Romania Necunoscuta
In Delta Dunarii, la vanatoare de solzi de pesti- Tinut mirific, imparatie a naturii, Delta Dunarii este un rai in care laptele si mierea au secat. Goale de peste, barcile lipovenilor duc la mal saracia, iar pescarii viseaza paini -
Vaporul care leaga Tulcea de Sfantul Gheorghe navigheaza cu motoarele la turatie maxima. Sa tot fie cinci ore de cand am plecat. Din bucataria improvizata de marinari, miroase a ciorba de peste. Pe punte, de-a valma, asteapta sa ajunga la destinatie turisti, saci cu paine, lipoveni incarcati cu papornite, in care au inghesuit detergenti, biscuiti si ulei. Jos, la clasa intai, domni imbracati la camasa alba si cucoane in sarafane citesc ziare sau completeaza integrame. Cat vezi cu ochii, pustiu. Kilometri de Dunare, pasari albe si copaci crescuti pe malurile maloase, rasfrangandu-si imaginea in apele fluviului. Departe, peste varfurile salciilor, se zaresc stalpi de lemn, uniti de un fir negru. Intrebarea calatorilor se transforma in neliniste: este sau nu este electricitate in Sfantul Gheorghe, capatul de tara si Delta, spre care inaintam mai degraba ca intr-o calatorie in timp, decat ca intr-o excursie? Stupoare! Sfantul Gheorghe ne intampina cu majordomi, telegute trase de magari pentru caratul bagajelor, in timp ce de la terasa din centrul satului razbate in surdina muzica filmului "Pulp Fiction" (daca Travolta ar veni aici, copiii i-ar vinde rame cu 5000 bucata, ca oricarui turist).
</b><b>Guvide et impera
Sat izolat, Sfantul Gheorghe a fost tratat intotdeauna ca o colonie a Deltei si primul conchistador al celor peste o mie de suflete de aici a fost Ceausescu. Pe vremea lui, s-a creat o ferma de aproape trei mii de vite, s-a construit o fabrica de tesut covoare, s-au plantat livezi de pomi fructiferi unde oamenii lucrau ca zilieri. Nimeni nu se gandea pe atunci ca intretinerea acestor oaze in mijlocul unui desert de stuf costa mai mult decat vor putea ele produce vreodata. Cu sprijinul unei companii franceze, s-a ridicat si o statie de energie eoliana. Oamenii din sat erau multumiti, aveau "serviciu" si totul parea infloritor. La Revolutie si cateva zile dupa aceea, s-a furat tot ce se putea fura. Putinul ramas s-a privatizat pe bucati si pe nimic.
Urmat de cainele sau credincios, Florin, un localnic, se plimba si fumeaza, printre cuvele in care de obicei se pastra pestele. Pazeste ruinele a ceea ce insemna, pana in "89, puterea economica a satului: cherhanaua. Pentru predarea pestelui, pe-atunci lipovenii faceau coada, cu barcile incarcate.
In singuratatea noptii si-a amintirilor, paznicul vede cateodata cuvele mari pline cu peste argintiu si cosuri rasturnate din care se revarsa nu crapi sau moruni, ci de-a dreptul paine, zahar, ulei, porumb si grau. Le rastoarna pe jos, asa cum faceau inainte, cand nu era loc in toata cherhanaua, pentru cat peste se prindea. Acum, cand intalneste trei barci cu peste, e un noroc.
Privatizarea a impartit societatea piscicola a satului in cinci: patru firme private si una cu capital de stat. Cherhanaua veche, unde se aduceau inainte cate 20 de tone de peste pe zi, a fost cumparata de proprietarul casei din Neptun a lui Ceausescu. Noul patron vrea sa faca din ea statiune turistica, dupa ce probabil si-a imaginat aceleasi cuve, pline cu dolari.
