Cultura
Viata Discului
Stefan Hrusca,
dupa 20 de ani..."Am permanent nostalgia debutului"
Doua decenii de muzica si de vraja, risipita cu darnicie in salile de concert, au fost adunate de mult indragitul cantautor Stefan Hrusca pe un Cd intitulat chiar asa: "Stefan Hrusca - 20 De Ani".
"Daca ma uit inapoi, peste umar, la momentul debutului meu de acum 20 de ani, pot spune ca mi-e dor tot timpul de anii aceia frumosi, de atmosfera care era atunci in Cenaclul <<Flacara>>. In afara acestei mari impliniri, mai exista un <<produs finit>>, urias pentru sufletul meu: baiatul meu Stefanel, care are acum noua ani. Un alt lucru care mi-a imbogatit viata este colectia mea de colinde. Am debutat cu ele in "81, le-am reluat in "90 si le voi ramane credincios toata viata. Nici un alt gen al muzicii nu exprima mai bine sufletul romanesc. Chiar daca locuiesc in Canada, nu inseamna ca ma port si vorbesc altfel decat romaneste, ca mi-am modificat felul de a simti. Sunt acelasi om si ma bucur de fiecare data cand imi intalnesc tara, plaiurile natale, prietenii si pe cei care iubesc muzica mea. De altfel, am permanent nostalgia debutului si ma simt acelasi dascal de scoala romaneasca, care eram acum douazeci de ani, cand am urcat cu chitara pentru prima data pe scena Cenaclului Flacara. Sunt acelasi om de atunci, pentru ca acolo, in Maramuresul meu natal, unde am si dascalit cateva generatii de copii, am invatat si bunul simt, modul de a crede in oameni, de a-mi tine promisiunile. Mi-e dor de dascalie, nu neaparat de a profesa, cat de momentele pe care le-am petrecut la inceputurile mele de invatator, in Maramures, la Borsa, sub poalele Pietrosului.
Cum mi se pare toamna asta? Frumoasa si din loc in loc cu tristeti (care uneori sunt necesare sufletelor noastre). Toamna inseamna poezie, nostalgie, iubire si mai inseamna pentru mine dor chinuitor de acasa, de ai tai. Sper ca anotimpul sa fie prielnic si albumului meu muzical, care are si el ceva din melancoliile toamnei, ale sufletului incercat de iubiri. Sunt melodii de dragoste, pe versurile unor poeti cunoscuti, un refren al celor douazeci de ani de cand Bunul Dumnezeu m-a impins catre muzica."
Vasile Seicaru: "Am venit la sarbatorirea lui Hrusca, bucuros sa constat ca genul acesta de muzica, folk-ul, a reinviat. Observ cu bucurie ca salile sunt pline si ca lumea gusta muzica noastra, in provincie mai ales. Mi-as dori foarte tare ca noi trei, Hrusca, Socaciu si cu mine, sa realizam si in Bucuresti un spectacol - locul cel mai potrivit cred ca ar fi Teatrul National".
Victor Socaciu: "E o bucurie pentru noi faptul ca Stefan isi sarbatoreste 20 de ani de cantec. Sarbatoarea aceasta inseamna o parte din viata, tineretea si activitatea noastra. Folk-ul a avut vremuri mai bune: din "85 si pana la Revolutie, salile la concertele acestui trio formidabil pe care-l formam - Hrusca, Seicaru, Socaciu - erau pline, si noi eram nevoiti sa refuzam un al treilea spectacol pe zi, in unele orase. Am inghitit mult praf, am rabdat mult frig si ger, dar cred ca ceea ce am facut noi a lasat o urma in sufletele celor care ne-au auzit. Si cel mai stralucitor dintre noi a fost intotdeauna Stefan. Il asteptam la festivalul de folk "Om bun" de anul acesta cu un recital de exceptie, cand i se va decerna si un premiu pentru cariera sa de pana acum." "Stefan Hrusca - 20 de ani" (Intercont Music)
Rafael"Sa va dea Dumnezeu tot ce-i dati si voi Lui"
