Scene de viata din TurciaTargul artistilor
In fiecare an, in Antalya se desfasoara in perioada 29 septembrie - 10 octombrie Festivalul Artistilor Plastici Amatori, organizat intr-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale orasului. Creatori populari din Turcia, dar si din Africa, Indonezia, India, Thailanda isi expun marfurile, obiecte de arta manuala: ceramica, sculptura in lemn sau fildes, bijuterii din argint simple sau cu pietre pretioase, gablonturi, fete de masa brodate de mana, cearceafuri, perne, bluze, decoratiuni interioare pentru casa, mobila din lemn sculptat, covoare, carti, rame pentru fotografii, dulceturi, gemuri, conserve de casa, casete si Cd-uri, genti pentru scoala sau serviciu, portofele din piele, tablouri, vaze, telefoane... gasesti absolut totul. Totul este organizat simplu, cu un bun gust impresionant. Produsele sunt accesibile vederii, dar si atingerii de catre cumparator. Artistii zambesc tot timpul si-ti ofera informatii despre obiectele etalate, tu te minunezi atat de frumusetea artei, cat si de pretul scazut al obiectului, iar creatorul se mandreste, aratandu-ti si alte minuni produse de mainile lui. Intre timp, esti invitat sa bei un ceai, o cafea aromata cu diferite esente exotice, o bautura racoritoare. Degeaba incerci sa te eschivezi, spunand ca nu-ti este sete, ca ai baut deja cateva ceaiuri pana acum, vizitand alte standuri, nu-i loc de scapare. Cumperi sau nu de la el, nu are nici o importanta, dar o data ce i-ai rascolit rafturile si te-ai angajat intr-o discutie despre arta, artistul nu poate fi mai jignit decat sa-i refuzi invitatia.
In jur miroase a vechi, a antic si a betisoare sau lumanari parfumate. Targul este asteptat atat de localnici, cat si de turistii ajunsi aici ocazional sau adusi de agentii de turism. Preturile sunt extrem de mici, cuprinse intre un cent (pentru un cercel) si 100$ (pentru o masa de sufragerie din lemn sculptat cu 6 masute anexe, folosita pentru a servi ceaiul sau aperitivele). Este exclus sa vizitezi targul si sa nu cumperi ceva.
Cele mai aglomerate standuri sunt, desigur, cele cu bijuterii din argint, din diferite metale sau cu pietre semipretioase. Oricine gaseste de cumparat ceva. In dreptul unui stand, intr-un cos mare, se gasesc amestecate mii de inele din argint filigranat, din care poti sa cumperi doua la 1$. Toata lumea se inghesuie. Copiii probeaza inele pe fiecare deget si apoi le pun la loc ca sa caute alte modele. Din cand in cand, cate o mama isi admonesteaza copilul ca rascoleste prea mult in cos, deranjand pe cei din jur, dar cei din jur nu sunt deranjati, ba chiar zambesc indulgent si-i fac mai mult loc micutului.
Surprinsa de lipsa de atentie si control a vanzatorilor, l-am intrebat pe unul din ei daca nu-i este teama ca poate fi furat. Omul s-a uitat la mine mirat, a zambit si mi-a spus: "Cum sa ma fure cineva? Doar aici vin oameni de onoare!". Nu am avut nici o replica. "Aici" insemna un targ (bazar) organizat intr-un parc, iar "oameni de onoare" insemna aproape 1/2 din populatia orasului, plus o groaza de turisti. Fara sa vreau, m-am gandit la lectiile primite de la prieteni, la ultima mea vizita in Romania, lectii constand in cum sa-mi tin geanta in locurile publice, cum sa ma baricadez in propria-mi masina in timpul plimbarilor prin Bucuresti, cum sa nu-mi expun bijuteriile, daca am de gand sa fac o plimbare seara pe jos. Doamne, ce diferenta!!! Fara sa vreau, m-am intristat. Ca sa ma inveseleasca, Cristina, fetita mea, mi-a spus pe un ton linistitor: "Lasa, mama, ca or sa afle ai nostri si o sa moara si capra turcilor".
La scoala
Este seara. Cristina a terminat lectiile. Ii citesc ce am scris pana acum despre viata noastra in Turcia. "Vai, mami, daca o sa citeasca cineva impresiile tale, o sa creada ca Turcia este Paradisul pe Pamant!"