Dupa cherhana, patronii si-au impartit intre ei si pescarii. Divizati in cinci echipe (parte dintre ei trimisi in somaj), nu se pricep sa infiinteze un sindicat, depinzand de bunavointa patronilor, care cumpara pestele si icrele pe nimic.
La mila marii
"Am o gaina frumoasa, anul asta implineste 14 ani!", spune un taran vorbind tare si ragusit, incat musteriii din carciuma isi intorc privirile catre el. Plecati la oras si ramasi fara slujbe, satenii s-au intors iarasi la mila marii si mananca din nou doar peste, pentru ca altceva nu exista. Nu au grau, nu au porumb, nu au cu ce sa tina animale. Gainile si vacile sunt un lux rezervat celor care-si permit sa cumpere cereale. Unii dintre ei au si cai. Le dau drumul liberi in stuf sa traiasca salbatici, sa se inmulteasca si sa se descurce cum pot. Proprietarii unor astfel de herghelii nu mai cunosc numarul precis al cailor. La rastimpuri, ii aduna si incearca sa-i vanda la negru.
In Sfantul Gheorghe, asa s-a transmis din strabuni, doar barbatul munceste si este dator sa "tina" toata familia. Femeile sunt dintotdeauna casnice. Stau acasa, deretica, fac mancare, invariabil peste - pregatit in cateva zeci de feluri: ciorba de peste, ciorba cu perisoare din peste, ardei umplut cu peste, peste prajit. Toamna culeg scaieti de balta, ii fierb cu bors si ii transforma intr-o zeama cu alt gust decat cel obisnuit. Oamenii traiesc in bordeie de chirpici, acoperite cu papura, sau in case facute din caramida, cu chipie de tabla stralucitoare si gradinite cu flori, imprejmuite cu garduri din stuf. Cei mai "norocosi" coboara in praful gros de-o palma al ulitelor din blocurile de beton in care se simt mai aproape de civilizatie, datorita apartamentelor cu linoleum pe jos.
In fapt, din pulsul lumii civilizate, in Sfantul Gheorghe par sa ajunga doar vagi ecouri. Satenii asteapta, inghesuindu-se de fiecare data pe chei, vapoarele care vin aici tot mai rar: in sezon turistic - de patru ori pe saptamana, iar in restul anului - doar de doua ori sau deloc (daca ingheata Dunarea). Pentru situatii speciale, un elicopter aduce pachete cu alimente de baza, medicamente sau corespodenta. Vestile se asculta la radio sau, pentru cei mai instariti, la televizoarele cablate, care au patruns in sat doar de cateva luni.
O zi "fara solz de peste"
Una din "brigazile" mari, trecuta la patron dupa restructurarea din "90, este cea de la "Bazin", un mic golf betonat, unde ancoreaza majoritatea barcilor din Sfantul Gheorghe. Cu totii sunt 15 insi. Daca nu ies in larg, isi fac de lucru in noua cherhana - repara barcile sau carpesc plasele. Dar o zi in care n-au prins nimic inseamna o zi neplatita de patron.
Astazi, pentru ca marea agita valuri intunecate si nu pot baga talianul, scula traditionala de pescuit maritim, vor spala plasele. Nemultumirea este generala: spalatul sculelor nu se plateste, desi este o munca grea, de cateva ore. Pescarii au venit la debarcader dimineata la sase, cu fetele botite de somn, imbufnati, gandindu-se la ceea ce vor pune seara pe masa.
Opt pescari din brigada cherhanalei de la "Bazin" se bombanesc reciproc, se urca in barca si pornesc spre o intinsatura a Dunarii. Palmele mari, cu piele intarita si galbena, au apucat vaslele uriase. Barca merge la sase vasle, unul dintre pescari tine carma cu cea de-a saptea. Se schimba replici in ucraineana, desi nu toti sunt lipoveni. Lunecam usor, pescarii amatori de pe mal ii privesc cu respect pe cei ce trag la rame. La intinsatura, se arunca doua ancore improvizate. Barca mare, din fibra de sticla, se clatina usor in timp ce pescarii isi imbraca salopetele de lucru. Mai degraba se acopera cu trente impermeabile, rupte si descompletate, prin care li se vad picioarele albe, scheletice. Se asaza pe doua randuri, fata in fata, de la barca spre mal. Apuca prima plasa de un capat si de celalalt si incep sa o plesneasca de apa.
