Disolutia puterii?!
Am scris de multe ori ca Psd-ul este, in ciuda imaginii de partid monolitic, o mixtura a grupurilor de interes, o adunare compozita in care coexista fostii activisti Pcr, imbogatiti de tranzitie, "teoreticienii" din institutele de conjunctura ale ceausismului etc. etc. Psd-ul a beneficiat in scurta sa istorie de umbra de "tatic" a d-lui Iliescu, succesorul desemnat al fostului dictator Ceausescu, chiar si impotriva vointei acestuia. D-l Iliescu era - pentru cei mai multi - condamnat sa devina conducatorul Romaniei, fie prin succesiune naturala, fie pe cale - definita de realitate - violenta. Prestigiul lui politic a fost atat de mare incat nici o "revolta" (cum s-a intamplat in cazul rupturii de Petre Roman), nici o "tradare" (cum s-a intamplat in cazul lui Teodor Melescanu) nu au putut demola gruparea - denumita partid - care s-a format in spatele lui. Numai ca d-l Iliescu a devenit presedintele constitutional al Romaniei si, prin legea suprema, va trebui in 2004 sa se retraga, daca nu din jocul politic, cel putin din functiile cele mai importante in Stat. Aceasta "lipsa" a "constitutiei democratice" a Romaniei este cauza declansarii unei serii de scandaluri in "marele" partid de guvernamant, a initierii unei competitii extrem de complexe in interiorul sau, o competitie in care "delfinii" se calca pe picioare si isi dau lovituri sub centura, afisand - la fiecare scandal indicat de presa - un ranjet "amical" de aparenta solidaritate.
Ultimul dintre scandalurile care au "transpirat" public a fost cel legat de "pierderea autoritatii Statului" in judetele cu preponderenta maghiara din Transilvania, Harghita si Covasna. Prin cativa dintre liderii sai de marca (Ioan Rus, ministrul de Interne, Radu Timofte, directorul S.R.I., Cosmin Gusa, secretarul general al Psd, Corina Cretu, purtatoarea de cuvant a Presedintiei), partidul guvernamental a afirmat raspicat ca Statul roman nu mai are nici o putere in judetele mentionate, fiind pur si simplu pus in fata unui fapt implinit: enclavizarea, urmata de "independenta" Har-Cov-ului in interiorul Romaniei. Practic, pe baza acestei declaratii, Statul roman era pus in fata alternativei: "razboi" cu iredentistii care au atentat la "unitarismul" sau ori acceptarea lasa - ca in cazul "diktat-ului de la Viena" - a situatiei, desi nici o mare putere externa nu a cerut asa ceva. Alarma de gradul zero, care i-a mobilizat pe nationalistii romani cu sangele fierband in vene, era totusi contrazisa de o realitate certa: Psd-ul guverneaza avand ca aliat fidel partidul etnic al maghiarilor din Romania, Udmr-ul. Or, de vreo luna si ceva, de cand unii lideri ai Psd-ului au declansat campania incalcarii autoritatii Statului roman in Har-Cov, nimeni nu a sesizat propunerea in Parlament a unor masuri represive, inclusiv a scoaterii in afara legii, impotriva Udmr-ului. Ba, dimpotriva, fara votul reprezentantilor acesteia, Psd-ul n-ar fi avut certitudinea adoptarii bugetului pe anul viitor, n-ar fi fost sigur ca guvernul nu va cadea. In ciuda implicarii sale in controversata chestiune a "legitimatiei de maghiar", o aberatie motivata electoral a Guvernului de la Budapesta, in contextul unificarii europene, Udmr-ul s-a dovedit pana acum un aliat onest, sustinand Guvernul. Este drept ca "uniunea" a obtinut mai multe drepturi pentru minoritate decat aproape in orice tara unitara de pe continent. De unde, deci, alerta maxima declansata de liderii partidului la Putere? Ce fapte incendiare iminente au declansat asemenea declaratii transante?
