1 Decembrie 1918
O sarbatoare inecata in uitare si amar
"In urma cu 83 de ani, prin lupta si sacrificiul ei, Romania a oferit lumii un exemplu de stat mic, cu un popor viteaz, care printr-o extraordinara incordare de forte si un inalt spirit de sacrificiu a putut sa tina piept unora dintre cele mai mari puteri europene: Germania si Austro-Ungaria. Romanii au luptat cu un eroism fara seaman, jertfa de sange ridicandu-se la cote impresionante: la o populatie de 7.400.000 de locuitori, Romania a pierdut cu totul 800.000 de oameni, mai mult decat oricare alt popor european (ca numar de morti la mia de locuitori). La temelia statelor nationale create in 1918 pe ruinele Imperiului Habsburgic, se afla deci si sangele ostasilor romani." Asa scria, in urma cu 14 ani, istoricul Ion Scurtu, intr-un admirabil volum dedicat zilei de 1 Decembrie 1918. Cu doi ani inaintea Revolutiei din 1989, 1 Decembrie nu devenise, daca va amintiti, Ziua Nationala a Romaniei, dar in sufletele noastre, ale tuturor, satui pana peste cap de sarbatorile de partid, de sarbatorile familiei din capul tarii, de aniversarile internationalist-comuniste, aceasta zi trecea drept cea mai importanta a intregii suflari romanesti. Cantecul devenit astazi Imn de Stat nu era nici macar transmis la televiziune sau la radio (spun aceasta pentru cei mai tineri sau pentru cei care au uitat). Odata cu descatusarea de acum 12 ani, ne-am inchipuit ca ziua de 1 Decembrie, pusa in sfarsit in drepturile ei firesti, va reprezenta actul nostru de identitate definitiv, axa stabilitatii morale si politice a natiunii. Pe urmele eroilor din Razboiul Reintregirii, eroii Revolutiei anticomuniste ne-au daruit un crez si un motiv de mandrie ca suntem romani. Pierduti in "ganduri sfinte", am inceput iarasi sa "convorbim cu idealuri", cum ar fi spus Eminescu. Ne-am trezit inca o data, dupa zilele astrale din 1918-1919, ca avem puteri magice, ca facem "valul sa cante", ca punem "steaua sa sboare"; eram in stare sa credem ca am creat "o alta lume pe-asta lume de noroi" (vedeti si alte amanunte coplesitoare in "Epigonii").
In realitate, micimea celor care ar fi trebuit sa ne conduca spre a atinge starea de gratie a implinirii unor idealuri superbe s-a dovedit ucigasa. Statul a ramas repetent in fata istoriei, incapand pe maini care "pun haine de imagini pe cadavrul trist si gol". La 1 Decembrie, in fiecare din cei 12 ani postrevolutionari, oamenii politici s-au dat in spectacol, punand "masti razande" pe caracterele lor "inimice". Securitatea, prin expertii ei din umbra, a reusit distrugerea spiritului sarbatoresc de la Alba-Iulia, in fiecare an din primii cinci-sase de dupa 1989. In paralel, televiziunile au inceput o ofensiva subtila de spalare a creierelor, promovand asa-zise sarbatori noi, fara traditie la romani. Nu mai sunt zilele de nastere ale Ceausestilor, Ziua Revolutiei lui Lenin ori Ziua Crearii Pcr, in schimb avem Halloween, Ziua Sfantului Valentin si altele, si altele. Ideea de sarbatoare nationala a fost discreditata incetul cu incetul. Ea pare sa-i incurce pe conducatorii nostri de astazi, prizonieri intr-un paienjenis de compromisuri politice. Multi romani, mai ales dintre tineri, nici nu mai stiu ce sarbatorim la 1 Decembrie. Ceea ce nu e pe Internet nu exista. Nici scoala, cu manualele ei alternative de istorie, in care se acorda mai mult spatiu unui crainic de televiziune oarecare decat lui Vasile Goldis, nu mai are rolul firesc, de educare a tinerei generatii, macar dupa modelul Frantei - o tara supusa globalizarii mai intens decat Romania, dar in care nu e de conceput ca elevii sa nu stie ce sarbatoresc la 14 Iulie. Dupa 83 de ani, romanii au ajuns sa inece in amar o sarbatoare dobandita cu sacrificii uriase.
Dupa tragedia petrecuta la New York, raspunsul a fost steagul american. Ce steag flutura guvernantii nostri de astazi? In nici un caz tricolorul arborat in 1918, la Alba Iulia.Ion Longin Popescu