Haiducii din Clejani- Acasa la cei mai vestiti
lautari din lume -
Caliu"O mie da ani"
Fulgerele sfredelesc cerul si izbesc cu zgomot asurzitor din ce in ce mai aproape, parca, de casa batraneasca. Tiganii isi fac cate o cruce mare la fiecare trasnet si soptesc cate o rugaciune, iar stapana casei, nevasta lui Caliu, bodogane ca pentru sine: "Hai, Doamne, ca ne omori. Ce-ai cu noi, Doamne? Gata, hai ca ne termina Domnu" acu?".
Este o dimineata de vara, la ora asta soarele ar trebui sa dogoreasca deja, insa e innorat si peste Clejani parca sta sa vina noaptea. Si in bucataria in care ne-am aciuat e cam intuneric, au cazut generatoarele din cauza furtunilor din ultimele zile si nu-i lumina in tot satul. Caliu a mobilizat intreaga familie: fetele si femeile pun cafeaua pe foc, cauta zaharul, sterg scaunele, asaza fata de masa cea curata, iar Robert, baiatul sau de optsprezece ani, si nepotii stau la masa si-i asculta povestile din calatoria abia terminata. Din cand in cand, cate un copil tuciuriu si zgribulit apare pe usa, se incurca in picioarele femeilor, apoi se cuibareste curios langa noi.
Caliu este un barbat la 40 de ani, cu pielea ca smoala, cu ochii patimasi si gene intoarse, inalt, bine facut, cu alura, zambetul si frizura unei vedete de cinema. In plus, un violonist fantastic, cu un talent urias si o prestatie scenica uluitoare, unul dintre pilonii unei formatii lautaresti ce a facut furori pe patru continente: Taraful Haiducilor din Clejani, care tocmai a revenit dintr-un turneu prin Anglia, Spania, Italia, Belgia.
"Am venit acasa pentru o saptamana, sa ne mai recream si noi cu sotiile, cu copiii, ca e o mie de ani pana ne vedem. Sufera ei acasa, sufar si eu p-acolo pa unde umblu dupa castig. Da" e si satisfactie, ca pa unde ma duc sunt apreciat si respectat: . I-am innebunit pa englezi, nu mai scapam da ei, zicea ca nu pleaca acasa, ca nu se mai duc a doua zi la serviciu, vor sa ne auda cantand. Zicea . Nu-s io Paganini, nici nu stiu multa carte, dar cant asa, de aici, din inima, si asta se simte. Sunt tigan, rrom, da" conteaza ce fel de om esti, e vorba ca am muzica mea, stie lumea ce e cu mine, ma respecta, ca am cantat si la nunti, da" si la ministri si la ambasadori. Am fost si la Hollywood, cand ne-a invitat actorul Johnny Depp la el acasa, si am fost si la Coasta de Azur, ce mai frumusete cu castelele alea, era acolo toti artistii, toti miliardarii, am zis: ."
O bubuitura puternica ne ingheata pentru o clipa. Prin cadrul usii se vede cum ploaia face ravagii:curtea se va transforma in curand intr-o uriasa baltoaca, iar porumbul rezista cu greu in picioare. "Am facut saptamana trecuta o oala de stufat, Caliule, o mancam si ne gandeam daca ai fi si tu acilea cu noi.""Bine c-ati mancat-o fara mine", ii raspunde barbatul nevestei si-mi face cu ochiul, povestindu-mi ca nu e deloc "ambitios" la mancare si ca, de dorul ciorbei, a cumparat odata niste legume din piata, din Paris, a facut o ciorba si i-a chemat pe toti din taraf la el in camera, sa manance.