Ca Ungaria sprijina o dominare economica a Transilvaniei prin investitiile firmelor straine conduse de etnicii sai este o certitudine. Un economist serios sustinea ca firme unguresti au investit, normal, acolo unde sunt concentrati conationalii lor. Statul roman nu poate sa le impuna investitorilor straini unde sa isi plaseze fondurile. Tot asa cum nu-i poate discrimina etnic. Daca Statul roman ar fi sprijinit investitorii autohtoni, poate ca acestia ar fi dominat nu numai in Transilvania, ci si in restul tarii. S-ar fi putut auzi, chiar, ca Statul roman sprijina tendinte iredentiste in "republica" Moldova, Ucraina, Bulgaria, Iugoslavia si chiar Ungaria, unde sunt minoritari romani. Ceea ce nu este cazul. De peste zece ani, Statul roman i-a sprijinit cel mai putin pe propriii intreprinzatori in favoarea unei birocratii parazitare, structurata din plin pe vremea economiei de comanda comuniste. O birocratie careia tergiversarea reformei economice i-a intarit caracterul de capusa. Dar nu despre aceasta problema discutam aici. Scandalul "pierderii autoritatii Statului in Har-Cov" trebuie sa fi avut alte motive. Dupa unii experimentati analisti, el s-ar fi datorat unui joc subtil al Psd-ului. Afisand "desincronizari interne", guvernantii au vrut sa preseze Udmr-ul spre reducerea pretentiilor sale autonomiste si federaliste in contextul caderii Guvernului ungar in propria-i capcana, cea a discriminarii - fie si pozitive - a maghiarilor prin celebra "legitimatie", pe fondul unei "uniformizari" europene a drepturilor cetatenilor. "Sirena" trasa de liderii Psd ar fi - din aceasta perspectiva - o supralicitare constienta in vederea obtinerii unor aranjamente (si angajamente!?) mai ferme din partea aliatilor din coalitia la putere. Speriata de cotitura nationalista a discursurilor partenerilor de guvernare, Udmr-ul ar fi trebuit sa faca o serie de pasi inapoi, temperandu-si extremistii sau chiar excluzandu-i. In acest fel, ea si-ar fi demonstrat fragilitatea de unic reprezentant al celei mai mari etnii minoritare din Romania si ar fi devenit mult mai concesiva in raport cu partidul dominant, decis - se pare - sa guverneze opt ani.
O alta ipoteza legata de "scandalul Har-Cov" ar fi ca, din lipsa de comunicare intre componentele sale, in Psd s-a declansat o adevarata comedie a prostilor. Tocmai cand liderul suprem al partidului, premierul Adrian Nastase, obtinea in Occident (S.U.A., Canada, Anglia) recunoasterea eforturilor sale pentru integrarea Romaniei in Ue si Nato, doi-trei dintre adjunctii lui s-au trezit sa agite stindardul nationalist intr-un demers spre captarea electoratului transilvan, foarte reticent - pe motive istorice - fata de o antanta cu Ungaria, fie ea si intr-o Europa unita. Este drept ca pentru romanii transilvaneni stupida idee a "legitimatiei de maghiar", dar si declaratiile iresponsabile ale unor extremisti minoritari sunt surse de amaraciune, cu atat mai mult, cu cat dominatia economica a firmelor unguresti este totusi sesizabila. Ministrul de Interne, directorul S.R.I., secretarul general al Psd si chiar si purtatoarea de cuvant a Presedintiei ar fi actionat asadar desincronizat fata de exemplul presedintelui partidului, d-l Nastase, punandu-l - dintr-o lejera "detasare" de strategia lui de fond - intr-o situatie ridicola fata de reprezentantii Occidentului pe care tocmai i-a convins de ferma rectitudine a politicii sale.
S-ar mai putea, desigur, presupune si ca "scandalul" a fost declansat dintr-un motiv diversionist. Romanii simt, oricat de triumfale ar fi anuntate rezultatele interne si externe ale guvernarii Nastase, in mod concret criza economica ce le macina zilnic viata. Puterea nu ar avea ce sa ofere alternativ avalansei de scumpiri la produse de prima necesitate decat diversiunea nationalista, o tema verificata inca din comunism. O astfel de diversiune ar fi, in context, contrapropagandistica si nemotivata, alegerile fiind inca departe. Ramane, in consecinta, doar o concluzie: Psd-ul nu este partidul pe care "umbra" d-lui Iliescu il facea sa para monolitic. "Autoritatea" d-lui Nastase, actualul sau presedinte, este deci derizorie, contestata de diverse grupuri interne, dispuse sa-l "sprijine" mai degraba spre esec decat spre reusita. Grupurile sunt structurate sub forma unor clanuri economice, regionale, de influenta. Faptul ca d-l C. Gusa a sustinut intr-o discutie publica, dupa "amenzile" aplicate de d-l O. Cozmanca cu acordul d-lui Nastase, ca Psd-ul a discutat totusi inainte ideile "Manifestului pentru Transilvania" si a inventariat "problemele" din Har-Cov arata ca in Psd se da o lupta surda pentru detinerea puterii. Daca "scandalul" nu a fost o grava cacealma - de care Udmr a profitat cerand demisia celor implicati -, atunci se pare ca la ora actuala adevarata "disolutie a Puterii" este doar cea a puterii d-lui Nastase asupra propriului partid. Vom arata cu alt prilej cine ar beneficia de o astfel de situatie.Toma Roman