Nu, Turcia nu este Paradisul pe pamant, este o tara cu mari probleme economice, cu o mare inflatie, o tara cu un nivel de trai scazut, dar exista un Sistem care te protejeaza si-ti ofera un anumit confort psihic. "Ai sa scrii si despre scoala?", se intereseaza Cristina. De ce nu?! Nu vreau sa comentez nivelul sau sistemul de invatamant din Turcia, vreau doar sa vorbesc despre scoala si elevi. Scoala incepe la ora 08.00, indiferent daca este scoala generala, liceu sau colegiu. Elevii vin la scoala cu servisul. Servisul este asigurat de scoala, printr-un contract cu o firma particulara de transport, pe tot timpul anului. Servisul este un fel de maxi-taxi, bine intretinut, cu aer conditionat si muzica - ce mai, tot confortul! Copiii sunt luati din fata casei, cam cu o ora inaintea inceperii cursurilor. Daca elevul intarzie, soferul claxoneaza de 2-3 ori, iar daca tot nu apare, pleaca, urmand sa raporteze lipsa directorului scolii. Transportarea elevilor la si de la scoala se face numai cu acest mijloc. Nu ai sa vezi elevi pe strada, in asteptarea unui autobuz sau tramvai, nu ai sa vezi elevi intarziind la ore, pentru ca "nu a venit masina". Nu exista invoiri, decat medicale, si acelea in baza unui certificat semnat de doctorul scolii. Absentele medicale sunt limitate la 20 de zile pe an, iar absentele nemotivate pot fi pana la 10. Depasirea acestui numar inseamna repetarea anului scolar. Din acest motiv, dar si din raspunderea pe care scoala si-o asuma vizavi de elevi si parinti, la 2-3 absente nemotivate familia este contactata de directorul scolii, pentru a afla motivul absentarii si pentru a solutiona problema impreuna.
In Turcia, toti elevii poarta uniforma. Fiecare scoala, liceu sau colegiu are uniforma proprie, semanand cu cea a colegiilor engleze: pentru fete - fusta scotiana, bluza alba, cravata, vesta, ciorapi albi, scurti sau lungi, si pantofi negri; pentru baieti - pantaloni lungi, camasa alba, cravata si vesta. Doar culoarea uniformei te ajuta sa diferentiezi elevii de la un colegiu la altul. La intrarea in scoala, elevilor li se controleaza tinuta. Nu sunt admise bijuterii, parul lung al fetelor trebuie prins, nu se accepta alte accesorii de imbracaminte.
Orele de curs se termina la 15.00 sau 16.00. Odata intrat in scoala, elevul nu o mai poate parasi, decat la incheierea orelor. Intre 12.00 si 13.00 exista pauza de masa. Elevii pot manca la cantina scolii, pot veni cu un pachet de acasa, pot sa-si ia o ciocolata calda sau un ceai cu o prajitura. Cantina este curata, masa este gustoasa, oferind un meniu preferat de tineri: hamburger, cartofi prajiti, kebap, pateuri, pizza...
Saptamana scolara se incheie vinerea, prin intonarea imnului national al Turciei, intr-un careu in curtea scolii. Elevii stau in pozitie de drepti, iar parintii veniti sa-si ia copiii de la scoala sau trecatorii ocazionali se opresc si intoneaza imnul odata cu elevii.
Punga cu vechituri
La final, as vrea sa povestesc doua intamplari din cei 11 ani petrecuti in Turcia, tara ai carei cetateni am devenit. Dupa un an petrecut in Antalya, la incheierea verii, m-am hotarat sa fac curat in dulapuri, stocand hainele de vara pana la sezonul urmator si scotandu-le pe cele de iarna. Am constatat cu acest prilej cat de mult crescuse fetita mea, Cristina, in acel an. Vai, ce de lucruri noi ramasesera acum mici pentru ea! Ce sa fac cu ele? Sa le arunc, nu ma induram. Sa le transport in tara, insemna sa astept pana in vara urmatoare, cand aveam din nou sa vin in vacanta, in Romania. M-am gandit ca as putea sa le ofer cuiva aici, in Antalya. Dar cui? Vecinilor imi era rusine sa le propun sa accepte un astfel de "cadou", desi lucrurile erau ca si noi, multe nu fusesera nici macar o data folosite de Cristina. Poate femeia de serviciu care ne curata scarile in fiecare zi si are doi copii mici ar fi incantata de pachet... Dar daca si ea va interpreta gresit gestul meu? M-am decis. Lucrurile Cristinei, frumos calcate, o sa le pun intr-o punga de plastic transparenta, pe care o sa o las la intrare, in fata cladirii unde locuiesc. Astfel, se va putea vedea ca sunt haine si se va gasi cineva care sa le ia.
