O minune nemaivazuta:Biserica Romaneasca la Malnas Bai
Alba ca o naframa de mireasa, cu ferestre mici, acoperite de rosul suitor al muscatelor din pervaz, bisericuta ortodoxa de la Malnas Bai (nu departe de Tusnad) pare o casa romaneasca, de gospodar ceva mai instarit.
In simplitatea ei, cu turla rotunjita bizantin, fara pic de ostentatie, e atat de frumoasa, incat iti vine sa o pui in causul palmei si sa o mangai. Stradania parintelui Gavril Todea se vede in toate - in desenul filigranat al amanuntelor, in versetul biblic scris deasupra intrarii de stejar sculptat, in firida exterioara, unde troneaza o imensa icoana a Maicii Domnului cu Pruncul si, alaturi, cu litere adancite, mesajul si lamurirea: "Maria tuturor romanilor indurerati". Dincolo de frumos si de liniste, se ascunde lupta cea grea si tacuta - razboiul nevazut cu slabiciunile, cu ispitele de tot felul, cu indiferenta celor din jur.
Un demn urmas al lui Iuliu Maniu
Nu e usor sa fii preot ortodox intr-un sat cu doar doua familii de romani. Parintele Todea ofteaza din adanc, neuitand totusi sa multumeasca si sa dea slava lui Dumnezeu. Oricat de greu ar fi, biserica e mereu plina de oameni: romani veniti de la Brasov sau Fagaras, turisti veniti din Germania sau Austria, dar si unguri care isi gasesc cu greu cuvintele romanesti, atunci cand se marturisesc parintelui, cerand sfat si ajutor. Suferinta si disperarea nu tin cont de limba pe care o vorbesti. Necazurile sunt la fel de intense, de dureroase si pentru romani, si pentru unguri.
Parintele Gavril Todea face Sfanta Liturghie noaptea, intr-o atmosfera adanc mistica, rugaciunile lui puternice si Maslul, Molitvele Sfantului Vasile si Acatistele rostite fierbinte, cu multa traire, nu au ramas fara raspuns. Dupa credinta si inima fiecaruia, in bisericuta ortodoxa din Malnas s-au implinit multe minuni. "N-ar fi cuviincios - zice parintele - sa numar toate vindecarile savarsite in biserica. Dumnezeu nu face contabilitate, ci milostenie. Ce rost are sa ma laud cu ceea ce nu-i al meu? Cati oameni demonizati sau bolnavi de cancer si-au gasit aici sanatatea! Cu numele lor as umple un intreg catastif. Multe am vazut pana acum, inclusiv un om din Reghin care la sfarsitul Liturghiei s-a ridicat din scaunul lui de paralitic, mergand pana la icoana Maicii Domnului pe care a sarutat-o cu lacrimi in ochi, spre uimirea si spaima tuturor credinciosilor din biserica. Totusi, cea mai mare minune este, pana la urma, existenta acestui lacas ortodox, faptul ca aici sporeste dragostea si intelegerea intre neamuri: ca aici am cununat o familie de turci, ca am convertit la dreapta credinta un evreu, ca ungurii vin in numar tot mai mare la slujba. Chiar daca nu inteleg cantarile si predica, stau si ingenuncheaza cu o smerenie de te cutremuri."
Imbracat in rasa lui calugareasca, inconjurat de icoane si Filocalii, parintele a transformat bisericuta din Malnas intr-o casa deschisa tuturor. Alungat de comunisti din Manastirea Cocos, truditor ani de zile la Institutul Biblic al Patriarhiei, dat afara pe motive politice din Facultatea de medicina dupa numai doi ani, prigonit pentru simplul motiv ca era nepot al marelui Iuliu Maniu, parintele si-a luat crucea cea mai grea, cerand sa fie mutat la Malnas. Nici el nu stie cum a reusit sa reaprinda candela ortodoxiei in acest loc uitat de toata lumea, dar mai ales de politicieni. "Cand am venit in Malnas, primul gand a fost sa plec imediat, cu primul tren. Nu aveam nimic, nici un loc unde sa-mi asez capul. Un timp, am stat in gazda, o familie de credinciosi ingaduindu-ma sa locuiesc intr-o incapere de paianta. Apoi, in 1985, am cumparat o casuta. Fara ca cineva sa-mi dea macar un capat de ata, am transformat casuta intr-o capela. Au mai trecut cativa ani pana sa construiesc biserica si cele cateva chilii, ridicate in speranta ca aici va lua fiinta o manastire. Sa nu ma intrebati cum anume s-a intregit acest lacas ortodox. Probabil, asa i-a fost dat sa fie. Ceea ce stiu eu este ca la temelia bisericii stau multe lacrimi si priveghiuri de noapte, munca si sacrificii fara numar. Ce conteaza ca m-am imvolnavit de ulcer si diabet, ca nu-mi opream bani nici macar pentru paine, ca am muncit cot la cot cu toti meseriasii, facand de la dulgherie la pictura, alaturi de artistul Liviu Dumbrava din Gura Humorului. Important e ca aceasta biserica s-a facut numai din rugaciuni, cu post negru si genunchi zdreliti in dreptul altarului. Inca o data m-am convins ca biserica nu e o problema de bani, ci de suflet."
