Loredana Groza"Varsta de 30 de ani m-a prins pregatita"
Parea ca cerurile s-au rupt peste Bucuresti cand am intalnit-o pe Loredana Groza. O ploaie binefacatoare ne uda picioarele, ca unor paparude zalude, care facusera exces de zel in ritualul lor: toate elementele fundamentale - apa, aer, foc - fierbeau in jurul nostru. Pamantul, ars de soarele de pana atunci, inghitea avid suvoaiele de apa. Cred ca ploaia a fost chemata de Loredana, cu ochii ei albastri-azurii, mari si rotunzi, ca de copil vesnic mirat. Aidoma este si fetita ei, Elena, o zgatie de fata care abia a implinit trei anisori si a carei fotografie mama o poarta peste tot, ca pe un odor de pret. "I-auzi, umbla Sf. Ilie prin ceruri!", spune Loredana, si atunci ii vezi stirpea de taranca moldoveanca ce pune mana la gura de spaima cand tuna si fulgera. Imi vorbeste repezit si navalnic despre pasiunea pe care a facut-o pentru Maria Tanase si pentru muzica ei, dar n-o mai aud, din pricina rapaitului ploii, care a devenit din ce in ce mai puternic. Observ ca poarta in loc de poseta o traistuta cusuta cu motive traditionale din Bistrita. Stiu ca este o pasionata a artei taranesti si ca merge mereu la targurile mesterilor populari de la Muzeul Satului sau Muzeul Taranului Roman. Ultima oara, si-a cumparat un chimir de piele si i-a cumparat fetitei sale niste linguri de lemn, cu care aceasta mananca si isi hraneste papusile. Dupa ce a trecut potopul ce a spalat temeinic fata murdara a Bucurestiului, am plecat cu Mercedesul capitonat cu piele grena al Loredanei, sa admiram orasul acesta, care are un farmec nebun dupa ploaie.
O profesoara postuma: Maria Tanase
- Loredana, esti una dintre putinele stele ale muzicii pop care au reusit sa se mentina in atentia publicului si dupa Revolutie. Sa fie oare la mijloc stiinta de a-ti schimba imaginea cu fiecare nou disc, dupa modelul Madonnei? Esti cand pustoaica rebela, cand "diva inamorata", cand tiganca Agurida.
- Dimineata, cand te trezesti, stii ca ai in fata o zi in care trebuie sa o iei de la capat cu demonstratia de valoare pe care trebuie sa o faci continuu in fata publicului tau. Nu poti sa rezisti, daca nu faci performanta. Multora dintre artistii din Romania le-a ramas doar titulatura de cantareti, dar faptele sunt undeva in urma, departe, traiesc din amintiri. Ei nu mai "presteaza" demult nimic si e trist cand nu mai reusesti sa vezi lucrurile in perspectiva. Traim intr-o lume in care imaginea are o importanta covarsitoare. Micul si marele ecran, mass-media, presa, in general, vand imagini. Acesta este conceptul general in toata lumea asta a comunicarii in care traim. In tot ceea ce am facut, cu fiecare album, am cautat sa leg imaginea de continut, sa creez nu doar o forma, ci si un fond.
- Ce fata ne arati acum, o data cu ultimul tau album, "Agurida"?
