Un ceteras de geniuIonu lu" Grigore"Paziti vioara inimii, sa nu amuteasca in Maramuresul nostru!"
Pentru felul nemaivazut in care manuieste vioara, i se spune si "Paganini". Un Paganini imbracat in camasa de canepa si "cheptar" tricolor, lung si slab, cu palaria pe-o parte si ochii mistuiti de valvataile muzicii. La 62 de ani, Ionu lu" Grigore - scris in acte Ion Covaci - este cel mai vestit ceteras maramuresan si, cu siguranta, un geniu. E suficient sa il vezi o singura data, aplecandu-se pe vioara ca o salcie plangatoare, ca sa nu-i mai uiti cantecele, cat vei trai. Adevarat granicer al traditiei populare, constient de valoarea muzicii lui, Ionu lu" Grigore vorbeste la fel cum canta: o infloritura de vorbe care se catara pe stalpii de lumina ai toamnei, drept spre cer.
"Fratii Petreus or fost instruiti de mine"
- Bade Ionu, as vrea sa vorbim putin despre dumneata. De cand tii vioara in mana?
- Va spun niste sincere lucrari: am 62 de ani. Tata n-o fost avut, mama nu; avand oarescareva problema, am pus arcusu-n mana la 9 ani, iar la 12 ani am inceput cu nuntile. La ce nunti? Am cantat si la evrei, si la ucraineni, si la romani. Atata amar de muzica cunosc, din toate zoanele tarii, dar mie imi plac melodiile taranesti de la noi, din societatea noastra: Maramuresul. Pe mine, poporul din Viseul de Sus si din Viseul de Jos ma numeste "Salisteanu"; "Ma, ca Salisteanu nu ne zice nici unul. Acela ne trebuie noua..." Puteti intreba: la scoala generala de la noi, din Saliste, am invatat 12 elevi la vioara, iar in ziua de azi sunt cetateni trimisi de mine-n facultate in Germania. L-am avut apoi pe Pop Dumitru din Targu-Lapus, cioban de oi, pe care l-o trimis taica-sau la mine, preferat. Si l-am invatat si o ajuns dirijor de muzica miniera in Baia Mare. Si multi altii or trecut prin scoala mea, invatand meseria de vioara.
- Este vreunul cunoscut printre ei?
- Este Stefan Petreus. Fratii Petreus or fost instruiti de mine. Ei erau in butini pe vremea aceea, trageau lemne cu caii din padure. Stefan venea cu cate un kilogram de tuica la mine: "Mai, Ionuc - zac? cata mine - arata-mi fogasul aista". I-aratam, il facea perfect. Cand s-o dus in armata, mi-o fost jele dupa el, ca-i tare bun baiat, puteti sa-l intrebati pe el, original sa-l intrebati.
- De ce iubesti muzica din Maramures?
- Domnule, pentru ca nasterea mea o fost Maramuresul. Asta mi-o fost baza mea. Asta mi-o placut. Daca nu-mi plac?, o spargeam de mult cetera asta, sti-o Dumnezeu! La noi, multe melodii is hori; cand omul bea un pahar de horinca, ar hori o hora: "...hai, la, la, la, la... mai, dorule, mai...". Linistea omului e melodia, nicidecum jocul. Eu, cand beu cate-un paharel, crede-ma, daca va spun, va spun sincer, musai sa cant. Am sangele si traditia asta, ca nu pot fara o melodie din Maramures. Asta ma desface pe mine oridince necaz...
</b><b>*
Intre nunti si editiile Cantarii Romaniei, unde trebuia sa mearga "preferat", Ionu lu" Grigore a traversat anii "70 - "80 muncind din greu in mina, la Baiut. Ca sa-si ajute familia numeroasa, a cerut inginerului o munca "foarte fortata", cu 70 de lei pe schimb. Cateva luni, a lucrat cat doi, ridicand salariu dublu, dar si-a dat seama ca isi pierde mainile in ritmul acela, ajunge sa nu mai poata atinge vioara. In subteran, printre explozii si vagoneti ruginiti, a inteles ca destinul sau "trebuia scos la suprafata" cu orice risc.
- Ce inseamna vioara pentru dumneata? Cat de adanc te simti legat de dansa?
- Vioara inseamna viata mea. Am sange in vioara asta. Stii ce sange am? Romanesc. Imi place viata romana, sunt roman adevarat. Mi-o placut sa cant orisicui la ureche melodia preferata. Simt cum sangele porneste din mine in coarda. Vioara sau cetera face pe om sa rada, face pe om vesel, face pe om orisicum; cateunadata, il innebuneste pe om. Mie imi da liniste. Da, cu vioara sunt foarte fericit; sunt fericit pana la capatul vietii. Este fericirea artistica a unui om care cunoaste violenta viorii. Credeti-mi, cine cunoaste ce-nseamna vioara si muzica, acest om traieste multi ani si traieste tanar. Cel ce se distreaza nu imbatraneste. Vioara alina durerile, alina tot, absolut. In vioara sta glasul bucuriei si al iubirii. Ma simt o inima cand iti cant, binecuvantat de Dumnezeu.