Sub puterea unui mare duhovnic: Arsenie Boca, apostolul transilvanenilor
Bland si hotarat in voce, linistit si inflacarat deopotriva, parintele vorbeste in timp ce degetele lui prelungi si delicate isi fac propria rugaciune, mangaind parca bobitele negre de matanie sau coperta vestejita a unui ceaslov. Adunate, amintirile dor si bucura in egala masura, se racesc si se infierbanta unele de la altele. Disperarea si neputinta primelor clipe traite la Micfalau, un sat intreg de romani ortodocsi, care isi uitasera limba si vorbeau numai ungureste, s-a estompat de mult. Dincolo de ospitalitatea unor localnici si de singuratatea deloc usoara a romanului "minoritar etnic" in propria lui tara, parintele a descoperit cat de mult pot sa-i uneasca pe oameni suferinta si necazurile. "De multe ori - va continua parintele - oamenii se prind de mine ca de un fir de ata. Oameni disperati, la marginea prapastiei. Cineva chiar mi-a zis, uluindu-ma peste fire: <<Parinte, da-mi spovedania cea de pe urma, caci nu mai pot. Vreau sa-mi iau zilele>>. Nu ma ispitea si nici nu vorbea ca sa se afle in treaba. Omul era cu adevarat la capatul puterii. Trei zile am stat cu el pana l-am lamurit ca sensul vietii lui nu e sinuciderea. Sigur ca omul avea multe necazuri si cerea ajutor, dar nu banii erau problema cea mare, ci afectiunea, intelegerea, intarirea sufleteasca. Dragostea invinge totul. Dragostea si rabdarea. In toate e si o parte de bine - nefericirea ti-L descopera pe Dumnezeu. Chiar si asa, nu e usor sa fii duhovnic, sa te incarci cu toate nedreptatile acestei lumi. Au crescut inspaimantator lipsurile si nesiguranta, bolile de tot felul si, mai ales, rautatea, neiubirea de aproapele, egoismul fara limite. Cateodata, dupa o zi de spovedanie nu mai pot nici manca. Am si eu momentele mele de slabiciune, dar cad la rugaciune si ma intremez sufleteste, reamintindu-mi mai ales cuvintele duhovnicului meu, parintele Arsenie Boca: <<Incercarile venite de la Dumnezeu, la Dumnezeu te duc. Daca nu esti ispitit, nu ti se vadeste credinta, nu te mantuiesti>>. Sunt putini duhovnici in tara noastra. Putini si batrani: parintele Macarie de la Pasarea, bland si spiritualizat ca o icoana; parintele Petroniu de la Athos, un munte ale smereniei; parintele Sofian de la Antim, pe care il vad ca pe sfantul Serafim de Sarov. Nimeni insa nu se compara cu parintele Arsenie de la Sambata, apostolul transilvanenilor, al tuturor romanilor napastuiti."
Pustnicul ucenic
Brusc inflacarat, parintele Todea imi arata fotografia in rasa calugareasca alba, stransa cu o centura ostaseasca de piele, a marelui Arsenie Boca. Un om de o sensibilitate extraordinara. Un om profund nefericit, care suferea pentru toata faptura: prieteni sau dusmani, tradatori sau frati intru Hristos. Mocnea in suferinta vazand cum, prin rautate, oamenii vor sa acopere dragostea lui Dumnezeu. Inalt si falnic ca un haiduc, fusese ucenicul mosilor nostri carpatini, a celor mai mari pustnici. Avea rugaciunea inimii si ajuta pana la jertfa pe cei in necaz, dar nu suporta omul care nu cunostea smerenia. Atunci, era bici cumplit, taietura de stilet.
