Fratii dinamita -Sensor"Am vrut sa rupem gura targului, sa revolutionam muzica romaneasca"
Vartejul de ritmuri te face sa crezi ca pe scena au poposit fratii dinamita. Echipati cu masti, beculete si lanterne legate pe cap, cei opt ardeleni ofera numere de virtuozitate, "cantand" la brichete, coli de hartie, masini de scris, galeti, butoaie, folosind ca instrumente ritmice vocile si corpurile proprii. Cu "SaKaDaT Extrasensorial" - spectacolul de ritm si imagine de la Teatrul "Bulandra" - trupa Sensor a incheiat un an plin, in care a fost invitata la cel mai important eveniment rock al anului 2001, "Iris Digital Athenaeum", si a colindat tara intr-un turneu propriu, de cluburi si discoteci. In noul an, grupul transilvanean se pregateste pentru o serie de show-uri in Belgia.
"Orice trasnaie e binevenita la noi"
Sensor reprezinta un concept nou in muzica romaneasca: o trupa de percutie neconventionala, formata din tineri scoliti - in mare parte la Academia de Muzica din Cluj -, care au renuntat la instrumentele studiate, la formatiile anterioare, pentru a lovi cu entuziasm in butoaie, tevi si pardosele. Magnetul care i-a atras in jurul sau, rand pe rand, pe actualii membri ai trupei este Rares Hotescu (26 de ani), care in clasa a Iii-a a plecat dintr-o comuna buzoiana, pentru a face scoala si Liceul de Muzica in Bucuresti. Student la Cluj, el a fondat in 1998, impreuna cu alti trei colegi, o trupa de "body music" - muzica a corpului, numita Handsnfeet (Maini si picioare). "In orice faci in viata exista o evolutie. Asa cum un copil invata mai intai o litera, ajungand apoi la cuvinte, si noi am inceput sa adaugam <<instrumente>> - butoaie, obiecte grele, de la fier vechi - si noi componenti. In mai 99, ne-am schimbat numele (pe cel vechi nu reusea nimeni sa-l retina) si am avut un prim concert mare la Cluj, la Balul Bobocilor de la Conservator, apoi la Student Fest, la Timisoara. Succes urias, deja aveam vise de marire, gandeam ca asa o s-o ducem toata viata, dintr-un triumf in altul. Asta, pana la urmatorul concert in aer liber, la Satu Mare, unde zece mii de oameni voiau sa cante cu cei de pe scena, sa bea bere, sa se distreze si sa asculte un refren cunoscut. A fost un esec greu de suportat si am inteles ca nu acesta este drumul nostru."
"Cand am infiintat trupa, am vrut sa rupem gura targului, sa revolutionam muzica romaneasca", isi aminteste Horea Marc, percutionist de la 10 ani, unul dintre fondatorii Sensor-ului, care si-a luat in grija si partea organizatorica a grupului. "Lucrurile astea pornesc din idealism, din entuziasm, altfel nici un om normal nu si-ar cumpara 20 de butoaie si ar incepe sa bata in ele. Cautam noi membri, noi modalitati de exprimare, nu putem sta pe loc, automultumiti. Cand nu o sa mai stim ce sa facem, o sa stam in cap si o sa batem ritmul cu picioarele in cer - orice trasnaie e binevenita la noi."
Compozitorul formatiei este Paul Ilea, care, la 25 de ani, are in spate un lung trecut in "industria" muzicala: "Eram cu soimii patriei la mare si am castigat un concurs la care am cantat cu vocea, am primit doua pachete de pufuleti si de atunci m-am gandit sa-mi fac o cariera din asta. Adevarul e ca bunicu o cantat, saracu, la vioara, era tigan, tigan dala de-o furat-o pe bunica cu pistoale, cu cai. Multi se feresc sa spuna, se ascund, dar eu sunt mandru de originea mea. Am invatat sa cant la vioara, dar cand sa dau la Conservator, m-am razgandit si am intrat la sectia compozitie. Mai apoi, am cantat jazz-rock, am facut muzica pentru spoturi publicitare. Dupa ce am inceput colaborarea cu Sensor, am renuntat treptat la studiouri, la tot si de un an ma ocup numai cu asta. Sunt constient de faptul ca muzica mea nu s-ar putea canta, daca nu s-ar completa cu imaginea trupei. Pe langa ineditul nostru - prima trupa din Romania ce bate in instrumente mai putin traditionale -, foarte importanta este imaginea. Suntem invitati la show-uri ca sa intregim o imagine pe care organizatorii si-o doresc, sa aducem ceva din atmosfera de circ care-i atrage pe oameni. <<Lasa, ca-i aducem pe nebunii aia sa bata ora 12 la Revelionul recent de la Pro Tv, lasa ca fac aia momentul exploziilor de la blocul Connex>>, unde am avut alaturi si o orchestra de 15 oameni, <<lasa ca o sa cante aia in fata a 60.000 de microbisti, la Finala Cupei>>. Chiar daca nu ne este usor, preferam sa avem un loc al nostru, sa cantam mereu live, sa repetam la 40¡C, in vreme ce toate trupele scot bani grei pe litoral, dar sa stim ca-i drumul nostru."