Rac si Dragon de Foc, nascut la Tulcea in 1976, Rafael si-a pecetluit, in anul care a trecut, drumul in muzica: o pasiune ce s-a dovedit mai puternica decat artele martiale (are centura neagra la karate), decat aspiratia religioasa (a stat ceva timp intr-o manastire, tatonand spinosul drum al devenirii spirituale prin calugarie) si decat modelling-ul (a urmat o scoala a unei agentii internationale, fiind instructor de manechine si fotomodele). In 2000, a castigat trofeul Festivalului Callatis, ca si pe cel al festivalului de la Mamaia, la sectiunea de interpretare; la festivalul international de la Malta a reprezentat Romania si a luat premiul al Iii-lea, iar la Festivalul "Melodia Secolului", la care au participat cei mai iubiti cantareti romani din ultimii 30 de ani, a cucerit premiul al Iii-lea. Primul sau album, asteptat inca de a doua zi de la premierea sa pe scena festivalului Mamaia 2000, reprezinta o incercare reusita a lui Rafael (sustinuta de casa producatoare "Cat Music") de a reorienta piata muzicala din Romania, spre directia pop-rock. "Am crezut in ochii tai", prima piesa de pe album, semnata de Eugen Mihaescu, are un videoclip foarte gustat pe posturile muzicale de televiziune. "Mult prea departe" este piesa care i-a purtat noroc, cu ea castigand cele mai importante premii ale carierei sale de pana acum. Pe disc sunt prezente si cateva compozitii semnate de Adrian Ordean, imbracate intr-o haina noua. Ultima piesa de pe album, "Ananda", are o semnificatie aparte pentru Rafael: "Am compus-o dupa ce am revenit de la manastire, pe un text scris in vremea cand am fost calugar; e un indemn la eliberarea de iluzii si la fraternizarea dintre oameni". Dedicatia albumului e pe deplin elocventa: "Tuturor celor care nu se simt incomod atunci cand le urez: <<Sa va dea Dumnezeu tot ce-I dati si voi Lui!>>". "Cunosc foarte putini oameni care fac acest schimb echitabil cu Cel de Sus", spune Rafael. "Unul dintre ei e prietenul meu de suflet: doamna Sanziana Pop si revista sa, <<Formula As>>. Una dintre putinele publicatii care sustin valorile autentice si gireaza inceputurile tinerilor talentati. Le multumesc ca au avut incredere in talentul si in viitorul meu ca muzician". In final, o veste extrem de buna: Marcel Avram, producatorul lui Michael Jackson si al trupelor Scorpions si Deep Purple, a pus ochii pe Rafael, pentru a canta in deschiderea concertelor lor. Dorinta romanului este de a-i convinge pe organizatorii turneelor sa cuprinda si Bucurestiul, printre celelalte capitale europene. "Singuri impreuna" (Cat Music)
Corina Pavel
Carte
Selectia Formula As
1. Rene de Weck, "Jurnal", editie tradusa si ingrijita de Viorel Grecu si Claudia Chinezu, prefatata de Jean Claude Joseph, ambasadorul Elvetiei in Romania, si Mihai Razvan Ungureanu, secretar de stat in Mae, editura Fundatiei Culturale Romane (tel. 230.25.43). Marturiile dintr-un jurnal sunt intotdeauna interesante. Autorul nu are nici o retinere fata de evenimente, nu isi cenzureaza in nici un fel atitudinea fata de ceilalti. In functie de caracterul sau temperamentul sau, el judeca faptele. Le analizeaza, se implica sau se distanteaza de ele. Cand are sansa sa se afle in culisele istoriei, perspectiva devine si mai interesanta. Rene de Weck a fost ambasadorul Elvetiei in Romania intre 1939 si 1945. A trait, asadar, toate evenimentele care au marcat destinul acestei tari, de la regimul carlist la dictatura antonesciana, la lovitura de stat din 23 august 1944 si la instalarea dictaturii comuniste. Ca ambasador, Rene de Weck i-a cunoscut indeaproape pe toti actorii jocului politic romanesc, pe toti cei care au influentat in vreun fel evolutiile acestuia. Ca om de litere si jurist, el le-a disecat actiunile, le-a surprins motivatiile, le-a observat reactiile. Reprezentant al unei tari neutre, obligat sa para echidistant fata de taberele formate conjunctural, Rene de Weck nu si-a abandonat nici o clipa optiunile ideologice ferme, antitotalitare, democratice. Discret, dar decis, el a facut totul pentru a mentine deschise caile de comunicare ale democratilor romani cu puterile vestice antitotalitare, atat in perioada ascensiunii Germaniei naziste, cat si in primele momente ale ocupatiei sovietice.
