Titus Munteanu</b><b>- Director artistic la Antena 1 -"Si orfanii merita o sansa"
- "Antena 1" s-a despartit de anul trecut intr-un mod magistral. O echipa de mari artisti, racolati din orfelinate, ne-a amintit de gloria televiziunii noastre de altadata. Inventata de un magician al spectacolului Tv, Titus Munteanu - Echipa fantastica nu reprezinta doar un succes al divertismentului romanesc, ci si un minunat gest de afectiune. O lectie de arta si de morala, al carei autor merita recunostinta si admiratia noastra -
"De ce, noi?"
- D-le Titus Munteanu, iarna aceasta, la Antena 1, s-a nascut o emisiune care a induiosat multi oameni cu suflet. E vorba de "Echipa fantastica", in care, amintind cumva de mai vechea "Scoala Vedetelor", un grup de copii, de varste diferite, canta si danseaza, incantand publicul cu prospetimea lor. Ineditul situatiei consta in faptul ca toti acei copii provin din orfelinate. Cine a avut ideea de a le "exploata" talentul intr-un astfel de show Tv?
- Ideea mi-a apartinut, asa ca - glumind - detin drepturile de autor. Am tot vazut pe strada copii si tineri din acestia, fara casa, nu neaparat aurolaci, ci si copii curatei si la locul lor, care cantau ca sa supravietuiasca. Si-atunci, mi-am zis: ce-ar fi sa incerc sa fac ceva cu ei? A fost destul de complicat sa-i adun, pentru ca am fost in foarte multe case de copii, dar in majoritate "subiectii" nu erau interesati de propunerea mea, ci ma intrebau daca n-am ceva legat de fotbal. Pana la urma, dupa ce am trecut prin sita toate orfelinatele din Bucuresti, am strans un grup de copii cu un oarecare potential. Pe parcurs, aflandu-se de preselectiile organizate de mine, am avut surpriza sa mai fiu cautat de un baiat din Baia Mare si de un grup de copii din Constanta. In cele din urma, am ajuns la formula actuala, de 31 de oameni, pe care in marea majoritate i-am luat de la Centrul "Pinochio" si care au intre 12 si 20 de ani, plus un tanc de 5 ani, Florin, caruia, acum, nimeni nu-i mai ajunge nici cu prajina la nas, fiindca el e vedeta! Majoritatea copiilor au fost entuziasmati de reactiile pe care le-au inregistrat dupa difuzarea primei emisiuni. Unul a fost surprins in tramvai fara bilet, dar controlorul l-a recunoscut si l-a iertat. Altul spala podeaua, in camin, cand a venit femeia de serviciu si l-a apostrofat: "Cum, tu, ca vedeta, mai speli pe jos? Vedetele fac asa ceva?!". Multi au fost recunoscuti pe strada si le-au fost cerute autografe. Va dati seama ce euforie traiesc? Dincolo de latura artistica a intamplarii, sunt bucuros ca le-am putut oferi acestor copii lipsiti de afectiune o boare de fericire.
- Cum a functionat noua "scoala a vedetelor"? Rezultatele de pe micul ecran au fost peste asteptari.
- Pregatirile dinaintea primei emisiuni au durat sase luni si asta pentru ca am pornit cu ei de la zero. Am inceput cu ore de canto, la Scoala Populara de Arta, la doamna Viorela Filip. Apoi, le-am adus-o pe coregrafa ucraineana Lusia Smetanina, o profesionista de exceptie, care a lucrat cu ei, initial, numai miscari "de dezmortire", fara sa avem in minte o anumita melodie, deci fara sa punem la punct o coregrafie propriu-zisa. Dupa ce si-au mai dat drumul, am inceput sa le dau si piese si, incetul cu incetul, s-a conturat forma actuala in care ei evolueaza. Cand am demarat acest proiect, aveam in minte titulatura "La Bomba", apoi a venit insa tragedia din America si-atunci au devenit "Echipa fantastica". Copiii au fost maleabili si entuziasti, desi la inceput n-au crezut in reusita planului meu. N-am sa uit niciodata ca dupa selectie, cand i-am adunat pe toti si le-am spus: "Voi sunteti cei cu care pornesc la drum", ei mi-au raspuns printr-o intrebare, rostita de Fabian, mulatrul, unul dintre cei mai buni din grup: "De ce noi?". Era o intrebare serioasa, asa ca le-am spus adevarul: ca am vrut sa le dau o sansa, pentru ca sunt convins ca si ei, copiii fara familie, au in ranita bastonul de maresal. Ca pot canta si dansa la fel de bine ca si copiii "normali", cu parinti si familie. Harul nu tine cont de conditia sociala. Numai ca, fara o mana de ajutor, ei nu aveau nici o posibilitate de afirmare, fiindca a face muzica inseamna foarte multi bani, iar cand spun asta, ma gandesc la piese, texte, orchestratii, studiouri de inregistrari, mixaje. E o munca laborioasa si destul de costisitoare.
