P.S. Ioan Selejan
Episcop al Covasnei si Harghitei"Cand ti-ai pierdut limba si traditiile, inseamna ca ti-ai pierdut neamul, iar cand ti-ai pierdut neamul, poti sa afirmi ca ti-a pierit si tara"
Pe strada Petofi din Miercurea-Ciuc, chiar in inima comerciala a orasului, o cladire monumentala, purtand amprenta coclita a ultimilor 60 de ani, suporta in aceste zile mult asteptatele lucrari de restaurare si consolidare. Este o constructie armonioasa, in stil romanesc, pe a carei fatada iti atrag atentia cateva arcade treflate, specific ortodoxe. Candva, aceasta a fost casa celui dintai prefect roman al judetului, numit imediat dupa 1918, onorabilul Otetea. In curand, va gazdui o filiala a Muzeului Carpatilor Rasariteni si Centrul Cultural Roman. Pe langa frumusetea arhitecturii zonei, trecatorii au ocazia sa admire o prezenta insolita, un personaj desprins parca din evocarile lui Gala Galaction, plimbandu-se de la o margine la alta a piatetei, pentru a supraveghea lucrarile si purtand, la mici intervale, scurte conversatii cu mesterii cocotati pe schele. Este un ierarh ortodox dupa toata infatisarea, cu parul si barba albe, in contrast cu vigoarea fetei si aspectul atletic al siluetei negre, perfect verticale, de circa 1,90 m inaltime. Il cunosc astfel, intr-o imprejurare lipsita de uzantele protocolare obisnuite, pe Ioan Selejan, Preasfintitul Episcop al Covasnei si Harghitei, cel supranumit Ziditorul, printre romani, si Cotropitorul, printre extremistii maghiari ai zonei. Este omul providential, de activitatea caruia se leaga renasterea si reconstructia ortodoxiei in cele doua judete, revenirea la normalitate in credinta si incurajarea sustinuta a pacii sociale, a convietuirii firesti, in fratietate crestina, dintre romani si secui. A urmat studii de doctorat in egiptologie si orientalistica, precum si studii biblice, la Ierusalim. P.S. Ioan a primit pozitia de intai-statator al acestei Episcopii chiar in momentul infiintarii ei, in anul de gratie divina 1994. De atunci, fata eparhiei s-a schimbat radical, Preasfintitul reusind sa stearga colbul, sa ridice zidurile si sa cimenteze structurile a peste 120 de obiective: biserici, case parohiale, manastiri, scoli satesti. Rar mi-a fost dat sa ascult si sa consemnez gandurile unui om atat de organizat, de harnic si de luminat precum P.S. Ioan Selejan.
"Am scormonit in cenusa istoriei si am mai gasit acel foc sacru, inca arzand in vetrele romanilor"
- Dupa cum se stie, unele ziare maghiare si unii lideri politici din Udmr au dezaprobat infiintarea Episcopiei de Covasna si Harghita, gasind in aceasta structura administrativ-religioasa un potential exploziv, un gest jignitor la adresa maghiarimii, o "cotropire" insidioasa a tinuturilor secuiesti. De ce a fost necesara crearea acestei eparhii, Preasfintia voastra?
