O tara de vis!
Tot mai multi dintre strainii care vin in Romania in cautarea unei afaceri de succes isi fac bagajele pentru a se intoarce in anonimatul din tara lor. Doi britanici au fost scosi recent din calmul lor englezesc de infinitul ondulat si labirintic al plaiurilor mioritice. Unul dintre ei, Alexander, a luat masa, serile trecute, la restaurantul Charlton. Acolo, oameni si oameni. Unii dintre ei, cu ochiul in buzunarul englezului nostru. Acesta, imprudent, a lasat sa se vada ca e om cu stare si nu e de mirare ca, la iesirea din restaurant, a fost buzunarit si de o gasca de clienti. Doi dintre acestia au fost prinsi de indata si banii, vreo 7500 de lire englezesti, au fost recuperati dintr-un boschet, dar, pentru ca nu existau probe, hotii au fost pusi in libertate.
Tot in libertate sunt si cei care l-au pungasit pe Anthony Savin. Tactica folosita in acest caz a fost ceva mai complicata si a implicat o gasca mai mare de talhari, din care nu puteau lipsi autoritati locale si persoane importante din mafia graului. Selectat de Comisia Europeana, englezul nostru si-a parasit la 45 de ani cottage-ul din Oxfordshire si a venit in Romania, in comuna Ileana din judetul Calarasi. Omul are cinci copii si a vrut sa le arate ce poti face cu puterea mintii, ajutat de brate, de cinste si de onoare. In Romania insa, valoarea de piata a acestor virtuti fluctueaza in functie de alte criterii decat cele ale productivitatii, iar britanicul nostru a trebuit sa puna un pret mai mare pe bratele si onoarea intermediarilor, si nu pe simtul sau gospodaresc.
De la bun inceput, Anthony Savin a trebuit sa se faca frate cu primarul pentru a primi cateva hectare, ca sa le lucreze. A inteles sa plateasca obolul si, tacit, i-a dat alesului local o parte din beneficii, desi el era cu munca, iar primarul - cu foloasele. Harnic si priceput in ale agriculturii, englezul a luat in arenda pamant si a pus pe picioare afaceri cinstite, cu banii jos. A muncit zi-lumina, cot la cot cu taranii, mancand rosii cu mamaliga si ceapa si band apa din ciutura, a reparat tractoare, hidrofoare si combine agricole. A dat de mancare la cai si i-a ajutat pe soferii care transportau ingrasaminte. El a ajuns sa cultive circa 330 de hectare de teren agricol. Le dadea oamenilor circa 800 de kilograme de grau la hectar, cumpara grau cu doua-trei sute de lei mai mult decat angrosistii autohtoni, in fine, era om de cuvant si ii calca pe bataturi pe toti. De la el nu se prea putea fura, iar mita nu dadea. Cum sa nu le sara tandara angrosistilor fabricati in Romania, care le dau taranilor cu cateva sute de kilograme mai putin la hectar si asteapta luni intregi pana vine iarna pe ulita, pentru a putea plati un pret cat mai mic pe tona de grau?
Dupa primii doi ani de domiciliu fortat in Baragan, Anthony era convins ca Romania este o tara locuibila, pe care o minte organizata, de gospodar, o poate lecui de lacuste. El credea ca s-a adaptat la mediu si voia chiar sa se stabileasca in Romania, cu tot cu cei cinci copii. Euforia a tinut pana a intrat pe fir o societate agricola din Calarasi, care a descoperit, subit, ca are drepturi de proprietate asupra terenului. Firma din Calarasi a asteptat momentul recoltei si a vandut terenul arendat englezului unei alte firme. A unui italian. Pe italian il cheama Eugen Geanny Pascu. Terenul, cu tot cu recolta, e acum inconjurat de bodyguarzi si garduri de sarma ghimpata. Englezul nu-si mai poate vedea recolta decat peste gard. Dar si-atunci este amenintat cu arma. Anthony a pierdut din aceasta gainarie vreo 60 de mii de dolari. Si investitiile in Romania, pentru ca firma care a cumparat terenul a pus mana si pe utilajele britanicului. Cazul e pe rol la Curtea Suprema de Justitie, dar si pe prima pagina a ziarelor din Marea Britanie. Cu raceala englezeasca, acestea dau sfaturi pentru cei care vor sa investeasca in Romania. Desigur, ca o proba de umor englezesc pentru o tara reputata pentru oamenii ei harnici. Si atat de ospitalieri. O tara de vis, de vreme ce si cosmarul e tot un fel de vis!N.C. Munteanu