Monologuri cu scriitori
Petru Romosan
"De ce n-am invia si noi?"
Multi romani isi pun, deschis sau doar la masa din bucatarie, o intrebare grea: mai are sau nu tara lor vreo sansa? Sansa de a redeveni o tara normala, ca oricare alta, care sa nu se mai afle la marginea lumii civilizate? O tara care sa nu mai fie o problema pentru nimeni?
Marturisesc ca si eu am asemenea indoieli. Resursele mele de optimism, destul de mari - poate chiar inepuizabile -, sunt uneori puse la incercare. Desi imi continuu proiectele, desi muncesc ca si cum as avea o tinta precisa, indoiala, cu intrebarea ca un vierme "la ce bun?", devine uneori coplesitoare. In asemenea momente, imi revine credinta dintotdeauna, aceea ca, lucrand fara intrerupere, exita o posibilitate, una mica, de-a ajunge sa realizezi ce ti-ai propus, fara sa bagi de seama.
Cand pe ecranele televizoarelor apare o mama care-si saruta gemenii conceputi in vitro, nascuti intr-o clinica din Cluj, nu poti sa nu-ti aduci aminte ca si tu esti rezultatul a sute, a mii de intamplari miraculoase, de nasteri pe muchie de cutit, de supravietuiri inexplicabile.
Tara, comunitatea in care traim, trece prin ani durerosi, mai mult decat grei. Multi dintre cei mai buni ai nostri au plecat in cele patru colturi ale lumii, unde nu sunt neaparat fericiti. Noi, cei maturi astazi, aici, nu le putem fi un adevarat sprijin copiilor, batranilor, bolnavilor. Si asta e insuportabil. Dintre femeile si barbatii nostri, multi au plecat in floarea varstei. Si am slabit si mai mult. Va reusi neamul acesta sa treaca prin anii care vin? Sau va pieri cum au pierit atatea alte neamuri? Nu avem raspuns. In ceea ce ma priveste, voi continua sa-mi vad de treaba, ca si cum totul ar fi in ordine. Ca si cum am trai in cea mai normala dintre lumi. Imi tin companie, in gand, inaintasii mei modesti, cu biserica lor, cu sarbatorile lor, cu holdele si anotimpurile lor. Suntem, cei mai multi dintre noi, un popor cuminte de tarani. Ai nostri au trecut prin incercari mult mai mari. Si parca s-au plans mai putin.
Si acum, ca si altadata, unii dintre cei mai buni fii ai romanilor vin tot din alte sate indepartate, din familii sarace. Desi pamantul e din ce in ce mai putin roditor. La celalalt capat al continentului european, o tara, Irlanda, care a trecut prin multi ani de incercari, da semne de renastere spectaculoasa. Chiar am auzit-o numita "noul tigru economic european". Exista asemanari profunde intre Romania si indepartata Irlanda, asemanari care tin, in primul rand, de nasterea si raspandirea crestinismului. La fel, in ultimele decenii, a reinviat Spania. Acum, chiar ofera generos locuri de munca unor concetateni de-ai nostri. De ce n-ar invia intr-o zi si tara noastra...
Bedros Horasangian
"Poate ca n-ar strica sa avem mai multa incredere in noi si mai multa speranta"
Ce ganduri am eu de Craciun, ce planuri pentru noul an? Spunea un mare ganditor german ca i-au trebuit doi ani de zile sa invete sa vorbeasca si saizeci de ani sa invete sa taca. Eu mai am un pic si fac saizeci, asa ca v-am spus totul.
In ultimul timp, am scris ceva articole la "Observatorul", care au aparut de curand intr-un volum, intr-un joc de imprejurari, dincolo de vointa mea. Nu ma pot plange de nimic, sunt intr-o stare buna...
Marturisesc, totusi, ca nu astept Craciunul in nici un fel anume, ci traind de la o zi la alta. Nu se poate sti exact ce urmeaza sa fie, ce se mai poate intampla, asa ca nici nu ma gandesc sa-mi fac planuri.
Observ ca, in general, sudicii - grecii, italienii, noi, romanii - abordeaza stilul tristetii, al vaicarelii, al jelaniei. As vrea sa-l combat, dar nu cu acest prilej. Oricum, mi-ar fi greu sa dau solutii acum, cand un intreg popor da solutii zi de zi. Poate ca n-ar strica sa avem insa mai multa incredere in noi insine si mai multa speranta.
