Romania - o tara
de Don Quijoti
Intr-o buna zi, americanul John Franklin Gerrard - scriitor, cunoscut pictor si profesor universitar de arte plastice - a pornit sa cutreiere lumea de la un capat la altul, insufletit de gandul ca, odata si odata, isi va gasi locul sau, locul unde sa se simta un om implinit. Prietenii, colegii, familia nu i-au inteles aceasta "stranie" nazuinta, de aceea l-au parasit si l-au uitat. Multi il asemuiesc cu un singuratic Don Quijote: s-a nevoit prin manastiri uitate in stepele Rusiei, a manat oile la camp si a mancat masline in Creta, a trait laolalta cu bastinasii in triburile africane, a gustat din sfintenia Tibetului, a incercat toate experientele acestei lumi, pentru ca in cele din urma sa ajunga la o "adresa" neasteptata: "Tara Motilor, Muntii Apuseni, Romania".
Din prima clipa, a simtit ca acesta este locul pe care l-a visat mereu si ca vrea sa ramana aici pana la sfarsitul vietii sale. Astazi traieste singur, intr-o casuta din satul Moldovenesti, langa Turda, munceste, scrie, picteaza, se plimba pe ulitele satelor sau pe cararile muntilor si e fericit.
Adversar declarat al globalizarii, John Franklin Gerrard are convingerea ca nu exista "cetateni ai lumii", oameni care ar putea ramane ei insisi oriunde ar trai. Spune ca a ramas in Romania pentru ca nicaieri nu a intalnit traditii atat de curate, de nepervertite si statornice, oameni atat de adevarati, locuri in care nimic nu a luat-o razna. Si atunci, e imposibil sa nu te intrebi: daca americanul acesta a cautat pe tot mapamondul o tara ca Romania, de ce noi, romanii, credem ca am avut ghinion nascandu-ne aici si "ne cautam locul" cu totii prin lumea larga? Veti spune: alte idealuri - mult mai pragmatice - au determinat exodul valorilor romanesti peste hotare. Si intr-un fel, sunt de acord. Nimeni nu pretinde ca intelectualii nostri sa nu plece sa castige mai multi bani in strainatate, ca n-ar trebui sa vada si alte tari pentru a-si da seama in ce saracie se zbate Romania. Vreau sa spun doar atat si fara patriotisme ieftine: mergeti si cutreierati lumea, dar cred ca nu e bine sa priviti inapoi cu manie. Caci s-ar putea sa ajungeti odata in acea "tara a fagaduintei" si mai tarziu sa constientizati, asemeni americanului John Gerrard, ca, oricat de prosper ati trai, totusi ceva va lipseste. Multi nici nu mai pot numi cu precizie ce este acel "ceva". E ceva greu de definit, ca o boala, un sentiment atat de apasator al instrainarii si singuratatii, incat uneori ai putea renunta la toti banii din lume, doar ca sa scapi de cumplitul blestem al pribegiei. Blestemul de a te lupta toata viata cu morile de vant. Caci, asa cum spune John Gerrard, "Exista doar un singur loc harazit pentru fiecare". Unul singur.Bogdan Lupescu