</b><b>Din nou despre protectia psihica, in traditia romaneascaPot fi prevenite facaturile si blestemele?- Tacerea si semnul crucii -</b> Asa cum exista oameni care se bucura de o imunitate excelenta la bolile infectioase, exista si oameni - e drept, mai rari - cu o extraordinara imunitate psihica fata de amenintarile magiei negre. Fireste, nu este vorba de o imunitate innascuta, ci de una pe care fiecare dintre noi o poate dobandi. Si bine ar fi sa facem acest efort, pentru ca - dupa cum spun inteleptii - "e mult mai usor sa previi decat sa vindeci".
In traditia populara, aceasta stare de invulnerabilitate psihica fata de fortele raului este definita foarte frumos prin expresia de "om curat". E stiut din batrani ca la oamenii drepti, credinciosi si morali, de o adanca bunatate sufleteasca, blestemele, deochiurile ori facaturile nu prind. Mai mult, ele se intorc cu o forta si mai mare asupra celui care le-a facut, printr-o tainica si dreapta lucrare dumnezeiasca. Curatenia aceasta a cugetului si a sufletului este, de fapt, cheia de a preveni si de a combate atacul magic. Cum se poate atinge ea? Respectand regulile celor "7 ani de acasa" si poruncile biblice. Cine evita sa faca rau, tine raul departe de el. Cine se trezeste si se culca cu Dumnezeu in suflet si in gand e daruit cu imunitate divina in toate zilele vietii lui. Rugaciunea, reculegerea cu gandul la Dumnezeu, ritualul tacerii, facerile constante de bine, semnul crucii ca insotitor permanent sunt cateva terapii de imunizare despre care vom vorbi, pe rand, in paginile revistei.
<b>Forta tacerii
Cunoscand dintr-un articol trecut puterea uriasa a cuvantului, putem intui destul de usor ce acumulare extraordinara de energie se poate dobandi prin tacere. Multi oameni sustin ca tacerea e paguboasa, pentru ca nemultumirile tinute in sine dospesc in loc sa se domoleasca. Totusi, prin tacere nu se acumuleaza doar resentimente, ci, din contra, se poate acumula si o energie sufleteasca pozitiva uriasa. Sfintii crestini ai pustiei, logoditi cu tacerea vreme de ani si ani, beneficiau din plin de aceasta acumulare de bine, de putere a spiritului inlauntrul lor, care le materializa rugaciunile, ajutandu-i sa aiba chiar viziuni. Acesta energizare interioara cu ajutorul tacerii, populata numai cu rugaciuni, explica si capacitatile extraordinare de exorcizare si vindecare ale unor duhovnici.
Pe de alta parte, se stie ca "raul este absenta binelui" si ca "un rau puternic poate distruge un bine caldut". Iar atacurile magice sunt exact un asemenea "rau puternic", care poate afecta foarte multi oameni despre care nu se poate spune ca sunt rai, dar care totusi nu sunt suficient de buni. Prin forta tacerii, corelata cu orientarea sufleteasca pozitiva, aceasta putere a binelui poate creste gradat, lent si sigur in fiinta umana. In Occident, psihologii au inceput sa intuiasca acest lucru, motiv pentru care sunt tot mai la moda izolarile in natura (vezi textul publicat in F. As nr. 474), in singuratate si tacere. Deoarece cadrul natural canalizeaza spontan sufletul spre sentimente pozitive, iar tacerea si izolarea le amplifica, aceste metode sunt mijloace extraordinare de a face fata cu succes stresului cotidian, stres care este tot un atac psihic, dar de mai mica intensitate decat cel provocat prin intermediul magiei.