Stralucirea broboanelor de apa in aer, in lumina diminetii, mazga pe fetele pescarilor, icnete de incordare, brate fluturate in aer o data cu plasa, inainte de a fi incordate din nou, pentru o noua plesnitura. Cei dinspre mal tin franghiile intinse, cu palmele inclestate, unul dintre ei tine si cu dintii, picioarele sunt infipte cat mai adanc in mal. Plasa se zbate in mainile pescarilor si Dunarea este biciuita cu ea pana cand se aude o voce sugrumata de efort: ""Mnezeii ei de viata! Gata, ba!". Se opresc toti si se uita la plasa, cu bratele balabanindu-se sleite pe langa trup. Tacere. Soarele diminetii. Cateva secunde privesc in gol sau la ceilalti. Se sterg de sudoare cu manecile. Apa de sub plasa este tulbure si in ea sclipesc firicele de nisip.
Acelasi ritual, de cinci ori, la fiecare plasa. Sase plase. Dupa ce le-au spalat, le-au intins pe nisipul plajei. In loc de plumb, navoadele aveau legate pietroaie si lanturi. Unii si-au aprins cate o mahoarca, altii mananca din pungi dumicatul pregatit in zori de nevasta. Nu mai au apa si incep sa bea direct din Dunare:
"Aaah! Sanatate curata!".
Plasele sunt lasate la uscat pana a doua zi de dimineata, pescarii se intorc "la Bazin" si fac prima oprire: carciuma de langa cherhana. Se comanda vodca si bere. Cel mai tanar cere suc si este luat peste picior: "Baa! Te strici!". Urmeaza discutiile despre politica, despre cine a avut si cine nu a avut "bibilica" atunci, dupa Revolutie si daca nu merita sa furi un milion de dolari pentru un an sau doi de puscarie, asa cum au procedat "miliardarii de la Bucuresti". Dimache Foca, cel mai batran dintre ei, cu o privire blanda si apoasa, spune nostalgic: "Am fost in Africa, Marea Nordului, pe Ocean... Acolo e lumea mai cinstita, mai ordonata, mai civilizata... Civilizatie foarte mare!". Vasile intareste: "Da! La noi parca se duce totul de-a dosulea!" si mai da peste cap un paharut de vodca, inainte de a pleca acasa "fara solz de peste", dupa o zi de munca.
</b><b>Cadavrinul
In sat sunt trei bodegi importante: "Ciuperca" si inca doua. La toate trei se vand pe zi aproximativ 350 de sticle de vodca de cea mai proasta calitate, un fel de spirt indoit cu apa, poreclit "Cadavrin". In afara de cadavrin, se vand in cantitati impresionante si coniac, bere, gin sau vodca scumpa. Daca de vietuitoarele Deltei au grija ecologistii, de satenii din Sfantul Gheorghe autoritatile isi amintesc numai in campaniile electorale. Asa ca fonduri alocate pentru eradicarea alcoolismului se vor primi, poate, peste trei ani, o data cu viitoarele afise.