"Ajuta-ma, Doamne, sa nu ma intreaca nimeni!"
Ionu lu" Grigore Salisteanu nu poate vorbi mult fara sa cante. Apuca vioara cu lacomie, cu ochii in lacrimi, ca un orb care, printr-un miracol, zareste dintr-o data o geana de lumina. Isi lasa barbia pe lemnul invechit si prinde arcusul cu degete lungi, subtiri, ca de copil. Ofteaza si priveste fix prin tine. Daca nu are zongora sau doba ca tovarasie, bate ritmul cu piciorul drept. Isi indoaie spatele catre tine, intr-o umilinta de lautar de la vechile curti domnesti.
- Vioara, domnule, este in sufletul meu; este sufletul meu. Atata mi-i de draga; o dragoste am si-o placere suspecta. Ai cuvintele mele, daca va mint. Manance-o saracia, as hori si eu p"anga dansa: "mai, dorule, dorule, mai, dorulet, ma...". Imi place sa horesc si asta-i bucuria omului... "baut-am bautura, mai, dorule, ma... alaturea de mandra, mai, dorulet, mai...".
- Ce fel de om esti, bade Ioane? Ce sa scriu in dreptul caracterului dumitale?
- Caracterul meu e statornic, format deasupra viorii, in cea mai dulce iubire de oameni. Sunt un om dispus pentru popor. Imprastie un sac de pene in vant: le mai aduni? Caracterul meu nu e ca fulgul, rupt in mii de bucati. Cand eram tanar, mi-o placut si frumusetea, si glasul muierilor; acum, am ramas cu frumusetea viorii. De ce este vioara frumoasa? Ca raspandeste glasurile adanci ale sufletului omului.
- Dar glasul viorii de unde vine, cine a inventat-o?
- Asta nu pot sti, dar glasurile muzicale provin de la inteleptul Solomon, pe care muma-sa l-a blestemat ca numai atunci va primi binecuvantarea ei, cand o scoate glas din lemn uscat. Si atata s-o luptat inteleptul, pan" ce-o scos glas din fluier. Din fluierul acela am plecat noi, toti muzicienii.
- Este glasul viorii mai presus de om, cum spun unii invatati?
- Este, dar nu mai presus de Dumnezeu. Mai presus decat cuvantul lui Dumnezeu nu este nimic. Sa se lupte oricine, nu poate sa-mi ia vioara din mana, daca ma simt al lui Dumnezeu. Prin Dumnezeu se poate face orice. El e singurul mester care-mi poate arata-n vioara. M-am rugat mereu: ajuta-ma, Doamne, sa nu ma intreaca nimeni! Sa nu ma ia nimeni! Ajuta-ma sa termin nunta asta... Si m-o ajutat. Atunci, cu lacrimi in ochi, ii multumesc lui Dumnezeu, dragutul.
"Ma fimeie, tu vezi de rantasul cela di pa soba!"
Cand prinde vioara, observi ca doua bentite late, brodate in margele, ii cuprind incheieturile mainilor. Sunt manecarile, amintind ca, odinioara, la lucrul greu de padure, tapinarii isi tineau bratele stranse in benzi de piele, "sa nu le sara vinele". Camasa de in ii brodata in matase aurie. Cheptarul salta vesel sub cusaturile inflorate. Gachii au doua siruri de roituri (cusaturi) de mana. Is din panza de in, din aceea "tradusa" in valtoare, pana straluceste de alba. Este portul vechi din Saliste, pe care Ionu lu" Grigore nu l-ar lasa "pentru tot aurul din lume".
- Un ceteras vestit ca dumneata, argint viu la orice petrecere, este chemat sa cante ziua si mai ales noaptea. N-ai obosit cu atatea nunti, botegiuni, cumetrii, chefuri, jocuri si baute?