In "Jurnal" se perinda insa nu numai politicienii vremii, ci si elita intelectuala bucuresteana, de care Rene de Weck s-a apropiat in calitate de scriitor, de om de cultura. Prin intermediul ei, diplomatul a ajuns sa-si nuanteze judecatile asupra realitatilor romanesti, asupra servitutilor impuse tarii de derapajele istoriei. Accesul sau la viata moderna a Romaniei a fost facilitat de atmosfera francofila din societatea bucuresteana interbelica, dar si de prieteniile initiate la Paris in timpul studiilor universitare cu mai multi tineri romani pe care ii va regasi apoi implicati in toate evenimentele semnificative din regatul dunarean. Stelian Popescu, directorul ziarului "Universul", sau diplomatul Victor Cadere i-au deschis portile saloanelor din Bucuresti, Rene de Weck ajungand, in timp, sa stabileasca relatii stranse cu personalitati ca Dinu Bratianu, Armand Calinescu, Mihai Ralea sau Martha Bibescu. Autorul isi formeaza astfel o imagine extrem de precisa asupra societatii romanesti, pe care o judeca, de multe ori necrutator, dar fara patima, dorind sincer ca lucrurile sa se indrepte, ca poporul pe care il priveste cu simpatie sa aiba alt destin. Ierarhiile facute de Rene de Weck demoleaza multe din cliseele vehiculate de istoriografia nationala, demitizand figurile unor eroi ai scenei politice ca maresalul Antonescu sau Iuliu Maniu, Armand Calinescu sau Regele Mihai. Caracterizarile sale, uneori lapidare, alteori adevarate portrete ale personajelor, sunt, in genere, la obiect, de o precizie aproape chirurgicala. Ion Antonescu este un spirit cazon, lipsit de fantezie intr-o epoca in care echilibrul politic cere ingeniozitate; Mihai Antonescu este orgolios si ezitant; Octavian Goga este un "poet transilvanean ratacit in politica"; Constantin Argetoianu "se va inchina si va dedica imnuri Fuhrer-ului"; Petru Groza este "omul Moscovei" s.a.m.d. Putinii politicieni consecventi si detasati de interesele personale nu reusesc sa acopere "imbecilitatea indiferenta" a majoritatii membrilor clasei politice sau birocratia "dezordonata si cuprinsa de o crasa neglijenta", imorala si atenta doar la propria-i supravietuire. Cu asemenea oameni, destinul Romaniei este previzibil.
"Jurnalul" propune, deci, o viziune de ansamblu asupra unei lumi aflate "la rascruce de vanturi", o lume in care totul este dominat de imprevizibil, de accidental, de incertitudine. "Cu siguranta viata este prost organizata", constata diplomatul venit dintr-o lume a ierarhiilor stabile, a regularitatii. Sub doi regi, Carol Ii si Mihai I, sub diferite regimuri, mai mult sau mai putin dictatoriale, drumul Romaniei devine sinuos, incoerent. Locuitorii tarii sunt resemnati, acceptand fatalitatea, traind doar clipele. Nu este de mirare ca "romanii nu au simtul timpului", ca Romania este o "tara a minciunii" care "nu face decat sa isi schimbe stapanii". Virulenta si sarcasmul nu duc insa la diagnoze grosiere, la condamnari definitive. "Poporul" nu este vinovat de inconsecventa sau incompetenta conducatorilor lui. Rene de Weck ii intelege manifestarile, le gaseste justificarile istorice. Observatiile zilnice ale diplomatului elvetian devin, din perspectiva actuala, surse pe care istoricii, si nu numai ei, nu pot sa le ocoleasca. Incomoda poate pentru unii, lectura devine pasionanta pentru cei care vor sa surprinda culisele trecutului nostru imediat. Remarcabila munca a editorilor, care au adnotat toate evenimentele esentiale si au completat multe din reflectiile consemnate in "Jurnal", cu rapoartele oficiale trimise de diplomat, permit cititorului reconstituirea unui "film" in desfasurare, surprinzator adesea, dar plin de invataminte. Pentru ca, trebuie iarasi spus, cine nu isi cunoaste trecutul este obligat sa il repete.Adriana Bittel