Cand sufletul apa nu se faceIonel CapalnasOm de afaceri din Chicago, S.U.A."A venit vremea ca si in RomAnia sa se plateasca munca, nu gradele, rudele si prietenii"
"A venit domnisorul Ionel, a venit stalpul batranetilor noastre!", spun fericite batranele din satul Arcalia (Tauti-Magheraus), judetul Bistrita-Nasaud, de cate ori fiul cel ratacitor al comunei, Ionel Capalnas, revine pe meleagurile natale. Soseste de departe, de pe latura cealalta a oceanului, dar asta nu-l impiedica sa fie la curent cu tot ce misca in modestul catun, cu toate schimbarile in bine sau in rau care se petrec. Ba si mai mult, spre a-si arata recunostinta pentru lucrarea Celui de Sus, care a randuit cu nasterea sa sa se intample chiar intre aceste dealuri inmiresmate de floarea-marului, barbatul in varsta de 38 de ani a hotarat ca si el sa fie unul dintre cei care produc aceste schimbari. Fara vorbe mari, fara gesturi ample, teatrale, el isi arata iubirea de tara printr-un amplu... santier in Arcalia - farama de Romanie care conteaza cel mai mult pentru sufletul lui. Si cum sufletul apa nu se face, Ionel Capalnas, om de afaceri in marea metropola americana Chicago, a introdus, pe banii lui, gaze in toate cele 300 de case ale satului, investind peste 450 de milioane de lei, la nivelul anului 1997. Nici un sarac nu a fost ocolit, nici o casa, oricat de prapadita, nici un batran singur si uitat, nici o institutie locala. Acesta este modul in care un om cu frica lui Dumnezeu, un crestin in fapta, si nu doar in nume, a gasit ca poate fi de folos celor dintre care a plecat, impartindu-si cu ei prisosul. Sa nu se inteleaga din asta ca Ionel Capalnas a gasit banii prin parcurile americane si s-a gandit ca n-ar strica sa arunce o farama si amaratilor in mijlocul carora a crescut. El este un habotnic "muncitor cu ziua si cu miezul noptii", ajuns intr-o lume unde "cea din urma smecherie e munca" de 12-14 ore pe zi, sudoarea si riscul, competitia acerba si perseverenta. El a facut fiecare dolar, demonstrand minut de minut ca e mai priceput decat altii, ca vinde mai ieftin, ca aduce garantia calitatii maxime. Afacerist in domeniul materialelor de constructii (parchet, gresie, faianta, armaturi pentru instalatii etc.), el a deschis o directie extrem de dinamica in business-ul din Chicago, contribuind ca romanii sa ocupe astazi circa 75% din afacerile de "flooring" (pardoseli) din marele oras. Un capitol intreg din "Cartea Galbena" este ocupat de numele firmelor de parchet ale romanilor! Cateva zeci dintre magazine "se trag" din "A-American Custom Flooring" - creatia lui Capalnas din cartierul Irving Park. Lucrand cinstit si cu suflet, calauzit de credinta ca a face bine este placut lui Dumnezeu, el i-a ajutat pe multi si le-a ghidat primii pasi, reusind un adevarat monopol romanesc pe pamant american - situatie mai mult ca sigur unica pe continent. De la inceputul acestui an, bistriteanul a mai facut un pas in biografia sa spectaculoasa: a devenit investitor important in Romania, cumparand Intreprinderea de constructii metalice grele Unimet (Cug) din Cluj-Napoca. "Aventura" sa romaneasca prinde astfel noi aripi si o greutate despre care merita sa vorbim.
"Visez si iubesc Romania, mai presus de afaceri si de alte interese"
- Vom spune cititorilor ca am avut, in urma cu trei ani, ocazia sa vizitez magazinul dvs. din Chicago. Inca de pe atunci, mi-am dat seama ca ati reusit, alaturi de alti intreprinzatori din Carpati, sa creati o retea impresionanta de afaceri cu parchet, gresie si alte materiale de finisaj interior. Erati prosper, iar perspectivele se aratau optimiste. Erati foarte ocupat si angrenat intr-o conexiune ametitoare de relatii profesionale. De ce ati dorit sa va aglomerati agenda cu alte afaceri in Romania?
