Dr. ing. ec. Ion PuscaCreatorul sampaniei de Panciu"Intarzierea reformei in agricultura a facut sa dispara zeci de mii de hectare de vie nobila"Carte de vizita
Este primul doctor in sampanie din Romania; este reprezentantul in Bucuresti al multor institutii, organizatii si societati franceze din domeniul agricol; este director in cadrul Federatiei Patronatelor Agricole din Romania; reprezentant al societatii Veritas din Panciu; laureat al Oficiului International al Viei si Vinului (1987); membru al Consiliului Uniunii Internationale a Oenologilor; membru al Uniunii Oenologilor Francezi; membru corespondent al Academiei Italiene a Vinului; membru al Academiei Internationale a Vinului; singurul roman declarat "Personalitatea Anului" (sectia oenologie), la Paris, in 1986.
Ca fiu de podgoreni, crescut intr-un univers bucolic, in scartait de carute cu mustuiala si chiuituri de fete cu cosul plin pe umar, Ion Pusca a fost sigur, pana in clasa a Ix-a de liceu, ca toata tara e numai o intindere de podgorii: vii la nesfarsit, de la ses la munte, de la est la vest si de la nord la sud. "Socul viitorului" avea sa vina pentru el o data cu studiile universitare de la Bucuresti, Craiova si Iasi, urmate de cursuri de specializare in Italia si Spania, precum si de studii si calatorii de documentare la marile podgorii din Franta. Atunci a inteles ca strugurii cu aciditate ridicata din Panciu se pot innobila, devenind o licoare cum nu s-a mai vazut prin partile acestea si la care slavitul Stefan cel Mare nici n-ar fi visat. 1967 este marele an al carierei sale: gasind asemanari frapante intre aspectele agro-pedo-climatice din Champagne (vestita regiune franceza in care calugarul benedictin Dom Perignon a lansat, in 1670, vinul spumant numit sampanie) si zona viticola a Vrancei, oenologul Ion Pusca a creat si lansat pe piata sampania de Panciu. In scurt timp, hrubele de kilometri, construite de Stefan cel Mare la sfarsitul secolului al Xv-lea, au devenit neincapatoare, altele noi fiind adaugate. Vinul din podgoria vranceana corespundea perfect cerintelor procesului de sampanizare. Autor a sase carti de specialitate si a nenumarate articole stiintifice, Ion Pusca are o carte de vizita impresionanta. Autoritatea sa in domeniu este recunoscuta atat de fostii colegi, cat si de "concurenta" ivita dupa 1990.
"Viile hibride plantate dupa 1990 sunt o povara pentru viticultura romaneasca"
- Ziarele ultimului deceniu au consemnat nenumarate scandaluri din viticultura romaneasca. Domeniu extrem de atragator, cultura vitei de vie si mai ales productia de vinuri au devenit o tentatie pentru multi, incepand cu mafiile locale si terminand cu "nababii" de la centru, ascunsi sub pulpana diverselor partide. Daca tot s-au dat lupte "ca la Plevna" pentru achizitionarea "pachetelor majoritare" de actiuni, pentru privatizarea vinalcoolurilor si retrocedarea viilor, ar fi fost de asteptat ca acest domeniu sa fie infloritor. Intamplator sau nu, dintr-o tara vinicola, Romania a ajuns o tara... bericola, berea fiind astazi unul dintre sectoarele cele mai performante al fragilului capitalism romanesc. Cum caracterizati dvs. acest proces, domnule Ion Pusca?
- In 1990, Romania avea circa 300.000 de hectare de vie pe rod. In prezent, mai are cam 250.000 ha, din care numai 140.000 ha vie nobila. Taranii si-au primit viile inapoi, ceea ce a fost remarcabil. Peste 80% din viile tarii, care au fost cuprinse in C.A.P.-uri, au revenit prin lege fostilor proprietari. Pe moment, oamenii au fost fericiti, caci si-au vazut din nou in ograda mostenirea din batrani. Dupa consumarea euforiei initiale, viticultorii si-au dat seama ca au cazut intr-o capcana, intinsa de nepriceperea si lipsa de viziune a unora. Cu ce sa-si munceasca proprietatile pe care nu mai credeau ca le vor redobandi vreodata? Unde sa prelucreze strugurii, cand butoaiele le-au fost confiscate la colectivizare, in anii 50? In plus, unele plantatii revenite la matca erau imbatranite; se impunea deci improspatarea butasilor. Ceea ce taranii au facut pana la urma, dar in locul vitei nobile, mai pretentioase la intretinere, ei au cultivat ce le era mai la indemana: vita hibrida. Din nefericire, aceste vii sunt o povara pentru viticultura romaneasca; ele nu fac onoare traditiei nationale. In realitate, infiintarea lor ilustreaza neputinta viticultorului simplu de a intretine si a valorifica o vie la parametri europeni.