"Stii ce-ar fi fain sa scrii?", adauga Marius Gagiu, care a renuntat la catedra de profesor de flaut, pentru a se alatura fostilor sai colegi de la Academie, care la vremea aceea repetau intr-o sinagoga parasita. "Ca s-a adunat in trupa asta lume cu experienta in muzica, muzica normala, cu melodie, si ca suntem mandri ca avem o linie pe care o intelegem si o urmam cu totii."
Si pentru ca aceasta linie, ce ducea la un spectacol propriu, "SaKaDaT Extrasensorial", impunea o echipa sudata, Sensor s-a intregit cu inca patru membri. Este vorba de Laura Orian, careia nici prin gand nu-i trecea, atunci cand studia module de pian si pedagogie si visa la o cariera de cantareata, ca va ajunge singura fata dintr-o trupa de percutionisti, de Sasha Negara, moldovean din Ungheni care, dupa ce si-a agatat in cui ghetele de fotbalist, si-a pus in acelasi loc si clarinetul, de Cristian Melak, fost solist de rock dur, singurul dintre cei opt care nu a terminat Academia de Muzica, ci Facultatea de Studii Europene si de Adi Muresan.
</b><b>"SaKaDaT"
Dupa ce timp de doi ani a participat ca invitat la numeroase evenimente de anvergura, grupul Sensor si-a inchegat un spectacol propriu si, avandu-l pe Dan Chisu ca producator si regizor, a acceptat o alta provocare. Aceea de a pasi, seri la rand, pe una din cele mai prestigioase scene ale tarii, cea a Teatrului "Lucia Sturza-Bulandra". "Cand esti in fata catorva zeci de mii de oameni si le auzi reactia, ti se zbarleste pielea pe tine, ti se ridica parul in cap. La teatru, senzatia e cu totul alta, oamenii tac, sunt atenti, sunt cu ochii pe tine. Publicul de teatru este si mai exigent, dar si mai receptiv, a reactionat asa cum ne-am dorit, a ras, a batut din palme impreuna cu noi."
Pentru a pune la punct in cele mai mici amanunte acest spectacol, pentru a se "simti" pe scena si a se coordona perfect, cei opt "sensori" au repetat cel putin 5 ore pe zi, vreme de trei-patru luni. "Cel mai important este ca, astia opt care suntem, sa ne apropiem cat mai mult de unul singur, sa fim cu adevarat o echipa. Pe langa coordonare, mai este si efortul fizic, deloc de neglijat. Noi nu batem cu bete de percutie, ci cu cozi de matura rupte in trei, deseori avem incheieturile mainilor zdrente, medicul ortoped e prietenul nostru. E bine ca ne-am obisnuit cu efortul. Dupa primele spectacole cu <<SaKaDaT>>, gafaiam in culise minute in sir. Acum, daca ne dai o jumatate de ora pauza, il mai facem o data."
Chiar daca au incercat sa-si construiasca o identitate proprie, sa nu copieze, cei din Sensor recunosc ca au fost de la bun inceput influentati de celebre trupe de percutionisti din Franta si Statele Unite, astfel ca mini-turneul belgian din luna februarie le va releva adevarata lor valoare. "Conteaza mult sa vedem cum vom fi primiti de cei din Occident, care stiu cu ce se mananca, au mai vazut astfel de show-uri. Stim ca mai avem inca de lucru ca actori, suntem in permanenta cautare si avem incredere ca acest spectacol va evolua, nu am ajuns inca la fundul sacului."Iulian Ignat
Fotografii de Teodora Popescu Dona (3)