Ecologie
"Ia-ma acasa!" si nu uita ca sunt, si eu, faptura lui DumnezeuSimona Mihaescu"De caini te legi ca de niste copii, sunt la fel de nevinovati si de dornici de ocrotire si dragoste"
Simona Mihaescu este fata cu vocea de copil, care ne prezinta saptamana dupa saptamana emisiunea "Ia-ma acasa!". Povestile ei sunt de cele mai multe ori vesele, asa cum e si sufletul protagonistilor. Uneori insa, incarcatura emotionala umple ochii telespectatorilor cu lacrimi. Asa s-a intamplat si la editia speciala, realizata atunci cand primarul Traian Basescu a decis macelarirea cainilor vagabonzi.
"Sunt incredibil de multi oameni care iubesc animalele"
- Emisiunea "Ia-ma acasa!" este singurul program Tv dedicat iubitorilor de animale. De doi ani si jumatate, esti o gazda afectuoasa care ne calauzeste pasii prin lumea animalelor, un univers in mod gresit perceput de unii ca fiind inferior celui in care vietuim noi, oamenii. Cum ai ajuns sa lucrezi la aceasta emisiune?
- A fost o intamplare fericita. Ideea emisiunii nu mi-a apartinut, dar realizatorii s-au gandit la mine ca la cea mai nimerita alegere, pentru rolul de prezentatoare. Trebuie sa recunosc ca asta mi-a facut mare placere, pe de-o parte, pentru ca eu indrageam animalele, iar pe de alta parte, pentru ca oricare dintre colegele mele de la Acasa putea, teoretic, sa se implice in acest proiect, nici una neavand vreo alta emisiune de sustinut. Dupa ce am demarat, am inceput sa cunosc tot felul de oameni, sa aflu tot felul de intamplari si am realizat ca n-as fi putut sa fac ceva mai frumos. Daca mi s-ar propune, acum, sa abandonez "Ia-ma acasa!" pentru cine stie ce alta emisiune de divertisment, as refuza categoric. E o munca deosebita, iar programul acesta are un public special, pe care merita sa-l ai. E privit de foarte multa lume si, chiar daca detest termenul rating, trebuie sa spun ca la acest capitol stam extraordinar de bine. E adevarat ca mai exista si critici. Sunt si oameni care urasc animalele si am vazut de nenumarate ori persoane care dadeau cu piciorul in caini, desi amaratii stateau pur si simplu fara sa le faca nimic. Dar majoritatea oamenilor iubesc animalele. Noi am facut multe editii speciale, mai ales privind situatia cainilor, de cand cu hingheriada lui Basescu. Majoritatea covarsitoare a celor de la care am primit mesaje se pronunta pentru salvarea cainilor de la macel. Editia pe care am realizat-o in saptamana de dinainte de Pasti, imediat dupa anuntul cu eutanasierea, a batut recordul de audienta. Atunci, ne-am dat seama ca sunt incredibil de multi oameni care iubesc animalele, iar acesti oameni fac parte din cele mai diverse categorii sociale. Uciderea unor animale nevinovate, chinuite de foame si permanent haituite de om, este de neconceput.
"Gesturile de mare cruzime se intorc, mai devreme sau mai tarziu, impotriva ta"
- In calitatea de lider de opinie, pe care o ai ca moderatoare Tv, care este parerea ta?