Spre surprinderea mea, pachetul a stat acolo, neatins, doua zile. Oamenii intrau si ieseau din cladire, femeia de serviciu facea curat, gunoierii luau gunoiul, dar nimeni nu se atingea de pachetul meu. A treia zi, hainele au disparut. Am rasuflat usurata. S-a gasit cineva care sa aiba nevoie de ele! Seara, cineva suna la usa. Este responsabilul blocului. In mana tine pachetul meu de haine! "Doamna, am gasit pachetul asta in fata blocului. Rochita care se vede prin plastic seamana cu cea care a purtat-o fetita dvs. la serbarea de sfarsit de an. Ne-am gandit ca va apartine" . Da, pachetul imi apartinea!
Daca intamplarea nu vi se pare prea socanta, am sa va spun o alta, si mai si! Primavara trecuta, procedand la aceeasi sortare de haine, am hotarat sa ofer lucrurile de iarna ale Cristinei omului care ne aducea apa acasa (in Turcia apa potabila se cumpara fie la litru, de la supermarket, fie la bidoane, adusa acasa de diferite firme cu care ai contract). Omul era, intr-adevar, amarat, cu un handicap la picior, si stiam ca are trei copii de scoala. Scuzandu-ma si explicandu-i ca nu vreau sa-l jignesc, i-am intins pachetul, cu rugamintea ca, daca nu vrea sa-l tina pentru el, sa-l dea cui crede el de cuviinta. Omul mi-a multumit simplu si a plecat cu pachetul in mana. Dupa cateva zile, il vad in fata casei, asteptandu-ma. In mana avea un lantisor de aur, cu un medalion reprezentand zodia Cristinei. Am ramas uimita. Era cadoul pe care prietena mea, Sanda Tabaras, venita sa-si petreaca sarbatorile de iarna in Antalya, la Sheraton, i-l daduse Cristinei in noaptea de Anul Nou. Cristina, neobisnuita cu bijuteriile de aur, l-a scos de la gat si l-a pus in buzunarul hainei, pe care eu o dadusem omului. "Doamna, am gasit asta si cred ca va apartine." I-am multumit, intrebandu-l totodata cum as putea sa-l rasplatesc? "Rasplata pentru faptele noastre vine de la Alah", mi-a spus simplu si a plecat multumit.
Cu drag,Carmen Andreescu - Wellness Centre Manager Sheraton, Antalya, Turcia
Mesaje Pe Internet
Sua"Iti multumesc pentru modestia si lipsa de ostentatie cu care ne inveti despre ceea ce este frumos"
Draga "Formula As",
Iti impartasesc un mic secret, de care nu mi-e rusine: de fiecare data cand te citesc, imi dau lacrimile de emotie si bucurie. Fiindca ma aflu si eu, ca multi alti studenti romani, pe cealalta coasta a Atlanticului, in fiecare saptamana astept cu mare nerabdare sa-ti "rasfoiesc" paginile pe Internet. Pentru ca am vazut si am citit multe - si bune, si rele -, vreau sa-ti multumesc pentru intelepciunea, modestia si lipsa de ostentatie cu care ne inveti despre ceea ce este frumos, normal si ziditor in sufletul si faptele de ieri si de azi ale romanilor. Ma simt satula de incertitudini si umilinte, ca si de amarul pe care mi-l lasa in gura dezgustul cu care noi, romanii de pretutindeni, ne tratam de multe ori poporul si tara. Ceea ce gasesc in paginile tale e pentru mine un izvor tamaduitor, de la care imi alimentez tainica speranta ca la noi acasa am lasat o comoara, care a supravietuit iuresului istoriei. Nu pot sa definesc in cuvinte aceasta comoara, dar o vad visand cu ochii deschisi, mai ales dupa ce citesc paginile de "Spiritualitate", "Acasa", sau dupa ce, prin paginile tale, devin un "Spectator" al "Lumii Romanesti".