"Cum am stat noi la Johnny Depp n-am stat la nimenea. M-am dus acolo la el si m-am prezentat: , , zice el si ne-am cunoscut si porma m-a aruncat imbracat in piscina, ca mi-era rusine ca ma stergea el pe spate cu nevasta lui, Vanessa Paradis. , avea totu" pa telecomenzi d"astea, sa fiu al dracului daca mai stiam pa unde sa ies d"acolo. Ne-am cunoscut cu el cand am filmat la filmul ala , era si el tigan in film. L-am invatat tiganeste, ca si el are sange de tigan - mama lui e indianca, si ne-a dus cu rulota lui, da" ce rulota, parca era tir si avea saluri si evantaie d"astea pe pat, ca la noi, la tigani. Ne punea sa cantam si plangea. Am fost cu el la Venetia, la festival, si dupa aia ne-a sunat cand eram noi in Brazilia si ne-a chemat la el, la Los Angeles, o saptamana. Am cantat da doua ori la el la club, ii zicea. Sa vezi mancaruri, bunataturi acolo, a zis Johnny: . Ne-a invitat si pa noi cand i-a bagat aia steaua pe asfalt, pa strada, era jumatate din Hollywood acolo; da" sa fie el ambitios? Nu, el cu fesu" pa cap, cu blugi raiati, taiati si tenisi in picioare. Si la aeroport, cand ne-a dus la avion, ne-a dat lacrimile si noua, si lui, si la parintii lui. Da" ne-am mai vazut d"atunci la Praga, avea filmari acolo, a dat da afisul nostru si a venit la concert. Cand l-a vazut directoru" d"acolo, da la casa aia de cultura, sa lesine. Si io la fel, ca a venit direct da la film, el era Jack Spintecatorul: , si el se tinea de burta de ras. Am auzit ca vorbeste frumos da noi pan" ziare, pa la televizor, da" si noi vorbim da el pa unde putem."
Incet-incet, ploaia se potoleste si Caliu propune o plimbare pe linia (strada) tiganeasca. Isi aminteste de ceva si o ia de umeri cu blandete pe fata lui cea mica, Florentina. "Da" tu nu esti la scoala, tata?". Scoala s-a terminat, iar Florentina a luat premiul trei si a spus la serbare o poezie de Eminescu. "Bravo tati, bravo!". Vocea lui Caliu tradeaza o urma de amaraciune. Multe lucruri se pierd atunci cand esti tot timpul pe drum. Caliu tocmai ce a coborat cu o zi in urma la Otopeni, din avionul de Bruxelles, intr-un aeroport in care oamenii de afaceri pusi la patru ace se pierdeau in marea pestrita si galagioasa a tiganilor din Clejani, veniti sa-si intampine rudele: femei cu fuste si basmale, sotii mai tinere, cochete, machiate si coafate, mustaciosi, copii emotionati, tineri cu ochelari de soare si cu bratele "tatuate" fioros cu cutitul. Primul a iesit Pasalan. Frant de oboseala, cu palaria veche pe cap si alta de paie, pe care scria ceva in frantuzeste, atarnata de gat, cu privirea pierduta, abia daca gajgaie cateva cuvinte spre cunoscuti si este absorbit de rude spre masina. Falcaru, "fluierasul", paseste magistral, imbracat intr-un costum negru, cu dungi verticale si pantofi albi, ca intr-un film cu gangsteri de moda veche. Nicolae Neacsu, veteranul tarafului, apare purtat intr-un scaun cu rotile, cu nelipsita sa palarie pe cap si cu tocul viorii in brate. Nea Cacurica, baladistul, e bine dispus. Impinge un carut cu bagaje, peste care troneaza o plasa din plastic, ca-n Gara Basarab. "Hai sa traiti, bai nepoteilor, si bine v-am gasit!" Ultimul, si cel mai asteptat, este Caliu, elegant si "amabel", ca de obicei, in ciuda oboselii. Bucuros ca il astept, si eu, la aeroport, imi ofera dintr-un cartus un pachet de tigari, imi explica cum sa ajung la Clejani si-mi ofera ospitalitate pe viata.
