Teo Trandafir"Mi se pare mai greu sa faci oamenii sa rada decat sa-i sperii cu catastrofe" - Adorata de unii, criticata de altii pentru cochetaria ei cu locul comun, Teo Trandafir este printre foarte putinii realizatori de emisiuni distractive din Romania care nu confunda vulgaritatea cu umorul. Inteligenta, spontana, inzestrata cu o veselie molipsitoare si cu un standard vizibil al celor 7 ani de acasa, mica Betty Boop de la Pro Tv isi merita pe deplin succesul -</b><b>Bunica Passy si iepurii
- Nu stiu altii ce spun, dar eu cred ca firescul exuberantei tale e cheia succesului pe care il ai la public. Ai mostenit veselia, sau ea se afla la prima generatie in familie?
- Parintii mei sunt oameni cu principii moderne si sanatoase, care toata viata m-au tratat ca pe prietenul, si nu ca pe copilul lor. Desi au fost foarte tineri cand m-au avut, am fost un copil mult dorit. De aici, si numele meu: Teodora, care inseamna in greceste darul lui Dumnezeu. Lucrurile acestea iti dau, realmente, putere si senin sufletesc. Eu m-am nascut la Pitesti, dar tatal meu, fiind doctor, la un moment dat a trebuit sa aleaga intre mai multe locuri de munca, iar el - care si acum e un tip foarte dinamic - nu s-a gandit in clipa aceea ca exista localitati unde poti sa ajungi mai usor cu trenul, asa ca a pus rigla pe harta si a ales o comuna neelectrificata din judetul Braila. Unde a si plecat, cu tot cu familie. Mama, care este extrem de curata si provine dintr-un neam de boieri, cand s-a trezit cu copilul in brate intr-o comuna iluminata cu lampi de gaz, a simtit ca innebuneste, saraca! Pana la urma, nu s-a putut si m-au trimis inapoi la Pitesti, la bunica din partea mamei. Si asa am ajuns eu sa stau cu bunica Passy - pe numele ei adevarat Maria Adela, alaturi de care am trait multe evenimente de maxima importanta. Totusi, mi-era dor naprasnic de mama. Asteptam cu mare nerabdare venirile ei. Imi amintesc ca, imediat ce ajungea, isi spala hainele cu care fusese pe tren, iar dupa ce si le atarna la uscat, eu ma duceam, le luam in brate si ma imbatam de mirosul lor. Tin bine minte mirosurile mamei, care erau intr-un fel anume. Avea mereu niste parfumuri extraordinare.
- Bunica Passy pare un personaj important in viata ta...
- Passy era vanzatoare la un magazin de confectii si m-a crescut, la propriu, sub tejghea. Eu stateam acolo si ma indeletniceam cu diverse activitati. De pilda, imi scoteam dintii. Incepuse sa mi se miste un dinte, Passy era foarte ocupata si, vazand eu ca nu e cazul s-o deranjez, mi-am scos singura dintele. Cand a descoperit isprava mea, bunica mi-a dat un premiu si-atunci am inceput sa astept sa mi se mai miste si alti dinti, fiindca stiam ca daca mi-i scot singura, primesc ceva. Cam in aceeasi perioada mi-am facut si gaurile de cercei.
- Tot pentru premiu?
- Nu, ci pentru ca se dusesera sa aduca pe cineva, care urma sa bage un ac in mine! N-am suportat gandul si, ramanand singura, m-am apucat eu sa-mi fac o gaura. Iti dai seama in ce dureri! N-am folosit nici dezinfectant, nici nimic! Am bagat ata in ac si mi-am facut gaura in vreo jumatate de ora. Dar, desi imi facusem un semn cu creion chimic, tot sui a iesit.
- Cat a durat fericirea alaturi de bunica Passy?
