fost singura la parinti, iar barbatul meu, tot asa, ne-am inteles tare bine cu batranii. Pana or trait ei, am avut cu cine schimba o vorba, cu cine ma sfatui. Acum ii tare greu, daca n-am o sora ori un frate! Doamne, bine mi-o fost pana or trait si ei. Tare mult am plans cand s-or prapadit unul dupa altul, ase de mult am plans, de parca n-as fi ramas cu nime-n lume. Ce sa-i faci? Asta-i viata! Am noroc cu barbatul meu, care vede de vaci, el se ocupa de ele, el le hraneste, le curata grajdul, el ii cu treaba de pe afara, eu am ale mele, cu laptele, cu branza, cu mancarea. Ii mult de lucru, doamna draga, la o casa mare cum avem noi si la atatea animale, avem cinci vaci, porci, gaini nici nu mai stiu cate-s, avem bucataria de vara, aia de iarna, camara de lapte, alta camara unde se scurge branza, patru camere mari. Ce sa-ti mai spui, avem tot ce ne trebuie si pe toate le-am facut din munca noastra, a mea si a barbatului meu. Noi nu stim sa stam degeaba si sa stii dumneata ca la tara-i mai greu lucrul decat la oras. Da n-avem bai ca ni-i greu, la noi asa ne place: sa muncim, ca sa avem de toate. Si ne-o dat Dumnezeu dupa sufletul nostru. Avem un baiat care a facut scoala la Cluj, ii stabilit acolo acuma. Tare m-as bucura daca ar veni acasa, dar s-a obisnuit cu orasul. Noi l-am invatat numai de bine, nu bea, nu fumeaza, ii muncitor, da respect altora. Poate c-a veni el mai tarziu si acasa, ca numai cu orasu nu se poate trai. Eu intaleg ca acolo au distractii mai multe, mai ales pentru tineri, si ca se traieste mai usor, da si pentru aia de la oras, tot noi facem branza, si ei tot dupa munca noastra mananca. Degeaba vin ei cand sunt mai batrani, sa se stabileasca in sat: daca te-ai rupt o data de viata de la tara, mai greu te poti intoarce la ea, uiti multe, nu mai stii cum sa faci una, alta, poate nu-ti mai place. Mie mi-i drag sa umblu prin locuri noi, sa cunosc oameni, sa vad cum traiesc prin alte parti, ce obiceiuri au, cum se poarta la voie buna, dar n-as putea nici in ruptul capului sa traiesc in alta parte, decat in satul meu.
"Cand vad cate-o vaca mai faina, ma sageata drept pe la inima"
- Ne-ai facut curiosi, mama Anica: e chiar asa de frumos satul dumitale? Povesteste-ne ceva despre el.
- Valenii Somcutei e la 4 km de Somcuta si la vreo 30 de Baia Mare. Avem sosea asfaltata pana-n centrul satului. Sunt cam vreo 270 de case. Avem noroc ca satul e asezat pe un pamant bun, tare bine se face tot ce pui in strat. Pe dealurile de langa sat sunt multi meri si pruni si sunt destui aceia care se duc cu poame la vanzare. Care mai de care si-o facut case mai mandre si mai mandre, cu banii castigati. E ca o intrecere in sat, sa ai si aia, si aia, sa fii in randul lumii. De fapt, e o intrecere de harnicie, ca, daca nu esti harnic, nu poti face nimica. Am facut si noi bani buni cu merele mai demult, dar mie mi-a placut mai mult sa ma ocup de branzeturi. Mi-s tare dragi animalele si, cand vad turme pe drum ori vaci care vin de la camp, ma duc si intreb daca n-au de vanzare animale. Mai ales cand vad cate o vaca mai faina, ma sageata drept pe la inima si nu ma pot opri sa nu vorbesc cu stapanul ei despre cat lapte da, cum mananca, cum o cheama. Nu-i de mirare ca am in gospodarie multe animale, ca mie de cand eram mica mi-erau tare dragi.
- De ce nu ati facut o ferma de vaci, daca va place asa de mult sa aveti animale?
- Doamna draga, pe lumea asta toate-s cu masura. Pamantul pe care-l avem ar putea tine mai multe vaci, da cine sa vada de ele, ca noi suntem batrani maine, poimaine. Si asa, vara trebuie sa angajam oameni cand e vremea fanului, ca nu ne descurcam singuri. Cu cinci vaci, cate avem, nu ne putem descurca fara ajutor. Le-am socotit noi toate, eu cu omul meu, si asa cum ne-am impartit lucrul noi acuma e cel mai bine. Ei, daca as fi un pic mai tanara, daca ar fi acasa baiatul, sa ne ajutam cu el, nimeni in sat n-ar avea gospodarie mai mandra ca a noastra. N-avem cum face altcumva. Trebuie sa tinem masura in toate, asa am invatat de la parinti. De la ei am invatat cinstea si omenia. Tata-mi spunea - Dumnezeu sa-l ierte - sa ma multumesc totdeauna cu ce-i al meu, sa nu ravnesc la ce-i al altuia, sa nu ieu din zoala nimanui si, mai ales, sa am frica de Dumnezeu. Tot cu o gura mancam, doamna draga, de ce sa vrem mai mult?
"Un domn mi-a spus ca el cumpara de la mine fiindca, pe langa branza, ii vand si povesti"
- De cand stau aici, in piata, langa dumneata, vad ca ai clienti pe care-i cunosti, cu care povestesti, oameni care se vede ca sunt multumiti de marfa dumitale si te cauta in fiecare sambata. A fost greu sa-ti faci clienti aici, mai ales ca mai sunt si alte femei care vand branza?
- Cand am venit prima data aici in piata, am vazut ca se cumpara mai bine branza care nu e stoarsa asa tare ca pe la noi, prin Maramures. N-am avut ce face, m-am obisnuit si eu sa fac asa cum se cere si cum le place la oamenii de aici. O femeie care vindea branza la cealalta masa s-a suparat intr-o zi, cand un client a vrut numai branza din Ardeal. "Da ce, asta de langa Bucuresti nu-i buna? Ce, aia din Ardeal are miere?", a intrebat ea. N-are miere, dar poate ca omul se uita si la cine vinde si, daca stii sa vorbesti frumos cu oamenii, daca le povestesti cate ceva, vin mai cu drag si a doua oara. Un domn chiar mi-a spus odata ca el cumpara de la mine branza, lapte, smantana si, pe deasupra, si povesti din Maramures. Ce sa fac? Mie imi place sa cunosc oameni, ii intreb de sanatate, de familie. Odata, un client a luat marfa de peste un milion si si-a dat seama ca a uitat banii acasa. Cum era sa-i scot branza din plasa? Am avut incredere, l-am lasat sa plece si a venit cu banii dupa o vreme. Daca esti om de omenie, si rasplata e pe masura. Cand stau acolo la mine acasa si fac branza, ma gandesc cateodata la unii dintre cei care vin sambata s-o cumpere. Pe unii ii stiu si dupa nume, stiu si ce meserii au, pe unde lucreaza. Oare este printre ei vreunul care se gandeste la cat de lung e drumul de unde aduc eu marfa, cat de greu e sa stau apoi o zi intreaga in picioare, si apoi, iara drumul inapoi, cat ii tara de lunga?
(Ilustratie: pictura naiva de Ivan Generalic)