Ulita lautarilor
Vadul Lat, 34 de kilometri de Bucuresti, judetul Giurgiu. Gara e pustie. Ceva mai incolo, pe sina de tren, un tigan batran cu palarie si o femeie tanara asteapta alaturi de cateva sacose uriase. Tiganul e zidar (imi povesteste ca in zona exista doar tigani zidari sau lautari), dar gaseste tot mai greu de lucru, asa ca se duce la Bucuresti cu sunatoare, sa mai scoata un ban ca are nevasta bolnava. Il intreb de lautari. "Unde, la Caliu? Sta pe strada lautarilor, in Tiganie." Primii pasi ai drumului dezvaluie splendoarea campiei in plina vara: o mare de lanuri "sanatoase", bine ingrijite, de grau, orz, porumb, ce freamata intr-o lumina rosiatica. Dincolo de soseaua strajuita de plopi, se zaresc o biserica inalta si alba, un sat si o padure. Acolo, pierdut in imensitatea Campiei Romane, este satul al carui nume a facut inconjurul lumii muzicii: Clejani. Cei trei kilometri pana la Clejani au ca borne de reper podul peste Neajlov si fantana cu izvor nesecat de 150 de ani, ridicata de Cristina Anastasievici, sotia maiorului sarb, proprietar al mosiei Clejani, un maior de numele caruia se leaga si construirea bisericii din sat. O placuta avertizeaza ca fantana era "loc de intalnire al marilor haiduci ai vremii: Tunsu, Groza, Dumitru, Lungu."
Cu atatea pamanturi bogate in jur, nu-i de mirare ca partea romaneasca a Clejaniului arata ca un sat de oameni gospodari, cu case frumoase si adevarate explozii de verdeata in curti. Daca urmezi insa traseul batranului zidar, ajungi brusc, fara sa te dezmeticesti, ca printr-o masina a timpului, intr-un alt secol, intr-o lume paralela, intr-un loc care nu putea avea un alt nume decat "Tigania". Un "cartier" format din cateva strazi desfundate, pline de gropi si balti, pe marginea carora se insiruie case de lut, fara garduri, fara usi, cu oale si acareturi insirate peste tot, prin curtea prin care roiesc copii aproape goi, dar si case bine ingrijite, instarite, apartinand romanilor sau tiganilor lautari. Intreg cartierul tiganesc poate fi rezumat chiar de curtea lui Caliu, unde, alaturi de casa cu pridvor inalt, impotriva inundatiilor, cu vita de vie, porumb, rosii, se afla o casuta necajita si ca vai de ea. Caliu are inima mare, are grija de 15-16 suflete, rude de-ale sale si de-ale sotiei, gaseste un colt de paine pentru cateii sfrijiti, care dau din coada cum ii aud vocea ("Si eu ii iubesc, o intreb pa nevasta la telefon .") si e mandru de cuibul facut de o randunica chiar in casa, in holul dintre cele doua camere curate, in care troneaza cateva fotografii si carpetele cu Rapirea din Serai si Tigrul la panda. Si pentru ca tabloul sa fie complet, iar nervii stapanei casei - intinsi la maximum, Ciucamela, Creata, Ministru" si alte zgatii ciocolatii fac o harmalaie de nedescris si nu se pot opri cat e ziua de lunga din joaca.*** Ulita lautarilor. Priviri lungi si banuitoare. Vorbe grele, femeile sar din te miri ce la scandal si se spurca minute in sir, iar cainii latra pana la epuizare unii la altii, printre uluci, copiii vor fotografii, oameni in toata firea cer tigari si bani. Un tigan iese din senin la poarta cu acordeonul, copiii sar in picioare cu mainile ridicate si incep sa danseze, o batrana apare de nicaieri cu doua paini in brate: "Da, mama, patru mii, ca am 80 de ani s-am ramas fara bani de tigari!". Pare greu de crezut, dar aceasta este ulita careia ii poarta dorul si dupa care tanjesc lautarii atunci cand se plimba pe Champs-lyses sau pe Sunset Boulevard, dupa un concert istovitor.