- Episcopia a fost gandita sa vina in sprijinul romanilor ortodocsi din cele doua judete. Ar fi fost bine ca aceasta sa fie infiintata mai demult, si anume imediat dupa Marea Unire de la 1918. Dovada gresitei viziuni a inaintasilor nostri este faptul ca preotii, fara episcop, au migrat in alte zone, iar satele de romani ramase fara preoti s-au ruinat, dar nu s-a ruinat numai biserica de zid, ci a slabit si biserica cea vie, adica obstea din acele localitati, precum si limba, traditiile si, in ultima instanta, neamul. Iar cand ti-ai pierdut limba si traditiile, inseamna ca ti-ai pierdut neamul, iar cand ti-ai pierdut neamul, poti sa afirmi ca ti-a pierit si tara. Unde nu mai este grai, acolo nu mai este nici tara. Si asa se face ca, la venirea mea aici, am gasit in ruine multe biserici, printre zidurile prabusite crescand copaci si rugi de mure. Erau bisericile distruse de regimul horthyst, in timpul ocupatiei dintre 1940-1944, cand romanii au indurat multe si adesea necunoscute suferinte. Am pornit, chiar de a doua zi dupa hirotonire, la refacerea lor, cu toata durerea pricinuita de "disparitia" romanilor, maghiarizati in imprejurarile acelea. La ora actuala, sunt sate in care doar biserica si cimitirul mai amintesc de elementul romanesc de odinioara. Cu toate acestea, noi am renovat sau, dupa caz, am reconstruit sfintele lacasuri, deoarece aceste urme ar trebui conservate pentru viitor, sa nu fie uitate straturile de cultura existente la un moment dat in zona. Daca aceste biserici si manastiri ar fi fost lasate sa piara in neant, asa cum s-a dorit de catre unii, intr-adevar, ai fi putut ajunge la concluzia, in viitorime, ca pe harta Romaniei exista o pata alba. Deci, am scormonit in cenusa istoriei si am mai gasit acel foc sacru, acei carbuni inca arzand in vetrele si in altarele romanilor. In paralel cu inaltarea bisericilor, am demarat pregatirea de preoti tineri, proveniti din satele noastre, reusind sa acoperim integral necesarul; din mila lui Dumnezeu, casele parohiale au fost refacute, o parte din pamantul bisericilor a fost recuperat si as putea spune ca viata a intrat intr-o anumita normalitate spirituala si liturgica, insa cu specificul locului: familii romanesti putine, familii pierdute la alte confesiuni, din lipsa de preoti ortodocsi. In privinta acuzelor invocate, cum ca Episcopia s-a infiintat cu un anumit scop si o anumita tinta, raspund ca ea face parte efectiv din strategia misionara a Bisericii Ortodoxe Romane, care a reinfiintat toate episcopiile inchise dupa al doilea razboi mondial si a infiintat episcopii noi, pentru ca asa cer procesul si actiunea misionara pe care Biserica trebuie sa le desfasoare in contextul de azi.
"Sunt localitati in care, in urmatorii 10-20 de ani, populatia de grai romanesc va disparea"
- In comuna Bixad, am intalnit la poarta bisericii ortodoxe cateva familii ce se duceau la slujba. Spuneau ca sunt "unguri ortodocsi", intr-o limba romana stricata. Cine sunt acei oameni?
- In zona Bixad, nu avem nici o atestare cum ca maghiarii ar fi trecut vreodata la ortodoxie. De altfel, zona Ciucului este una dintre cele mai compacte zone catolice din lume. Elementul catolic fiind foarte unit, n-au reusit altii, de aceeasi etnie, sa-i treaca pe secui la protestantism, cu atat mai putin ortodocsii, deoarece Biserica Ortodoxa n-a fost o biserica de expansiune. Explicatia e clara: ei, saracii, au fost maghiarizati in timp, sub ocupatia cultural-spirituala a Budapestei. In Hodosa, ca sa dam un alt exemplu, taranii n-au avut timp si bani sa picteze biserica; in mod provizoriu, de jur imprejurul cupolei, la intalnirea boltelor, in locul sfintilor, au pictat un brau tricolor. In 1940, in timpul unei slujbe, a venit jandarmul ungur si a cerut imperativ sa varuiasca imediat simbolul acela. Abia recent am reusit sa pictam aceasta biserica si am cerut pictorului sa incadreze in iconografie si acea "icoana tricolora", singura pe care saracii oameni o avusesera candva la indemana. Oare nu ar fi fost necesar sa facem acest lucru? Pe cine deranjeaza? De fapt, eu cred ca restaurarea tuturor lacasurilor romanesti, construirea de manastiri si de case parohiale, in vederea stabilizarii preotimii, in loc sa jigneasca maghiarimea, in loc sa sporeasca tensiunea interetnica, creeaza pace si intelegere intre oameni, stabilitate sociala, armonie fireasca. In acest fel, nu se va mai gasi nimeni printre romanii locului sau de aiurea care sa spuna: vedeti, ungurilor, ce ne-ati facut? Vedeti ruinele trecutului nostru? De ce doriti sa ne pierdem identitatea?
- Sa iertati, Parinte, dar se spune ca nici atatia cati sunt, romanii nu prea merg la bisericile acestea construite de Sfintia Voastra...
