Mesaje prin InternetCanada"Se pare ca vestea despre ce incercam noi sa facem se duce din om in om"
Felicitari, inca o data, pentru calitatea revistei dvs.! O asteptam cu mare nerabdare in fiecare saptamana si o "devoram" rapid, urmand sa o citim inca o data si inca o data, pe indelete. V-am mai scris, in preajma sarbatorilor de Paste, despre biserica pe care incercam sa o ridicam aici, in Vancouver, Biserica "Sf. Nicolae", si despre comunitatea de romani canadieni din jurul ei. In urma publicarii scrisorii mele in revista, am primit zeci de mesaje din Romania, majoritatea urandu-ne succes, bucurandu-se cu noi de lucrurile frumoase pe care am reusit sa le facem. Ne-au contactat si oameni care urmau sa vina incoace si am reusit sa le dam cate o mana de ajutor, ca sa inceapa viata noua aici.
Intre timp, de asta primavara, am mai facut cate ceva. In iunie, am participat la Eurofest, un festival al natiilor venite din Europa in Lower Mainland. Fiecare a venit cu cate ceva, muzica, dans, bucate traditionale. Am fost si noi, cu corul bisericii si cu Aida Boiesan, o tanara si foarte talentata violonista, care a adus pe scena Eurofestului muzica lui Grigoras Dinicu si, nu in cele din urma, cu vestitii mititei romanesti. In iulie, am organizat Picnicul anual: am reusit sa adunam la un loc, intr-o superba duminica, peste 400 de romani.
Se pare ca vestea despre ce incercam noi sa facem, lucruri bune si frumoase, se duce din om in om, si in fiecare duminica, biserica este aproape neincapatoare. Ne bucuram sa vedem in fiecare duminica fete noi, familii tinere, venite de curand in Canada, care vin sa se roage impreuna cu noi si apoi sa schimbe cateva vorbe in romaneste.
Asta ne da putere de munca si ne intareste vointa de a continua. Va multumesc inca o data ca ati scris despre noi si va dorim tot binele din lume!
Carmen Costea - Vancouver, Canada
Website-ul bisericii "Sf. Nicolae" este www.snicolae.org.
Sua"Poate in viitorul apropiat voi avea bucuria sa citesc despre manastirea de la Salva"
Ma numesc Cristina si sunt o cititoare asidua a revistei dvs., ale carei pagini imi aduc bucurie prin regularitatea cu care apar pe Internet (locuiesc in S.U.A.). Ca sa nu mai spun ca imi sunt si foarte folositoare, iar, uneori, chiar imi "repara" dispozitia sifonata.
Acum cativa ani, am ajuns la manastirea "Salva", in Bistrita, unde am ramas pentru doua zile, suficient timp pentru ca aceasta manastire sa-mi intre in suflet. Asta si pentru ca atunci ma aflam intr-o situatie grea, de care nu reuseam sa ma rup. Si atunci, acolo, am apelat la ajutorul parintelui Teofil, un tanar parinte (al carui har s-a revarsat asupra locului, si al satului de la poale, si al oamenilor care vin sau traiesc in preajma lui) ale carui rugaciuni am simtit cum ma ajuta sa-mi rezolv situatia.
Cautand in arhiva revistei, nu am gasit articole despre aceasta manastire. Daca exista un astfel de articol, v-as ruga sa-mi dati de stire unde il pot gasi. Daca nu exista insa, poate in viitorul apropiat, voi avea bucuria sa citesc despre manastirea de la Salva si despre parintele Teofil (daca Sfintia Sa va mai fi pastorind maicutele de acolo). Va multumesc anticipat pentru orice raspuns voi primi si va doresc sanatate si putere sa treceti peste tot ce viata va scoate in cale.
Cu consideratie,
Cristina - S.U.A.
"Va multumim pentru ocazia pe care ne-o dati, de a afla ce mai este pe acasa"
Buna ziua,
Ma numesc Sorina si locuiesc in S.U.A. de 22 de ani. Recent, mama a fost in tara si a vazut ziarul dvs., care i-a placut foarte mult, in special paginile de sanatate. De atunci, il citim saptamana de saptamana pe Internet. Ne pare foarte bine pentru revista pe care o editati si va multumim pentru ocazia pe care ne-o dati consecvent, de a afla ce mai este pe acasa, in tara. Mult succes in continuare cu ziarul dvs.!
Sorina Pop - S.U.A.
Germania"Multe multumiri"
Sunt casatorit de zece ani cu o romanca, avem un mariaj foarte fericit si, pentru ca imi iubesc foarte mult sotia, doresc sa va multumesc pentru faptul ca revista dvs. reprezinta pentru ea o legatura cu locul de obarsie, iar pentru mine, o sursa de informatii extrem de interesanta. Folosim in mod regulat deosebita dvs. oferta prin Internet.
Heiko Pakusch - Germania
Egipt
Sunt din Egipt si va trimit aceasta felicitare, in semn de fericire. Ador revista dvs.!