Nora Iuga
"Cum as astepta, azi, un extraterestru"
Senzatia aceea inconfundabila - in care se amestecau frica si nerabdarea si bucuria si speranta si indoiala -, pe care am incercat-o de atatea ori in copilarie in Seara Sfanta, cand il asteptam pe Mos Craciun, nu am putut s-o retraiesc niciodata dupa aceea. Mi-e greu sa exprim exact ce simteam. Dar acum, dupa atatia ani, imi dau seama ca, de fapt, mai mult decat in povesti, atunci descopeream prima data misterul, ma aflam fata in fata cu el. Era intaiul mesaj si cel mai concret care mi se transmitea din alta lume. Imi era atat de frica de Mos Craciun, cum mi-ar fi azi, daca as astepta un extraterestru, despre care nu stiu, ca si atunci, daca vine cu daruri sau cu nuieluse. Toata aceasta teribila emotie era amplificata de intunericul care se facea in casa - misterele se produc pe intuneric -, de flacarile palpaitoare ale lumanarilor din bradul de Craciun, proiectand umbre asupra lucrurilor din casa, facand mobilele sa semene cu niste fiinte fabuloase, de tacerea care se instala brusc, zgariata de sunetul clopotelului, anuntand, de fiecare data, metamorfoza terifianta, prin care inchipuirea lua forma realitatii. Parca nici cainii din vecini nu mai latrau. Si, pe urma, veneau darurile si frica se spulbera, nu mai era decat bucurie, sub brad, in casa luminata. Misterul disparuse. Spuneam la inceput ca aceasta senzatie nu am mai putut s-o repet niciodata. Si totusi, am mai retrait-o ulterior, mai palida, dar intrucatva asemanatoare. Gongul, luminile care se sting incet, intr-o sala de teatru, si cortina incepe sa se ridice, permitandu-ti intrarea in lumea fictiunii, in cealalta lume. Nu e si acest moment, intr-un fel, o intalnire cu misterul? Nu e o infiorare patrunderea intr-un alt spatiu, o neingaduinta care ti se ingaduie brusc? Nu cumva, din acele seri de Ajun, din acele seri de spectacol, din acele intalniri cu misterul, mi s-a nascut poezia?
Mariana Marin
"De garda la Mos Craciun"
Oare as putea exista intr-o lume in care a disparut magia Sarbatorilor de iarna? Acum trei luni, in acel intunecat 11 septembrie, o data cu Gemenii, am avut senzatia ca mi s-au prabusit toate valorile civilizatiei in care am crescut, valorile prin care eu inteleg lumea si ea ma intelege pe mine. "E litera scrisa de jur-imprejurul lumii", spunea Nichita Stanescu intr-un poem. Acest cod mi s-a parut brusc, atunci, agresat, obligat la disparitie in numele fanatismului si al intolerantei, in numele bolboroselii patologice.
Civilizatia iudeo-crestina si-a creat cu greu coerenta. Undeva, pe traseul acestei constructii, exista si magia Sarbatorilor de iarna, care trece in fiecare an prin noi. Iti dai seama de valoarea ei, mai ales atunci cand o minte bolnava vrea sa o distruga. Nu stiu cum va sarbatori lumea anul acesta profunda revelatie a Nasterii Mantuitorului. Cred insa ca vom avea o bataie de inima in plus, pentru cei care au fost omorati intr-un mod atat de pervers si de las.
Pe astfel de vremuri, scriitorul din mine se cuibareste la pieptul omului din mine, pentru ca cel mai afectat a fost el, scriitorul. Lui i s-a spus in primul rand ca nu mai are ce cauta pe fata pamantului. Va mai trece catva timp pana cand isi va reveni din acest moment de balamuc istoric. Dar sunt sigura ca o va face, iar vigilenta lui se va rafina, se va purifica inca o data, pentru ca are de aparat prin cuvinte valori nascute din cuvinte. Si de-ar fi ca marele rau sa se intample, tot va gasi el pe lumea asta o labuta de iepure prietenoasa ori o frunza de copac, carora sa le vorbeasca cu litera scrisa, si nu cu una isterica si bolborosita.