- Eu am parasit Romania in 1985, cu o mare strangere de inima. Eram sticlar suflator la Bistrita si iubeam enorm aceasta meserie. De cand am pus piciorul pe pamant american, mi-am spus ca, daca vreodata se va normaliza viata aici, ma voi intoarce, intr-un fel sau altul. Din acele clipe grele de nostalgii apasatoare si pana in ziua de azi, mi-am dat seama ca visez si iubesc Romania mai presus de afaceri si de alte interese. De aceea, inca din 1990, eram gata cu totii, sotia si copiii mei, sa ne mutam la Bistrita pentru totdeauna. Desi in Chicago mi-am ridicat un business foarte bun, o casa intr-o zona rezidentiala si mi-am adus parintii, socrii, fratii si surorile, plus alte 100 de rude, mirajul numit Romania nu m-a parasit nici o clipa. Dupa vertijul fierbinte din 1990, focul din suflet s-a molcomit, dar arde inca precum o flacara de veghe. Mi-am dat seama ca cel mai bun lucru pe care-l pot face acum, inca tanar si cu mintea plina de planuri, este sa trec de la nivelul nostalgic sentimental, de la interesul turistic fata de Romania, la realizarea unor lucruri concrete, care sa fie de ajutor si pentru altii, in primul rand pentru celelalte 200 de rude ramase aici. Suntem o familie mare si avem simtul unitatii foarte dezvoltat. Asa am ajuns sa am doua tari, doua afaceri, doua serii de rude si prieteni. Naveta Bucuresti - Chicago a devenit ceva banal pentru mine; cheltuielile imense de drum sunt incluse automat in bugetul anual al familiei.
- De cate ori ati vizitat Romania in ultimii 12 ani si la cat se cifreaza cheltuielile?
- De cel putin 30 de ori. Socotind o medie de 12-13.000 de dolari pentru fiecare calatorie, suma depaseste 350.000 de dolari: bilete, cadouri, ajutoare, donatii, binefaceri.
- Stiam ca prima afacere ati inceput-o la Bistrita. A urmat apoi Clujul. Chiar daca doriti sa sustinem un interviu "curat", fara critici la adresa autoritatilor romanesti si a mediului de afaceri, din felul in care vorbiti se simte o anume descurajare, legata mai mult ca sigur de "stilul" tranzitiei romanesti.
- Prefer sa vorbim despre prezent si viitor. La ce bun sa facem istorie? Orice dezvaluiri as face, cum ar mai putea schimba situatia? Cert este ca eu nu m-am dat batut; am cumparat, dupa firma din Bistrita pe care am lasat-o rudelor, o benzinarie si o companie distribuitoare de uleiuri in Cluj-Napoca. Am adus cea dintai cisterna de aprovizionare americana, poate singura din tara, si mi-am continuat afacerile. Nu cred ca are semnificatie faptul ca am avut insuccese in diverse proiecte si din cauza cui s-au intamplat ele. Stilul meu de a vedea lucrurile in afaceri nu-mi permite sa atac pe nimeni, fiind adeptul gandirii pozitive. Am invatat ca numai asa bunul Dumnezeu se apleaca spre ruga ta si iti asculta pasurile: nu plivind buruieni, ci semanand grau. Cand romanii vor invata sa gandeasca pozitiv, si viata lor va fi mai buna.
"Am investit la Cluj 2 milioane de dolari, desi ar fi fost mult mai siguri in S.U.A."
- La recentul Targ International Bucuresti, ati avut un stand in cadrul Pavilionului American. De la mare distanta, un afis bine realizat iti atragea atentia ca te apropii de o firma romano-americana. Numele de Unimet a intrigat pe multi, deoarece este pentru prima oara cand aceasta participa la Tib sub culorile Unchiului Sam. Ce este Unimet?
- Este o parte din fostul Cug (Combinatul de Utilaj Greu), construita in 1991. La inceputul acestui an, in urma unei licitatii olandeze organizate de Apaps, am cumparat-o cu 1 milion de dolari, care se adauga la un alt milion investit anterior in alte firme. Banii jos. Acesti bani, castigati cu multa truda in magazinele mele din Chicago, i-am investit la Cluj, Romania, desi recunosc ca ar fi fost mult mai siguri in S.U.A. Din fericire (unii spun "din pacate"), chemarea Romaniei a fost mai puternica chiar si decat opozitia sotiei mele. A fost un moment pe care n-am dorit sa-l ratez, fiindca acesta era visul meu de un deceniu. Nu reusesti in afaceri, daca nu risti. Am dorit sa intru in business cu o fabrica din Romania, am luat ce-mi place si pace buna! Merg inainte, fiindca deja responsabilitatea mea e foarte mare, iar sentimentul ca pot ajuta 360 de oameni (cat este cifra actuala a personalului Unimet) sa aiba o slujba buna nu poate fi inlocuit cu nici o alta satisfactie. Mesajul meu catre acesti oameni deosebit de bine calificati, extrem de muncitori (daca sunt motivati), este ca nu voi mai incuraja salariile globale si am reusit sa conving de acest imperativ si sindicatele. A venit vremea ca si in Romania sa se plateasca munca, nu gradele, nu vechimea, rudele si prietenii. Atunci cand sambata, fara sa-i cheme nimeni, avem 70-80 de muncitori in fabrica, dand zor sa termine contractele pentru export, nu poti sa nu te gandesti ca acestia merita mai mult decat ceilalti. Eu, ca patron, am nevoie de ei, si nu ei de mine. In asta consta filosofia mea de lucru cu oamenii. Iar daca in situatia prezenta nu pot sa ma revansez fata de acesti adevarati parteneri loiali firmei, o voi face cat de curand, va asigur.