Parascheva Tonu - Egipt
Austria: La Giorgina, pe Bankgasse nr. 2
La Viena, pe Bankgasse nr. 2 (strada Bancii), in spatele Teatrului Municipal, te intampina o firma luminoasa, intrata de mai bine de 15 ani in ghidurile turistice austriece: "Da Giorgina" (la Giorgina). Gazduit de o cladire din 1490 (fostele grajduri ale Scolii de calarie a Curtii Imperiale), restaurantul cu acest nume apartine romancei Zinica (Gina) Aionesei si italianului Giorgio Constantini. Din mariajul celor doi, atat in viata, cat si in afaceri, vienezii au avut de castigat un spatiu unic, in care atmosfera de epoca se impleteste cu mirosul celor mai savuroase mancaruri romanesti si italiene, la un pret mai mult decat acceptabil. Cafeneaua Giorginei (un nume obtinut pe cale artificiala, din "Gina" si "Giorgio") este una dintre marile atractii gastronomice ale Vienei, aici putand fi intalnit insusi presedintele Austriei, d-l Klestil, la o portie de sarmale si la un ciolan afumat cu fasole. Serate romanesti, zile de nastere ale clientilor casei, intalniri de afaceri romano-austriece, nunti, reuniuni si banchete organizate de romani, italieni sau austrieci - acestea sunt doar cateva repere din activitatea celebrului restaurant. Mari personalitati au luat masa aici de-a lungul vremii; dintre acestea, vestitul vanator de nazisti, Wiesenthal, a carui masa a fost rezervata ani intregi. De notat ca Giorgio vorbeste perfect romaneste, Gina vorbeste perfect italieneste si, desigur, amandoi vorbesc perfect nemteste. La exuberanta lor latina, s-a adaugat "cheful de viata" austriac, acelasi "chef" care a creat elegantele cafenele de pe Ringstrasse, pitorestile restaurante taranesti din Grinzing si, iata, popularul restaurant "Da Giorgina", unde, la orele pranzului si cinei, este imposibil sa gasesti o masa libera din cele 22 existente. Iata cum vad austriecii acest "implant" romano-italian in inima Capitalei imperiale: "Vreti sa luati o masa de neuitat? Duceti-va la restaurantul <<Da Giorgina>>, pe strada Bancii, in imediata apropiere a Clubului de Presa Concordia, unde va veti delecta nu doar cu bucatarie italieneasca, asa cum scrie pe firma, ci mai ales cu felurile extrem de gustoase ale bucatariei romanesti. Aceasta combinatie romano-italiana a rezultat dintr-o casatorie. El, sotul, este italian, ea, sotia, este romanca. Amandoi gatesc stralucit, fiecare dupa traditia lui. In ce ne priveste, va recomandam sa recurgeti totusi la felurile sotiei, mai excentrice pentru noi, dar extrem de gustoase. Iata si o selectie, pe care v-am sfatui s-o urmati: langa tuica cu multe grade si multe margele, cereti un platou cu slaninuta afumata, branza de oi si un carnat taranesc. Urmeaza cativa mititei cu mustar si sarmalute in foi de vita, servite cu smantana sau cu iaurt (sarmalele romanesti nu sunt asa de mari ca cele turcesti, ci mici, cat un deget, si periculos de usor de inghitit!). Ca bautura, nu asteptati sa vi se ofere eterna bere austriaca, ci un Riesling alb, romanesc, putin mai dulce ca cel pe care il stim, dar mai buvabil si parfumat. Si cu toate ca felurile descrise pana acum ar fi putut sa constituie o masa suficienta, bunatatile abia incep: friptura de porc tavalita in usturoi si invelita in slaninuta, servita alaturi cu o salata de sfecla coapta, si - ca regal al festinului - un crap impanat, cu sos de usturoi si ardei iuti, insotit de o polenta (mamaliga) aurie. Reteta e un secret al bucataresei, dar cine doreste sa repete regalul, poate sa faca o comanda prin telefon. De prisos sa mai pomenesc clatitele aduse pe masa si placinta cu visine. Voi remarca doar prezenta strudelului cu mere, dorinta expresa a patronilor de a arata ca se pricep foarte bine si la bucataria tarii in care traiesc. Atentie! Cu toate ca restaurantul se afla intr-o cladire intrata in renovare, mesele se rezerva din timp. Pe langa gustul bucatelor, amabilitatea birtasilor, carora se vede ca le curge sange latin prin vine, e si ea un motiv de seductie" ("Standard Zeitung").