"Mie-mi place iarna, cand vad fulgii, cum vine ei asa linistiti si se asaza pa pamant", spune Caliu cu nostalgie, in timp ce ne indreptam spre carciuma. "Ma plimb pe aici, pe ulita, merg la carciuma, unde se mai aduna lautari si cantam pentru noi, de placere, sau vin in casa, pun foculetul in soba, il iau pe Robert, mai vorbim de una de alta, mai studiem, ii arat si eu ce stiu, ca asa am invatat si eu de la tatal meu. Cum venea el noaptea da la nunti, ii luam vioara si ieseam aicea, pe prispa, sa cant. Alteori, imi strangeam copiii si cantam sus, pe deal, langa vii, sub nuc, ai mei ma cautau sa-mi dea sa mananc, eu n-aveam nevoie, ma gasea somnul pe acolo. Venea mama cu blandete, ma lua acasa, ma mai invata si ea strofe, ca si ea canta cu vocea. Ma trag din cei mai buni lautari din comuna, d"aicea, a lui Gandac si a lui Basaru, da" nu mi-a impus nimenea sa cant, aveam eu placerea si ambitia asta, sa cant mai bine ca aia mari. Si mama zicea: si eu nu mai puteam da drag. Asa cum mi-e si acuma drag, cand il ascult pa baiatu meu, pa Robert, care-i cel mai bun d-aicea, studiaza opt ore pa zi. Sa bucura romanii la care am cantat eu sa-l vada ce bine canta si el si-i zice: . Ca acuma, canta el la nunti in locul meu, cu orchestra lui da baieti tineri."
Culai"Cel mai bun viorist din lume"
Neacsu Niculae, zis "Culai", sade intr-un scaun de plastic in fata curtii, imbracat de parca ar astepta parada militara: palarie, camasa, cravata, vesta, sacou, pantaloni de stofa, pantofi plus baston. Nici n-apuc bine sa-l salut si nea Culai isi incepe show-ul. "Ba, voi stiti de cand alearga asta dupa mine?", intreaba, aratandu-ma cu bastonul vecinilor iesiti pe la porti. "Stiti voi, ba, ce s-a scris la ziar de mine? Cica sunt cel mai bun viorist din lume. Din lume, ba, nu de aici, din Clejani. Stiti voi ce-i aia lume?". Face o pauza adanca si ramane cu aratatorul si cu bastonul in aer. "Nici Ceausescu n-a umblat pa undeam umblat eu. Ca acus il bag, p-asta de-l cheama Iulica, la mine-n curte si-i iau si-o suta de mii de lei." Nea Culai are mania punerii in scena, creeaza permanent cate un spectacol, cu hachite, gesturi, miscari studiate, costumatie, ca atunci cand isi canta pe scena baladele sau uimeste prin smecheria cu firul din par de cal, ce se prelinge pe corzile viorii, in locul arcusului. Dincolo de personaj exista insa un om, o inima care se descopera incet-incet. "Io n-am avut tata, am ramas fara tatal meu, cobzar, de la 5 ani, m-a crescut o mama vaduva. Pe atunci, se planta tutun, mama muncea la plantatie si n-avea bani sa-mi cumpere vioara, da" am tot batut-o la cap pana si-a luat partea, 500 de lei, si mi-a luat vioara, ce era sa faca? Ma duceam la horili satului, printre ai batrani, si invatam de la ei. De muncit, n-am muncit io, am stat sa invat vioara, sa ajung prin tari streine, mama muncea, saraca. Da" nici de furat n-am furat in viata mea un ac. Stii ce-i ala un ac? Un ac n-am furat. Aveam un frate tambalagiu, un frate viorist. M-am facut mare, m-am insurat, am facut copii, mama a imbatranit, io veneam si-i aduceam porumb, bani, ce strangeam de la romani la hori si la nunti. Martea ne intorceam de la nunti, ne imbatam si cantam de placere, sa ne auda femeile, ca mai aveam cate-o gagica tanara si frumoasa p-aicea. Peste tot gaseai cate-o gagica frumoasa, romanca, nu-mi trebuia mie tiganci. Ma duceam dupa ea, o duceam la padure, o pupam si-o muscam. Eram tanar, frumos, iesea si banii, ce simteam io atuncea?" Da" nevasta? "Ma afla nevasta, da" nu zicea nimic. Era multumita ca stau langa ea, ca o pup si pe ea. Pai, numai cu aia, numai cu aia, numa" varza, numa" varza, mai mananci si-o tocatura cu cartofi. I-auzi aicea: . Ti-ar placea una asa, tinerica? E, ai scris si asta? Bun, asta-i interviul."