"E un moment fast, cu toate turbulentele internationale"
- Probabil ii veti plati cand veti avea profit. Cred ca va trebui ca "moara" sa macine multa faina, pana sa va scoateti macar banii investiti...
- Nu e adevarat, nu impartasesc acest scepticism. Va pot anunta ca, dupa o stagnare datorata si platilor pe care le-am avut de facut, in septembrie am consemnat pentru prima data profit. Peste 85% din productie merge la export, in Uniunea Europeana si in S.U.A., la General Electric (in special, utilaj energetic). Avantajele acordate de Guvern nu sunt deloc de neglijat, iar intentia autoritatilor de a sprijini si mai mult investitiile straine, despre care mi-a vorbit recent insusi presedintele Iliescu, ma obliga sa fiu optimist atat pe termen scurt, cat si in perspectiva. Desi am avut si eu, la un moment dat, cateva tresariri de emotie pentru banii adusi in Romania, ma aflu astazi in pozitia sa nu ma mai gandesc decat la viitor. Clujenii vor vedea in curand mari schimbari la Unimet: in colaborare cu parteneri austrieci foarte seriosi, vom investi peste 5 milioane de dolari in tehnologie de ultima ora, in computerizarea masinilor si in deschiderea unei noi linii de productie. Eu nu sunt obisnuit sa stau cu banii in banca; prefer sa-i rotesc cu folos intr-o investitie ca aceasta, iar in final, sa aiba cat mai multi de castigat. Sunt fericit la gandul ca vom avea o fabrica model in Cluj si - de ce nu? - in Romania.
- Stimate capitalist romano-american, ar fi admirabil daca exemplul dvs. ar fi urmat de cat mai multi romani din diaspora. Unii au incercat, dar s-au lovit de obstacole uneori absurde, de o birocratie salbatica, de o coruptie iesita din matca, de lipsa de incredere in oameni si in legi. Cum e posibil sa fiti atat de entuziast?
- Cred ca am raspuns la aceasta intrebare. Totusi, adaug o nuanta: daca n-as fi fost roman, cred ca n-as fi rezistat in mediul de aici. In timp ce in America inmatricularea unei firme dureaza maximum trei ore, aici ajungi la luni de zile. Daca acolo costa exact 50 de dolari formalitatile, aici, se stie, costa inzecit. Pe de alta parte, am avut un atu important: am avut un om de mare incredere, d-l Valeriu Gherman, un economist de valoare care conduce firma in lipsa mea. Pentru un patron "singuratic" cum sunt eu, loialitatea dansului este nepretuita. De altfel, oameni ca d-l Gherman sunt cautati de orice investitor strain; asta e ceea ce doresc ei sa afle in Romania: incredere in parteneri, incredere in legi, incredere in stabilitatea politica. Din cate am remarcat, pentru prima data dupa 1989, Romania ofera deja o mare parte din aceste cerinte minimale. Observ o desfasurare de evenimente remarcabile in viata economica romaneasca. Strainii care pur si simplu nu au ce face cu banii (si sunt multi dintre acestia) se pot indrepta, in fine, spre Bucuresti. Eu insumi voi aduce pana in primavara un grup de americani foarte interesati sa investeasca zeci de milioane de dolari numai pentru ca au inteles, din demonstratiile mele, ca este timpul potrivit s-o faca. E un moment fast, cu toate turbulentele internationale. Vad drumul corect pe care se merge, vad, la primul orizont, intrarea in Nato si, un pic mai departe, intrarea in Ue. Desi ne va fi greu, vom ajunge.Ion Longin Popescu
Fotografii: Steven Bonica
Cei interesati sa-i scrie intervievatului nostru o pot face pe adresa: John Capalnas, 3221 W. Irving Park/Chicago, Il 60618 // Fax:001(773) 588.6190, e-mail: JohnC@AamericanCustom.com