Trimit cu acest mesaj pretuirea mea echipei tale de redactori si, mai ales, bunei doamne Sanziana Pop, pe care am avut norocul sa o cunosc inainte de a ma casatori si careia i-am fost ucenica - pentru scurt timp, e drept.
Iti multumesc, draga "Formula As", si iti sunt recunoscatoare ca esti pentru mine - si nadajduiesc ca si pentru alti tineri - calauza catre drumul cel bun. O calauza valoroasa cu atat mai mult, cu cat lumea pare sa se sparga in bucati ireconciliabile.Dana
"In tara lui Papura Voda"
Draga redactie,
Ma numesc Lacramioara Ciobanita si sunt plecata de trei ani din tara. Locuiesc in Statele Unite si vreau sa va multumesc pentru faptul ca distribuiti revista "Formula As" si pe Internet. O citeam cu placere in tara si acum o citesc cu placere aici.
Am remarcat, recent, scrisoarea d-nei Adriana Hippert din Germania, despre experienta traita in tara ("Ce se intampla cu poporul roman?", F. As nr. 488). Am vizitat si eu Romania, impreuna cu familia, anul acesta si nu pot decat sa intaresc afirmatiile dumisale. Nu spun ca omenia a devenit rara in Romania, dar nepasarea fata de bunurile statului, ca si fata de bunurile personale, este covarsitoare. Romanii nu-si mai educa copiii sa arunce ambalajele la gunoi, mucuri si coji de seminte troneaza peste tot, pe trotuare, tomberoanele neridicate la timp imprastie mirosuri groaznice, masinile nu respecta semnele de circulatie, este aproape ca in tara lui Papura Voda. Dupa vizita de anul acesta, cu greu pot sa spun ca vom reveni pe viitor cu placere. Totusi, speram ca indiferenta si nepasarea sa dispara, si omenia cu care am fost recunoscuti peste tot sa triumfe.
Cu respect,Lacramioara Ciobanita
Israel"Nu renuntati la spiritualitate"
Citesc on line, de mult timp, revista dvs., mai ales articolele cuprinse in rubrica "Spiritualitate", inclusiv acum, cand exista site-uri minunate despre religia ortodoxa. Dar numai in revista "Formula As" am citit interviuri cu parinti duhovnici cunoscuti sau am aflat pentru prima data despre locuri sfinte de la noi. Asa ca va rog sa nu va opriti, nu renuntati la spiritualitate, luati interviuri Parintelui Arsenie Papacioc, caci are asa multe sa ne invete, povestiti-ne despre icoane facatoare de minuni, este asa nevoie de Dumnezeu!
Va multumesc.Lidia
"Avem nevoie mereu de sfaturi bune"
Astazi am descoperit din nou - a cata oara -! cuvintele duhovnicesti ale Parintelui Cleopa. Va multumesc! Poate ca ar fi bine sa faceti o continuare la acest material, care sa cuprinda sfaturi duhovnicesti ale Sfintilor Parinti si mai ales ale celor aflati inca in viata. Nu va temeti de reluari. Avem nevoie mereu de sfaturi bune: cum sa il cautam pe Dumnezeu, mai ales in aceste vremuri. Asa ca astept sa va citesc saptamanal aceasta rubrica.
Va multumesc din Tara Sfanta, unde locuiesc de opt ani.Ludmila
Spania
Imi place ce faceti! Miracole si medicina naturista sunt si aici, in Spania. Dar dvs. imi aratati spiritualitatea poporului in care m-a nascut. Va multumesc.Valerio Nica - Castelln
Noua Zeelanda
Draga "Formula As",
Va scriu de tare departe, din Noua Zeelanda! Aici, in Marile Sudului, e primavara tarzie... si va citim cu drag mult si cu admiratia ca va pastrati pozitia pe verticala si sunteti cu fruntea sus!
Cu drag si stima,Victoria Goga-Andru