Pe Valea Nandrului,
la pescuit de agate
</b><b>Virgil Chinces"Nu uit niciodata sa-mi cer
iertare cand sparg muntele
ca sa-i fur cate-o piatra"
Geologul hunedorean Virgil Chinces e convins ca pietrele au viata, se nasc, respira, au clipe de tristete si fericire, raspund afectiunii la fel ca fapturile vii si, tot ca ele, imbatranesc si-apoi mor. Important e sa le cunosti si sa le respecti. Sa intri in rezonanta cu vibratia lor tainica si inceata. "Calcam pe pietre, le dispretuim, dar nici o clipa nu ne trece prin minte ca fara ele n-am exista."
Virgil Chinces se pregateste de pensie. Deja, apartamentul sau din Deva arata ca un muzeu al pietrei: forme si culori superbe, irizari explozive si greu de imaginat, chiar si de cel mai inspirat pictor. Pamantul, in adancurile lui incandescente, creeaza perpetuu bijuterii minerale: ametiste, agate, cristale de cuart, rodocrozit, calcedonie. Nici dupa 40 de ani de geologie nu inceteaza a se uimi: o calcedonie are nevoie de 16 milioane de ani pentru a deveni piatra pretioasa, chihlimbarul, acest superb sarcofag translucid, nu se poate topi. Om blajin, cu vorba rara si bine calcata, de ardelean, Virgil Chinces nu are nimic din duritatea rocilor de care s-a ocupat o viata intreaga. Vorbeste despre tatal sau care, impatimit de speologie, il purta prin toate vagaunile Muntilor Apuseni, invatandu-l rabdator alfabetul tainic al pietrelor. Ne vorbeste despre Cheile Turzii, unde a copilarit, despre frica, dar si fascinatia pe care i-o starneau peretii pravaliti ai stancilor, intunecimea grotelor, taisul gresiei.
"E o lume aparte", spune el. "O lume in care intru rostind rugaciuni de multumire, dar si de iertare. Fara acest sentiment religios, nu intelegi mai nimic din ceea ce vezi. Te transformi intr-un turist oarecare. De multe ori, trec saptamani la rand fara sa descopar nimic. Calc pe agate si ametiste fara sa le vad. Muntele se apara si te pune la incercare. Meriti sau nu? E ca un drum al initierii si al rabdarii. Apoi, brusc, ploaia si apa vijelioasa a Vaii Techereului (nu departe de Geoagiu) isi descopera comorile. Sunt pietre urate, pline de mal si depuneri. Iti trebuie multa stiinta, dar si dragoste, ca sa le vezi, sa le simti vibratia mistica speciala. Altfel, raman pe mai departe niste bolovani fara valoare - simple pietre de rau."
Vibratii si forte magice
Despre pietre se spune ca au si forta de a ocroti si a tamadui. Structura lor minerala ascunde o forta magica. Ametistul alunga dorul de casa si apara impotriva vrajitoriei sau a insomniei. Piatra dragostei (rodocrozitul) te apara de rautatea oamenilor. Malachitul e bun pentru astm. Cristalul de stanca poarta noroc. Granatul sporeste ambitia, iar agata fortifica trupeste si sufleteste pe cel care il poarta. Calcedonia e pentru bronsite, jaspul rosu - pentru suparare si depresii, aragonitul - pentru digestie, iar hematitul - pentru rinichi si splina.
Virgil Chinces evita sa vorbeasca prea mult despre terapia cu aceste pietre, mai cu seama ca ea a devenit in ultimul timp comert ieftin. Spune doar ceea ce stie. Cu un gest inflacarat, de adolescent indragostit, intinde mana spre o agata de China, o mangaie intr-un fel anume, de mai multe ori, dupa care o duce la tampla, zambind fericit. E o piatra superba, alba si rotunda, in mijloc avand irisul unei pupile verzui. Cu aceasta piatra, i-au trecut crizele cumplite de stomac. Cu aceasta piatra, isi vindeca insomniile sau durerile de cap. De fapt, fiecare trebuie sa-si gaseasca piatra lui. E ca in dragoste - nu se dau nici retete, si nici sfaturi. E doar o intalnire miraculoasa intre vibratia ta si vibratia magica a pietrei. Cuvintele sunt de prisos. Conteaza fluxul, atractia, schimbul tainuit de energie.
