Cum se sinucide un partid
Principala victima politica a alegerilor din anul 2000 a fost Pntcd-ul. Dupa patru ani de guvernare haotica, ineficienta si corupta, rezultatul era previzibil. Am scris, saptamana de saptamana, intre 1996 si 2000, despre greselile unei guvernari in care romanii isi pusesera mari sperante. O contabilizare a lor nu-si mai are acum locul. Pntcd-ul a platit pretul acestor greseli, pentru ca era principala forta politica a coalitiei la putere, sefii Guvernului fiind desemnati din randurile lui. D-l Ciorbea s-a vadit un prim-ministru incapabil sa dicteze grupurilor de interes partinic din administratia condusa de el o actiune unitara. El a fost debarcat prin miscarea conjugata a reprezentantilor in Guvern ai partidelor din coalitie cu propriii sai colegi, cei care - ironia sortii - il sustin acum in fruntea ramasitelor partidului. D-l Radu Vasile, care a coagulat interesele unei gasti interne, "grupul de la Brasov", a guvernat spre binele sustinatorilor sai din Pntcd si Pd, acoperindu-le histrionic afacerile. D-l Mugur Isarescu a sosit prea tarziu pentru a mai indrepta ceva, mai ales ca, presimtind infrangerea, majoritatea functionarilor administratiei, in frunte cu membrii Cabinetului, si-au indreptat atentia spre asigurarea viitorului propriu. Haosul si coruptia - ce au facut ca guvernarea Cdr-Pd-Udmr sa semene pana la calchiere cu guvernarile anterioare - au fost, pe drept sau pe nedrept, puse pe seama partidului dominant in coalitia la putere, Pntcd-ul. Pentru el ar fi fost, poate, mai bine sa nu preia conducerea guvernarii, dupa cum remarca (intr-un interviu acordat "Formulei As" inaintea alegerilor) d-l Ion Diaconescu, liderul de atunci.
Excluderea Pntcd-ului din Parlament s-a datorat si incapacitatii staff-ului sau de a-si asuma greselile si de a-i blama deschis pe cei care i-au distrus imaginea de intransigenta morala si fermitate decizionala construita cu rabdare de Corneliu Coposu. O exorcizare in ultima clipa, concretizata in indepartarea celor banuiti - daca nu dovediti - de coruptie, ar fi putut mentine partidul in structurile legislativului, asigurand necesara pastrare a echilibrului in arcul politic romanesc. Nerealizarea ei a potentat nu numai Pdsr-ul, care nu a mai fost obligat sa se modernizeze in profunzime, ci si Prm-ul, adica extremismul de sorginte nationalista mascat ca justitialism. Pentru sustinatorii crestin-democratiei a devenit clar, in urma alegerilor in care Pntcd-ul a jucat rolul de "tap ispasitor", ca partidul trebuie transformat radical, "curatenia" la nivelul liderilor trebuind sa fie dublata si de o precizare doctrinara, balansul intre "taranismul" traditional si democratia crestina (impusa ca optiune europeana de Corneliu Coposu) fiind cel putin derutant. Congresul din ianuarie 2001, care a ales o noua conducere, parea ca reprezinta momentul de ruptura cu trecutul recent. Pntcd-ul se aratase atunci capabil sa-si regaseasca demnitatea partinica si verticalitatea morala pe care i le conferisera anii de opozitie de dupa 1989. Votul dat la Congres indica fara dubii ca membrii de rand erau decisi sa-i elimine pe acei lideri pentru care partidul nu a reprezentat decat un vehicul pentru atingerea obiectivelor personale.