- Un paradis pierdut, o epoca ce s-a stins demult, din al carei zbucium si extaz mai razbat franturidoar in cantecele vechi lautaresti. M-am documentat foarte mult, am citit mult, am vizionat inregistrari de epoca, fotografii, am cautat sa acumulez cat mai multa informatie, pentru a-mi crea o imagine cat mai aproape de realitatea de atunci si pentru a realiza albumul si caseta video. Mi-am dat seama ca si in perioada aceea era, ca si astazi, o degringolada teribila in viata muzicala, ca melodiile cu adevarat frumoase erau cantate si circulau intr-o forma degradata. Pe acest fond a actionat atunci Maria Tanase si a facut tot acest efort teribil de a culege si a retransforma cantecele romanesti ale timpului, reusind sa sintetizeze foarte bine muzica populara romaneasca si sa o aduca intr-o zona culta, din care si un om cu o cultura minima, si unul cu o cultura vasta sa poata sa perceapa senzatiile pe care le ofera muzica aceasta. In plus, ea a fost un personaj unic, de un farmec nebun, cu o viata personala extraordinar de agitata si de controversata. De o generozitate care transcende si acum timpul, intr-adevar suflet de artist: cum se daruia ea pe scena doar la Edith Piaf am mai vazut. Si de aceea, ea a fost profesoara mea postuma, cea care m-a ajutat sa inteleg si sa intru cu adevarat in starea respectiva, prin cantecele si vorbele ei, prin fotografiile si interviurile ei, prin epoca pe care a descris-o atat de bine. M-a inspirat foarte mult si, desi pare incredibil ceea ce am sa va spun, am si visat-o in timpul cat am pregatit acest album si concertul. Mi-a aparut de multe ori in vis, imbracata in alb, ca o mireasa. Nu-mi spunea nimic, doar o vedeam zambind, simteam foarte pregnant prezenta si forta ei incredibila si asta-mi dadea o stare de gratie, de multumire fata de ceea ce fac, ceea ce-mi confirma ca merg pe drumul cel bun.
Am vazut un film din anii 30-40 si atunci am zis ca asa trebuie sa fie concertul meu: costumele, publicul, orchestra, toate situate undeva in trecut, intr-un fel de paradis pierdut al unei mahalale decadente, intr-o taverna plina de fum si de zarva, in care personajele sunt eclectice, combinate din toate zonele sociale - copii, batrani, oameni scapatati, tigani, vaduve, artisti neintelesi. E o nunta "after-hours", adica e atmosfera de dupa nunta, cand toata lumea se trezeste din betia de peste noapte, mahmura, si cantarea incepe in zorii zilei din nou mai cu foc si mai cu patima decat ar fi crezut oricine. Deci, mai intai a fost o viziune, apoi am discutat cu regizorul Ducu Darie (cu care nu eram la prima colaborare si care a inteles perfect atmosfera pe care voiam sa o realizeze), costumele au fost facute de Janine, iar multe elemente pentru filmarile facute in taverna au fost luate din recuzita de teatru. Lautarii, ei bine, lautarii au fost sarea si piperul filmarii. Ei se numesc Orchestra folclorica "Romania", condusa de Marian Alexandru, alaturi de care i-am invitat pe Nelu Ploiesteanu si pe Catanga, celebra lautareasa, pe care am intalnit-o cantand intr-un restaurant de la marginea Bucurestiului si care m-a cucerit pe loc, cu vocea si acordeonul ei fermecat. Nu eram la prima intalnire cu lautarii: in 1989, am cantat tot cu ei, la un festival din Germania, si am avut un succes nebun. Iar pentru album, totul a pornit dintr-o joaca, acum cateva luni bune, de 1 decembrie, cand am participat la o petrecere foarte mare, la care au cantat mai multe tarafuri de lautari. Si la un moment dat, in antrenul petrecerii, m-am dus sa cant "Marioara de la Gorj", pur si simplu, fara sa repet inainte (cu lautarii, de obicei, nu prea se repeta, ori canti, ori nu canti, e o chestie de feeling). Toata lumea a amutit cand m-a auzit, registrul se schimbase atat de tare, ca toata lumea s-a uitat inspre scenuta aceea din mijlocul cortului. Drept urmare, mi s-a propus ca de Revelion sa fac, tot impreuna cu lautarii, o formula de vreo zece minute, in care sa cantam cantece vechi romanesti. Am ales atunci "Mi-am pus busuioc in par", "Marioara de la Gorj" si "Bun e vinul ghiurghiuliu". Si a fost absolut superb, era schimbul de milenii si in Piata Revolutiei a inceput o hora enorma. Imediat, la cateva zile, am zis ca daca tot suntem incalziti si ni s-a deschis apetitul, trebuie sa intram in studio, sa vedem ce-o iesi. Albumul e un tribut adus Mariei Tanase, a fost inregistrat cu Paul Enigarescu la pupitrul de sunet si este produs de Media Pro Music.