</b><b>"Vinalcoolurile din sate ar fi trebuit oferite imediat comunitatilor locale"
- Privind inapoi, constatam ca multe rele din societate ar fi putut fi evitate, daca se actiona la inceputul decadei trecute. Vedem ca si "pariul cu agricultura", si "privatizarea de masa" au capatat o rezonanta aproape ridicola in fata stagnarii cu care ne-au blagoslovit guvernele post-decembriste. Cum ar fi trebuit procedat in viticultura, domnule Pusca?
- Nu trebuia sa reinventam roata; experienta unei tari ca Franta ne-ar fi putut da destule idei. In primul rand, ar fi trebuit elaborat, inca din 1990-1991, un pachet de legi dedicate domeniului. Daca Franta era "prea departe", arhivele Romaniei detin inca Legea Viei si Vinului din 1936, una dintre cele mai avansate din Europa acelor ani. Daca ar fi existat interes real fata de soarta viticulturii (si a agriculturii in general), mai mult ca sigur ca retrocedarea viilor s-ar fi facut in armonie cu alte prevederi de natura sa evite drama de astazi. Spre exemplu, s-ar fi dat titlurile de proprietate asupra podgoriilor, iar C.A.P.-urile ar fi fost transformate in cooperative de proprietari, nu de dezmosteniti, cum fusesera in regimul trecut. Vinalcoolurile din satele cu potential viticol ar fi trebuit oferite imediat comunitatilor locale, nu privatizate <<in orb>>, ca orice activ de la Fps. Mai ales ca situatia acestor unitati de prelucrare era destul de limpede: vreme de 40 de ani traisera din munca taranilor, cumparand strugurii de la C.A.P. cu 1-2 lei kilogramul si vanzand vinurile in restaurante cu aproape 100 de lei sticla. Acestea isi amortizasera de mult investitiile, asa ca puteau reveni cu titlu gratuit in posesia celor care le tinusera in viata. Noile cooperative de tip capitalist, in componenta carora ar fi intrat, rezolvau in acest fel multe probleme specifice si s-ar fi terminat cu anacronica si paguboasa evaluare a veniturilor taranesti dupa struguri, si nu dupa vin. Bietii oameni sunt in continuare platiti la kilogramul de struguri, si nu la valoarea vinului obtinut, ceea ce duce la o scadere a calitatii productiei si a interesului pentru competitie. Cercul vicios se mentine, si el vine de demult, din inchistarea gandirii regimului comunist. Si atunci, ca si azi, Romania era o mare producatoare de struguri buni pentru vinificatie, dar nu dotata suficient cu tehnologie pentru a obtine peste tot vinuri de calitate.
"Pana si Bulgaria exporta mai mult decat noi"
- Cu toate acestea, Romaniei i-au revenit, la concursurile internationale, nenumarate medalii de aur. Sunt sau nu sunt bune vinurile romanesti?
- Multe dintre medaliile de aur au fost obtinute de "butoiul directorului"... Datorita lipsei utilajelor necesare, din struguri exceptionali se scoteau vinuri comune. Se puneau deoparte (si poate inca se mai pun) cantitati limitate "pentru targuri si expozitii, pentru directori si vipuri", iar restul se baga la comun, in butoiul national. Nici astazi, cu toate privatizarile din ultimii ani, centrele de prelucrare nu dispun de tehnologii avansate in toate zonele viticole. Ca urmare, Romania nu poate produce o masa de vinuri standardizate, de inalta calitate. Speram ca noua Lege a viei si vinului, ce se afla la Senat, sa lamureasca, in fine, toate aspectele care fac din Romania un mic, nu un mare exportator de vinuri; pana si Bulgaria exporta mai mult decat noi.
