Cultura
"Pentru dragoste si pentru scris este intotdeauna timp..."</b><b>Interviu cu poeta Daniela Crasnaru, director de programe al Academiei Romane din Roma
- Doamna Daniela Crasnaru, ati fost numita in functia de director al celei mai importante institutii romanesti de cultura din Italia - "Accademia di Romania", de fapt, o "ambasada" romaneasca in cetatea eterna, adesea mult mai eficienta decat Ambasada oficiala. Ce program intentionati sa imprimati, de acum inainte, Academiei?
- Detasarea mea la Roma, ca director de programe al Academiei Romane de aici, se inscrie in linia acelor schimbari neasteptate din viata mea, de dupa 1989. Cand Andrei Plesu, ministru al Culturii pe-atunci, m-a numit director al Editurii "Ion Creanga" - in februarie 1990 -, mi-a fost frica. Le fel, cand am ajuns deputat. La fel, cand am fost aleasa presedinta a Consiliului National al Tinerilor (si apoi mai putin tinerii) Liberali. Cu mentalitatea de copil premiant, care nu are voie sa dezamageasca pe nimeni, am pornit de fiecare data la treaba, incercand sa demonstrez (uneori in exces) ca un poet este cel putin la fel de apt ca si un inginer, jurist, economist etc., ca poate sa aiba aderenta la realitate, sa aiba rigoare, precizie si, mai ales, eficienta. In toti acesti ani, am trait, concomitent, pe doua planete diferite, care nu au voie nici macar sa-si trimita semnale, daramite sa se intersecteze: poezia si politica. Poetul (care, culmea, scrie inca) nu prea se intereseaza de omul politic si de "functionarul cultural", care sunt in prezent. Grija mea de capatai este de a nu adauga accente (sau accidente) ridicole unei biografii profesionale la care tin foarte mult. Am plecat de acasa cu gandul ca aceasta institutie trebuie sa-si pastreze profilul pentru care a fost infiintata, la care trebuie adaugat un set de programe care sa propuna lumii de aici mai mult decat vernisaje, concerte, seri de lectura. "Accademia di Romania" poate fi o excelenta tribuna a inteligentei si a creativitatii romanesti, un instrument de integrare europeana. Toata experienta mea - politica, sociala si economica - imi este de folos. Vreau sa realizez intalniri periodice cu jurnalisti, medici, profesori, bancheri, oameni de afaceri romani, care sa dovedeasca publicului italian, omologilor lor de aici, ca Romania are oameni de valoare si ca noi, romanii, ne putem pune in valoare. As vrea ca reprezentantii de exceptie (caci avem!) ai cat mai multor categorii socio-profesionale sa tina conferinte in fata profesionistilor italieni, pentru a demonstra ca exista posibilitatea unui dialog real, de pe picior de egalitate. Functia primordiala de scoala a acestei Academii trebuie sa fie pastrata, si la ea sa se adauge functiile de prezentare si reprezentare ale valorilor romanesti din diferite domenii.
- In tara, sunteti o poeta cunoscuta si foarte apreciata. Va inspira peisajul italian? Si daca da, mai aveti timp sa scrieti?
- Pentru dragoste si pentru scris este intotdeauna timp. Impulsul interior este cel care poate lipsi. Combustibilul. Combustia. Deocamdata, nu sunt cu mintea si cu inima in Italia. Tot ceea ce mi-e mai drag a ramas acasa. Deocamdata, Roma imi apare ca un album pe care il rasfoiesc usor apatica, usor detasata. Poate cu timpul...
- Cum vi se pare viata culturala din metropola italiana? Ce legaturi aveti cu "intelighentia" italiana, cum ne vad italienii pe noi, romanii?
- Viata culturala este aici extrem de intensa. Concerte de exceptie, expozitii de exceptie. La Roma, cultura se inspira o data cu aerul, face parte din existenta zilnica. Nici nu s-ar putea altfel. In ceea ce ne priveste, nu stiu, n-am aflat inca daca italienii "ne vad". Si de aceea, vreau sa-i fac sa ne vada. Picatura cu picatura, cu perseverenta, ritmicitate, consecventa.
- In Italia exista o comunitate romaneasca puternica. Este ea interesata de activitatea Academiei Romane din Roma? In ce fel inteleg ei sa colaboreze cu dvs.?
- Comunitatea romaneasca din Italia ne ajuta prin contactele pe care le-au stabilit in timp, contacte ce ne permit sa demonstram ca "integrarea" noastra este, de fapt, o reintegrare, dupa cincizeci de ani in care am fost absenti, fara voia noastra.
- Precursorul dvs. de la carma Academiei, regretatul scriitor Marian Papahagi, izbutise sa reactiveze atat de necesarele burse Parvan, lasate de izbeliste de statul roman, imediat dupa moartea lui. Se mai aude ceva de ele?
- Avem semnale ca da. Speram ca anuntarea reluarii burselor Parvan, care ne-a bucurat foarte mult, sa fie grabnic urmata de organizarea concursului si de venirea efectiva aici a celor merituosi. Si eu, si colegul meu, Dan Pineta, suntem in asteptare. Vrem sa credem ca nu asteptam degeaba. Ar fi mare pacat! Eu as organiza si un concurs paralel de sponsori. Poate ca aceia care finanteaza fotbalul, Festivalul Berii si Miss Ciorogarla se vor gandi sa-si lege numele si de ceva care inseamna stratul profund al valorilor romanesti, cu care nu prea ratam (in ciuda greutatilor) calificari "mondiale", netrambitate insa in mass-media si necunoscute publicului romanesc.
