Medicina naturista

Redactia
Plantele lunii augustGinseng-ul romanescBranca Ursului(Heracleum sphondylium). Ca si angelica, prezentata in numarul anterior al revistei, branca ursului este un remediu foarte vechi, folosit inca din Antichitate (romanii ii spuneau Brancae ursinae, insusi Dioscoride o mentioneaza in tratatul sau ca...

Plantele lunii augustGinseng-ul romanescBranca Ursului(Heracleum sphondylium)

Ca si angelica, prezentata in numarul anterior al revistei, branca ursului este un remediu foarte vechi, folosit inca din Antichitate (romanii ii spuneau Brancae ursinae, insusi Dioscoride o mentioneaza in tratatul sau ca planta cu proprietati revigorante si antiinflamatoare). Celebritatea si-o datoreaza efectelor sale revitalizante cu totul deosebite, exercitate atat asupra femeilor, cat si asupra barbatilor. In zonele de munte, era mai folosita decat napraznicul sau sculatoarea ca revigorant sexual si reintineritor, iar frunzele si florile sale erau folosite extern in tratamente foarte dificile, cum ar fi cel al bubei negre (antraxul) sau al sperietului (afectiune neuro-pshica produsa la copii de socuri emotionale). Studiile stiintifice moderne confirma valoarea terapeutica a acestei specii, prea putin cunoscute la noi, despre care vom invata insa cate ceva in cele ce urmeaza.

Unde gasim si cum recoltam branca ursului

Cele doua plante, angelica si branca ursului, nu pot fi deosebite una de alta de la distanta, intr-atat sunt de asemanatoare. Amandoua sunt inalte de pana la doi metri, cu tulpini viguroase si drepte, terminate cu inflorescente alburii. Branca ursului are insa frunzele mai viguroase si paroase, semintele mai late si un miros destul de greu (cel al angelicai este mult mai rafinat). Radacina de branca ursului este mult mai putin ramificata decat cea de angelica si este foarte adanca.
De la branca ursului se culeg frunzele, florile si semintele, acestea din urma avand si cel mai puternic efect. Uscarea plantei se face la fel ca si la angelica.

Boli care se vindeca cu branca ursului

- Impotenta hormonala si vasculara, sterilitate masculina. Se ia de trei ori pe zi cate o lingurita din acest preparat, amestecat intr-o cana cu apa. Pentru a avea eficienta, este bine ca administrarea sa se faca pe nemancate. Acest preparat stimuleaza secretia gonadelor, dilata vasele din zona genitala (o actiune extraordinar de importanta pentru cei la care impotenta apare pe fondul restrangerii calibrului vaselor sanguine), creste numarul spermatozoizilor si le imbunatateste motilitatea (este mai puternica decat napraznicul). Spre deosebire de alte medicamente, este recomandata si celor cu hipertensiune arteriala, deoarece este un hipotensor excelent. Este un remediu unic in flora noastra, atat prin puterea sa, cat si prin complexitatea actiunii sale. Totusi, puterea sa fiind foarte mare, este bine sa cunoasteti si precautiile pe care trebuie sa le luati atunci cand il folositi (precautii pe care le gasiti la sfarsitul articolului).
- Boli venerice (gonoree, sifilis, chlamidya etc.), anexita, metroanexita. Inca din Antichitate se stia ca cei care consuma branca ursului, atat barbatii cat si femeile, sunt feriti de bolile organelor genitale. La agresivitatea germenilor infectiosi care exista astazi nu va sfatuim insa sa va bazati exclusiv pe puterea acestei plante, ci sa urmati strict indicatiile medicului in ceea ce priveste profilaxia si tratamentul acestor boli. Pe de alta parte, branca ursului poate fi un ajutor extraordinar la tratamentul clasic al acestor boli, deoarece mareste imunitatea locala si intensifica foarte mult circulatia in zona genitala. Tratamentul medicamentos in anexita, de exemplu, este facut in perioada ciclului menstrual, atunci cand circulatia sanguina, care de obicei este deficitara, este mult amplificata in aceasta zona. Folosirea acestei plante sub forma de tinctura rezolva aceasta problema si da o eficienta deosebita tratamentului, fie el naturist sau alopat. Se ia o lingurita de tinctura de trei ori pe zi, cu apa. Tratamentul cu branca ursului se face minimum o luna, iar pentru afectiunile cronice - minimum trei luni.
- Amenoree, sterilitate feminina. Se foloseste pulberea de branca ursului, administrata pe stomacul gol, cu putina apa - o lingurita de trei ori pe zi. Efectele apar din prima luna.
- Frigiditate. Se face tratamentul cu tinctura de branca ursului recomandat in cazul impotentei. Ca afrodisiac feminin, branca ursului este ideala, actionand simultan pe mai multe "fronturi": stimuleaza activitatea ovarelor, favorizeaza relaxarea musculaturii vaginale si uterine prin efectul sau antispastic, are un efect foarte interesant de reducere a anxietatii, simultan cu sporirea dorintei. Are insa si un dezavantaj: mirosul - pe care unele femei il gasesc atragator, dar altele il resping vehement. Pentru a compensa aceasta deficienta, la prepararea tincturii se adauga 5 linguri de seminte strivite de cardamom (planta condimentara foarte placut parfumata, care se gaseste in plafarele specializate si in magazinele arabesti).
- Menopauza prematura. In cazul in care cautati un miracol care sa va redea ca prin farmec tineretea si fertilitatea, l-ati gasit. Dupa doar o luna de tratament, timp in care veti lua zilnic pulbere de seminte si flori de branca ursului, cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol, vor aparea si efectele. Pentru a-i intensifica actiunea, puteti lua simultan si pulbere de seminte de marar in aceeasi cantitate. Acest remediu a fost descoperit "din greseala", cautand tratamente revigorante pentru femeile aflate in pragul varstei a treia, care prezentau afectiuni cum ar fi osteoporoza, cistita si nefrita cronica, sensibilitate excesiva la boli infectioase, reumatism etc. Folosind aceasta planta, ele s-au confruntat cu redeclansarea ciclului menstrual, fenomen care le-a speriat la inceput (in patru dintre cazurile investigate, ciclul se oprise in urma cu... 10 ani), dar care le-a bucurat cand, dupa multiple analize, medicii nedumeriti au recunoscut ca pur si simplu organismul lor a intinerit. De mentionat ca tratamentul cu branca ursului a fost insotit de o dieta vegetariana cu multe cruditati.
- Epilepsie, afectiuni psihice la copii. Se iau de trei ori pe zi cate 20 de picaturi de tinctura de branca ursului (a se vedea metoda de preparare de mai sus) obtinuta numai din seminte. O substanta continuta de seminte (alcoolul octilic) are o actiune sedativa si reglatoare cu totul exceptionala asupra activitatii sistemului nervos central.
- Digestie dificila, balonari frecvente insotite de colici, insuficienta renala. Atunci cand una din aceste afectiuni este asociata cu o puternica devitalizare, cu oboseala ori cu disfunctii ale gonadelor, tratamentul cu branca ursului poate face adevarate minuni. Se prepara un macerat din trei lingurite de branca ursului si trei lingurite de boabe de ienupar pisate, care se pun in jumatate de litru de apa si se lasa vreme de opt ore la temperatura camerei. Dupa trecerea acestei perioade, se filtreaza preparatul, iar planta ramasa se infuzeaza vreme de 20 de minute cu inca o jumatate de litru de apa clocotita. Se filtreaza infuzia, dupa care se combina cu maceratul, iar preparatul astfel obtinut se consuma pe parcursul unei zile.