Unul din primele lucruri pe care le va spune este ca Mos Craciun exista si ca va deveni din ce in ce mai rotofei. Asa ca poate n-ar fi lipsit de sens sa facem, fiecare dintre noi, de garda la Mos Craciun, anul acesta.A consemnat
Sanda Anghelescu
Ruxandra Donose
Agenda mea e facuta pana in 2007"
"Voi veni in Romania pentru a treia oara anul acesta, in preajma Craciunului. Am fost invitata la o Gala, pe 23 decembrie, la Teatrul National. Apoi, ma intorc acasa, la Viena, pentru a petrece Sarbatorile cu familia. In urma cu un an de zile, la obisnuitul nostru dialog de Sarbatori, ti-am spus ca sunt tanara mamica. Deci, bebelusul meu s-a facut... baiat mare, a implinit un an! L-am serbat cum se cuvine, i-am facut tort cu lumanare, in care, evident, am suflat noi... Sa stii ca e un copilas foarte <<umblat>>, a fost cu mine peste tot: in Romania, Germania, Italia, Danemarca, Franta, America; nu-l deranjeaza deloc zborul cu avionul!
Agenda mea este facuta pe multi ani inainte, stiu deja ce roluri voi interpreta si la ce teatre, pana la sfarsitul anului 2007. Pe scurt, in 2002, am urmatoarele repere: dupa Sarbatori, voi pleca la Philadelphia, cu <<Capuletti si Montecchi>>, apoi la San Francisco cu <<Julius Caesar>>, de Hndel. Voi reveni pe continent, la Viena, unde am programat un concert cu arii si duete din opere si operete de Offenbach. La toamna, voi deschide stagiunea Operei Bastille din Paris, cu <<Nunta lui Figaro>> de Mozart, apoi fug la Montreal, unde voi canta in <<Damnatiunea lui Faust>>, de Berlioz, cu Montreal Symphony Orchestra; cu aceeasi lucrare, vom aparea si la Carnegie Hall din New York. Urmeaza <<Hnsel si Grettel>>, de Humperdinck, la Opera din Boston, apoi <<Werther>>, de Massenet, la Opera din Berlin. Si anul 2002 e gata...
Ultimul meu Cd este <<Stabat Mater>>, de Dvorak, sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli, si a aparut la Deutsche Grammophon. De curand, am terminat intregistrarile pentru Arte Nova cu <<Nunta lui Figaro>>, de Mozart.
In incheiere, le doresc tuturor cititorilor <<Formulei As>> sa aiba parte de un an mai bun, prosper, in care sa li se implineasca toate dorintele!"Claudiu Ionescu
Ionel Pantea
"As vrea ca oamenii sa aiba mai multa placere pentru lucruri spirituale"
"Acum sunt intr-o perioada de schimbare: am redus activitatea pedagogica pentru a putea avea o mai bogata activitate solistica. Sustin doar 2-3 master-classes pe an, in diverse colturi ale lumii.
Anul care se apropie de sfarsit a reprezentat, din punct de vedere artistic, o perioada bogata - dupa Festivalul Enescu, am fost invitat la Budapesta si am sustinut un concert de lieduri, la Berlin. Voi reveni in Romania pentru Gala de Craciun, de pe 23 decembrie, la Teatrul National. In 2002, voi fi invitat la Lugoj, in juriul concursului de canto, axat pe voci de tenor, <<Traian Grozavescu>>. Si in familie sunt multe evenimente: Emil, fiul meu cel mic, lucreaza la un minister din Luxemburg; sper ca Radu, fiul meu cel mare, sa gaseasca un post de dirijor tot aici. Sotia mea lucreaza la un dictionar romano-luxemburghez, care va fi lansat aici, la Luxemburg, pe 23 iunie, de ziua Marelui Duce, care este si Ziua Nationala a Luxemburgului.
In 2002, astept pace si stabilitate; as vrea ca oamenii sa aiba mai multa placere pentru lucruri spirituale, as vrea sa dispara teroarea. Personal, imi doresc multa sanatate ca sa pot oferi bucurie altora... Cititorilor <<Formulei As>> le doresc din tot sufletul tot ceea ce imi doresc mie insumi..."C. I.