Amintiri
Avand ca personaje principale mosieri, mari dregatori ai Tarii Romanesti, tarani clacasi, tigani robi- stramosii lautarilor de astazi, istoria Clejaniului se intinde pe durata a cinci secole. Una din resedintele regiunii Vlasca, comuna era situata pe traseul unor importante drumuri comerciale si se mandrea, la mijlocul secolului Xix, cu jandarmerie, oficiu postal si cu o scoala internat pentru fiii mosierilor si ai bogatasilor. Lautarii erau nelipsiti de la orice eveniment monden, nunti, botezuri, jocuri de duminica, petreceri ale boierilor ce durau si cate o saptamana. Existau si in comunele din jur lautari, insa cei din Clejani erau cei mai buni, astfel ca de multe ori umblau sa cante si prin alte regiuni, tocmiti la nunti, sau seara de seara la carciuma, balciuri sau targuri. "Era numa" lautari buni aicea-n sat, cei mai buni. Era mult mai frumos p-atuncea, daca mergeai pe ulita asta, in fiecare casa se auzea o vioara, un tambal, o cobza, ca se transmitea din tata-n fiu", isi aminteste Niculae Neacsu, maestrul baladelor istorice si ale cantecelor boieresti.
Daca vine vorba de amintiri, campion absolut este, la cei 82 de ani ai sai, Ion Manole, zis "Bosorogu"", membru fondator al Tarafului, lasat acum la vatra, spre marea lui mahnire. "Inainte de razboi eram aproape 50 de familii de lautari numai in Clejani, era tigani multi atunci, vreo 200 de case, acu" daca numeri 50 de case de tigani. Toti lautarii era atuncea ziua la munca, la boieru" Iorgu, si seara la vioara. Ne strangeam seara si cantam la concoratie, care-i mai bun, fiecare venea cu familia, cu echipa lui. Se facea hori si jocuri la targ, in poiana, de Mosi, de Calusi, in Joia Mare sau cand dadea boier Iorgu petreceri si se strangea toti lautarii, canta pe malai, pe porumb, mai putin pe bani. Dupa razboi, sa vezi ce de nunti a fost, ca veneau baietii veseli dupa front si se insurau. Dupa aia, a venit colectiva, le-a luat la toti pamanturile si nu prea mai avea bani. Da" si asa era lumea buna dom"le, era si tiganii respectuosi, romanizati, mergea la munca si seara venea flacaii romani si se distra aici, la noi in tiganie. Ai batrani s-a dus unul dupa altul si astia de acuma nu mai stiu decat sa mearga la discoteca, sa suceasca din cur si din buric."
Inceputul noii ere s-a produs la sfarsitul anilor 70, cand dirijorul si violonistul Ion Albesteanu, cucerit de repertoriul muzicantilor de aici, a format o scoala a tinerelor talente si un supertaraf de aproape 50 de persoane, crema lautarilor din Clejani, care a castigat locul intai la mai toate festivalurile folclorice ale vremii."Eram niste pustani si toata lumea era la picioarele noastre- zice Caliu -, da" ca sa cantam asa bine, Albesteanu ne freca ore intregi, pana iesea toate apele da" pa noi. Eram o suta de copii si, daca unul singur dadea gres, el il auzea. Imi zicea: , apoi faceam piesele respective. Sa-i fie tarana usoara, Dumnezeu sa-l ierte, de cate ori ajung la biserica, impart ceva pentru el. Ca astia trei ne-a facut pa noi, domne, Albesteanu, doamna Speranta Radulescu, da ne-a dus mai intai in Franta si Elvetia, si nea Mitica Parvan, primaru" nostru de atunci."