Cu cativa ani in urma, satenii din Sfantu" stiau: daca ai nevoie de un zilier, atunci il chemi pe Ivanov care munceste cat trei. Pentru cativa banuti, doua mese si o vodca, el facea muncile cele mai grele: taiatul stufului si carausia. Asa a inceput Ivanov sa stranga capital si a reusit sa-si cumpere apartament intr-unul din blocurile ce inaltau trufase doua etaje peste acoperisurile de stuf ale consatenilor. Cu timpul insa, Ivanov a inceput sa deprinda obiceiurile pescarilor: comanda "o vodca" si mana chelneritei, cu oja scorojita pe unghii, ii punea pe scandura aspra a mesei "o jumate". Puterea bratelor nu si-a pierdut-o niciodata, doar ca momentele de luciditate, cu turisti dusi prin salbaticia Deltei, sunt tot mai rare. Ivanov trece rar pe la apartamentul lui fara covoare, fara mobila, incuiat cu un lacat prins in doua belciuge ruginite, iar cand se intampla, nu gaseste cheile. Doarme prin santuri, in Balta sau pe masa carciumei. Nevasta lui s-a obisnuit cu el. Inca il iubeste si ii poarta in pantec cel de-al cincilea copil. Din ceilalti patru, doi sunt la orfelinatul din Tulcea, doi - pierduti undeva prin tara. Nevasta lui Ivanov cerseste. Ivanov este considerat nebunul satului. Oamenii se feresc sa aiba de-a face cu el, dar il trateaza cu simpatie si ingaduinta, poate in amintirea zilelor cand facea munca cea mai grea pentru cativa banuti, doua mese si o vodca. Deasupra patului, in colt, are o icoana. Cateodata, Ivanov sta in genunchi si se roaga: "Dumnezeu ii ajuta pe oamenii oropsiti si buni". Mormaie rugaciunea fara sa poata articula cuvintele, se clatina si isi face cruce.
Pentru turisti este "un pescar din sat". Ei stiu ca pescarilor le place sa bea. Binevoitori, ii comanda lui Ivanov inca o "Saniuta", cinspe mii de lei jumatea.
Tinerii
La doi pasi de bodega unde parintii inchid ochii, ridica sprancenele si cu o smucitura mai indeasa pe gat inca un pahar de vodca, se afla o cladire fara firma, dar usor de recunoscut dupa geamurile zornaind in ritmul muzicii care bubuie inauntru: discoteca satului. Intrarea este pazita de doua namile. Cea din dreapta sta pe un scaun cu burta usor revarsata peste pantaloni, iti ia banii si ii adauga teancului de bancnote ce reprezinta incasarile pe seara respectiva. Te studiaza fatis, in timp ce a doua matahala apasa in tusiera si apoi iti aplica stampila pe mana stanga, intr-un anumit loc, unde a fost dresat sa o puna: pe incheietura mainii. Ai primit semnul, esti liber sa intri si sa te simti bine.
Te izbeste aerul greu, aproape vascos, un amestec de alcool, tutun prost si transpiratie. Este inghesuiala, poti sa simti caldura de haine jilave a tinerilor care danseaza. Luminile se rostogolesc, ametesti si inchizi ochii. Verde. Rosu. Blitzuri. Pentru o secunda, un brat violet. Piciorul albastru, frumos arcuit, al unei fete. Baietii in genunchi se lasa pe spate si apoi in fata, pana aproape de pubisul partenerei. Fetele isi agita sanii, scuturandu-si umerii. Tipete de placere, chiuituri si fluieraturi.
Trombonul reia ritmul desantat si totul capata alte dimensiuni, cand iti dai seama ca in discoteca sunt numai copii de 13, 14 si 15 ani. Fetele danseaza in continuare lasciv cu partenerii lor. La bar, aceeasi copii stau, ca oamenii mari, cu o bere sau un gin in fata. Nici un adult nu este prin preajma, cu exceptia matahalelor de la intrare si a parintilor de la bodega vecina. Cuplurile care abia impreuna ar avea varsta legala pentru un asemenea loc, ies pe veranda discotecii sa se odihneasca si sa fumeze o tigara "la aer". Dragos Crinschi, la 17 ani ai sai, este unul din cei mai in varsta clienti: "Eu sunt un fel de exceptie - anul asta am inceput sa vin la discoteca. Restu"... Ii vezi pe copiii astia de 14 ani? De la parinti, ca nu au nici doua clase, li se trage. Matol tatal? Matol si copilu", ca asa e traditia".
