Cultura
Muzica
Festivalul "George Enescu"
(cronica neconventionala la final)
Imi vine destul de greu sa pun in pagina impresii din ultima saptamana a recent incheiatului Festival "George Enescu". Cred ca multi dintre spectatori au trait sentimente similare cu acelea traite de mine: starea de sublim de la concertele dirijate de Seiji Ozawa, o stare cu care un spectator "de la Portile Orientului" se intalneste doar de cateva ori intr-o viata. A existat si o anume stare de deceptie, nascuta in urma concertelor dirijate de Riccardo Muti. Pe de alta parte, spectacolul cu opera "Oedip" poate fi socotit un succes, un alt dar facut iubitorilor muzicii lui Enescu.
Ma voi lasa cu buna stiinta in voia superlativelor, ori de cate ori voi vorbi, de aici incolo, despre cele doua seri ale lui Ozawa. Sub bagheta sa, vienezii de la Staatsoper au oferit o interpretare de referinta a "Salomeei", de R. Strauss, iar Filarmonica din Viena, cea pe care o vedem la fiecare inceput de an "glumind" serios in valsuri si polci, a ridicat sala in picioare, cu un program generos, cu piese cunoscute de toti melomanii: Mozart, "Simfonia 41 - Jupiter", Brahms, "Simfonia a Ii-a" si o deosebit de nuantat interpretata "Rapsodie I", de Enescu, careia i-am redescoperit frumusetile in lectura lui Ozawa.
Poate ca "dezavantajul" lui Muti a fost ca a concertat dupa Ozawa. Posibil ca la atmosfera destul de rece dintre dirijor si sala (mai ales in prima seara), sa fi contribuit si "muzica" telefoanelor mobile, ce sunau nestingherit nu doar pe parcursul "Recviemului" de Verdi, ci chiar la prima ridicare a baghetei. Muti a fost corect, dar rece. Am avut uneori senzatia ca asist la una din ultimele repetitii ale Scalei, ce pregatea turneul in Est. Subiectivitatea mea este, sa zicem, antrenata si de faptul ca Muti a considerat pregatirea partiturii "Vox Maris" de Enescu, anuntata de atata timp in program, probabil nepotrivita intr-un festival care il celebra pe Maestru, intr-un festival in care s-a cantat in fiecare seara Enescu.
Un loc aparte l-a avut spectacolul cu opera "Oedip", oferit de Opera din Viena, prin generozitatea directorului sau, romanul Ioan Holender. Spectacolul este o coproductie a vienezilor, in colaborare cu Deutsche Oper din Berlin. Contributia romaneasca la realizarea premierei de la Opera Nationala a fost marcata de participarea solistilor Mihaela Agachi, Alexandru Moisiuc, Marius Brenciu, Dan Dumitrescu, Vladimir Popescu Deveselu, Celia Costea si a lui Ionel Pantea, stabilit de multi ani la Luxemburg. In fosa, s-a aflat orchestra Filarmonicii "George Enescu", condusa ferm de Cristian Mandeal, intr-o interpretare remarcabila. Conceptia regizorala a lui Gotz Friedrich, manifestata pe o partitura din care s-au omis unele parti, a oscilat intre solutii foarte bune si tratari puerile, unele chiar nemotivate. "Cunoaste-te pe tine insuti" - inscriptia despre care se spune ca ar fi stat pe frontonul templului de la Delfi - scrisa in greceste pe cortina, ca un motto al actiunii, presupun ca a fost deductiv decodata de spectatori. Scenografia si, mai cu seama costumele (unele chiar urate) nu stiu daca au avut vreo idee-cadru, sau poate tocmai aici a fost "spilul", pe care nu l-am prins: epocile confundabile, omul aparent sub vremi etc. etc. Esa Ruuttunen, creatorul rolului principal, cu un glas viguros si suplu, in acelasi timp cu bogate nuante, a surmontat cu succes si inteligenta dificultatile rolului, captivand publicul prin interpretarea sa. O creatie cu totul deosebita, impletind seductia fabulosului feminin cu capcanele monstrului, in rolul Sfinxului, a avut-o mezzosoprana Mariana Lipovsek. Tot ea a interpretat, mai putin convigator, poate, si rolul Iocastei. Celelalte roluri au fost inegal conturate, cu exceptia Paznicului, interpretat de Ionel Pantea. Evident, corul condus de maestrul Stelian Olariu, care a pregatit si partitura ultimelor spectacole cu "Oedip", din festivalurile trecute, a sustinut perfect spectacolul.