Multe sunt amintirile parintelui Todea legate de marele Arsenie: cum l-a indemnat sa faca scoala germana, sa urmeze apoi medicina si sa faca primii pasi in monahism; cum l-a invatat sa se roage si sa ajunga la trezvie, luand ca icoana sfanta chipul batranilor, a omului simplu de la tara. Din toate insa va ramane pururea modelul sau de lupta si de sacrificiu pentru neamul romanesc, forta cu care si-a iertat anchetatorii, rugandu-se pana in ultima clipa pentru ei. "Oricat de rugatori si de vrednici ne-am pretinde, trebuie sa intelegem ca nu ne mantuim singuri. Ne ajutam unii pe altii, frate pe frate. Am vazut parinti adusi la credinta de catre copii si bolnavi care ii intareau sufleteste pe cei sanatosi. Slabiciunea e o virtute, daca stim a o cinsti cum se cuvine. Numai cand esti slab, ai nevoie si ceri ajutorul lui Dumnezeu. Degeaba te consideri crestin si ortodox, daca nu ai fapte si, la sfarsitul unei zile, nu-ti faci o scurta analiza. Unde am gresit? Unde am ajuns? Ce este cu mine? Ce vreau cu adevarat? Pocainta de aici incepe - de la recunoastere, de la smerenie. Sa ne laudam cu slabiciunile noastre, spune Apostolul Pavel. Forta nu e a noastra, ci a lui Dumnezeu."
Gradina singuratatii
Parintele Gavril Todea evita sa vorbeasca despre sine, despre jertfa si indelunga sa rabdare cu care a vindecat demonizati si alcoolici, tineri prinsi in patima cumplita a drogului sau chiar atei, pe care i-a intors miraculos la credinta. Din tot ce a facut el, nu conteaza decat biserica de curand construita, faptul ca prin ea la Malnas a reinviat un centru de ortodoxie pura, cladit pe secoli de rugaciune si romanism. Singur si fara nici un avut personal, nu vrea sa ceara de la nimeni nimic, desi s-ar bucura sa mai ridice cateva camarute pentru a primi peste noapte zecile de credinciosi, veniti din Maramures sau chiar de la Chisinau. "Nu sunt omul care sa cersesc milostenie de la cei bogati. Speranta mea e la Dumnezeu si la ajutorul Lui, dar ma doare sufletul ca mai marii nostri de la Bucuresti au uitat aceasta vatra de credinta romaneasca. Nu bani vreau neaparat, ci sa vina cineva din Capitala si, intrand in biserica, sa ma intrebe: <<Ce mai faci?>>. E atat de greu sa te simti parasit de chiar fratii tai. E nedrept, e dureros. La Malnas vin de mai multe ori pe luna ministri si parlamentari din Ungaria. Discuta cu oamenii, ii ajuta, dar mai ales le intretin speranta. Numai la noi, romanii, nu vine nimeni. Pe ierarhi si pe politicieni nu-i intereseaza continuitatea neamului si a credintei. E foarte grav sa-ti pierzi speranta. O data cu ea, pierzi trecutul, istoria familiei tale si a neamului tau. Pierzi totul. Neluati in seama si parasiti, multi romani vin la mine si-mi spun: <<Parinte, daca se dau legitimatii, ma maghiarizez si eu>>. Simt un cutit in inima cand aud asemenea vorbe, dar in sinea mea le dau dreptate. Trebuie si ei sa se descurce. Altcumva, patesc ca cele 30 de familii de romani din Malnas. Dupa "90, au fost primii trecuti in somaj si au plecat care incotro."
*
Parintele Todea ar vrea sa spuna mai multe, dar orologiul imens din perete suna ora vecerniei. Pregatindu-se de slujba, ne conduce spre iesire si, cu un gest emotionant in solemnitatea sa, cuprinde tot spatiul din jurul bisericii, dupa care spune, ca o concluzie: "Vezi, dragul meu, pentru mine Romania e cat gradina din spatele casei. Nimic nu o sa se schimbe pentru noi, daca domnii de la Bucuresti vor evita sa ne treaca pragul, sa ne intrebe ce mai facem."
Sorin Preda
Fotografii de Emanuel Tanjala