- Dvs., la "Accademia di Romania", ce "mondiale" de acest fel va propuneti sa organizati?
- In prima parte a lunii decembrie, zece academicieni din Marea Britanie, Franta, Germania, Italia si Romania se intalnesc aici, in "Accademia di Romania", in cadrul programului cinci al Uniunii Europene pentru societatea informationala in domeniul fotonicii. Un campionat european in... biblioteca. Iar noi, romanii, ne-am plasat direct in finala prin academicianul Valentin Vlad. Si acesta este, sper din toata inima, doar un inceput.Sanda Anghelescu
Folclor
</b><b>A 55-a Folcloriada a lumii a fost cucerita de romani</b><b>Copiii din Salaj, aclamati la Dijon
Ziarele centrale n-au vuit. Presedintele nu i-a primit sa-i felicite. Nu li s-a inmanat nici un plic cu vreo rasplata, mai mult sau mai putin substantiala. Si totusi, la "olimpiada" internationala de folclor, care se tine in Franta, la Dijon, niste copii din Zalau au luat anul acesta Marele Premiu: Colierul de Aur. Ansamblul lor se numeste "Columna", iar pofta de viata pe care au manifestat-o le-a atras simpatia generala. Din douazeci de tari aflate in concurs, romanii au fost cei mai buni. Selectia, facuta de un juriu international, a fost foarte riguroasa, pe parcursul a doi ani, prin vizionari de casete. In fiecare zi a festivalului, timp de o saptamana, ansamblul a avut spectacole in diferite piete ale orasului. In ziua concursului, dansatorii au imbracat costumele de pe Valea Agrijului (cea mai curata din punct de vedere folcloric din tot Salajul), urcand pe scena cu un repertoriu din care n-au lipsit "Feciorescul" baietilor, "Invartita rara", "Invartita deasa" cu datul "pe picior" al fetelor si alte dansuri, incheiat cu un exemplu de virtuozitate dintr-un dans din Zarand. La gala premierii, peste 20.000 de spectatori (foarte multi tineri, veniti cu rucsacurile din toate zonele Frantei si din tarile invecinate) au aclamat Ansamblul "Columna" siRomania: "Vive la Roumanie!" si chiar "Hai, Romania!". O participanta la festival isi aminteste ca din public s-a desprins o tanara doamna care, imbratisand strans pe cel care purta drapelul Romaniei, a spus: "Acesta este drapelul tarii mele!" si a sarutat tricolorul, cu lacrimi in ochi. Era din Resita, se stabilise in Dijon cu 12 ani in urma si purta in suflet, ca atatia alti romani emigrati, povara grea a dorului de tara. Presedintele festivalului si secretarul general au petrecut o seara intreaga cu romanii nostri, la un dineu de gala, pentru a-i cunoaste mai bine. "Ferice de orasul care creste si educa minunat astfel de copii", a spus presedintele festivalului. Directorul ansamblului, profesorul Pamfil Vlaicu, cel care a pornit spre Franta cu cei 30 de copii, a oferit trofeul Primariei Zalaului, in semn de multumire pentru faptul ca deplasarea in Franta a fost sustinuta de forurile locale. De altfel, tot Primaria si Casa de Cultura din Zalau, care patroneaza acest ansamblu, au organizat pentru tinerii olimpici o primire fastuoasa si un spectacol in onoarea lor, ca sa nu simta cumva ca victoria lor nu este pretuita. Bravo lor!Corina Pavel
Cinema
Un oaspete de seama:Jerzy Skolimowsky
De curand, Institutul Polonez din Bucuresti (director Roland Chajnacki), impreuna cu Cinemateca Romana, a oferit cinefililor dornici de arta adevarata un dar pe cat de neasteptat, pe atat de pretios. Este vorba de prezenta la Bucuresti, "in carne si oase", a marelui regizor polonez, Jerzy Skolimowsky, urmat de o... suita alcatuita din sapte filme ale sale. Darul celor doua institutii de cultura a fost cu atat mai important, cu cat, din pacate, cinefilii romani nu au putut vedea pe marile ecrane (si, dupa cate stiu, nici la televizor) vreunul din filmele create de acest artist plurivalent: picteaza, scrie poezii, a fost actor in mai multe filme regizate de el insusi, scenarist si... pugilist in tinerete. De altfel, in 1961, tanarul Skolimowsky a si realizat un documentar intitulat "Boxerul" - care a fost premiat la Budapesta.
Cineastul de exceptie care, la sfarsitul anului 1966, a fost obligat de statul comunist sa paraseasca Polonia, in urma realizarii filmului "Mainile sus!" - un film de rascruce in cariera lui, dupa cum declara insusi Skolimovsky -, a facut intre timp o cariera internationala, realizand pelicule premiate la mai toate festivalurile importante (de altfel, un critic de renume a spus despre el ca "iese cinema din tot ce face"). Actori mari sunt incantati sa colaboreze cu Skolimovsky: Jeremy Irons, Alan Bates, Susannah York, John Hurt, Michael York, Michel Piccoli, Anouk Aim?e, Claudia Cardinale, Paolo Stoppa. Locuieste in America, de unde cutreiera toata lumea. In colectiile personale ale lui Jack Nicholson si Dennis Hopper, se gasesc si superbe tablouri semnate... Jerzy Skolimovsky. Un artist "total", pentru care artele nu au granite.Silvia Kerim