- Crezi ca i-ar fi placut Mariei Tanase ceea ce ai facut? Nu ti-a fost teama de reactia specialistilor in folclor atunci cand ai pornit la realizarea acestui album? Vocea si trairea ei formidabila nu sunt prea usor de redat.
- Cred cu tarie ca i-ar fi placut. Cred ca ar fi avut cea mai mare bucurie, daca ar fi vazut ca n-au murit cantecele ei si ca traiesc mai departe, sunt vii si purtate de alti si alti interpreti. In ceea ce-i priveste pe specialisti, daca pornesti la drum cu temeri, nu mai faci nimic, iti pierzi curajul si te incui in casa. Trebuie sa ai aripi si sa zbori cu indrazneala. Deci, nu mi-a fost teama deloc de parerile specialistilor si am observat inca un lucru: acela ca, daca esti convins de ceea ce faci, ii convingi si pe cei de langa tine. Conteaza foarte mult atitudinea ta si felul in care iti expui problema, produsul.
"Femeia la 30 de ani"
- Cand te-ai apropiat, de fapt, de muzica populara?
- Primul cantec popular pe care l-am invatat a fost in copilarie. Se numea "Cine sta posomorata" si l-am invatat de la mama mea, care a vrut sa fie cantareata de muzica populara, dar a ramas doar invatatoare. Ea, pe langa faptul ca are talent muzical, are si o voce foarte frumoasa. Si e cel mai sever critic al meu. Cred ca a contat foarte mult lucrul acesta, pentru ca m-a ajutat sa nu orbecai si sa nu o iau pe drumuri care nu duc nicaieri. M-a descoperit Dumitru Morosanu, producatorul de emisiuni muzicale de atunci la televiziunea nationala. Cantam cu trupa mea la un festival, la Focsani, si el m-a dus la "Steaua fara nume". La 16 ani, eram deja la Mamaia si luam trofeul festivalului cu melodia "Ma intreb ce sa fac" a lui Marius Teicu. Eram o fata venita din Onesti, de nicaieri adica, cu parintii niste oameni simpli, fara nici o legatura cu lumea muzicala, deci fara pile sau relatii. Mama nu mai locuieste la Onesti, acolo unde m-am nascut si am crescut eu, ci s-a mutat in Bucuresti, ca sa ma ajute sa o crestem pe Elena. Pentru ca eu nu am nici menajera, nici bona la copil, ci am preferat sa fac totul cu mana mea sau cu ajutorul mamei.
- Esti nascuta in Gemeni si ai implinit luna trecuta 31 de ani. Ce libertati si ce restrictii are o femeie - de conditia si de cariera ta - la varsta asta?
- Da, ziua mea a fost pe 10 iunie si acum sunt, vorba lui Balzac, "femeia la 30 de ani". Varsta e o problema care sensibilizeaza femeile destul de tare. Acum, m-a prins pregatita pragul acesta: cu un copil, casatorita, cu o cariera bine pusa pe roate. Fetita mea, de doi ani si jumatate, imi da un sentiment de utilitate in viata, o motivatie pe care nimic altceva pe lumea asta nu mi-a putut-o crea, atat de puternica si atat de distincta. Am un sot minunat, Andrei Boncea e numele lui, un barbat cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. A fost singurul om care m-a convins ca, intr-adevar, casatoria e o institutie in care merita sa intri. E de o maturitate extraordinara, chiar daca el face de-abia anul acesta 30 de ani. El e Varsator, o zodie compatibila cu Gemenii. Deci, si datorita lui, nu am intrat in criza femeilor la 30 de ani, nu am privit inapoi cu manie, nu mi-am pus intrebari despre ce am realizat pana acum si nu am avut emotii in fata acestui prag. Chiar ma simt confortabil la varsta mea si chiar am curajul sa spun asta. Ma simt foarte libera si ma bucur ca nu ma simt in chingi, pentru ca datorita zodiei si naturii mele sensibile si artistice, sunt foarte nonconformista. Pentru mine, prezentul e foarte important, clipa pe care o traim, care e irepetabila si care e singurul lucru real. Restul ori e trecut, ori e un vis.