Despre educatia unei parti a publicului ar fi multe de spus, de la fataiala prin sala dupa inceputul concertelor, la frenezia cu care sunau in unele seri telefoanele mobile, la fasaitul dopurilor de la sticlele de suc carate in sala, pana la aplauzele care se porneau aiurea, intre partile concertelor sau ale simfoniilor. O minima decenta ar trebui sa ii faca pe cei care nu stiu cand se aplauda la un concert sa isi struneasca mainile, caci - de! - scena nu are semafor, care sa indice cand da si cand nu! Cata deosebire intre acestia si perechea din provincie, vecinii mei de rand, care au facut naveta cu trenul cateva zile, doar ca sa poata asculta pe viu mari orchestre si dirijori!Claudiu Ionescu
Carte
Selectia Formula As
- Marie-FranIoise Baslez, "Sfantul Pavel", biografie, traducere de Anca-Maria Christodorescu, Editura Compania (tel. 211.59.64), 288 pag. Pentru toti cei familiarizati cu Noul Testament, de la simpli credinciosi crestini la teologi, istorici si iubitori de cultura, cartea aceasta a unui reputat istoric al religiilor din Antichitatea greco-romana e mai mult decat pasionanta, e pur si simplu rascolitoare. Confruntand textele autobiografice ale Apostolului Pavel (referire la viata sa din Epistole), scrierile duhovnicesti si legende, cu o imensa documentatie asupra realitatilor istorice ale secolului I, autoarea si-a propus sa reconstituie portretul si traiectoria existentei pamantesti a acestui doctrinar al crestinismului, dintr-o perspectiva pe cat de veridica, pe atat de impresionanta pentru omul modern. Ferindu-se de apologia care transforma complexitatea umana intr-o icoana hieratica, biografia paulina neromantata, bazata pe document si putere de analiza, are frumusetea amforei pictate, reconstituite din cioburi, cu pete albe ce lasa loc tainelor.
Saul din Tars, nascut in jurul anului 15, intr-o familie mare si dispersata de evrei in diaspora, farisei romani elenizati, apare ca un intelectual poliglot, cu o educatie enciclopedica si o solida formatie iudaica de jurist, polemist redutabil si aventurier in sensul nobil al termenului, care-si descopera misiunea de propovaduitor al vietii intru Hristos. Personalitatea lui multiforma - in care se aliau temperamentul mistic si spiritul pragmatic, vizionarul si omul de actiune, o fire patimasa (ce il ducea adesea spre imprudente dictate de entuziasm sau enervari) si o strategie bine chibzuita pentru patrunderea progresiva a doctrinei in societatea greco-romana - e urmata de-a lungul unei vieti bogate in peripetii, esecuri si reusite, puse in conexiune cu tot ce se stie azi despre epoca. Fara ca statura personajului mitizat sa aiba ceva de suferit. Dimpotriva. "Maretia lui Pavel - conclude Marie-FranIoise Baslez - a constat in a fi stiut sa imbine pragmatismul si un anume conformism social care facea mesajul lui acceptabil pentru lumea greco-romana - cu eroismul absurdului, atunci cand trebuia sa se distanteze de lumea dimprejur intru slava lui Dumnezeu. Pavel nu s-a zavorat nici in sistemul unui filosof rationalist, nici in turnul de fildes al omului de litere, nici in statutul sau de privilegiat. El si-a trait credinta primejduindu-si viata. Omul care nu ezita, la nevoie, sa-i provoace pe contemporani, cel care manuia paradoxul, omul acesta se adreseaza mai degraba sensibilitatii veacului nostru." Primul impuls dupa ce termini cartea e sa citesti sau recitesti "Epistolele" in lumina ei. Ti se adreseaza din ele un om mult mai apropiat, un cunoscut si intelesurile se multiplica. Pentru cei care vor sa afle mai multe amanunte, dar si in spijinul unor argumente, fiecare capitol al studiului e insotit de numeroase note si referinte bibliografice, iar la sfarsit exista mai multe anexe: o incercare de cronologie paulina, o trecere in revista a incertitudinilor privind viata apostolului, un indice al colaboratorilor Sfantului Pavel si al personajelor din jurul sau. Va avertizez ca nu e o lectura prea usoara, ci lucrarea unui om de stiinta care se fereste sa literaturizeze, sa dea frau liber imaginatiei, dar tocmai din pricina aceasta, portretul e extrem de credibil, pe fondul unei bogatii de informatii riguros verificate.Adriana Bittel
Clara Si Bogdan Voda
Incepem o stagiune grea, dar atragatoare
"Cu ce sa incep? Cu noutatile despre actorii Clara si Bogan Voda sau despre parintii lui Vlad Voda - cel mic si iubit, care a implinit de curand 4 ani? Varsta rotunda, care i-a adus doua mari bucurii: a zburat pentru prima oara cu avionul si i-a placut teribil, dar mai presus de orice, e intrarea la gradinita si intalnirea cu colegi carora li se recomanda apasat: "Eu ma numesc Vlad Voda, dar nu Vlad Tepes, zis Dracula, ca la istorie". Tine mult sa precizeze diferenta de identitate. Si cum noi suntem familie de muzicieni (sora lui Bogdan, stabilita la Karlsruhe, e soprana la Opera din Berlin, sotul ei, olandez, e tenor, iar Bogdan, sotul meu, cocheteaza cu chitara si vocea, ba chiar si canta in spectacole la Nottara), am tinut ca si Vladut sa invete pianul, la un curs de prescolari la Liceul de Muzica. Dar pasiunea lui cea mare sunt lacustele, fluturii si greierii. Raiul lui e Branestiul bunicilor si lumea naturii, plina de insecte si flori. In teatru, incepem curand repetitiile la "Opera de trei parale", regizata de Victor Ioan Frunza, in care jucam amandoi, la "Nunta iubirilor", adusa in scena de Felix Alexa, si la "Don Juan si Faust" - o piesa germana, in regia canadianului de origine romana Hauswater. Ne asteapta o stagiune incarcata, dar extrem de atragatoare".