Cacurica"Foaie verde bob naut/ Doamne
plec pe linie, ma duc"
"Doamne, ca-mi arde inimioara sam sa mooor, mai/ Caci de multe ori vreau sa mor, mai, mai/ Ah, dar nu mor de focul lor/ Ca mi-i las prea straiori/ Mi-e mila da fata mea/ Doamne, c-o sa dea dusmanii-n ia/ Ah, mai Doamne, sam baiatu" singurel/ S-o sa dea dusmanii-n el/ M-a secat la sufletel, mai/ Ca tranversez strazili, Doamne/ Si ma feresc masinili, mai/ Da" eu nu ma mai feresc/ N-am la ce sa mai traiesc/ Mai nene, si daca traiesc, ce fac?/ Eu sunt numa" suparat/ Si numa" da necaz am dat."
Nici una din notele cantate cu patos, nici unul din versurile - atat de asemanatoare ca spirit cu cele ale bluesmanilor americani - rostite de el nu au vreun graunte de falsitate, de gratuitate. Asta-i sufletul lui Cacurica si asta este viata lui. "Daca vrei sa ma-ntelegi, sa te-nteleaga Dumnezeu, eu iti spui ca la un copil, c-am fost amarat. Da" iti povestesc toata biografia mea, cum am tras eu in viata, cum am ramas fara tata, cum am ajuns la Polu" Nord, la Danemarca, la Franta, la englezi, la americani, la Japonia, pa unde n-am umblat, mancat-as."
Pe scena, Cacurica este cel mai fierbinte, cel mai pasional dintre lautari, dincolo de ea - cel mai bland. Un om la 71 de ani, micut si vioi, din care, rand pe rand, ies la rampa tristetea si exuberanta, amaraciunea adanca si pofta uriasa de viata. Stam la o masa in curtea lui draga, el povesteste si, din cand in cand, ca si cum ar urma firul povestii, porneste a canta. Canta incetisor, privind prin mine, si vocea lui aduna in ea toate emotiile de pe pamant.
"In 42, eram la Crevedia Mare, la mama lu" tata, a venit tata de pe front, de la Dalni si de la Tiraspol, ca-l luasera militar in doua campanii, si a murit in padure, a calcat pe un proiectil, nu stiu ce s-a intamplat. Eram in clasa a Iv-a si de atunci n-am mai fost la scoala, ca sa-i ingrijesc pe fratii mei, eu, cu mama si cu sora mea, Niculina. Am intrat la slujba la ala, la ala, am avut de munca, nu stiu daca de atunci, din 42, am dormit vreodata 6-7 ore pe noapte, d"aia in turnee eu sunt ceasul desteptator. Nici acuma nu stau in batatura, imi fac de munca, ma stiu romanii de tigan muncitor, am lucrat la coceni, la baza, la incarcat vagoane, la tractor, la ce s-a gasit. P"orma, cand m-am facut mai mare, am luat tambalu" lui tata, pe care-l avea si el de la bunicu", si m-am dus cu tiganii la cantat. Ei lua trei sute de lei, eu - o suta, da" mi-am vazut mereu de calea mea amarata, s-am zis bodaproste, ca aveam cu ce sa-i imbrac si sa le dau de mancare la fratii mei. Cantam la Malu-Spart, unde se strangeau carciumarii, cu Radu Bolintinesii, de la care am mai invatat si eu, si prin el am ajuns eu la Clejani si-am cunoscut-o pe Florica mea, care era fata mare, si m-am amorezat de ea. Si-am avut cu ea o fata, Pasarea Cimbrilor, era cea mai frumoasa din raion, sa-ti arat tabloul, si canta ca o privighetoare. Mergeam din comuna in comuna si cantam, ea la voce, eu la tambal, si lumea tare ne iubea. Da" i-a iesit in fata, la o cursa de biciclete, la Flamanda, o femeie