Dragos este acum in vacanta in Sfantul Gheorghe. Pentru banii de discoteca, pescuieste. A plecat din sat in urma cu trei ani, la Liceul "Henri Coanda" din Tulcea. Parintii lui fac un efort financiar sa-l tina la oras, dar el nu vrea sa se intoarca in satul natal, unde nu are cinematograf sau ziare, oamenii sunt alcoolici si ulitele prafuite: "Eu incerc sa merg la o facultate, la un colegiu, orice, numai sa merg mai departe, sa nu ma intorc, sa-mi gasesc de munca in alta parte. E saracie aici. In Sfantul Gheorghe inca e bine, ca prinzi peste si mananci! Dar cand n-o sa mai fie nici atat, ce faci?!".
Tinerii din Sfantu", care nu au avut sansa lui Dragos, de a fi sprijiniti financiar de parinti, muncesc prin cherhanale, baga pestele la gheata sau il ambaleaza, strang bani si viseaza sa faca liceul macar la fara frecventa, daca nu vor avea indejuns pentru un camin. O alta parte a tinerilor se gandesc la viitor prin prisma deprinderii mestesugului pescaresc de la cei varstnici. Noaptea, prin balti, invata cum sa bage plasele fara zgomot sau cum sa braconeze. Lor le ramane speranta morunului de 300 de kilograme. Muzica bubuie mai departe in discoteca. Geamurile zbarnaie. Copiii danseaza, injura si beau vinul direct din sticla. Refrenul le uneste vocile si din toti plamanii rasuna: "Asta da distractie! Mergem la politie!".
</b>
<b>Tata unu si tata doi
Prostituata satului este Palmolive. Palmolive are doi copii. Sotul ei a ras-o in cap sa o faca urata, sa nu se mai uite barbatii dupa ea. De atunci, Palmolive poarta o basma legata cu nod sub barbie. Un satean: "Barbatul ei e cam hot, si cand il prinde cineva, ii spune: <<O vrei pe nevasta-mea? Ti-o dau!>>". Cateodata, Palmolive cerseste ciocolata pentru copiii ei.
Alina nu este inca o prostituata profesionista. Deocamdata, ea nu are un tarif. Dar pentru doua-trei beri sau un gin, dupa ce alcoolul ii amorteste gandurile, isi duce iubitul la debarcader, in spatele blocurilor neterminate de Ceausescu. Alina procedeaza asa de anul trecut, de cand a fost violata de sapte baieti. Alina are 14 ani. La ancheta, politistul a glumit: "Ia ziceti, ma! Care-i tata 1, care-i tata 2, care-i tata 3...".
La pelicani
La ora cinci dimineata, cand lumina gri-rosiatica a zorilor este racoroasa si tantarii ataca furibund intr-un ultim asalt, poti vedea cele mai norocoase barci ale satului, ducandu-si turistii spre minunatiile Deltei. Printre ele, o barca cu doi, maximum trei turisti traverseaza Dunarea spre Canalul Turcesc. La vasle trage tacticos, cu o figura amabila, aproape senina, un batranel de vreo 65 de ani. Par alb, pantaloni terfeliti si curea lata, peste camasa, sa tina burta stransa la efort. Oamenii din Sfantul Gheorghe l-au acceptat din politete, dar toti stiu ca nu e de-al locului: nea Nicu e venetic. Un venetic care tine insa la originea lui si nu vrea sa fie confundat cu localnicii, mai ales in sezon estival, cand nu pescuieste si castiga doar din turism. El isi trateaza clientii altfel decat o fac lipovenii: "occidental". Ofera detalii despre zona - "asta e baliza, indica linia navigabila", "canalul asta face legatura intre Sahalin si Dunare", "aici e cantonul ecologistilor, acolo a fost Farul Turcesc, dincolo e stuf si dincoace e apa", isi sondeaza tot timpul clientii sa vada daca le place peisajul si e gata sa faca un ocol pe unde doresc ei. Cu 50 de mii, nea Nicu inchiriaza de la un satean mai instarit o barca mare si isi duce turistii pana in zona interzisa de ecologisti, Sahalin. Pentru 200 de mii, risca o amenda dubla sau, si mai rau, poate ramane intepenit cu barca in bancurile de nisip. De aceea, nea Nicu nu ia niciodata mai mult de trei turisti si rade cand vede "calici cu zece insi in barca". Isi convinge clientii cu ce crede el a fi principala atractie a Deltei: "Eu va duc la pelicani!".