- Pana in a doua jumatate a clasei a Ii-a. Tata daduse examen si se mutase in comuna Dudesti, comuna electrificata, unde se auzise de tren. Acolo, la Dudesti, judetul Braila, toti copiii erau supradotati, iar eu, venita de la Pitesti, unde facusem clasa intai, constatam ca nu stiam nimic. Invatatoarea, saraca, disperata, a chemat-o pe mama la scoala si i-a spus: "Copilul dvs. nu este apt pentru clasa a Ii-a. Uitati-va ce note are!". E adevarat ca aveam niste note foarte mici, iar clasa I o promovasem cu greu. Si atunci, tata m-a intrebat daca mai e vreun copil mai prost decat mine in clasa, iar eu am raspuns: "Da, Eugen". E drept ca Eugen avea un usor retard mental, totusi el era mai prost decat mine. Apoi, mama s-a angajat invatatoare la acea scoala, numai si numai ca sa-si scoata copilul din malul intelectual in care se gasea. Din fericire, prin clasa a patra, am venit cu mama la Bucuresti. Schimbarea de atmosfera insa nu mi-a priit. Tin minte ca odata a trebuit sa fac o compunere dupa o imagine cu iepuri. Si-am scris asa: "Iata un iepure. Iata doi iepuri. Iata mai multi iepuri". Cand am ajuns la faza cu "Iata mai multi iepuri", mama n-a mai rezistat. Imi amintesc numai niste vorbe de neinteles. Ceva de genul: "E posibil? Cu ce-am gresit sa am un astfel de copil?". Nici in ziua de azi nu inteleg de ce s-a suparat. La Scoala nr. 157 din Bucuresti, am intalnit-o pe una dintre profesoarele care m-au marcat. Se numea Sanziana Ionescu si era frumoasa ca o zana. Avea un par lung, negru, superb, iar pe fata i se citea tristetea aceea sfasietoare a vaduvei tinere. Venea in clasa si ne vorbea numai in franceza si ne spunea niste prostii pe care noi le credeam invariabil: ca in casa are un tigru mare cat tabla, care nu musca pe nimeni. Si in fiecare zi ne povestea ce-a mai facut tigrul ei. Noi trebuia sa ii punem intrebari, cu amendamentul ca trebuiau formulate in franceza, ca altfel spunea ca nu intelege. Si asa am invatat eu limba lui Moli?re.
Anii de ucenicie
- Si la Braila cum ai ajuns?
- Tot datorita tatei. Cand treceam eu in clasa a cincea, el a dat un nou concurs si a promovat ca medic la Braila. Si liceul l-am facut tot acolo. Am intrat la cel mai bun liceu din oras: Liceul "Nicolae Balcescu", de mate-fizica. Cum am fost ultima pe lista admisilor, am nimerit intr-o clasa de mecanica, unde m-am chinuit sa produc carlige de macara si alte chestii, care nici nu stiu cum se numeau, ca tot n-au functionat niciodata. Directorul liceului era domnul Dogaroiu, prieten cu Dan Barbilian si alte somitati. Dar Dogu era cam necajit pe viata si impusese un regim de teroare in liceu. Scolii noastre i se spunea Bastilia: nu aveam voie decat cu camasi bleu, cu codite impletite - nu se preciza cu cate, numai una sa nu fie -, cu tocurile de la pantofi nu mai inalte de doua degete si cu matricolele cusute. La un moment dat, Dogu a vrut sa ma exmatriculeze, fiindca am vrut sa trag cu niste gloante. Ma rugase un prieten sa fac o experienta la chimie, dar la perchezitia corporala ne-au descoperit. Pe el l-au dat afara din liceu, pe mine nu, ca a intervenit mama, care a venit cu un speech distrugator: "E o criminala! Dusmanul natiunii! Domnu" Dogaroiu, va rog foarte mult s-o dati afara din liceu!". Normal ca n-am mai fost exmatriculata, fiindca trebuia sa fiu protejata, macar la scoala.
- Apoi ai revenit in Bucuresti, la facultate. Nu poate sa existe un alt scenariu...
