</b><b>Comorile de pe malul PrutuluiTezaurul De La Isaiia - In apropiere de Husi, s-a facut recent o descoperire senzationala: un tanar profesor de istorie a dat de urmele unei civilizatii vechi de sase milenii, care arata ca preistoria Romaniei ne rezerva surprize mari -
</b> Pe malul Prutului, in apropiere de Husi, a fost facuta de curand o descoperire uluitoare: importante vestigii arheologice dovedesc ca teritoriile romanesti de astazi au fost locuite de o civilizatie cu o cultura si o religie unitare, inca de acum 6000 de ani. Profetiile unor istorici de talie mondiala: Mircea Eliade, Gheorghe Bratianu, Nicolae Densusianu, cum ca preistoria Romaniei se va impune in fata intregii lumi si va revolutiona conceptele istorice, incep sa se adevereasca.
<b>In tainitele pamantului
Am ajuns la Husi intr-o seara friguroasa si cetoasa de noiembrie, la chemarea unui tanar arheolog - Vicu Merlan. Imi voi aminti mereu de vocea sa emotionata la telefon, cand mi-a spus despre descoperirile extraordinare pe care le facuse. Am plecat, recunosc, cu o anumita indoiala in suflet, stiind ca de la sublim la ridicol nu este decat un pas si ca nu o data descoperirile arheologice senzationale s-au dovedit a fi erori regretabile. Inca imi erau vii in memorie comentariile ironice ale presei, vizavi de exaltarea unor participanti la un simpozion de dacologie, care afirmau nici mai mult, nici mai putin decat ca stramosii lui Decebal descoperisera scrierea, citirea si, in general, tot ceea ce a diferentiat omul ca fiinta superioara. Or, tocmai despre descoperirea unor tablite cu rudimente de scriere era vorba la acest santier arheologic de langa Prut. Locul unde se afla santierul arheologic are un nume neobisnuit: Isaiia, dupa numele unui pustnic care s-a nevoit acolo in urma cu 200 de ani si care a dat si numele satului din apropierea schitului sau. Cu cateva mii de ani in urma, satul era inconjurat de balti, stufarisuri si paduri, din care astazi se mai vad doar urme. Pe inaltimile satului se descopera incontinuu un numar impresionant de vestigii arheologice din perioada preistorica, predacica, dacica si pana in Evul Mediu. Tot malul Prutului este, de altfel, presarat cu vestigii: imense movile funerare, adevarate piramide preistorice de pamant, cu diametre de sute de metri, blocuri de piatra rituale, asezari vechi de milenii, ingropate sub aluviuni. Aceasta zona de tranzitie intre Nord si Sud, intre Orient si Occident este un imens muzeu de istorie. Din acest vast "muzeu" constituit de Valea Prutului, tanarul arheolog Vicu Merlan a ales un loc din satul sau natal, Isaiia, a sapat cateva zeci de metri buni de pamant si a facut o descoperire ale carei implicatii vor putea fi intelese abia in ani si poate chiar zeci de ani de acum inainte.
</b><b>Descoperirea
Dialogul dintre reporter si domnul profesor de istorie Vicu Merlan are loc chiar la santierul arheologic, exact in punctul unde, cu cateva luni in urma, au fost facute descoperirile arheologice extraordinare despre care vorbim.
- Sa incepem cu inceputul: cand si cum ati descoperit acest loc, domnule profesor Merlan?