</b><b>Tacere si rugaciune
Un prim stadiu al tacerii este cel in care efectiv nu mai vorbim. Multe credinte fac referire la aceasta practica de interiorizare si revigorare senzoriala (cand nu vorbim multa vreme, simturile devin mult mai acute). Se spune, de exemplu, ca leacurile preparate in tacere au o putere magica mult mai mare. Cei care culeg plante de leac pentru cineva deocheat ori blestemat trebuie sa o faca in post negru si tacere, pentru ca atunci ele au o putere mai mare. Pleci in padure pe nemancate si fara sa rostesti un cuvant. La fel se face si cand este adusa agheasma de la biserica ori apa neinceputa de la fantana: trebuie pastrata o tacere deplina, pentru ca, o data cu vorba, se risipeste si puterea magica a acestor elixiruri. Se mai spune ca rudele si cei apropiati unei persoane suferinde fizic si mai ales psihic trebuie sa se abtina de la cleveteli si de la vorbe rele, pentru ca puterea acestora se poate rasfrange imediat asupra bolnavului.
Urmatorul stadiu al tacerii se adreseaza deja mintii si sufletului. Este vorba de tacerea corelata cu rugaciunea continua. Pentru a invata acest tip de tacere, sunt necesare luni de practica, cu zile special alese, pe parcursul carora buzele sunt pecetluite, iar in inima si in gand lucreaza mereu si mereu o rugaciune anume aleasa. Pentru a usura aceasta adevarata munca de disciplinare prin rugaciune tacuta, au fost inventate mataniile, care marcheaza, fiecare, sfarsitul unei rugaciuni si inceperea celeilalte. Se spune, de exemplu, ca facatura isi pierde puterea atunci cand cel vizat reuseste, vreme de 49 de saptamani, ca in fiecare zi de vineri sa se roage necontenit si in tacere la Dumnezeu, spunand Tatal Nostru din inima si abtinandu-se de la alte ganduri. Exista si alte rugaciuni care, spuse incontinuu, in tacere, de la rasaritul la asfintitul soarelui, capata o putere extraordinara, dar cel mai important este nu textul rugaciunii, ci deschiderea sufleteasca si credinta celui care o spune. De altfel, pe masura ce apar aceste doua calitati - credinta si deschiderea sufleteasca -, se trece si spre un alt nivel al tacerii.
Dupa ore si ore de rugaciune, apare o stare de gratie in care cuvintele "se topesc" si apare spontan o liniste cu totul speciala a mintii, liniste care permite sufletului sa se inalte si sa cunoasca lucruri tainice. Materializarile de mir pe icoane, lacrimile scurse de pe icoana Maicii Domnului, toate aceste elixiruri vindecatoare miraculoase apar, de obicei, atunci cand mintea tace, iar sufletul se poate inalta spre Dumnezeu pentru a cere ajutor.
Semnul crucii
Cu ani in urma, am primit o invatatura cu totul neobisnuita. Eram intr-o manastire si am vazut un calugar facandu-si cruce. Pana aici, nimic neobisnuit, dar felul in care acel calugar facea semnul crucii m-a fascinat - fiecare miscare emana o forta aparte. In gestul sau nu era nimic formal, totul era facut cu luare aminte, cu smerenie si cu o traire profunda. Dupa ce a terminat de facut crucea, pentru cateva clipe, parca timpul s-a oprit in loc, iar o senzatie de pace, de regasire m-a invadat chiar pe mine, ca privitor... Apoi, dupa ce a revenit cu simturile la ceea ce se afla in jurul sau, calugarul a sesizat fascinatia pe care o exercitase semnul sau asupra mea si mi-a zambit bland, abia vazut, mai mult cu privirea. Mi-am zis ca nu voi pleca de langa omul acela pana nu voi afla de la el macar cate ceva din taina sfintei cruci. M-am apropiat de el si nu am stiut cum sa-l abordez, dar el mi-a ghicit intentia si mi-a spus din capul locului: "Multi oameni nu cinstesc cum se cuvine semnul crucii si o fac cu mintea anapoda si fara a avea in inima lor semnificatia ei. Iar facuta doar cu mana, crucea, oricat de larga ar fi, oricat de mieros si de smerit ne-ar fi chipul ori vorba, nu are putere, pentru ca Dumnezeu nu poate fi pacalit de vorbe. El a dat puterea aceasta semnului crucii, pentru a ne feri de rele si pentru a ne apropia mai usor de El, dar suntem oameni si am uitat, de aceea o necinstim fara sa ne dam seama.