- Eu nu sunt adepta nici unei forme de extremism, iar atunci cand se ajunge intr-o astfel de situatie este foarte grav. Grav pe plan social si grav pentru tine, cel care iei o astfel de decizie, pentru ca te incarci karmic in sens negativ. Eu nu vreau in nici un fel sa fac aprecieri legate de persoana d-lui Basescu. Probabil ca, atunci cand ajungi intr-o astfel de functie, ti se pare ca trebuie sa faci ordine cu orice pret, iar pentru asta gasesti tot felul de scuze. Nu stiu ce se petrece in mintea dumnealui. Din tot ce am citit si chiar din experienta mea de viata, am ajuns la concluzia ca, atunci cand faci gesturi de o asemenea cruzime, ele se intorc, mai devreme sau mai tarziu, impotriva ta. Din ceva rau nu poate iesi nimic bun. Orice lucru extrem pe care-l faci inseamna o acumulare de energie negativa, care pana la urma va rabufni ca un vulcan. Pe de alta parte, cred ca si oamenii ar fi trebuit sa-si asume mai multa responsabilitate. Cand vin de-acasa spre centru, de exemplu, trec printr-un cartier de case. Crede-ma, ca n-am vazut in nici o curte vreun caine! Si asta e tragic! Daca pe cei de la bloc ii mai poti intelege, invocand lipsa de spatiu, pentru cei de la curte nu mai poti gasi nici o scuza. Sunt rarisime cazurile cand saracia nu-ti permite sa dai macar un colt de paine unui caine. Si ce poate fi mai minunat, decat ca, atunci cand vii acasa, sa fii intampinat de un suflet neprihanit!
O alta problema e ca majoritatea celor care au animale nu le castreaza. Le lasa sa se imperecheze haotic, iar puii rezultati sunt aruncati pe strada. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ajuns sa avem atat de multi caini vagabonzi. Sterilizarea trebuia facuta cu constiinciozitate, de prima data cand s-a pus aceasta problema. In timp, situatia s-ar fi rezolvat fara cruzime, fara a trebui sa recurgem la macel. Si nu trebuie folosita scuza banilor, pentru ca bani au existat: numai cate ajutoare s-au primit de la asociatiile de protectie a animalelor din strainatate! Unde sunt acesti bani? Probabil ca au ajuns in diverse conturi particulare, iar lupta pentru protectia animalelor nu a reprezentat decat un paravan pentru alte afaceri. Vina ne apartine intr-o anumita masura tuturor, numai ca d-l Basescu e cel care s-a decis sa ridice securea.
"la noi, valorile crestine se declara tot timpul, dar nu se practica mai deloc"
- Vezi vreo cale de iesire din cercul acesta vicios?
- Eu sper ca atitudinea vizavi de animale sa se schimbe, dar asta nu se poate intampla peste noapte. Am mare incredere in pustii care au acum intre 10 si 16 ani. Ei sunt curati, n-au simtit efectele perioadei de dinainte de 1989, nu sunt bestializati si inraiti de neimpliniri personale, sunt cu totul altfel. Cred ca ei vor schimba ceva. Sigur ca este vorba si de educatie. Trebuie sa-i inveti de mici sa-si asume responsabilitati, sa respecte tot ceea ce-i inconjoara, sa constientizeze ca unii s-au nascut cu noroc, iar altii nu, dar ca tu trebuie sa incerci sa-ti pastrezi obiectivitatea. In ultima vreme, ma straduiesc sa vad numai partea pozitiva a lucrurilor, sa privesc numai din perspectiva optimistului, fiindca altfel, realitatea te poate arunca pe panta disperarii. Am vazut intr-un ziar o statistica a celor mai vizionate posturi de televiziune, si pe primele locuri se aflau Discovery si Animal Planet. Asta ma face sa cred ca multa lume isi doreste normalitatea, o viata in care animalele sa fie ocrotite si respectate, ca o creatie a lui Dumnezeu. La noi, din pacate, valorile crestine se declara, dar nu se practica mai deloc.
- Revenind intr-un registru mai optimist: cum se face ca, actrita fiind, ai ajuns pe micul ecran?
