Nationalismul si globalizarea
Recentele controverse la nivel inalt intre Bucuresti si Budapesta, pe tema legii statutului special al maghiarilor din afara Ungariei, scot la iveala consecintele proceselor de integrare (europeana si atlantica) si globalizare. Una dintre ele este deschiderea unei noi ere a nationalismului. Pana acum, s-a cantat de cateva ori prohodul nationalismului. De fiecare data, eronat. Primul a facut-o Marx (impreuna cu Engels), in "Manifestul comunist". Pentru ideologul german, unul dintre efectele revolutiei mondiale proletare ar fi fost disparitia natiunilor si a nationalismelor. Ca in alte ocazii, previziunile marxiste au fost infirmate de realitatea istorica. Dupa aceasta prognoza istorica de la 1848, au aparut o multime de state nationale moderne, ca urmare a luptei progresiste revolutionare a natiunilor impotriva variilor imperii multinationale. De atunci incoace, s-a prevazut disparitia natiunilor de cateva ori. Ultima data, recent, dupa prabusirea sistemului comunist de tip sovietic, la care s-au adaugat procesele integrarii si globalizarii. Daca aceste procese vor continua, iar Ungaria, Romania, alaturi de Franta, Germania si celelalte, vor deveni membre ale Uniunii Europene, una dintre urmari va fi reducerea severa a atributelor suveranitatii statale, iar in perspectiva - disparitia statelor nationale, asa cum au existat ele pana acum. Vor disparea insa si natiunile? Vor disparea nationalismele?
Sunt intrebari cruciale, la care nu se pot da raspunsuri standard sau general valabile. Natiunile supuse unor procese de deznationalizare (ideologica, federala, ca urmare a pierderii unor razboaie sau de alte tipuri), dar care, ulterior, au scapat de acele constrangeri, sunt acum in plin proces de afirmare de sine. Acum vreo treizeci de ani, un fost ideolog marxist si tovaras de-al lui Tito, Milovan Djilas - care, dupa ce s-a lamurit in legatura cu esecul comunist, a scris carti esentiale pentru intelegerea dezastrului sistemului totalitar - a fost intrebat cum vede viitorul Europei. El a dat atunci un raspuns care a nedumerit pe toata lumea. Mai tarziu a inceput sa se adevereasca. A spus ca "vor exista sapte state: Europa, Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Muntenegru". Segmentarea Iugoslaviei se apropie de punctul-limita prevazut de Djilas si poate chiar sa continue cu subdiviziunile sale, in timp ce alte natiuni din zona sunt in plina expansiune, fiind chiar generatoare de tensiuni interetnice si razboaie civile. Albanezii sunt, in momentul de fata, angajati pe doua fronturi: in Serbia (Kosovo) si in Macedonia. Exista semnale ca vor incepe tulburari si in Muntenegru. Cine ar putea sa-si inchipuie ca vor disparea nationalismul albanez si nationalismele celor care se lupta cu albanezii, in primul rand al diferitelor neamuri slavice din sud, sarbii, iar apoi macedonenii?
Recenta lege adoptata la Budapesta scoate la iveala preocuparea maghiarilor din Ungaria pentru confratii lor din sapte state (Romania, Ucraina, Slovacia, Serbia, Slovenia, Croatia, Austria). Reactiile din Romania si alte tari din zona erau previzibile, mai ales ca partidele politice stiu ca este usor sa castigi puncte electorale, daca agiti steagul patriotismului. Nu te costa nimic sa spui ca patria si natiunea sunt in primejdie, iar oamenii speriati se aduna in jurul tau. Paradoxul relatiilor interetnice este ca, in confruntarea dintre natiuni care conlocuiesc in spatii multinationale atat de restranse, dar aglomerate, fiecare dintre parti are dreptate in felul ei. Complicatiile incep din pricina lipsei de responsabilitate si inteligenta a politicienilor, care nu tin cont de sensibilitatile natiunilor vecine, ci numai de nevoile propriei natiuni, cum s-a intamplat cu initiativa guvernului Orban. Aroganta primului-ministru maghiar a provocat reactia puternica din Romania, mai mult decat prevederile stricte ale legii, care pun laolalta tot felul de facilitati pe care maghiarii din afara granitelor oricum le primeau. La inceput, opinia publica nu era ingrijorata. Dar dupa cateva saptamani de agitatie pe toate canalele politice si mediatice, oamenii au inceput sa creada ca este vorba despre ceva important. Starea actuala a relatiei romano-maghiare s-a deteriorat intr-un mod care era greu de anticipat dupa semnarea Tratatului din 1996, dupa imbunatatirile evidente ale vietii maghiarilor din Romania. Faptul incurajator este ca ambele guverne asteapta acum verdictul forurilor europene in legatura cu legea respectiva. Daca va fi un aviz favorabil, atunci se deschide posibilitatea ca si alte natiuni sa adopte legi asemanatoare.
S-ar putea crede ca numai natiunile care au probleme cu prosperitatea sunt preocupate de afirmarea propriei identitati si demnitati. Numai ca bunastarea nu este doar ceva catre care oamenii tind, ci si ceva care se apara. Prin urmare, daca ne uitam la natiunile Europei Occidentale, vom vedea ca, pe masura ce se intensifica imigratia din Asia, Africa sau chiar Europa Rasariteana, se dezvolta organizatii sau fenomene anarhice de tip nationalist sau chiar rasist. Este suficient sa ne amintim de recentele ciocniri interrasiale din cateva orase britanice, de masurile luate de diferitele autoritati centrale sau locale impotriva rromilor (tiganilor) din Romania, Kosovo, Slovacia, Cehia etc. sau de succesul pe care Heider il are in Austria cu politica sa antiimigrationista, ca sa ne dam seama ca nationalismul nu este pe cale de disparitie. Occidentul (sau, mai bine zis, anumite parti ale sale) isi simte prosperitatea amenintata de "invaziile" din est sau din sud. Chiar si integrarea unor natiuni mai sarace in familia europeana nu este vazuta cu ochi buni de toata lumea.
Este semnificativa reactia electoratului din Irlanda impotriva largirii Ue. Aceasta tara a devenit in ultimii 15 ani un "miracol economic". Dupa ce, vreme de secole, din Irlanda au emigrat valuri de saraci, ai caror urmasi din diferite tari sunt in jur de 60 de milioane, de vreo zece ani incoace, irlandezii s-au trezit cu o multime de imigranti din diferite parti. O mare parte vin din Romania, romani si rromi, cam jumatate-jumatate. Aceasta traditionala natiune de imigranti s-a trezit in situatia inedita de a fi o tara-tinta, iar felul in care conationalii nostri s-au purtat acolo i-a cam speriat. De aceea, irlandezii nu sunt prea fericiti cu ideea largirii rapide a Ue. Irlanda (ca intreg) a ramas una dintre cele mai sensibile regiuni la agitatii interetnice si interconfesionale. Ea este numai o mostra dintre atatea altele. Mai sunt o multime de alte exemple concrete care vin in sprijinul ideii ca nationalismul in Europa nu este pe cale de disparitie. Pe alte continente, ceea ce se petrece intareste concluziile de aici. Sunt insa si o multime de exemple, cu privire la efectele pe care globalizarea le are in privinta subminarii identitatii de tip national, religios, rasial etc. Care dintre ele vor prevala este greu de spus. Cu certitudine insa, vom asista in anii urmatori la o confruntare spectaculoasa. Nu ne vom plictisi.
Dan Pavel