"Scopul meu final este sa-i ajut sa-si ia zborul"
- Cine a sponsorizat aceasta minune reala, numita "Echipa fantastica"?
- La inceput, nu au existat prea multi bani. Pentru a putea plati orele de canto si de coregrafie din primele luni, am fost sprijinit de un prieten. Pe urma, dupa ce am facut niste inregistrari la repetitii si s-a vazut ce inseamna "Echipa fantastica", sponsorii au mai prins curaj si-au inceput sa apara. Acum, partea administrativa e cat de cat rezolvata, probleme avem cu repetitiile, in sine. Toti au scoala, unii dimineata, altii dupa-amiaza, asa ca trebuie sa-i chem la pregatiri seara si asta nu e foarte usor. Repetam zilnic, inclusiv sambata si duminica. Nu se poate altfel. Eu i-am adus acum pana la un nivel, dar undeva, la mijloc, exista un gol, asa ca, daca-i las, daca renunt la acest ritm alert, ei se vor prabusi repede, golul acela ii va inghiti din nou. N-as vrea, sincer, sa revina la ceea ce au fost, ar fi o dezamagire cumplita pentru ei. Vreau ca sansa asta a lor sa creasca si, la un moment dat, sa se materializeze, sa dea rezultate. Copiii acestia, atat de vitregiti de viata, au toate sansele sa devina vedete adevarate. Rezultatul pe care-l intrevad este similar cu cel al "Scolii vedetelor": adica fiecare sa plece pe drumul lui, sa reuseasca in aceasta bransa. Bineinteles ca nu toti vor fi la nivel de top. Si "Scoala vedetelor" a avut mai multi membri, dar nu toti s-au remarcat. Insa cativa au reusit, asa cum prevazusem eu: Goia e la Voltaj, Adrian e la Vita de Vie, Nadine e si prezentatoare, si cantareata, Alice are formatia Open, iar Dana Mladin a fost directorul programului "Suprize-Surprize". Asta vreau eu sa se intample si cu cei mai buni 5-6 dintre cei 31 de componenti ai "Echipei fantastice". In opinia mea, cativa dintre ei ar putea deja sa intre pe piata muzicala romaneasca, adica sa-si lanseze piese, sa dea concerte. Scopul meu final, ca si in cazul "Scolii vedetelor", este sa-i ajut sa-si ia zborul. Pentru ca tot am facut aceasta comparatie cu "Scoala vedetelor", pot sa va spun ca lucrul cu copiii din "Echipa fantastica" e mult mai dificil. Cei din "Scoala vedetelor" erau niste pusti care aveau posibilitatea sa studieze, multi dintre ei erau elevi la licee de muzica, pe cand acum, am de-a face cu niste copii absolut nepregatiti si care sunt marcati psihologic de dramele pe care le au toti in spate. De aceea, rolul meu este foarte dificil: trebuie sa le fiu si parinte, si profesor, si prieten, sa am grija in permanenta cum ma comport si ce discut cu ei. Sunt extrem de sensibili si vulnerabili. Se inchid ca intr-o carapace atunci cand sunt rugati sa povesteasca despre trecutul lor, despre familie. Asa ca trebuie sa-mi joc rolul de mediator cu foarte mult tact: trebuie sa am grija de ei, dar sa satisfac si curiozitatea publicului care, impresionat de faptul ca sunt din orfelinate, vrea sa stie detalii despre ei. Chiar ne gandim, in momentul de fata, sa vedem cum am putea aduce vorba si de problemele sociale, problemele specifice situatiei lor.
- Practic, care este statutul lor in acest moment? Toti locuiesc inca in camine?
- Da, si vor putea ramane in camine, atata vreme cat frecventeaza o forma de invatamant, fie ea scoala generala, liceu, scoala postliceala, colegiu sau facultate. Altfel insa, sunt obligati sa paraseasca orfelinatele. Noi incercam sa-i ajutam pe cat putem. Au fost firme care, in majoritate, contra unui anunt pe post, le-au facut, de exemplu, cadou de Craciun haine si radio-casetofoane. Dar nimeni nu s-a aratat realmente interesat de soarta lor, nimeni nu a venit sa spuna: "Eu vreau sa il iau pe baiatul asta acasa! Vreau sa-i ofer o familie si un acoperis deasupra capului!". De aceea, imi doresc din tot sufletul ca macar cei care vor reusi pe teren muzical sa isi poata asigura singuri existenta, in mod cinstit si onorabil. Am mare incredere in ei: stiu ca vor avea succes si vor deveni independenti.