- Colaborarea cu televiziunea nu inseamna o renuntare la teatru. Continuu sa joc la Teatrul Mic, acolo unde activez inca din anul Iii de facultate. De fapt, debutul meu artistic nu s-a produs oricum: eu am fost una dintre cele 7 printese din filmul "Zambet de Soare", al doamnei Elisabeta Bostan. Pe atunci, eram abia in clasa a Xi-a si nici nu eram sigura daca aceasta era cariera pe care mi-o doream. Totusi, a fost un moment fericit si dintr-un alt punct de vedere: atunci l-am cunoscut pe cel care avea sa-mi devina sot, Marian Stan. El tocmai absolvise Institutul, la clasa regretatului Amza Pelea. Peste ani, destinul a facut sa ne reintalnim in perioada in care eu cautam un sfat avizat, in prag de intrare la facultate. Si nu stiu cum s-a intamplat ca actorul la care mersesem eu sa cer sfatul n-a putut sa vina si prima persoana care mi-a iesit in cale a fost Marian. Curand dupa aceea, in 1990, ne-am si casatorit. Marian este un ajutor nepretuit pentru mine. El a fost motorul care m-a propulsat in viata, el a fost cel care m-a sustinut mereu si mi-a dat incredere in mine, in fortele mele, m-a ajutat sa-mi depasesc nesigurantele si temerile. Ascensiunea mea s-a bazat pe suportul lui moral, pe incapatanarea lui de a-mi arata ca acesta e drumul meu si ca nu trebuie sa-mi fie frica sa pasesc pe el. Fiecare premiera este pentru mine o noua dovada ca a avut dreptate, incepand cu "Cum va place?", in regia Nonei Ciobanu, din timpul studentiei, continuand cu "Cercul", lui Dragos Galgotiu, "Noaptea Incurcaturilor", pusa de Petru Vutcarau, "Scoala Femeilor" in viziunea lui Alexandru Dabija si "Bine, mama, astia povestesc in actul Ii ce se intampla in actul I", pentru care am reluat colaborarea cu Nona Ciobanu, sau dramatizarea romanului "Pusca de vanatoare", in regia Lianei Ceterchi, care se intampla la Teatrul Act. Acum, astept cu mare nerabdare premiera oficiala, din aceasta toamna, a piesei "Popcorn", in regia lui Razvan Savescu, piesa cu care vom participa si la "Festivalul Humorror" din 14 septembrie. Iar apropo de intrarea in televiziune: n-a fost ceva ce mi-am dorit neaparat. Pur si simplu am auzit ca se dau niste probe si am zis sa ma duc si eu, ca oricum nu pierdeam nimic. Intai, am dat un test video, am fost selectate vreo 20 de fete, dupa care a urmat sedinta foto. De unde pana atunci aveam mari dubii daca aveam macar ce cauta acolo, dupa ce am vazut fotografiile, am avut un fel de presimtire si mi-am spus ca e imposibil sa nu ma aleaga si pe mine. Surpriza cea mare a venit peste cateva zile, cand am fost anuntata ca am fost aleasa ca imagine a postului "Acasa".
"Iubirea de animale te vindeca de egoism"
- Rolul de prezentatoare a unei emisiuni despre animale te-a schimbat intr-un fel?
- Enorm. In plus, a mai existat ceva care mi-a schimbat perspectiva: la aproximativ doua luni dupa debutul emisiunii, am primit un pisicut. De fapt, cineva ii gasise pe Tomita si pe fratele lui afara, pe strada. Fratele isi gasise deja un stapan, iar persoana respectiva m-a sunat si m-a intrebat daca nu vreau sa iau eu cea de-a doua pisicuta. Eu aveam doua probleme majore care ma impiedicau sa tin un animal: faptul ca stateam la bloc si ca sunt aproape tot timpul plecata de-acasa. Totusi, mi-am luat inima-n dinti si am hotarat sa-i fac o surpriza sotului meu. Tomita mi-a fost adus la teatru si m-a asteptat in cabina pana la terminarea spectacolului. Cand am ajuns acasa, l-am lasat pe el sa intre primul si-mi amintesc ce mutrita mirata si-n acelasi timp curioasa avea. Era foarte haios pentru ca avea niste urechi nefiresc de mari, fata de dimensiunea trupului. Sotul meu nu a spus nimic: l-a luat in bucatarie, i-a dat de mancare, i-a amenajat o cutiuta cu nisip si asa a intrat Tomita in viata noastra. Acum, a ajuns mandria familiei: sotul meu poarta in permanenta o fotografie cu el, iar la serviciu are o discheta cu fotografii, pe care, din cand in cand, le arata colegilor, povestindu-le ce-a mai facut protejatul nostru tigrat.