- Ba da, fiindca inainte, am picat bacul. Desi pe vremea lui Ceausescu nimeni nu patea o asemenea rusine, eu am facut-o si pe asta! Intr-o zi, cand eu aveam mana in ghips, iar colega mea de banca ma completa cu un picior in ghips, a intrat in clasa Mama Danciu, directoarea adjuncta, care a descoperit ca, de fapt, spre deosebire de colega mea, eu eram o impostoare, ca mana mea nu avea nimic, doar ca eu nu voiam sa dau teza la fizica. Si-atunci, Mama Danciu mi-a promis ca o sa aiba ea grija sa pic bacul. Zis si facut. Desi eu chiar invatasem, la filozofie am luat nota 3, iar la istorie 3,50. Noroc ca au fost mai multe contestatii, a venit o comisie de reexaminare si, in urma noii verificari, eu am luat 9,50 si respectiv 10 la aceleasi materii. Abia dupa aceea, am zis sa ma duc si eu la o facultate. Dar la care? Eram pregatita pentru Medicina - si-n ziua de azi ma bat cu orice doctor, doar ca nu pot sa tai -, dar tata a zis ca o sa-l fac de ras, ca de obicei, asa ca mai bine sa aleg o facultate de unde sa pot sa zic ca am picat fiindca nu se putea intra. Si-atunci, am cautat si-am zis: facultatea de araba! Erau sute de candidati pe fiecare din cele sapte locuri, iar eu habar nu aveam. Facusem cu o profesoara de engleza vreo cateva lectii, acolo, ca am zis sa nu ma duc chiar la macel, iar profesoara aceea era mare specialista in Shakespeare. Cand m-a intrebat despre ce vreau sa-mi vorbeasca, cum mie mi-era totuna, i-am spus: despre Shakespeare. Bafta a fost ca la examen tocmai asta mi-a picat, asa ca am scris tot ce-mi povestise dansa. La gramatica, am facut-o lata, pentru ca s-a dat stilistica. In schimb, la franceza, am nimerit un fragment dintr-un roman pe care il citisem! Si am pus eu fragmentul in context, am relationat personajele, ce mai! Apoi, a intervenit proba cu textul: "Din pietre sterpe si uscate/ Un fir de iarba s-a ivit/ Si varful lui, in infinit,/ a cutezat, tacut, sa cate". Mama, saraca, ma astepta tremurand, convinsa ca eu nu reusisem sa recunosc elementul predicativ suplimentar "tacut" si ca-l trecusem atribut. Ceea ce nu se intamplase. De ce? Pentru ca, pe cand aveam eu vreo 5 ani, intr-o dupa-amiaza, ma uitam pe un pres de pe perete - ca stateam cu chirie - si am vazut un tap. Si ma gandeam eu: ce frumos merge tapul asta. M-am dus la mama si am chestionat-o. Daca eu spun: El merge frumos, "frumos" se refera la tap sau la felul in care merge? Mama mi-a raspuns initial ca nu poate sa-mi explice chiar atunci, dar eu insistand, m-a expediat cu un "Element predicativ suplimentar". Si eu am tinut minte.
- Asadar, contrar asteptarilor, ai intrat la facultate. Cum a fost atmosfera pe parcursul celor patru ani universitari?
- Dupa ce a trecut euforia momentului, m-am trezit si am realizat ca mie nu-mi placea deloc facultatea aia, dar neavand alternativa, m-am dus si la cursuri. Noi eram sapte oameni la patru profesori, deci era o lupta corp la corp. Normal ca toti stiau exact cum scrie fiecare, asa ca secretul lucrarii mai exista numai de forma. Iar, apropo de distractie, iata cum ne finantam noi: in araba, toate cuvintele se leaga intre ele, mai putin litera D, pe care o lasi asa si treci mai departe. Si noi am inteles asta din prima. Cu toate astea, profesoara a insistat, spunandu-ne ca, pentru fiecare D legat, va trebui sa punem cate un leu intr-o cutie. Ei bine, am facut banchet cu banii aia! Am crosetat D-urile, desi noi intelesesem din prima!
</b><b>Ratusca isi schimba penele
- Si cum a ajuns o filoloaga sa faca radio?