- Copilarind in aceste locuri si fiind pasionat de istorie de la o varsta frageda, am iscodit fiecare colt al satului natal si astfel am realizat ca m-am nascut pe un adevarat tezaur arheologic. Aici, unde este acum santierul arheologic, a fost camp, iar de sub plugul tractorului ieseau mereu si mereu tot felul de cioburi pe care oamenii nu le luau in seama, dar care, la examinarea unui specialist, se dovedea ca au o vechime considerabila. Inca din "92 - "93, in vremea studentiei, am simtit ca aici va trebui sa sap. Iar cativa ani mai tarziu, sub indrumarea profesorului meu din facultate, Nicolae Ursulescu, am inceput lucrarile efective. In acea vreme, eram muzeograf la Muzeul de Istorie din Husi, dar fondurile acordate de Primarie erau atat de mici, ca nu au ajuns nici ca sa cumparam petecul de pamant pe care sapam. Sapam cateva luni, scoteam ce era de scos din pamant, apoi astupam, ca sa nu-l suparam pe proprietarul locului, care ne daduse voie sa facem sapaturile. In vremea aceea, oamenii din satul meu il priveau ciudat pe "baietul lui Merlan", care o luase razna si cauta toata ziua cioburi pe deal si nimeni nu-i dadea nici un sprijin. Apoi, au inceput primele descoperiri importante: masute de altar, fragmente de vase pictate, vase de ritual... Dintr-un punct de vedere profan, nu era mai mult de o adunatura de cioburi, dar unui arheolog cioburile ii vorbesc. Estimata conform metodelor arheologice, vechimea unui ciob de aici este de la sfarsitul neoliticului, eneoliticului, cum ii spunem noi, arheologii, adica de acum 6000-6500 de ani. Or, din ceea ce am descoperit, rezulta ca in perioada aceea, oamenii isi permiteau sa-si "piarda timpul" cu pictura, cu religia - lucruri care nu prea caracterizeaza un om primitiv cum credeam noi ca erau ei. Uitati-va la acest ciob, care este un fragment de vas. Vedeti, peretii sunt subtiri - nu era vas de provizii, pentru ca nu era rezistent si ar fi tras si umezeala, deci putea fi folosit numai pentru cult. Pictura era rudimentara, dar chiar si sa obtii vopsea in vremea aceea presupunea niste cunostinte. Vopseaua era obtinuta printr-un anumit ritual, prin pisarea unor anumite plante cu pigmenti coloranti rezistenti. Chiar si in vremea copilariei mele se practicau in zona aceasta formule magice si incantatii, pentru a se obtine vopsea din plante.
Mainile arheologului incep sa scormoneasca pamantul si sa scoata la iveala diferite fragmente:
Tot ceea ce scoti prin sapaturi din imbratisarea pamantului intr-un asemenea loc are semnificatii: aici se vad niste fragmente rosietice, ca niste caramizi - acestia sunt chirpici facuti exact dupa metoda prin care taranii ii fac si astazi, numai ca au fost facuti acum 6000 de ani. Ceva mai incolo, se vad niste oase foarte mari, uitati-va la ele. Sunt de zimbru, care traia candva in voie prin aceste locuri, constituind o parte importanta din hrana celor care au trait aici. Un strat mai sus, am gasit o asezare dacica, construita chiar pe locul unde acum 6000 de ani se intemeiasera primele asezari omenesti. Deosebesti civilizatiile intre ele dupa felul ceramicii - cum este arsa, ce structura are. Vedeti cate pot spune cioburile si cat de vechi sunt radacinile noastre, ale celor care locuim pe aceste pamanturi?
- Nu ne-ati spus nimic, inca, despre tezaurul pe care l-ati descoperit aici, la Isaiia, tezaur care a creat o vie emotie printre istorici.