Aceste doua evenimente m-au determinat sa-mi schimb radical modul de a privi animalele. De iubit, le-am iubit dintotdeauna si niciodata n-am fost in stare sa le fac vreun rau. Ba chiar tin minte ca, odata, sotul meu a vrut sa sacrifice o gaina si l-am rugat sa nu faca asa ceva, fiindca simteam ca n-as fi rezistat. Am avut, de cand ma stiu, o mare sensibilitate pentru animale; totusi, inainte de a avea eu insami un animal, nu exista ceea ce eu numesc acum pasiune. Aveam, de pilda, o colega de teatru, care tot timpul imi povestea despre catelusa ei si uneori imi spunea: "Probabil ca ti se pare exagerat, dar sa stii ca e ca atunci cand ai un copil". Ei, mie nu mi se parea exagerat, dar nici nu intelegeam cu adevarat ce simtea ea. De cand il am pe Tomita, totul s-a schimbat, dar in sensul ca nu sunt atenta numai cu el si nu-l iubesc numai pe el. Am inceput sa "vad" toate animalele cu care ma intalnesc pe strada. Nu pot sa trec pe langa un caine si sa nu ma opresc la el, sa nu vorbesc cu el si sa nu-l mangai. Am, acum, o altfel de atentie si o alta disponibilitate pentru lumea animalelor. Nu mai e vorba doar de faptul ca-mi plac, simt o imensa mila pentru ele, mai ales pentru caini. Pisicile parca sunt mai putin napastuite, sunt mai independente si, oricum, sunt mult mai putine decat cainii vagabonzi. Ei sunt cu adevarat inteligenti, se ataseaza foarte tare si-i simti cum vin catre tine deschisi, gata sa-ti devina prieteni devotati, care si-ar da efectiv viata pentru tine.
- Se spune ca e suficient sa-i dai o singura data de mancare, ca un caine te tine minte si-ti este recunoscator.
- Asa este. La mine, la bloc, a aparut de catava vreme un caine foarte cuminte. Nu se misca decat daca-i da cineva de mancare sau apa, nu face nici un rau. Cand cobor ca sa plec la treaba, ii cumpar cate ceva de la un magazin din apropiere. A fost de-ajuns sa-i dau o data de mancare, ca de atunci ma intampina dand din coada, ma conduce la masina si se gudura pe langa mine. Intr-adevar, te atasezi de caini ca de niste copii, fiindca sunt tot niste suflete pure. In principiu, iubirea de animale te vindeca de egoism. Bine, mai sunt si unii care nu au grija decat de propriul animal sau nu agreeaza decat animalele de rasa. Sincer, eu nu-i inteleg! Odata ce se presupune ca iubesti animalele, cum poti face departajarea? E clar ca tine de snobism: imi iau un animal, pentru ca se poarta. M-am gandit de multe ori care e cauza unui astfel de comportament si singura explicatie pe care am gasit-o este ca uneori el ascunde un complex. In sensul ca simti nevoia sa te inconjori de lucruri pe care tu le percepi ca fiind de lux, ca sa-ti acoperi o neputinta a ta, un handicap fizic, psihic sau sufletesc. Cand te simti bine si te respecti, lucrurile astea frivole nu mai conteaza: poti sa stai de vorba si cu un cersetor, poti sa iubesti si un maidanez. Intr-un cuvant: respecti pe toata lumea, respecti viata, in general.Ines Hristea