Rasturnarea provocata de Congresul din ianuarie nu era decat un inceput. Noul staff, condus de "tripleta" Andrei Marga - Vasile Lupu - Constantin Chirita, trebuia sa declanseze reconstructia partidului si modernizarea lui doctrinara, tinand cont de realitatea prezenta. Pntcd-ul nu mai putea reprezenta un adversar al stangii la putere, cu aceiasi oameni care l-au prabusit si cu aceeasi orbecaiala ideologica. Daca ar fi fost realmente convinsi de necesitatea supravietuirii partidului, fostii lideri - acuzati de toate tarele guvernarii - ar fi trebuit sa se retraga de buna voie sau - pana la verificarea acuzatiilor de coruptie aduse de noua administratie - sa se mentina in stand-by. Cei amendati la Congresul din ianuarie voiau insa ca partidul sa se solidarizeze cu ei, cautionandu-i moral in fata justitiei prin transformarea acuzelor intr-o razbunare politica a defunctului Pntcd. Ei impingeau astfel Pntcd-ul intr-o pozitie simetrica cu cea a partidului la putere care, intre 1996 si 2000, si-a sustinut public coruptii dovediti. Daca noua conducere ar fi acceptat o asemenea atitudine - pe care Pdsr-ul a corijat-o eliminandu-i de pe listele parlamentare pe unii dintre afaceristii sai verosi -, votul din ianuarie ar fi devenit nul si ea s-ar fi transformat intr-o simpla fatada pentru vechile stari de lucruri. Or, pentru a putea reveni efectiv pe scena politica a tarii, Pntcd-ul avea nevoie de o transformare radicala, care sa-i confere o noua identitate, o noua imagine publica. Solidarizarea cu fostii lideri ar fi transformat Pntcd-ul intr-o formatiune deosebita - numai in aparenta - de Pdsr (Psd).
Efortul "echipei Marga" de largire a bazei politice a partidului si de fixare a unei formule doctrinare in pas cu vremurile a fost permanent sabotat de fostii lideri, pe care Congresul din ianuarie nu i-a eliminat cu totul. Fuziunea cu Ancd-ul d-lui Victor Ciorbea le-a dat acestora posibilitatea sa destabilizeze partidul, liderul Ancd devenind imediat marioneta lor. D-l Ciorbea a demonstrat de altfel ca, dincolo de cinstea-i probata, este obsedat pana la limita de propria-i afirmare, de dorinta de a conduce. Dupa ce a fost demis din postul de prim-ministru, a parasit Pntcd-ul pentru a-si intemeia un partid care n-a contat deloc la alegeri. Cand a revenit in Pntcd a acceptat imediat propunerile gastii Muresan-Sarbu pentru a deveni presedintele formatiunii. "Conspiratorii" aveau nevoie de o personalitate manipulabila pentru un post pe care nici unul dintre ei nu l-ar fi putut ocupa fara a compromite definitiv partidul. Ei n-au inteles insa ca impingandu-l in fata pe d-l Ciorbea, la a carui cadere din fruntea administratiei instalate in 1996 au contribuit cu sarg, nu fac altceva decat sa accentueze declinul Pntcd-ului, sa-l lichideze total printr-o identificare tot mai pronuntata cu emblema de incapacitate, incompetenta si coruptie, dobandita in trecuta guvernare. "Conspiratorii" s-au batut pentru acapararea unui cadavru.
Nu are rost sa reluam cronologic evenimentele care au dus la demisia d-lui Andrei Marga si la demiterea d-nilor V. Lupu si C. Chirita, alesi la Congresul din ianuarie in fruntea Pntcd. Circul la care s-au pretat autorii "loviturii de partid" in numele salvarii traditiei taraniste, pentru acoperirea politica - in fapt - a trecutelor lor afaceri, a demolat pana si umbra fostului partid istoric. O demolare care va merge, cu siguranta, si la abandonarea d-lui Ciorbea atunci cand cautiunea oferita de el nu va mai folosi. Mai grav este ca, prin revenirea lor la conducere, compromit nu doar sansele partidului, ci si pe cele ale democratiei romanesti. Daca Pdsr-ul se va uza la guvernare, in 2004 cetatenii nu vor vota iarasi un partid care si-a dovedit nevolnicia, ci se vor orienta, probabil, spre extremistul Prm care n-a guvernat in mod direct. De tragedia ce se va abate atunci asupra Romaniei vor fi clar responsabili "conspiratorii" din Pntcd.
Formarea unui nou partid al democratiei-crestine este inevitabila. Electoratul a contabilizat actiunile tuturor guvernantilor de pana acum. Fara o grupare de centru-dreapta credibila, marja lui de optiune devine extrem de limitata. Si poate fi pervertita intr-o revolta care sa-i duca pe extremisti la putere. Iata de ce politica trebuie facuta si altfel. Comitetul de initiativa al exclusilor din Pntcd, in frunte cu echipa aleasa de Congresul din ianuarie (A. Marga, V. Lupu, C. Chirita), isi propune - in urma Congresului extraordianr din 18-19 august - un astfel de obiectiv. Partidul Democratiei Crestine este condamnat sa reuseasca, pentru ca, altfel, numai Dumnezeu va mai salva Romania.Toma Roman