Premierul si clanurile Puterii
In recenta sa vizita la Bucuresti, primul-ministru al Frantei, Lionel Jospin, a declarat ca "Romania nu are alt avocat mai bun la Ue si Nato decat ea insasi". Formularea este extrem de corecta. Intr-adevar, Romania isi poate atinge obiectivele (integrarea in cele doua mari organizatii), numai daca urmeaza coerent o politica ferma de aliniere la standardele socio-economice ale Occidentului. Ezitarile sau greselile in realizarea acestui demers pot fi foarte costisitoare. Din pacate, in cei peste zece ani scursi de la rasturnarea regimului totalitar, diversele guverne care au condus tara au reactionat adesea absolut conjunctural la "provocarile" realitatii, au pus, de cele mai multe ori, in fata interesului national interesele de grup partinic sau chiar de grup mafiot. La peste un deceniu de la prabusirea comunismului, Romania se regaseste pe ultimul loc in cursele integrarii in Ue si Nato. Si, dupa cum evolueaza lucrurile sub actuala guvernare, sunt - se pare - putine sanse sa il paraseasca. Sa explicam de ce, prin prisma declaratiei lui Jospin, declaratie ce sintetizeaza de altfel asteptarile Occidentului fata de Romania.
Multa lume a crezut ca victoria Pdsr-ului la alegerile din noiembrie 2000 va produce o transformare radicala a modului de exercitare a actiunii administrative in Romania. Pdsr-ul venea la conducerea tarii cu un guvern monocolor, capabil sa isi impuna programul intr-o maniera unitara cu ajutorul majoritatii sale parlamentare. Electoratul a sanctionat trecuta guvernare si datorita actelor sale haotice, incoerente, explicate prin influenta celebrului "algoritm". Functionarea administratiei a fost parazitata, intre 1996 si 2000, de tentativele fiecarui partid din coalitia guvernamentala de a-si satisface "clientii", de a-si impune - cu gandul la viitoarea campanie electorala - programul. Divergentele, regruparile in functie de interese de moment, coteriile au dus la demiterea a doi prim-ministri si la remanierea continua a cabinetului. Cum putea sa realizeze o actiune constant-coerenta o administratie al carei varf s-a facut si refacut mereu? Functionarii din esaloanele ei inferioare s-au putut prevala de directivele contradictorii ale "centrului" pentru a-si concretiza propriile interese, pentru a satisface, dupa cum ii taia capul, aspiratii locale de grup. Nimeni nu s-a mai mirat ca la bilant s-a constatat ca procesele de privatizare si restructurare a economiei romanesti - baza proiectului de integrare europeana si euro-atlantica - s-au desfasurat lent, fara vigoare. Constituirea unui guvern monocolor, dupa alegerile din 2000, parea cea mai buna solutie. Electoratul a considerat pe drept ca Pdsr-ul din 2000 nu mai este partidul mafiot, in aparenta de stanga, ce a guvernat tara pana in 1996. Impunerea grupului "reformist", condus de Adrian Nastase, a facut o buna impresie, mai ales ca programul - de sorginte social-democrata - propunea continuarea deschiderii spre Vest, alinierea rapida, fara ezitari, la standardele acestuia. Chiar si proiectul de schimbare a denumirii partidului - devenit, prin unirea cu Psdr-ul, Psd - a fost bine perceputa, desi, prin el, se urmarea dobandirea unei noi legitimitati pe plan international.