- Din cauza falsurilor, a disparut de pe piata romaneasca "vinul de masa", ieftin si bun, pentru tot omul. Cum vezi o sticla sau o damigeana de plastic, te gandesti ca inauntru e o licoare care n-are nimic in comun cu strugurii. Unde sunt vinurile populare de altadata?
- Au disparut tot datorita inexistentei unor legi corespunzatoare. Intarzierea reformelor agricole in Romania a facut sa dispara zeci de mii de hectare de vie nobila, mai ales din zonele mai modeste ca productie si calitate, dar producatoare de vinuri sanatoase, usoare si bune de baut in anul productiei, la un pret accesibil oricarui buzunar. Daca in 1936 vinul popular era mai ieftin decat sifonul, azi nu gasesti decat sticle scumpe, demne de a purta numele de vin. Intr-un fel, situatia actuala seamana cu aceea de dupa Marea Unire din 1918, cand, ani la rand, au ramas viile neculese in Romania Mare. Preluand podgoriile din Transilvania si Basarabia, in conditiile lipsei fortei de munca (multi barbati murisera pe front) si lipsindu-i infrastructura adecvata exportului, tara s-a vazut in imposibilitatea de a administra suprafetele atat de mari. In prezent, ne confruntam deci cu unele din simptomele de atunci.
- Orientati, de nevoie, spre tuica si vodca, si acestea adesea falsificate, romanii nu mai beau nici sampanie, decat la Revelion si la ziua de nastere. Cu banii dati pe o sampanie, omul isi cumpara 20 de paini. Care e situatia reala in acest domeniu?
- Cel mai mare cumparator de vinuri spumante din lume e Germania, cu 6-7 butelii pe cap de locuitor, la o productie de 300 de milioane de unitati plus un import substantial. Urmeaza Franta, cu circa 400 de milioane de butelii si alte tari viticole cunoscute. Romania vine la coada, cu 10-12 milioane de butelii, fata de 20 milioane in 1989. Niciodata romanii n-au fost mari consumatori de sampanie, dar procentul si asa scazut este afectat de aparitia licorilor spumante cu arome artificiale (de caise, piersici, fragi etc.), in a caror capcana au cazut multi neavizati. Nu sunt de ajuns oare aromele naturale de struguri?
- Pentru a reglementa situatia mostenita si pentru a face saltul spre mari productii de acelasi nivel calitativ, s-ar parea ca e nevoie sa alegem: ori asociatii de mici producatori, ori fermieri cu mari suprafete. Dvs. pentru care optati?
- Aceasta-i intrebarea... Mai devreme sau mai tarziu, plantatiile de vie hibrida vor trebui desfiintate si inlocuite cu plantatii nobile. La inceputul secolului trecut, Franta avea peste 3 milioane ha de vie. Astazi, are putin peste 1 milion ha. Era traditia ca fiecare taran francez sa-si puna un petec de vie pe langa casa, cum fac si romanii. Cand a declansat reforma, Ministerul Agriculturii de la Paris a platit taranilor din zonele viticole slabe, in avans, recolta pe trei ani si i-a obligat sa scoata via, sa cultive altceva, potrivit locului. Probabil ca, mai devreme sau mai tarziu, si la noi va trebui procedat la fel, daca vrem sa avem o viticultura competitiva.
- Domnule Pusca, dar asta aminteste de preotul dac Deceneu, cel care a ordonat distrugerea viilor stramosilor nostri. Cum sa renunte badea Vasalie la via din spatele casei?
- Acesta e viitorul! Vor exista, desigur, nemultumiri si multi se vor opune, dar daca dorim sa intram in competitia europeana, nu putem sa mentinem la nesfarsit parcele si parcelute. Oamenii de la tara nu vor mai cultiva de toate, ci se vor specializa pe o directie sau alta. Luand ca exemplu tot Franta (dar situatia este aproape similara in toata Europa comunitara), voi aminti ca acolo crescatorii de vaci pentru carne lasa viteii sa suga si cumpara lapte de la supermarket. Un taran francez care ar indrazni sa cultive si sa creasca de toate ar ajunge muritor de foame.Ion Longin Popescu
Fotografii din colectia Ion PuscaPentru mai multe lamuriri, va puteti adresa direct d-lui Ion Pusca, la tel. 330.59.67, fax 330.72.63 sau e-mail: Ion_Pusca@fx.ro