Maria Ploae
"Viata bate filmul, dar il si inspira"
"Zile superbe la mare, saptamana trecuta, dar zile grele de munca, pentru echipa noului nostru film inceput de Nicolae Margineanu, dupa cartea de memorii din inchisorile comuniste, scrisa de nepoata lui Iuliu Maniu, Nicole Valerie Grosu. A suferit ani teribili de detentie la Mislea si la Canal, dar a rezistat datorita credintei in Dumnezeu, care a intarit-o moral. Si-a intitulat emotionanta ei carte "Binecuvantata fii, inchisoare", pentru ca acolo, in celula, a avut revelatii spirituale care i-au sporit mult curajul si dorinta de a rezista. A murit cu patru ani in urma, la Paris, si asa cum si-a dorit, trupul i-a fost adus si inmormantat in tara, de catre sotul ei, Sergiu Grosu, si el victima a aceluiasi regim. Domnia sa ne ajuta acum sa aflam cat mai mult despre acea perioada neagra, de altfel evocata si in alte carti, la fel de zguduitoare, cum e cea a Aspasiei Otel Petrescu, "Strigat-am catre tine, Doamne". Interpretez personajul Valeriei, cu piosenie si admiratie pentru forta acestei femei care nu si-a pierdut speranta in bine si umanitate. Intr-un fel, exemplul ei a condus la o convertire miraculoasa a directoarei inchisorii - descrisa si in alte memorii - o fiinta dura si fanatica, dar pastrand un graunte de constiinta care a salvat-o. Personajul foarte complex e interpretat de Dorina Lazar. In teatru, am inceput sa repet cu Iarina Demian, ca partenera si regizoare, o piesa de Neil Simon, despre relatia dintre parinti si copii. Avem si in piesa, ca si in realitate, eu doua fete (cam de varsta personajelor) si Irina doi baieti - unul din ei fiind jucat chiar de fiul Iarinei, Tudor Chirila. Sper sa ne iasa spectacolul cat mai bine si la timp".Alice Manoiu
Folclor
Gabriela Tuta
Dragoste de traditie
"Am obtinut, de curand, trofeul unuia dintre cele mai importante concursuri de muzica populara - cel ce poarta numele preotului-interpret si mare patriot ardelean (poate multi isi mai amintesc de el, a murit prin anii 70) Felician Farcasu. Ma bucur ca juriul m-a incurajat si specialistii mi-au prevazut o cariera frumoasa (multi ma compara cu Lucretia Ciobanu, "doamna muntilor" si a cantecelor ciobanesti din Ardeal). Desi nu am decat 15 ani, sunt sigura ca nu voi insela asteptarile celor care au crezut in talentul meu. M-am nascut la Sibiu, intr-o familie de oameni simpli, dar neamul nostru se trage din Marginime. De la parintii mei am luat dragostea pentru traditia romaneasca si pentru frumos. Satele din Marginimi sunt, din acest punct de vedere, adevarate margaritare ce impodobesc poalele muntilor. Si acum, acolo ciobanii isi organizeaza viata in ritmul transhumantei, iar nostalgia si dorul lor sunt insemnate in crestaturile de pe batele ciobanesti si in doine. Cantecele acestea pastoresti imi sunt dragi mie si le cant cu tot sufletul. Pasiunea pentru muzica populara s-a nascut inca din vremea copilariei mele. La inceput, m-a atras muzica usoara. Am fost o admiratoare a Madalinei Manole si inca de pe la cinci ani incercam sa o imit (am fost chiar premiata la <<Tip Top Minitop>> si la tot felul de concursuri pentru copii). Pe la 9-10 ani, am optat insa definitiv pentru muzica populara - ma atragea mult mai puternic, a fost o pornire care venea din inima. Acum, sunt eleva la Liceul <<Octavian Goga>>, la profilul stiinte sociale. Ma pasioneaza sa studiez societatea umana si regulile ei si am o mare admiratie pentru stilul traditional in care taranii romani isi organizeaza viata si munca. Colegii mei... unii ma admira, altii ma invidiaza (ei asculta muzica moderna, dance, techno, chiar si manele, muzica populara e mai putin pe gustul lor), dar eu cred cu tarie ca am fost harazita sa ma dedic cantecului romanesc."
Corina Pavel