</b><b>"Cotele de audienta ne aduc la cunostinta un fapt foarte trist: ca prind extrem de bine la noi emisiunile de proasta calitate"
- D-le Titus Munteanu, in calitatea dvs. de "monstru sacru" al spectacolului de televiziune, cum va explicati disparitia totala a show-urilor de divertisment de buna calitate, inlocuirea celebrelor "Varietati" cu niste productii care abunda in vulgaritati si care vizeaza un public de cea mai joasa speta?
- Sincer, cred ca "Varietatile", ca stil de lucru si ca fenomen, au disparut, fiindca au imbatranit. Ceea ce nu inseamna insa ca noi nu putem produce programe de divertisment de buna calitate, destinate unui public cu gust. In ultimul an de zile, am sesizat aparitia unui fenomen care s-a incetatenit deja in strainatate, si anume: formatele de emisiuni. Acum, ele exista si la noi, in forme standard: "Surprize-Surprize", "Ploaia de stele" sau "Academia vedetelor", care se cumpara de la producatorul occidental si sunt mult mai usor de realizat decat un scenariu original. Ce e deranjant, pentru mine, este faptul ca, atunci cand lucrezi pe un asemenea format-prototip (ca o reteta fixa de cozonac), creativitatea realizatorului este diminuata, ingradita. Tu nu mai vii cu nimic inedit. Eu cred ca noi am putea sa ne producem propriile noastre formate originale, fara sa le mai cumparam de la altii, al caror gust nu se potriveste intotdeauna cu gustul publicului romanesc. De altfel, "formate" eu am facut intotdeauna, doar ca fara sa stiu ca asa se numea ceea ce faceam. Eu am facut "Scoala vedetelor" fara sa am habar ca, de fapt, lucram la un nou format. Probabil diferenta dintre mine si alti oameni de televiziune este ca eu ma plictisesc foarte repede si de aceea sunt mereu in cautarea noului. Si am certitudinea ca aceeasi reactie o are si telespectatorul. Tocmai de aceea, nu trebuie sa ne cantonam in niste formule care au mers la un moment dat, ci trebuie sa gasim mereu noi modalitati de abordare a divertismentului, pentru ca produsul pe care-l oferim sa fie cat mai variat si mai interesant. Pe de alta parte, "razboiul audientelor" indica, in mod evident, care este succesul unei emisiuni. Si tot cotele de audienta ne aduc la cunostinta un fapt foarte trist: ca prind extrem de bine la noi emisiunile de proasta calitate, care nu te solicita intelectual, in care se mizeaza pe un umor grosier. Exista, ce-i drept, emisiuni gen "Divertis", care au si audienta si care nu lezeaza limitele bunului-simt. Dar ele sunt putine. Pentru ca aceasta stare de fapt sa dispara, in primul rand trebuie educat publicul, si cine poate face asta decat noi, producatorii si realizatorii emisiunilor de divertisment? Noi avem aceasta putere si trebuie s-o folosim. Si nici nu e atat de greu. E nevoie doar sa stii cum sa-l conduci pe cel care apare in fata camerelor. Va dau exemplul lui Doru Octavian Dumitru: daca ati vazut Revelionul Antenei 1, ati observat ca programul lui nu a continut deloc vulgaritati, desi, in trecut, el a avut si spectacole in cadrul carora si-a permis sa intre si pe acest teren. Ideea e ca trebuie sa iei omul si sa-i explici ce vrei. Sa stai de vorba cu el si sa-l calauzesti spre ceea ce doresti sa obtii. Cumpana dintre vulgaritate si decenta se afla in mana realizatorilor de emisiuni.
Pe baricade, cu Vornicu si Bocanet
- In indelungata dvs. activitate in televiziunea romana, ati avut marea sansa sa activati alaturi de doi giganti ai divertismentului: Tudor Vornicu si Alexandru Bocanet. Cum era sa lucrezi alaturi de ei?