Un clopotel numit Elena
- Cum arata o zi obisnuita pentru tine?
- Am norocul de a avea o meserie care sa nu-mi creeze un program strict de lucru si o stereotipie a programului, care la un moment dat se poate transforma intr-un plictis oribil. Fiecare zi e altfel si asta e fantastic. Cred ca acesta a fost unul din visele din copilarie care mi s-au indeplinit: sa nu ma trezesc dimineata ca sa ma duc sa semnez vreo condica sau sa raspund prezent unei institutii. Am avut o fire libertina si mai descatusata, spre tristetea mamei, care m-ar fi vrut incartiruita intr-o disciplina mai rigida. Diminetile le incep alaturi de Elena, care-mi da trezirea, ii aud clinchetul zglobiu al vocii din camera alaturata. Mancam impreuna, ne jucam, desenam, ii citesc o poveste. Incerc sa-mi petrec mult timp cu ea, pentru ca e la o varsta la care copiii au nevoie de foarte multa atentie si de comunicare, o varsta a intrebarilor despre o lume pe care ei incearca sa o descifreze, sa o decodifice. Dupa aceea, telefonul incepe sa sune si intru in vartejul zilei si al problemelor - interviuri, filmari, fotografii. Trebuie sa arati bine tot timpul, trebuie sa fii in forma, sa fii vesel, sa fii energic.
- Ce faci pentru forma ta?
- Nu mai tin de mult diete, de ani de zile, am gasit ca lucrul acesta ma stresa foarte tare. Am avut niste ani infernali, in care greutatea mea ma obseda si imi crea niste stari de angoasa teribile (si chiar m-am ajutat singura sa-mi dereglez metabolismul si sa fiu nefericita). De multe ori se crede in mod gresit ca fericirea sta in niste kilograme in minus sau in plus. Dar daca e sa fii iubita, esti, indiferent cum arati. Dupa ce am incercat toate prostiile de medicamente de slabit si am exersat toate filosofiile legate de cum sa mananci sau ce sa mananci, am zis gata! De-acum o sa mananc cat pot, nu voi mai avea nici o retinere, nici un fel de gand reactiv vizavi de o chifla, de exemplu, pe care am mancat-o si care va pune, sunt sigura, 500 de grame pe mine. Si in momentul acela, nu am mai putut sa mananc atat de mult ca atunci cand ma retineam sa nu mananc si am observat ca incep sa slabesc. Si la gandul acesta pozitiv s-au adaugat o viata activa, dinamica: lucrez, traiesc, ma implic profund in ceea ce fac, pun suflet, imi pasa de orice. Nu ma mai ingras acum, desi sunt o gurmanda si o amatoare de experiente culinare.
- Te-ai gandit la vacanta?
- Nu, deocamdata, pentru ca am mai multe lucruri de facut aici, in Bucuresti. In primul rand, vreau sa stau alaturi de sotul meu, care lucreaza toata vara, are un program de lucru foarte incarcat. Suntem destul de greu de dezlipit unul de altul si el are nevoie de mine, mai ales ca munceste foarte mult si are o meserie ingrozitor de stresanta. De aceea, pentru el, familia este singurul sprijin si singura forta care-l poate pune pe picioare. Acum caut o casa cu curte, in care sa ne mutam, ca Elena sa aiba unde sa se joace. Pana la sfarsitul anului, vreau sa mai scot un album, la care am deja gata o mare parte a melodiilor. Mai am in pregatire un alt album, cu cantece mai vechi, pe care nu le-am pus niciodata pe vreun disc, desi dateaza de ani de zile si le-am cantat in concerte. Intre timp, m-am reintors la o mai veche pasiune - cinematografia: am fost distribuita in doua filme americane, unul dintre ele e un film muzical produs de Quincy Jones si avandu-l printre operatori pe cel care a filmat videoclipurile Madonnei. Mi-am relansat de curand site-ul propriu pe Internet (primul site muzical pe Internet a fost al meu, lansat in 1996): www.loredana.ro.Corina Pavel
Fotografii: Iulian Ignat (4),
arhiva personala a Loredanei