- Trecand intai printr-o perioada intermediara, cand ma angajasem la o agentie de turism, unde vindeam bilete de odihna si tratament. Bineinteles ca mi s-au dat 50 de locuri, iar eu am vandut 50 de camere, in loc de 25, cat ar fi rezultat dintr-un calcul elementar. Dar eu n-am sesizat diferenta, asa ca patronul a plans, iar eu am plecat. Am chestia asta: simt foarte clar cand e momentul s-o iau din loc. Apoi, mi-am gasit vocatia: eram secretara dactilografa la Fun Radio Bucuresti, care emitea in parcul Carol si atat. Fun-ul a pierdut apoi licenta de emisie, iar eu am plecat la Pro Fm, unde citeam stiri. La un moment dat, a venit la mine un domn care m-a intrebat daca nu vreau sa fac niste programe. Eu am raspuns ca da si m-am apucat de treaba. Si faceam niste programe atat de proaste, ca ma miram si eu de ele! M-am intors la stiri, pana cand acelasi domn mi-a spus ca de data asta chiar crede ca sunt gata sa fac programe, asa ca am preluat un matinal. Se numea "Dimineata devreme" si-mi iesea chiar foarte bine. In consecinta, mi s-au dat si restul matinalelor, si "Voci Blonde" de sambata, pe la pranzisor, asa ca aveam 8 emisiuni in 7 zile. Totul era bine si frumos, numai ca eu am simtit ca trebuie sa plec, deci m-am ridicat de pe scaun si am iesit pe usa.
- In acest moment intervenind radio 2M+ si Tele 7abc.
- Cam asa. La 2M+ am fost pusa director, desi eu n-am nici o notiune de management. Cand ma certam cu subalternii, cand ii pupam cu foc. In mijlocul marasmului, a venit domnul Mihai Tatulici, care mi-a spus sa vin la Tele 7abc. Eu i-am raspuns ca nu pot, deoarece sunt urata. Dansul mi-a zis ca se aranjeaza. Eu chiar l-am crezut c-o sa faca ceva, dar am constatat ca si la televizor eram la fel de urata. Eram ingrozitor de mare. Mi-a si zis o prietena ca a vazut o inregistrare de-a mea de prin "94 si eram dubla decat acum. Daca vezi tricourile mele de atunci, innebunesti! Puteai sa invelesti un Trabant in ele.
- Adevarata lansare pe micul ecran s-a produs alaturi de Mircea Badea: un cuplu simpatic, dar extrem de controversat. A cui a fost ideea?
- Mai lucrasem cu Mircea si-mi placuse. Ii mergea capul pustiului. Mi s-a spus ca e prea mic, dar eu n-am cedat: "Are el 19 ani, dar e destept". Si-asa am inceput sa rad cu Mircea. Si lumea ne injura si-si batea joc de noi si noi iar radeam. Si am ras vreo doi ani, dupa care am inceput sa ne cautam de lucru. Treaba era ca trebuia sa mergem impreuna, ca altfel nu puteam concepe. Si am inceput sa vehiculam tot felul de propuneri, pana cand cei de la Antena 1 au zis ca ne iau. Si chiar ne-au luat. Si, incet-incet, am inceput sa facem tot felul de emisiuni de larg interes. Am facut chiar una cu alegerile. Lucrurile stateau cam asa: venea cineva care zicea ca trebuie facuta o emisiune de vreo 12 ore. Era intrebat: "Si cu ce sa fie?". Raspunsul venea prompt: "Nu stiu. Hai sa-i punem pe aia doi.". Si aia doi veneau indiferent despre ce era vorba. Si la un moment dat, eu iar am inteles ca trebuie sa ma ridic si sa plec. Si a sunat telefonul si Pro Tv-ul m-a intrebat daca doresc sa vin la ei, iar eu am zis ca doresc si chiar de a doua zi mi-am dat demisia, impreuna cu toata echipa.
"Fa ce stii cel mai bine: razi!"
- Te-a tentat vreodata ideea de a face o emisiune cotata ceva mai sus, culturala, de pilda?