"Pietrele vorbesc si dau semne. Nu e bine sa te joci cu ele, sa le ignori mesajul. Tin minte ca am gasit intr-o pestera parasita de langa Desna o pasare maro-inchis din aragonit. Avea cioc, avea gheare si penaj. Ziceai ca e lucrata cu dalta. Ceva imi soptea sa nu ma ating de ea. Sa o las in pantecul muntelui, acolo unde o faurise superba inspiratie minerala a adancurilor. Tentatia era insa prea mare. Nu am tinut cont de mesaj si am luat-o cu mine. Cateva saptamani mai tarziu, murea sora mea - fiinta cea mai draga din lume. A fost ceva cumplit. A fost o noua lectie pentru mine. De aceea, nu uit niciodata sa-mi cer iertare, ori de cate ori sparg muntele si ii rapesc o piatra. Vorbesc cu stanca, o rog si, pana la urma, reusesc sa o imbunez. Nu vreau sa smulg, sa iau cu forta. La urma urmei, nici macar nu ma pot numi geolog. Sunt doar un simplu pescar de pietre."
Pietre de mare valoare
trec granita
Ceea ce il infurie pe Virgil Chinces este usurinta cu care se vorbeste si se scrie despre pietrele semipretioase. De fapt, ce stim despre ele? Ce folos aduc toate inchipuirile horoscopice si negustoreala jalnica de pe unele tarabe din piata? Mizand pe nestiinta oamenilor, magazinele sunt invadate de o intreaga industrie a falsurilor: podoabe lipsite de orice valoare. Cine le verifica? Pe cine sa intrebi? Nu doar vinul poate fi falsificat, ci si pietrele. Chimia si lacurile speciale fac astazi posibil orice. "E revoltator ce se intampla", zice Virgil Chinces. "Importam din Turcia, China si Taiwan simulacre aspectuoase, la preturi aparent accesibile, in timp ce intreprinzatori dibaci trec peste granita pietre de mare valoare - in Ungaria, mai ales, acolo unde oamenii cunosc si stiu sa aprecieze. Noi nu avem nici control la vama, si nici macar un catalog prin care sa prezentam altora aceste bogatii. <<Minesfor>> Deva, singura intreprindere din tara care ar trebui sa se ocupe de acest domeniu, nu are nici o putere. Gestioneaza adevarate comori, dar dotarea tehnica a prelucrarii e de pe vremea arcului cu sageti. In tot acest timp, pe strazile Hunedoarei sau la Baia Mare infloreste comertul ilicit cu flori de mina si cu superbe calcedonii. La Cavnic sau Baia Sprie, tiganii te trag de maneca oferindu-ti agate la pret de nimic. Cand vezi tot ce se intampla, iti dai seama inca o data ca Dumnezeu iti ofera, dar nu-ti baga in traista. Cunosc straini care vin in Romania si isi scot cheltuielile de drum cumparand doar un sigur agat. Spre deosebire de romani, ei stiu sa aleaga, asa cum stiu ca o calcedonie poate valora o avere."
Picaturi de eternitate
Ca o ploaie de vara, revolta lui Virgil Chinces dispare. Zambeste din nou, privindu-si comorile. Pietrele nu te tradeaza niciodata. In frumusetea lor, muntele a pus o picatura de eternitate. Nici o piatra nu seamana cu alta. Cu gesturi de indragostit iremediabil, Virgil Chinces mangaie o superba mostra de lemn opalizat - piatra si lemn deopotriva, ingemanate superb. Transparenta si nervuri vegetale. Cu greu iti vine sa crezi ca are o vechime de 18 milioane de ani! Piatra nu se grabeste. Asteapta doar sa o descoperi, sa o pui in lumina, sa-i dai o forma. In definitiv, cu asta se ocupa Virgil Chinces. In atelierul sau de la "Minesfor", creeaza forme si da stralucire. Munca de artist. "Cand piatra e bruta, nu iti dai seama. O privesti indelung si cauti. Intr-o clipa de inspiratie, simti ce poate deveni."