- Cand se vorbeste de un tezaur, cei mai multi se gandesc la aur si argint. Ei bine, ceea ce a fost descoperit aici este mai pretios decat acestea. Intr-o zi, unul dintre copiii cu care am lucrat - elev de scoala, caci copiii au depus 90% din efort la aceste descoperiri - a dat de un vas care parea intact. Imediat, am venit la fata locului si am decupat efectiv tot pamantul din jurul vasului si l-am pus intr-o lada de lemn. Muzeul de la Husi este atat de sarac, incat nici substante pentru restaurarea acestor descoperiri nu are. Asa ca am luat cutia de lemn, fara a banui ce este inauntru, si am ajuns la domnul profesor Ursulescu, mentorul meu de la Universitatea din Iasi. Am plecat din motive financiare cu personalul, am fost inghesuit in tren, geanta a fost lovita, asa ca vasul a fost crapat efectiv in doua. Cand l-am pus pe masa din laborator, s-a desfacut, iar din el s-au imprastiat pe masa 21 de statuete cu siluete feminine, impreuna cu alte 21 de simboluri masculine si 42 de sfere, simbolizand unitatea dintre masculin si feminin. Mai erau si tronuri minuscule, facute din lut ars, cu incrustatii, intreg vasul continea numai si numai simboluri clare, cu valente spirituale universale, toate acestea la o civilizatie care era considerata primitiva. Ceva extraordinar! Oamenii care se puteau exprima in acest fel in simboluri si in arta erau cu mult mai mult decat ce s-a crezut pana acum. Imi aduc aminte ca domnul profesor Ursulescu a oprit efectiv o sedinta sia chemat tot corpul profesoral din facultate, cu decan cu tot si cu rectorul care era acolo, ca sa vada minunea. Nimeni nu-si gasea cuvintele, puteau spune doar atat: "Este extraordinar!". Sapasem doar un metru si jumatate in acel an si nimerisem intr-un sanctuar vechi de sase milenii, iar acest sanctuar era mai degraba un depozit de simboluri spirituale universale. A fost sansa mea.
- Ati gasit si mult discutatele elemente de scriere in acest tezaur?
- Pentru aceste tablite cu semne grafice, meritul este al domnului profesor Ursulescu. Eu am crezut ca e vorba de un ciob si, cand a venit domnia sa acasa, la Isaiia, la parintii mei, i l-am dat sa-l studieze. S-a uitat la el si m-a trimis in pivnita dupa vin, ca sa sarbatorim. Nu intelegeam de ce. "Stii ce este aceasta?", m-a intrebat. Nu stiam, nu fusese descoperit ceva similar decat la Tartaria-Cluj si eu nu vazusem niciodata. "O tablita rituala care imita scrierea, o grafica neobisnuita", a spus. Atunci am realizat si mai clar valoarea descoperirilor pe care le facusem. Inciziile de pe tablita, dispuse dupa o anumita ordine, voiau sa spuna ceva, dar nu stiam ce. Am lansat ipoteza, la care domnul profesor universitar nu a aderat, ca ar fi vorba de scriere, iar stirea a "incendiat" putin mass-media, precum si anumite medii istorice. Apoi am gasit inca un fragment, de la alta tablita. Poate nu este scriere, intr-adevar, inciziile sunt putin simpliste, si totusi ce mesaj transmit aceste semne asociate in combinatii pare si impare? Raspunsul la aceasta ultima intrebare probabil va fi ajutat de sapaturile care vor continua.
- Deci aceste descoperiri considerate de specialisti cu totul extraordinare sunt doar un inceput?
- La acest santier se va mai lucra, cu conditia sa fim sprijiniti, inca ani buni de acum incolo. Este o munca extraordinara. Sunt convins ca toate aceste tezaure de arta si spiritualitate au fost lasate de Dumnezeu sa iasa din adancul pamantului acum, pentru ca noi, cei care traim aici, sa intelegem ceva. Sa intelegem, poate, ca doar dragostea si dorinta de apropiere de frumos, de spiritual sunt eterne. Aici, langa aceasta straveche asezare, au fost doua izvoare puternice candva, care au secat acum. Oamenii si asezarile au devenit si ele tarana, dar mai sus cu cateva sute de metri exista o alta asezare - satul meu de acum. Oamenii din acest sat uitat de lume se simt acum altfel, de cand au devenit constienti ca aici exista civilizatie, de mii de ani.Ilie Tudor
(In nr. viitor, interviu cu d-l prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, de la Universitatea din Iasi)