- Emisiunile culturale sunt inaltatoare, dar cand te uiti pe hartie si vezi ce rating au... Preferi sa faci in asa fel, incat sa aduni un rating cat mai mare, ca sa aduci bani cat mai multi si sa fie bine pentru toata lumea. Ideea unei televiziuni comerciale e sa fie comerciala. Am vorbit odata cu o persoana foarte inteligenta, care mi-a spus: "Incearca sa nu te bagi in chestii serioase, pentru ca vei rade prima". Ceea ce e corect! Apoi, mi-a mai zis: "Tu ai un dar pe care nu-l au decat putine persoane. Oamenii nu stiu sa-i faca pe altii sa rada, tu da. Foloseste-te de ce stii! Lasa-i pe aia seriosi sa faca lucruri serioase. Fii multumita ca tu ai o cararuie pe care nu sunt atat de multi popi, deci nu prea ai ocazia sa te lovesti de ei, ca ciocanitoarea fara cioc". (Ciocanitoarea are cioc ca sa nu se dea cu capul de copaci.) Eu fac emisiuni din astea, pentru ca pot. In plus, mi se pare mai greu sa faci oamenii sa rada, decat sa-i sperii cu catastrofe, dupa care sa te ridici de pe scaun si sa parasesti studioul voios. In schimb, mi-ar placea sa joc in filme, unde as aborda tot registrul umoristic, ca altfel nu m-ar crede nimeni. Pana acum, n-am primit insa nici o oferta.
- La un moment dat, ai scos si o caseta, pe care cantai alaturi de Narcisa Suciu.
- Da, a fost un produs de mare angajament, dar care n-a fost promovat si s-a soldat cu un fiasco total. Totusi, as reedita oricand experienta asta muzicala.
- Teo, cum arata o zi pentru tine? Mai ai timp si de alte preocupari?
- Eu sunt o persoana care nu prea agreeaza schimbarile, asa ca programul meu este, in mare, destul de stabil. Ma trezesc pe la 10.00, vorbesc cu Maria (n.r. Maria Apostol, director Pr la Image Promotion), dupa care fac de mancare pentru catel. Apoi, ma duc la serviciu. In mod normal, intru la 17.20 pe post, iar la 17.45 incepe emisiunea propriu-zisa, care se termina la ora 19.00. Imediat dupa, mananc, apoi plec acasa. Ajunsa aici, ma dedau la principalul meu hobby: gatitul. Acum e momentul sa precizez ca eu pun ceapa in orice, deoarece mancarea fara ceapa e ca nunta fara lautari. Si gata! Ma culc.
- In final, iti pun o intrebare fara urma de haz. Oare umorul tau debordant te lasa sa vezi ce se intampla in jur? In gura noastra de rai, Romania?
- Exista o fraza care caracterizeaza patria mea: canii latra, caravana trece. Astia fac ce vor ei, cand vor ei si nu se intampla absolut nimic. Se cearta, se injura si peste doua saptamani ii vezi la aceeasi masa, pupandu-se si incheind aliante. Pretextul e ca asa o cer interesele tarii. Mie mi se pare ca in Romania, in afara celor care fura si care sunt foarte multi, exista doua tipuri de oameni: cei care iau spaga si cei care nu iau spaga. Din punctul meu de vedere, omul care ia spaga este mai eficient. Ii dai, dar el face ceva in schimbul atentiei tale. Cel care nu ia, intepeneste pe scaun, dar e cinstit. Acum, serios vorbind, ce ma enerveaza pe mine e ca exista niste situatii aberante, pe care nu le pot intelege deloc. De exemplu: eu imi cumpar casa. Proprietarul anterior a platit Statului roman impozitul pana la sfarsitul anului. Daca eu cumpar casa in ianuarie, trebuie sa mai platesc inca o data impozitul pana la sfarsitul anului. Dac-o vand in februarie, cel care o cumpara mai plateste o data pana la sfarsitul anului. De ce?
- Si de unde crezi tu ca poate sa ne vina salvarea?
- Salvarea noastra o reprezinta batranul intelectual. El este cel care a salvat aceasta tara intotdeauna. Si pe vremea lui Stefan cel Mare, tot asa stateau lucrurile. Batranul intelectual a fost cel care i-a zis:"Mai, baiatule, fii atent aici la faza cu Vrancioaia! Le dai sapte dealuri, ca doar nu saracesti, dupa care bagam un Pr puternic!" Lasand bascalia la o parte, eu sunt convinsa ca asa a fost, ca altfel nu mai ajungea la noi povestea Vrancioaiei. Batranul intelectual a fost intotdeauna cel care l-a ghidat din umbra pe conducator, fiindca acesta din urma e tanar si neexperimentat. In consecinta, speranta mea sta in acest batran intelept, care sper sa mai aiba posibilitatea sa faca ceva, caci acum e tare marginalizat.Ines Hristea
Foto: Mediapro