- Aceasta, din nou, este o apreciere eronata. Mergeti la Aita Mare, unde traiesc 18 familii de romani. Duminica de duminica, vei gasi la slujba aproape intreaga suflare, circa 30 de persoane, cu mic, cu mare. Si toti canta, nu unul, ca in alte biserici. Cine doreste cantareti in strana, sa-si ia din Aita Mare! Mergeti la Joseni, la "polul frigului", si, din 49 de suflete romanesti, gasesti mereu cel putin 25 in biserica, in plina iarna, la -35¡C. In general, participarea este buna, mai ales in localitatile mici, unde "mama" le e sfanta biserica.
- Exista, oare, localitati in care piere ortodoxia pe vecie?
- Nu putem nega ca sunt localitati ce se vor stinge in urmatorii 10-20 de ani; populatia de grai romanesc va disparea. Dar exista si sate in care s-a stopat procesul de alunecare spre alte confesiuni si spre alte limbi. Avem preoti si preotese care predau la scoli, ca profesori de geografie, de latina, de istorie, ca invatatori sau educatori. In alte localitati, chiar daca oamenii isi pastreaza graiul de comunicare maghiar, doresc sa aiba preot ortodox. Este admirabil cat de bine se inteleg romanii si maghiarii in sate, in afara politicii. Am vazut, tot la Aita Mare, doi vecini care si-au construit o fantana chiar pe linia gardului dintre gospodariile lor; si ungurul, si romanul beau aceeasi apa si vorbesc ba romaneste, ba ungureste. Mi s-a parut un simbol indestul de graitor pentru realitatile noastre. Sunt destui primari maghiari care, la intrarea in satele lor, ma primesc calari, cu alai, cu tricolorul romanesc peste piept. Parintele pensionar din Varghis, localitatea in care primaria nu a acceptat initial ridicarea unei cruci pe locul unde fiintase biserica ortodoxa, distrusa de horthysti, mi-a spus ca se simte rusinat de ceea ce au facut aceia in 1940, ca fapta lor nu-i reprezinta pe maghiarii cinstiti si credinciosi in acelasi Dumnezeu. De altfel, pana la urma, crucea a fost ridicata si nimeni nu s-a suparat pentru asta.
"Am luat aceasta cruce pe care scrie <<Harghita si Covasna>>, si atat timp cat Sfantul Sinod o va lasa pe umerii mei, am s-o duc"
- S-a mai spus, Preasfintite, ca ati construit mai multe biserici decat era nevoie, ca ati deschis prea multe santiere. Care e situatia investitiilor in prezent?
- Intr-adevar, avem cea mai mare densitate de biserici ortodoxe pe cap de locuitor roman din Romania. Dar eu nu sunt vinovat ca anumite sate romanesti au fost maghiarizate, si azi avem biserica, dar nu mai sunt credinciosi. Asa cum spuneam, proiectele noastre au vizat refacerea unui patrimoniu mostenit din secolele trecute, dar amenintat cu disparitia. In privinta investitiilor, avem "in progres", cum spun englezii, 60 de santiere, toate avand ca scop refacerea unor biserici, manastiri si scoli. De asemenea, suntem in curs de renovare a casei Otetea, pe care o vedeti in centrul orasului si unde va functiona Muzeul Carpatilor Rasariteni si Centrul Cultural Roman. Acesta va fi o alternativa la decizia consiliului local de a transforma Muzeul Judetean Harghita in Muzeul Secuiesc, unde nu lucreaza nici un muzeograf, nici un profesor roman. Se mai afla in restaurare si alte case cumparate de Episcopie, din folosirea carora vom obtine chirii, deoarece deocamdata suntem singura episcopie din tara care nu are fonduri proprii.
- Manastirea de la Izvorul Muresului, o superba realizare arhitecturala, a starnit multe comentarii din partea presei si a liderilor maghiari. De ce ati construit-o chiar acolo, Parinte?