- Televiziunea a intervenit in viata mea ceva mai tarziu. Eu am fost, initial, profesor de flaut la Liceul de Muzica si la Conservator, cantam jazz, aveam alte preocupari. La un moment dat, au avut loc niste discutii legate de repartitia mea in Bucuresti si atunci, unul dintre cei doi mari si buni prieteni ai mei, Richard Oschaniski, m-a adus ca redactor in televiziune. Aici i-am cunoscut pe Vornicu - care a "sters culoarele" cu mine, pentru ca numai facand de toate poti invata, si pe Bocanet - care mi-a fost coleg si cel de-al doilea mare si bun prieten, prieten de suflet, care la mine acasa era ca la el acasa, fiindca, fiind o persoana destul de tipicara, avea fotoliul si ceasca lui de cafea. Intre mine si Bocanet a fost o legatura foarte puternica, a carei realitate o simteam atat in relatia noastra de prietenie, cat si in colaborarea noastra profesionala. Vornicu era bossul "cutiutei cu minuni", cum numea Bocanet televiziunea. Vornicu nu facea emisiuni neaparat. El facea, din cand in cand, reportaje cu personalitati. Vornicu era, in primul rand, un excelent organizator. Era nascut pentru a pune la punct programe de televiziune. Avea nerv, avea "vana" si avea fler. Si mai era ceva: avea o echipa. Niste oameni care se gandeau tot timpul la ce aveau de facut a doua zi. Nu se limitau la un program deja cunoscut. Erau mereu in cautare de nou, de original, de inedit si nu acceptau ideea de: "Lasa, ca merge si asa!". De pilda, cand se apropia festivalul de la Montreux, in televiziune era o fierbere extraordinara, fiindca se cauta ceva care sa ne puna si pe noi in randul elitei domeniului. Vornicu mergea acolo, ii cunostea bine pe oamenii de la festival, stia care era curentul si ne punea, in fiecare an, sa lucram in consecinta. Si Vornicu, si Bocanet au fost niste persoane extraordinare. Adevarati oameni de televiziune, oameni care aveau munca asta in sange si care respirau numai pentru asta. Problema banilor nu se punea. Toata lumea avea un salariu si atat. Era vorba de pasiune. De asta, nivelul lor calitativ era atat de ridicat. Tin minte, odata, ca m-am dus la Vornicu sa-i cer aprobarea pentru un proiect de Revelion, iar el mi-a zis: "Fugi, domle, de-aici! Ce aprobare vrei? Du-te si fa-l! Da-i drumu!". Vornicu avea incredere in oameni, iar asta intr-o perioada cand nu era usor sa capeti viza pentru intrarea in emisie.
- Incotro credeti ca se indreapta show-urile de divertisment de la noi?
- Cred ca se va merge in continuare pe importul de format, pentru ca au succes si pentru ca produsul exemplificat e intotdeauna mai usor de abordat decat o idee noua, despre care nu stii cum va arata pana la urma. Personal, m-as fi plictisit sa fac, de pilda, "Surprize-Surprize" trei ani de-a randul. Adica n-as suporta sa fac aceeasi emisiune, dupa acelasi tipar, atat de mult timp. Eu am facut "Scoala vedetelor", dar acolo era vorba de altceva. In trei ani si ceva, cat a durat, nici un show nu a semanat cu altul. Plus ca am mers cu ei la munte si la mare, am filmat pe plaja sau printre capite de fan, vaci si tarani autentici. Iar spre sfarsit, incepusem sa organizam si concerte, faceam turnee prin toata tara. La "Scoala vedetelor" nu se repeta niciodata nimic, deci nu exista pericolul invaziei plictiselii.
- D-le Titus Munteanu, cum se relaxeaza un... Vip, cu atata greutate ca dvs.?
- Eu sunt un tip competitiv, asa ca unde e competitie sunt si eu. Prin urmare, imi face placere sa urmaresc programe sportive. Orice e sport ma relaxeaza. Mi-ar mai placea sa merg vara la munte, ca marea nu ma atrage, dar n-am mai avut concediu de ani de zile. Cand faceam festivalurile de la Mamaia, o luam si pe nevasta-mea si-i spuneam: "Asta-i concediul!". Si ea trebuia sa se multumeasca cu atat. Norocul e ca am o sotie foarte cumsecade, care m-a inteles intotdeauna. Sa stiti ca altfel nu se poate: daca partenerul nu-ti intelege profesia, casnicia nu poate rezista. Nevasta mea nu numai ca m-a inteles, dar m-a si sustinut. Si asta, desi ea e avocat, deci lucreaza in cu totul alt domeniu decat mine. Si ea, si eu, am inteles de mult ceva elementar: cariera cere sacrificii.Ines Hristea
Foto: Antena 1