SuaBanchetul campionilor
La 4 octombrie, a avut loc, in orasul Sterling Heights din Michigan, in impozanta sala de baluri "Penna", cel de-al Iii-lea Banchet anual al Asociatiei "Atletii cu Handicap" din Michigan (Michigan Athletes with Disabilities). Ca si in alti ani, una dintre vedetele care au onorat festivitatea a fost supercampionul roman Stefan Florescu, in varsta de 74 de ani, detinatorul recordului absolut pe intreaga America, pentru participare neintrerupta, timp de 40 de ani, la competitiile nationale ale persoanelor cu handicap. Veteran din al doilea Razboi Mondial, fost presedinte al Asociatiei Nationale a Handicapatilor Fizic din S.U.A., Florescu este si creatorul Asociatiei Atletilor cu Handicap din statul Michigan. De trecutul sau sportiv se leaga multe succese rasunatoare, printre care obtinerea titlului de campion olimpic la tenis de masa si inot (in Japonia) si obtinerea nenumaratelor titluri de campion al Americii la aceleasi probe, toate obtinute din caruciorul de handicapat. Este, de asemenea, multiplu campion la "rolling" (alergare in carucior) si creatorul Asociatiei "Rolling Romanians" din Michigan. Violonist de exceptie, profesor, neobosit animator comunitar, Stefan Florescu s-a mandrit intotdeauna cu originea sa romaneasca (s-a nascut in America, din parinti transilvaneni). In camera sa de zi, pe un panou urias, o banda tricolora constituie fundalul pe care zecile de medalii de aur, argint si bronz amintesc tuturor de o cariera unica pe continent. Ramas paralizat in 1952, in timpul unui concurs de inot, el s-a dovedit un adevarat monument de vointa, reusind sa-si invinga destinul. Si la balul recent, la care au luat parte multi dintre campionii din Michigan, Florescu a fost onorat pentru darzenia cu care-a stiut sa-si transforme infirmitatea intr-o superba victorie obtinuta in fata destinului.
</b><b>Canada: Cinci ani fara Margareta
Plecati din tara in 1978, in pragul pensionarii, Iosif si Matilda Spataru s-au stabilit in Toronto, Canada, cu un singur scop: acela de a fi alaturi de copiii lor, Mario si Margareta. Dupa traditia romaneasca, total in raspar cu obiceiurile canadiene (aici, copiii se despart definitiv de parinti de la varsta de 16-18 ani!), familia Spataru a dorit sa traiasca exact ca in "Tara Veche", cei tineri preluand asupra lor grija intretinerii parintilor. Nostalgia fata de meleagurile natale nu i-a ocolit pe nici unul dintre cei patru. Pentru ei, multi ani la rand, viata in Canada a avut un suflu intrerupt de o inexplicabila apnee (intrerupere involuntara a respiratiei): revenirea periodica in tara, dupa 1989. Echilibrul familiei avea sa fie insa prea curand zdruncinat de vestea teribila ca Margareta suferea de o boala incurabila. Consacrata in pictura canadiana, Margareta Spataru (Cover) face parte dintre artistii romani mai cunoscuti in strainatate decat in tara lor. In lupta cu "rabdarea pierduta" a timpului, ea a reusit performanta unor expozitii personale de mare succes la New York, Tel Aviv, Roma si Paris. Expresii precum "formidabilul talent", "vigoarea suflului conceptual", "puternica revarsare coloristica", "profunzimea efectelor" apartin unora dintre criticii plastici americani si canadieni zgarciti cu superlativele (Dennis Wepman, Vladimir Bondarenco, Olga Dey-Bergmoser, Joseph Mann si altii).
In urma cu exact cinci ani, Margareta a parasit aceasta lume, in plina glorie. Eleva a maestrului Gheorghe Saru, ea a fost socotita o mare si originala colorista. Rezident azi in S.U.A., maestrul isi aminteste: "Margareta marturisea ca ar dori sa cante prin culoare, precum canta privighetoarea <<Oda Bucuriei>>".
De atunci, sensul vietii lui Iosif Spataru s-a schimbat brusc; cel care jucase rolul de manager pe langa Margareta, insotind-o in toate calatoriile in strainatate, a inceput o lupta a carei finalitate nu poate fi anticipata: lupta cu uitarea fiicei sale iubite. De la biserica romaneasca "Sf. Gheorghe" din Toronto, locul sfant al reuniunilor comunitatii romane, pana la redactiile unor edituri prestigioase din New York, Toronto si Bucuresti (unde a si aparut un inspirat album cu cele mai frumoase lucrari), indureratul tata nu a cunoscut odihna, incercand sa-i sensibilizeze pe toti fata de mostenirea artistica a Margaretei. Secondat de Julien, ginerele sau, a amenajat fostul atelier, "Studioul M" din Briar Hill, intr-un muzeu permanent, deschis in special romanilor care sosesc in Toronto. Multi stiu ca, daca ti-e dor de culorile toamnei din Carpati, tablourile Margaretei sunt o alinare. Iar Iosif Spataru, fara a se da batut in fata bolilor si a batranetii, isi continua, cu puterile care i-au mai ramas, lupta sa haiduceasca. Merge greu, avand picioarele aproape anchilozate de umezeala Marilor Lacuri din apropiere, dar nu poate lipsi de la slujba duminicala. Aici, intre romani, isi aminteste ca dulcea Romanie are, toamna tarziu, culorile "Genezei" - capodopera fiicei sale (adevarat "paienjenis al aducerilor aminte"). In mod paradoxal, cei cinci ani de absenta dureroasa a Margaretei i-au adus, dupa propria marturisire, "Cinci ani de mai multa Romanie"...Grupaj realizat de
Ion Longin Popescu