Despre statui
O statuie reprezinta mai mult decat personajul pe care il intruchipeaza. Reprezinta istorie. Aceasta semnificatie este insasi temelia ideii impodobirii unui oras, cu atat mai mult a unei Capitale, cu statui. Statuia cheama privirea, o obisnuieste cu prezenta ei, o obliga sa chestioneze memoria si, in cele din urma, privitorul porneste sa caute, sa cerceteze, sa se informeze. Oricat de veche ar fi, statuia vorbeste totdeauna la timpul prezent, daca bineinteles nu va fi data jos de pe soclu. Tocmai pe acest "daca" vreau sa-l discut aici.
In Piata Universitatii, exact deasupra statiei de metrou, s-a aflat candva monumentul lui Ion C. Bratianu, cel care alaturi de Cuza si de Carol I a fost ziditorul Romaniei moderne. In dreptul iesirii sudice a statiei de metrou "Piata Romana" s-a aflat statuia ce-l reprezenta pe Take Ionescu, omul care le-a deschis ochii englezilor asupra drepturilor la autodeterminare nationala ale natiunilor din Imperiul Austro-Ungar, inclusiv ale romanilor, si a facut posibila Declaratia de Unire de la 1 decembrie 1918. In fata Fundatiei Regale Carol I ori B.C.U., a existat vreme de un deceniu statuia ecvestra a primului rege roman, artizanul victoriei de la 1877-1878, in urma careia Romania a iesit de sub suveranitatea otomana. Era o capodopera a marelui sculptor croat Ivan Mestrovici. Nici grupul statuar al Regelui Ferdinand, din apropierea bisericii Mavrogheni, alta capodopera a lui Mestrovici, nu a avut o soarta mai buna. Simboliza Marea Unire, amintea permanent de Romania Mare, ceea ce era intolerabil pentru cei care jefuisera teritorial aceasta tara. Lucru straniu: toate aceste "borne istorice", distruse sau inlaturate sub ocupatia sovietica si permanentizarea ei comunista, nu au fost repuse in drepturi dupa 1989. Oare de ce? Au a se teme conducatorii de astazi ai Romaniei de simbolurile pe care le reprezinta? In vacuumul guvernamental, instaurat imediat dupa Revolutie, dar mai ales in concubinajul politic care pericliteaza chiar integritatea nationala, reasezarea lor pe soclurile din Bucuresti (si din tara) ar tine loc de memorie si de istorie.
Vorbind de statuile care au fost si nu mai sunt, ar fi de discutat si cele care nu au fost niciodata concepute, dar care ar fi trebuit sa fie. Surprinde, de exemplu, absenta unei statui a lui Alexandru Ioan I Cuza, a Reginei Maria, a marilor luptatori Nicolae Balcescu si Avram Iancu, a episcopului Iuliu Hossu si a lui Iuliu Maniu. Romanii trebuie sa stie cui datoreaza reintregirea si existenta nationala. Altfel, cuvantul "capitala" devine abstract. Lipsit de statuile lui Cuza, Carol I si Ferdinand, acest oras reprezinta cel mult Capitala Tarii Romanesti de dupa Razboiul Crimeii si inainte de 1859. Ar fi de prisos sa adaug: poate ca asta se si urmareste - o "Romanie" liliputana?Emanuel Badescu