- Domnule, eu nu am somn. Pentru placerea ce am pentru vioara, ii garantat ca platesc tributul: noptile nedormite. Cateunadata, mai atipesc. Sa va exprim: daca atipesc, visez visul viorii, cum o descant eu tata zaua. Cantarea pe care am cantat-o dumitale o visez noaptea. Sau, chiar daca nu ti-am cantat-o, tot o visez. Cum ar fi, cum n-ar fi, la 5 sunt in picioare. Fimeia: "Ma, Ioane, di ce nu dormi?". Eu: "Todora, dumneata dormi, n-am treaba dumitale... Nu pot sa dorm". Ea: "Ce ganduri ai, ce ai in cap? Culca-te si tu, mai omule...". "Nu pot, draga..." Dom"le, nu pot sa dorm decat cand ploua. Atunci, s-a zis: ma vezi bustean. De aia, cine are habarul asta de muzica e cam slabut. Aceia-s slabuti, care-s muzicanti speciali. Care sunt muzicanti nepasatori, aceia-s grasi, domnule. Ta-ra-ra-ra... branza sa fie. Un muzicant din ala gras nu poate manui arcusul. Manuirea este principalul ca sa canti la vioara. Cu mana grasa nu poti, orice ai face, zgribici arcusul. Era unul, Harb Dumitru, de-a fost cu mine in Germania si America; asta practica in fiecare zi numai manuirea de arcus, fara vioara. Dimineata, si eu fac sport la maini. Nu iau chiar la prima minuta vioara-n mana; intai ma plimb prin casa, fluier oleaca, tusesc, spun o rugaciune. Ma duc pana la poarta, dau buna ziua la vreun vecin, mangai cainele si ma intorc iute, trec pragul cu piciorul tremurand si cu privirea la dansa, pe perete. Nu mai rezist: o ieu di pa cui si incep prima cantare. Fimeia, cata mine: "Iara cu cetera ceea?". "Ma fimeie - zac - tu vezi de rantasul cela di pa soba, nu ma preceda tu ca-s iar cu vioara..." Asta-i placerea mea. Asta-i viata mea. Asta-i religia mea, Doamne iarta!
- Crezi ca muzica viorii ar fi pe placul sfintilor?
- Dom"le, daca pe al lui Dumnezeu e, di ce n-ar fi si pe al sfintilor? Am fost amu in Polonia si am dormit la manastire; calugari si calugarite, slujba ziua si noaptea. Dar cand au auzit vioara mea, va exprim: au prins a juca si calugarii, si calugaritele. Au dansat, dar fara bautura, ceea ce nu e prea obisnuit pentru mine.
"Fiti rugatori de cantec adevarat!"
- Cunosti atata amar de cantece, nene Ioane. Ai facut vreodata cu vioara vreun "pacat", ai atras pe cineva in mrejele iubirii?
- Domnule, da. Vioara este rege, este deasupra tuturor. Asa s-a intamplat intr-o zi de toamna, chiar la Borsa, la Izvoru" Izii. Ascultandu-mi vioara, ca ma chemasera intr-o aniversare de grup, cativa baietani au prins a plange cu capul pe umarul fetelor. Acelea, si ele, contabile la Viseu, la combinat, au raspuns tot cu lacrimi. Urla unul din flacai: "Razmantul tau de lume!". Iar una din fete: "Taci, tu, Nistore, nu te probozi. Poate am sa te iert. Hai mai bine sa-l ascultam pe ceteras, sa vedem ce are sa mai zica"... Nistor, nu si nu; ca el se arunca-n tau de dragul Malitei. Si tot asa, cand unul, cand altul, suparare fecioreasca, ploaie de iulie, pana ce si-or dat mana a impacare. Amandoi s-or indreptat cata mine, ce nu ma oprisem nici o secunda din cantat, dand sa-mi sarute mana si arcusul. I-am descantat pe toti, le-am dat coraj, caci omul face orice cand aude muzica. La putina vreme dupa aceea, Nistor si Malita m-au chemat sa le cant la nunta.
- Dar ce "coraj" dai tinerilor ceterasi care-ti pasesc pe urme, bade Ionu? Cum pot ei sa tina traditia sub amenintarea manelei?
- Deompreuna cu Nutu Leordean, cantaret fain de pe la noi, cunoscut in patru zari langa fratele sau, aliat lui Mihai Ghiavolul si Fratilor Petreus si lui Dumitru Ureche, alt ceteras ce canta dumnezeieste, vin si va spui aceste: oameni buni, cand a fi sa ne ducem noi de pe-aici, de pe pajistile aiestea frumoase, voi sa nu lasati locul gol. Veniti dupa noi cu portul si jocul, cu muzica si sufletul vostru curat. Fiti rugatori de cantec adevarat. Sa nu apucati manele si sa nu umblati cu doi bani in trei pungi. Sa va duceti jugul lumii cum veti putea, dar sa nu coborati urechea la ispite. Paziti vioara inimii, sa nu amuteasca in Maramuresul nostru! Nu va lasati credinta si faceti ca Iisus, sa fie cantec mantuitor intre voi!Ion Longin Popescu
Fotografii de Iulian Ignat