Iata cum se face cu adevarat cruce: mai intai, trebuie sa-ti golesti mintea de orice gand si sa-ti indrepti simtirea spre Dumnezeu, iar pentru asta, este bine sa te uiti in sus, inspre crestetul capului, caci pe acolo patrunde harul Sau. Odata golita mintea de ganduri, mana dreapta cu degetele stranse se indreapta spre mijlocul fruntii, locul unde se aduna gandurile omului, ganduri care-i hotarasc destinul - de aceea se si spune ca ce ti-e scris in frunte ti-e pus. Apoi, mana se indreapta spre mijlocul pieptului, acolo unde este inima spirituala a omului, sufletul sau. Impreuna cu mana, trebuie sa ne indreptam si mintea si toata simtirea spre acest loc, unde Dumnezeu a pus toata iubirea Sa. Pe urma, mana se duce spre umarul drept, apoi, tot incet, cu luare aminte, se duce spre cel stang, unind totul. De fapt, acesta este intelesul semnului Sfintei Cruci - unirea cugetului (fruntea) cu simtirea (inima) si apoi cu trupul si intreaga fiinta (umarul drept si cel stang). Dupa ce am facut aceasta unire a tuturor incaperilor date noua de Dumnezeu, trebuie sa ramanem cateva clipe nemiscati, pentru ca atunci apare deplina tacere a mintii, a gandurilor, in care putem sa-L simtim pe Dumnezeu. Atunci, pentru cateva clipe, El ne lasa sa ii simtim prezenta in noi, iar sfanta Lui atingere ne pazeste de orice ispita, rau ori necaz. De aceea, Sfanta Cruce alunga diavolul cu uneltirile sale, dezleaga de blestem si de orice facatura, fiindca prin ea, pentru cateva clipe, suntem in atingere cu insusi Dumnezeu cel Milostiv si Atotputernic".
Mi-am facut in acea zi de nenumarate ori cruce, cu luare aminte, macar ca la slujba timpul in care ajungeam eu sa fac o singura cruce ajungea celor din jurul meu sa faca vreo cinci. Ceea ce am simtit insa a meritat din plin - probabil sub influenta calugarului, fiecare gest al mainii drepte capatase o semnificatie noua. Atingerea fruntii, a pieptului si a umerilor, precum si momentul de suspendare de dupa incheierea crucii, s-au umplut de traire. Atingerea fruntii facea sa mi se linisteasca gandurile si sa ma invadeze o stare de pace; atingerea pieptului facea sa se trezeasca o dragoste nespus de dulce si curata; unificarea finala a umarului stang cu cel drept imi dadea o senzatie de integritate, de impacare totala cu mine insumi.
A trecut multa vreme de atunci si nu l-am mai vazut niciodata pe acel calugar, insa felul in care m-a invatat el sa fac crucea nu mi s-a sters din inima. De nenumarate ori, cand eram obosit, cand trebuia sa-mi adun gandurile prea agitate, cand ingrijorarea mea ajungea la paroxism ori cand ma simteam coplesit, acest gest s-a dovedit a fi cu adevarat magic, in masura in care puneam suflet in el. De altfel, explicatiile profunde despre semnul crucii pe care mi le-a dat calugarul m-au putut lamuri si asupra nenumaratelor fenomene suprafiresti, pe care le-am vazut infaptuite cu ajutorul acestui semn. Iata cateva:
Minuni si traditii legate de semnul crucii
Intr-o calatorie prin Muntii Apuseni, am intalnit in satul Posaga nenumarati oameni care se jurau ca fusesera vindecati doar cu semnul sfintei cruci, facut asupra lor de preotul din sat. O femeie care nu mai auzea deloc cu o ureche, desi fusese la medici vestiti din oras, fusese vindecata de parintele Ioan (preot calugar, aspru si neinduplecat postitor), care-i spusese: "Lasa Marie, ca te-a ajuta Domnul!". Si a facut semnul crucii asupra urechii si apoi numaidecat femeia a inceput sa auda cu ea. Acelasi lucru s-a petrecut cu un baiat inapoiat mintal, caruia semnul crucii i-a fost facut asupra capului si imediat a inceput sa articuleze cuvintele si sa formuleze propozitii, de unde pana atunci nu vorbise niciodata coerent.