Inainte de a fi "ghid", nea Nicu era "maistru categoria a saptea, speciala, cu treapta a treia, maxima, in electrificare". A lucrat la Combinatul din Galati si la cel de aluminiu din Tulcea. Erau vremuri cand iesea si el din tura, ca toata lumea, si se oprea la bodega din usa fabricii, sa bea un pahar. Nu stia sa bea pe atunci. Isi lua o sticla de coniac de cinci stele, o punga de grisine si pleca numai daca termina totul. Pana sa deprinda mestesugul bauturii a imbatranit: "Acu", nu mai beau deloc. Ca daca beau un pahar, mai vine cineva si mai beau inca unul. Si tot asa. Iar daca ma imbat si ma vede femeia acasa... Cand ti-a facut femeia morala: <<Nu ti-e rusine! Te-a vazut ala, ala!>>, salut cu tine! Salut cu reputatia!".
Este unul din motivele pentru care nea Nicu nu merge la pescuit cu ceilalti pescari, obisnuiti sa traga la masea din zori, inainte de a pleca la munca. Are o barcuta a lui si se duce de unul singur sa-si incerce norocul pe vreun canal mai retras: "Nu ma duc cu altii. Vin cu sticle de bautura si la varsta mea nu vreau sa ma complic".
Turismul ramane, dupa pescuit, cea mai rentabila afacere, aici, in Sfantu". Nea Nicu vasleste fara pauza mai bine de o ora, pana in Sahalin. Vorbeste neintrerupt, in timp ce isi scruteaza siret calatorii, sa-i vada multumiti, uimiti de minunatie. Din cand in cand, lasa ramele si se plesneste pe spate: "Bai! Sunt niste tantari - iti vine sa sari in apa!". Isi reia vaslele, respira greu, toracele neobisnuit de mare se misca ritmic. Continua sirul povestilor cu viperele crescute in Delta: "Nasc pui vii, cam 20 de bucati, si pe urma ii mananca! Ei, vezi, reglajul naturii?! Daca s-ar inmulti, imaginati-va ce-ar fi! Este ca e o forta supranaturala, cu legi nescrise si necunoscute?!".
In Sahalin, nea Nicu scruteaza cu mana streasina la ochi pamantul nou facut de Dunare si acoperit inca de ape. Mandria lui de ghid il duce printre smocuri de stuf si bancuri de nisip. Isi sufleca pantalonii si, dupa ce isi scoate espadrilele, impinge barca, mergand pe langa ea, prin apa pana la genunchi. Sare inapoi sprinten si, vaslind, se apropie incet, incet de pelicani. Pasarile speriate zboara greoi, in carduri mari, pe deasupra turistilor. Bucuros, nea Nicu opreste barca, isi face cruce, lauda si binecuvanteaza minunile Deltei, cu ochii la cer.
Acelasi drum il face inapoi, catre casa. Trage la rame vartos, inciudat, impotriva inimii sale bolnave, care bate cu ajutorul unui stimulator, impotriva saraciei acestor locuri, impotriva oamenilor care il considera venetic, impotriva Dunarii, numita de batrani "un drum care merge".Catalin Manole
Fotografii de Julien Goldstein