Aplicatii externe:

- Ulcere pe piele, antrax (ca adjuvant), buboaie. Se aplica dimineata si seara cataplasme cu branca ursului preparate conform retetei de mai sus.
- Intepaturi de insecte, muscaturi de caine sau de sarpe. Se storc ranile rapid si foarte bine, dupa care se aplica comprese cu frunze de branca ursului. Este o masura de prim ajutor la care se va recurge pana se ajunge la un punct sanitar.
- Scleroza in placi (leuconevraxita, scleroza multipla). Timp de patru ore pe zi se vor aplica pe traseul coloanei vertebrale comprese cu frunze proaspete sau cataplasme cu frunze uscate de branca ursului.
- Descalcirea parului. Se foloseste decoctul de branca ursului (1-2 litri). Dupa spalare si clatire, se inmoaie foarte bine parul in acest decoct, dupa care se piaptana cu grija. Este un tratament foarte bun pentru persoanele cu par uscat ori care se incurca usor. Si pentru persoanele care folosesc "sampoane" naturale - galbenus de ou combinat cu diferite tincturi: urzica, brusture, ardei iute -, clatirea cu decoct de branca ursului este foarte utila, acesta putand inlocui cu succes balsamul din comert.

Contraindicatii si precautii

Intern: Planta le este contraindicata femeilor gravide. Problemele de prostata manifeste sau latente pot fi activate de aceasta planta - in cazul in care apar jena la urinare sau inflamatia prostatei, se va intrerupe tratamentul cu aceasta planta si se va trece la o cura cu pufulita si ghimpe (a se vedea penultimul numar al revistei), dupa care tratamentul va putea fi reluat. In caz de hipotensiune, aceasta planta va fi administrata impreuna cu maghiranul (Majorana hortensis), care are rol compensator pentru aceasta deficienta.
Extern: Dupa tratamentul extern cu branca ursului, este interzisa expunerea la soare, deoarece are proprietati fotosensibilizante.
Pentru a procura aceasta planta, puteti apela la doi culegatori si cultivatori particulari de plante medicinale: Staneasa Ioan din Brasov, tel. 068/14.07.11 si Avram Ioan din Alba-Iulia, tel. 093/92.84.23.Ilie Tudor

Preparate din brAnca ursului

- Pulbere de branca ursului: florile, frunzele si semintele uscate se macina fin, cu rasnita electrica de cafea sau se zdrobesc bine in piua. Apoi, pentru a elimina elementele dure, care ar putea leza mucoasa bucala, se cerne pulberea prin sita de faina alba. Pulberea fina rezultata se pastreaza la loc intunecos si rece, de preferinta in borcanele de sticla bine inchise. Termenul de valabilitate al pulberii este de doua saptamani.
- Tinctura: se piseaza cat mai marunt florile si semintele uscate de branca ursului, dupa care se amesteca 20 de linguri de planta maruntita cu o cana de apa si una de spirt alimentar. Se lasa sa se macereze vreme de doua saptamani, dupa care se trage in sticle mici si inchise la culoare.
- Comprese cu frunze proaspete: frunzele proaspete de branca ursului se zdrobesc bine pe o planseta de lemn, dupa care se aplica imediat pe locul afectat, unde se tin 2-4 ore. Pentru o mai mare eficienta, ele pot fi tocate marunt sau chiar mixate, dupa care vor fi intinse, cu suc cu tot, pe locurile afectate.
- Cataplasma cu frunze si tulpini uscate: partile aeriene de branca ursului se maruntesc bine cu rasnita electrica sau in piua si apoi se amesteca cu apa calduta, pana se formeaza o pasta. Aceasta pasta se intinde pe un tifon si se aplica pe locul afectat.
- Decoct: o mana de flori si frunze de branca ursului se fierb 5 minute intr-un litru de apa. Se lasa sa se infuzeze 10 minute si apoi se strecoara printr-un tifon.