bortoasa, cu un copil de mana, a incercat sa o evite, a cazut si si-a rupt tendoanele. Am fost amarat rau de tot, am incercat s-o salvez, ziua munceam la tractor, noaptea cantam cu tiganca mea la romani, toti o plangea, da" fata mea tot a murit la optispe ani, a fost jale mare aicea, iar eu n-am mai fost om dupa aia; douascinci de ani, nu mi-am revenit sufleteste. Am facut de suparare si un soc pe partea stanga, daca-l faceam pe dreapta, muream si eu, imi taram picioru", asa dupa mine. Cand ma vedea lumea, nu mai plangea dupa fata mea, ma plangea pe mine. M-a luat cineva si m-a dus la un spital, Dumnezeu stie unde, si-am venit dupa o luna acasa sanatos. D"aia, eu prin cantecele astea cant si plang, cant cu patima, cant cu suflet! Cant cu inima, cant de placere, nu pentru bani, ca am fost ieri la carciuma, mi-am luat si eu o bere, ca mai mult nu beau, s-a zis cineva . S-am inceput si le-am cantat, cum sa nu le cant. Asa cum le cant si prin tari straine. Ca eu am fost un tigan razbaci." Cum iti zice matale? "Don" Iulica, mancat-as curuletu" tau, eu am fost tigan razbaci, ca pana nu induri si nu rabzi, nu faci nimic. Am patit multe, si necazuri, si bune, si rele patesti, cand pleci la drum. E si necazuri, da" si binefaceri, tata, destule. ."* Aeroportul Otopeni, plecari. N-au trecut nici zece zile si Haiducii pleaca din nou. De data asta, e mai liniste, rudele nu se prea inghesuie sa-i petreaca. Cacurica fumeaza tigara de la tigara, si e iarasi necajit. Baiatu" lui, Meme, care-i sofer privatizat, a intrat intr-o belea si el pleaca in tari straine in loc sa stea aici si sa-l ajute. Caliu vine val-vartej si-mi spune c-a plecat de acasa plangand. De ingrijorare. Cu doua zile in urma, ceva s-a intamplat acolo, s-au spart doua viori si Robert s-a taiat destul de rau la mana, "daca patea ceva, ma omoram". Dar a doua zi, Robert si-a scos bandajul, a strans din dinti si a inceput sa cante la vioara. Nea Culai s-a asezat pe-o banca, si-a dat, in fine, palaria jos de pe cap si acum imparte cate-o hartie de-o suta la nepoteii care s-au asezat la coada.
Se da semnalul de imbarcare, "haiducii" isi iau ramas bun si se indreapta spre punctul de control. Urmasii robilor si ai lautarilor, care munceau ziua la camp si cantau noaptea boierilor, au acum concert in intreaga lume, au un succes urias, au atins apogeul, punctul maxim, asa cum nimeni nu si-ar fi putut imagina acum o suta de ani, insa va mai ramane ceva dupa ei?
Va reusi nepoata lui Neacsu, Florentina, care studiaza acordeonul la Scoala Populara de Arta, va reusi Robert, care mai asculta si manele, dar are vioara in sange si intelege ce comoara reprezinta cantecele vechi, vor reusi ei si ceilalti copii sa duca mai departe traditia Clejanilor? Sau, pur si simplu, in avionul acela ce decoleaza spre Paris, se inghesuie, printre fotolii confortabile si stewardese amabile, toata traditia, tot farmecul si toata seva unei muzici geniale, daruite, acum cateva sute de ani, unui sat de campie, cu mosieri, tarani, robi si lanuri de grau?Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)