Gura Teghii
Poate pentru ca se afla in coastele Bucurestilor, judetul Buzau da impresia unei zone "fara sare si fara piper": sate sarace, insirate de-a lungul soselei care urca inspre Moldova, dealuri sterpe, lipsite de vegetatie si paduri. Realitatea este insa cu totul alta! E suficient s-o cotesti catre stanga, pe drumul care duce peste Muntii Buzaului la Brasov, ca sa descoperi un adevarat paradis turistic: sosele umbrite de copaci seculari (securile mafiotilor din afacerile cu lemn n-au taiat inca arborii, sub pretextul "protectiei" circulatiei), sate ingropate in gradini ca-n povesti, livezi ingrijite ca-n basmul cu Sfanta Vineri, case vechi (veritabile monumente de arhitectura popular`), biserici si manastiri. Cu cat urci mai mult catre munte, pe larga Vale a Buzaului, catre Nehoiu si catre Siriu, cu atat mai mult ai senzatia unei calatorii intr-o lume primara, care si-a pastrat frumusetile neatinse. Surpriza maxima (cand iti vine sa spui, ca poetul: "opreste-te, clipa!") o reprezinta somptuoasa Vale a Bascai, cu defileul ei salbatic, marginit de stanci si de culmi acoperite cu plaiuri de flori.
Parasind traseul care duce spre Siriu si coboara apoi spre Brasov, Basca te duce spre dreapta, spre rasarit, catre un peisaj de "cinci stele", pe care nu e nici o exagerare daca il compari cu o bucata de rai: Gura Teghii. Acolo, in ultimul sat de pe vale, numit Varlaam (poate in amintirea vreunui sihastru ascuns in padurile Penteleului), se afla - greu de crezut, dar totusi adevarat - un hotel la standarde occidentale, dar cu preturi pentru buzunarele romanesti. Inaltata de un bucurestean chiar in curtea casei unde s-a nascut si a copilarit, constructia are intimitatea si confortul de-acasa, pe care speri sa le gasesti atunci cand pornesti in vacanta. "Verificat`" de un grup de redactori ai revistei "Formula As", v-o recomandam cu caldura, ca baza pentru numeroase posibilitati de recreere si drumetie.
Atractii turistice
Gura Teghii - comuna de munte, situata la confluenta a doua rauri ce formeaza apoi o vale superba, taiata in stanci, dar cu plaje de nisip, ideale pentru amatorii de strand: Basca Mare si Basca Mica. Doua sunt caile de acces spre Gura Teghii: drumul cu trenul pana la Nehoiu si de acolo, (18 km) cu un autobuz local sau cu masina, pe Dn 10, soseaua ce leaga Buzaul de Brasov. (Atentie insa, ca orice traseu romanesc care "se respecta", nici acesta nu are indicatoare. La un moment dat, trebuie sa cotiti spre dreapta, inainte de a ajunge la Siriu.) Gura Teghii impresioneaza prin vaile sale salbatice, prin stancile uriase, prin frumoasele case asezate pe malurile raului care vara e asaltat de amatorii de scalda. Totodata, de aici se pornesc o serie de drumetii spre lacul Vulturilor (50 de km), spre Masivul Podul Calului sau spre cabana si statia meteo de pe Varful Penteleu (1770 m), cel mai inalt varf din Muntii Buzaului.
Comuna Colti se poate lauda cu singurul muzeu de chihlimbar din tara, o colectie cu adevarat spectaculoasa. Tot acolo se afla si celebra biserica rupestra de la Alunis, construita jumatate in stanca, datand din primii ani ai crestinismului.
Bisericile rupestre
Judetul Buzau are si o alta comoara, prea putin cunoscuta si valorificata de turism - seria celor 12 vestigii rupestre, datand din primele doua secole ale crestinismului, lacase de credinta sapate in stanci, care mai pastreaza urme ale celor care le-au locuit: altare, firide pentru candele, urme de foc etc. Unul dintre acestea poate fi admirat pe Culmea Zboina, unde se poate ajunge la capatul unei drumetii de doua ore, ce porneste din satul Nucu - comuna Bozioru si parcurge un traseu superb. Este vorba de Biserica lui Iosif, o capela sapata in stanca ce poarta numele ultimului monah care a slujit aici, in secolul al Xix-lea. In apropiere se afla pestera lui Dionisie Torcatorul si alte vestigii inventariate pentru prima oara de Alexandru Odobescu, in a doua jumatate a secolului al Xix-lea.
Alpinism: amatorii de drumetii pot face excursii deosebit de frumoase in Muntii Podul Calului sau pe Penteleu, locul de obarsie al celebrului cascaval care, din pacate, nu mai este "fabricat" de ciobani.
Hotelul Varlaam
Ridicat in satul cu acelasi nume, la capatul comunei Gura Teghii, in mijlocul unor gospodarii care se insira pana la poalele muntilor, hotelul imprima locului un aer de distinctie si de civilizatie. Are doua nivele si 14 camere, dintre care 8 duble, 2 simple si 2 apartamente, toate cotate la trei stele - pe care le merita din plin: confort, apa calda permanent, baie cu dus, instalatii sanitare noi. Imbietoare sunt si terasa cu umbrelute, luminata noaptea, restaurantul pentru turistii cazati la hotel, in care servirea este impecabila si atmosfera placuta, tihnita, data fie de muzica in surdina, fie de susurul raului ce curge la cativa metri de hotel. Pretul unei camere duble: 400.000 lei. Telefon: 038/54.29.13, 094/38.08.25, 094/16.37.05.
(Fotografii de Iulian Ignat)