- Terenul pe care initial am dorit sa ridicam manastirea se afla in Miercurea-Ciuc, intr-o zona de locuinte. Este pamantul Catedralei Ortodoxe. Cand m-au vazut ca inspectez locul, locatarii din zona, mai toti maghiari, m-au rugat sa incerc recuperarea proprietatii noastre in alta parte, deoarece ei s-au instalat acolo si n-ar dori sa mai plece. I-am ascultat, fiindca nu doream conflicte cu nimeni. Si atunci s-a ivit oferta unui roman din Izvorul Muresului, asociata cu obtinerea terenului Bisericii Ortodoxe de acolo. In tot timpul lucrarilor, am fost sigur ca eu sunt cel care a ales terenul si destinatia acestuia, dar la sfarsit, intr-o buna zi, a venit un batran si mi-a spus: "Stiati, Parinte, ca noi, satenii, am cumparat acest pamant in 1936, cu gandul sa facem pe el o manastire?". Am ramas uluit. Asadar, nici nu era ideea mea, ci a satenilor. Si poate veche de secole; ea s-a zamislit pe cararile Carpatilor, pe cand oamenii treceau dincolo, la Agapia sau la Neamt, la hramuri. Vor fi zis: ce bine ar fi sa avem si noi o manastire aici, la Izvor. Consider, prin urmare, ca zidirea de la Izvorul Muresului este si un rod al rugaciunii satenilor cei vechi, acolo sus, in cer, caci orice gand bun isi gaseste implinirea cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, eu nu sunt altcineva decat acel om asteptat de romanii de demult, trimis de Dumnezeu sa puna in opera un gand bun primit mai intai de Cel de Sus. Am luat aceasta cruce pe care scrie "Harghita si Covasna" si atata timp cat Sfantul Sinod o va lasa pe umerii mei, am s-o duc. Cine nu doreste s-o poarte cu mine poate sa plece.
"La Bucuresti, multi cred ca suntem la marginea lumii"
- Cu cateva exceptii, ziarele din Bucuresti nu prea acorda atentie celor doua judete, Harghita si Covasna, privindu-le ca pe niste cazuri speciale, exceptii complicate, teritorii "intunecate", lipsite de interes. Cam la fel gandesc si politicienii romani (nu insa si cei unguri, de la Budapesta), care si-au facut din vizitele in zona doar o politica. Cum comentati aceasta stare de fapt Preasfintite?
- Pentru ca are anumite sensibilitati, zona noastra a ramas, pe nedrept, intr-un con de umbra. Daca s-ar face un sondaj in Bucuresti, cu intrebarea: "Intre Sibiu, Cluj si Miercurea-Ciuc, care este mai aproape de Capitala?", cred ca orasul nostru ar fi desemnat de cei mai multi ca fiind cel mai indepartat. Multi cred ca suntem la marginea lumii. In ultimul timp totusi, ne-au vizitat si Presedintele, si Primul-Ministru, si alti ministri. Si cu fostul presedinte Constantinescu am avut relatii bune. Am fi bucurosi daca si pe plan economic interventiile guvernantilor ar fi mai sustinute.
- Ati fost intotdeauna atras de satele mici, uitate de Dumnezeu, de locurile umile, lipsite de sprijin. Un exemplu recent despre mila Sfintiei Voastre pentru napastuiti vine, se spune, de la Fildea. Ce s-a intamplat acolo?
- Fildea este un satuc din muntii Harghitei, in care traiesc circa 40 de familii de romani. Asezarea asta n-a avut drum de cand e lumea; Dumnezeu nu-i facuse si drum. Pana intr-o zi, cand am adus din Moldova pe trailer un buldozer; am stat langa acest utilaj cateva zile, pana le-a despicat fildenilor un drum in munte. Au acum drum. Si au biserica, si aceea facuta in alta parte si adusa pe trailer.
- Ce ne puteti spune, Parinte, despre bisericile care s-au construit dupa 1989 pretutindeni in tara? Majoritatea sunt urate, acoperite cu tabla zincata, zidite din beton, ignorand traditia romaneasca.
- Dupa Revolutie, setea de a construi biserici a fost mare. Unele au aparut peste noapte, din Bca. In fapt, o biserica, daca e sfintita, poate sa fie facuta si din crengi si acoperita cu paie, tot biserica ramane. A fost euforia tranzitiei. Pe masura ce societatea romaneasca se va aseza, se va reveni la constructiile facute in tihna, se va ridica nivelul de arhitectura si de pictura. La Facultatea de Teologie, spre exemplu, s-au introdus discipline noi, despre Patrimoniul National, despre Arhitectura bisericeasca. Cand se va construi relaxat, acestea de azi vor ramane sa marcheze starea de saracie si de precaritate din zilele noastre. Sunt convins ca, una cate una, vor intra in pieptul altor biserici, ce se vor construi maine.Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Cei interesati sa ajute noile proiecte ale Episcopiei pastorite de P.S. Ioan Selejan pot depune donatii in contul 2511.1 - 65.1, deschis la B.C.R. Miercurea-Ciuc. Pentru detalii, sunati la tel. 066/17.12.69