In Maramures, semnul crucii este remediul cel mai sigur si rapid de alungare a tuturor influentelor malefice. Nici ielele, nici strigoii, nici chiar Fata Padurii nu rezista la semnul crucii, facut cu credinta. Sunt consemnate numeroase cazuri in care simplul semn al crucii a facut sa dispara ca un fum ielele ori strigoii.
In toata lumea ortodoxa, la morminte se pune crucea in acelasi scop - pentru a proteja sufletul defunctilor impotriva influentelor malefice, dar si pentru a-i ajuta sa urce spre Rai. In anumite sate din Oltenia, crucile se agata in copaci, pentru a ajuta sufletele mortilor. Alaturi de crucea de la mormant, se mai fac inca trei: crucea de apa, crucea de punte si crucea de juramant (aceasta fiind cea urcata in copaci). Pe cruci, se scriu anumite cuvinte rimate, cu sens moralizator, de obicei - cuvinte a caror putere este transmisa defunctului, ajuns in lumea de dincolo prin intermediul crucii. Crucea, mai ales mijlocul ei, unde este scris si epitaful, este considerata un spatiu magic, un "punct", o "discontinuitate" prin care se poate comunica si cu alte lumi, cum ar fi cea a mortilor.
Concluzii
Pentru un crestin, "a invata" sa-si faca semnul crucii, adica a incarca cu traire acest gest sacru, dar facut adesea formal, inseamna dobandirea unui mijloc extraordinar de protectie. Nu intamplator exista obiceiul ca atunci cand cineva pomeneste numele lui Uciga-l-toaca, oamenii piosi sa isi faca semnul crucii. Pentru ca, prin infaptuirea constienta a semnului crucii, omul este conectat instantaneu la ceva superior, care asigura o protectie extraordinara. Am vazut, de-a lungul timpului, oameni care cu o cruce alungau instantaneu teama, evitau starile de conflict, linisteau cainii cei mai fiorosi. Sunt consemnate alungarea spiritelor rele, a blestemelor, oprirea deochiului, practic - stoparea oricarui fenomen malefic prin acest (in aparenta) simplu semn al crucii. Cum, exact, se produce acest fenomen de stopare este o taina pe care o puteti patrunde doar... facandu-va semnul crucii, cu mintea si sufletul prezente in el.Ilie Tudor
Plante de uz intern pentru protectia psihica si magica:
Sunatoarea este una din cele mai cunoscute plante de protectie magica, deoarece "apara de Necuratul", "usureaza inima grea" si, mai ales, alunga teama. Proverbul romanesc "De ce ti-e teama, de aceea nu scapi" are o aplicabilitate perfecta atunci cand este vorba de atacuri magice. Odata alungata teama, blestemul, deochiul ori facatura nu mai au putere. Iarba de sunatoare se ia ca pulbere facuta in piua (in trecut, era pusa in niste turte speciale de tarate, uscate la soare), din patru in patru ceasuri, cate o lingura. Angelica mai este numita si planta celor 7 ingeri si exista credinta ca florile si frunzele sale au proprietatea de a atrage protectia ingerului asupra celui tratat. Angelica se ia nefiarta (ca pulbere ori macerat la rece), pe nemancate, de trei-patru ori pe zi. In cazul copiilor mici care se imbolnavesc usor ori care plang des, se spune ca ingerul lor pazitor s-a indepartat de ei si de aceea li se pune angelica pisata in scaldatoare, fiind imbaiati de o femeie special aleasa, care a postit si s-a rugat inainte.