Aproape de pensie, Virgil Chinces continua sa munceasca pentru un milion si ceva de lei pe luna. Placerea de a fi mereu in preajma pietrelor nu are plata. Ar fi putut sa-si deschida un atelier personal, sa negustoreasca prin piete asa cum fac altii, vanzand nimicuri si legende ieftine. Asa ceva nu e de el. Prefera drumurile solitare pe Valea Nandrului sau a Techereului, ramanand ceea ce a fost o viata intreaga: pescar de pietre.Sorin Preda
Foto: Gabriel Enulescu
Mesaje Pe Internet
"Prefer sa raman cu amintirile
intregi si curate"
Ma numesc Elfriede Jacobi si sunt o sasoaica de langa Sibiu. Spre deosebire de d-l pastor Eginald Schlattner, al carui interviu publicat recent in revista "Formula As" l-am citit cu mare emotie, eu am parasit Romania in urma cu 21 de ani. Desi m-am adaptat foarte bine la noua mea viata de aici, amintirile nu-mi dau pace. Impreuna cu celelalte prietene ale mele, stau adesea la cate o cafea, amintindu-mi de locurile dragi in care ne-am nascut si am crescut. In sensul acesta, va multumesc ca, in mod sistematic, includeti in paginile revistei dvs., la care sunt abonata, si teme legate de nemtii nostri ramasi acasa. O invidiez pe sotia d-lui pastor din Rosia ca merge in fiecare vara acolo, ca sa puna dulceata de capsune si rabarbar. Eu nu mai am pe nimeni in Romania si nu mai pot sa ma intorc acolo decat ca vizitator. Am fost o singura data, dar, dupa ce am trecut prin dreptul casei familiei noastre din Avrig, in care acum locuieste altcineva si care a fost foarte tare modificata, am renuntat. Prefer sa raman cu amintirile mele intregi si curate, care, pe masura ce imbatranesc, imi sunt tot mai dragi. Va multumesc pentru faptul ca, desi sasii au ramas numai o pagina trista de istorie, le pastrati vie memoria in revista "Formula As".Elfriede Jacobi - München, Germania
"Aici, am lasat garda jos"
Draga "Formula As", draga Sanziana,
De mult timp va consider prietenele mele cele mai bune si va admir pentru daruirea si binele pe care il faceti in jur. Sunt de un an plecata in America si dorul meu a crescut imens. Am citit niste articole in care totul era perfect in America si am zambit. E complexul celui sarac in fata reversului. Sa stiti ca si aici se arunca hartii pe strada, desi exista o amenda de 1000 $, ce nu-i place americanului lasa unde s-a razgandit, dar americanii nu se parasc. Nu-i intereseaza ce face celalalt. Poate ca nu asta ar trebui dat de exemplu in ce-i priveste - curatenia, ci bunavointa lor, faptul ca sunt destinsi, zambitori. Daca, la inceput, faptul acesta m-a uimit, cu timpul a devenit o adevarata terapie. E nemaipomenit ca soferul unui taxi sa opreasca masina si sa-ti faca semn sa treci, ba chiar sa-ti zambeasca, sa fii salutat cu bunavointa de lume pe care nu o cunosti, sa le explici ca engleza ta mai lasa de dorit si ei sa te asigure ca vorbesti cea mai perfecta engleza. Pentru prima oara, aici, am lasat garda jos, nu am mai fost "in aparare" la atacurile rautacioase ale celor din jur, care, asa cum se intampla in Romania, fac rau de dragul raului. Poate ar fi bine daca am fi mai buni unii cu altii, mai intelegatori, si ne-am inchipui ca suntem in locul celuilalt. Stiu ca aveti griji multe, stiu ca viata e grea, dar daca suntem mai rai, nu rezolvam nimic. Cred ca asta ar trebui sa invatam. Va multumesc pentru tot. Cu tot dragul si dorul de acasa,Chris - San Francisco
"Alte minoritati de aici
sunt mult mai mandre
de originea lor"
Stimata redactie,
Sunt in S.U.A. de aproape doi ani si, ca atatea alte mii de romani din America, imi este dor de Romania si de tot ceea ce este legat de ea. Va citesc destul de constant frumoasa revista si ma bucur ca de multe ori amintiti si de romanii de dincolo. Vreau insa sa va spun si parerea mea despre o mare parte dintre "romanii" din S.U.A. Inca de cand am venit aici, am fost izbit de dorinta multora de a arata noilor veniti in America, ca si americanilor insisi, ca ei nu mai sunt romani, ca sunt americani! La reuniunile din cadrul bisericilor, romanii vorbesc in engleza, chiar si cei veniti de cativa ani doar, pana si in sanul familiei cauta sa nu vorbeasca romaneste. Daca totusi reusesti sa vorbesti cu unii dintre acesti "romani" in limba natala si se intampla sa fii auzit de un american, conversatia se muta imediat in engleza. Atata rusine si dispret fata de Romania si de originea romana nu am intalnit nicaieri! Mai mult, in anumite ziare romanesti din S.U.A., cum ar fi "America", 95% din articole sunt in engleza! Sa ne mai miram atunci de dezbinarea dintre romani si de lipsa de unitate si actiune pentru unificarea nazuintelor si idealurilor?
Va multumesc ca mi-ati ascultat aceasta nemultumire a mea, dar trebuie sa fie stiut si acest aspect mai putin placut al romanilor din America. Bineinteles, nu toti sunt asa, dar este pacat de Dumnezeu sa vezi alte minoritati de aici, mult mai unite si mai mandre de originea lor, decat cea romana...
Cu stima,R. Gheorghe - Florida, S.U.A.