Primele manifestari ale cabinetului Nastase pareau a confirma sperantele ca, in sfarsit, Romania va fi altfel guvernata. Premierul a anuntat mentinerea unui ritm ridicat al proceselor de restructurare si privatizare economica, de asumare a normelor juridice europene, de integrare in Ue si Nato. Promovarea unei noi generatii de administratori, mai putin marcata de reflexele cleptocratice ale celei preluate de la regimul comunist, trebuia sa faciliteze concretizarea acestei intentii si sa indice o reabilitare a societatii civile romanesti, impunand drept criteriu al ascensiunii sociale - valoarea. Lucrurile pareau a intra pe un fagas normal. In ultimul deceniu, Romania a aspirat - ca de altfel, mereu - sa intre in normalitate. Cu trecerea vremii insa entuziasmul s-a mai domolit. Mediile romanesti si straine au inceput sa semnaleze anume reculuri in actiune, anume ezitari in aplicarea programului anuntat. S-a observat ca privatizarea se realizeaza in continuare lent si, in functie de interese conjuncturale, ca restructurarea este facuta intr-o perspectiva populista, ca adoptarea normelor legislatiei europene se impune prin ordonante de guvern, desi exista o majoritate parlamentara clar conturata. Sub presiunea sindicatelor, premierul a inceput sa dea inapoi in cazul aplicarii cerintelor economiei de piata la unele intreprinderi deja privatizate. Pentru destui observatori, aceste manifestari au fost semne ca - in fapt - transformarea Psd intr-un partid modern si unitar este doar o aparenta. Psd ramane inca un partid ce regrupeaza diverse "clanuri", ale caror interese nu sunt intotdeauna in armonie. Premierul pare a nu stapani aceste clanuri, fiind nevoit sa faca destule compromisuri pentru a-si intari pozitia si a-si atrage fideli. Cazul "Priboi" a fost, in acest sens, relevant, desi - prin sustinerea fostului ofiter de securitate - premierul abdica de la propriul program de reinnoire si modernizare a administratiei.
S-ar putea, evident, sustine ca "afacerea Priboi" a fost o chestiune ce tine de "intimitatea" d-lui Nastase. Premierul nu putea sa-si abandoneze prietenul. Cum se explica atunci aceste actiuni vadit partizane, cum a fost actiunea ministrului culturii, Razvan Theodorescu, impotriva marelui regizor Lucian Pintilie, actiune pe care premierul a fost nevoit s-o stopeze din cauza ecoului ei intern si extern extrem de neplacut? Sa fi decis de unul singur d-l Theodorescu demiterea lui Lucian Pintilie de la conducerea studioului cinematografic? Aceasta inseamna ca guvernul este fracturat interior si ca intre componentele lui nu exista comunicare. Premierul trebuie sa vina din urma si sa corijeze "exprimarile decizionale" ale diverselor grupuri de interese. Grupuri care isi impun, probabil, optiunile fara sa-l mai consulte. Cum banuim ca s-a intamplat in cazul adoptarii Ordonantei de Urgenta 102/2001 prin care se modifica Legea Fondului Funciar, pentru a-i priva pe germanii originari din Transilvania de posibilitatea recuperarii fostelor lor proprietati agricole, nationalizate de comunisti dupa 1945. Or, etnicilor germani, vanduti de Ceausescu tarii-mama, li s-a garantat - prin Tratatul semnat in 1992 cu Germania - posibilitatea reintegrarii in societatea romaneasca. Contributia lor la dezvoltarea ei in timp nu a fost deloc neglijabila. Iar in 1997, fostul ministru de externe, Adrian Severin, le-a cerut scuze pentru "tratamentul" pe care li l-a aplicat Romania comunista. Daca se sfatuia fie si numai cu acest expert al afacerilor externe, premierul nu ar fi acceptat o asemenea ordonanta ce risca sa raceasca relatiile cu Germania intr-un moment in care Romania are nevoie de sprijinul tuturor puterilor europene pentru integrarea in structurile comunitare. Un grup din interiorul Psd si-a pus insa mai in fata propriul interes, cel al unei mafii agricole.
D-l Nastase va fi, cu siguranta, obligat sa intervina si in aceasta situatie. Problema este insa cat timp va mai putea sa corijeze din mers "greselile" subordonatilor sai. Si pentru cabinetul condus de el, scadenta se apropie. Si atunci, s-ar putea dovedi ca Romania n-a stiut sa-si fie un bun avocat.
Toma Roman
P.S. Ca sa ma contrazica, guvernul Nastase a privatizat Banca Agricola si Sidex. Este un semn bun, care trebuie urmat de altele.