"Bucurestiul meu iubit!"
Orasul in care traiesc se numeste Bucuresti. Se spune ca a fost fondat de un cioban ratacitor. Din aceasta cauza, de peste 500 de ani, praful campiei face casa buna cu ulitele sale stramte. Din fericire, in istoria sa, Bucurestiul a cunoscut si momente glorioase. Intre razboaie, un primar genial l-a transformat in al doilea Paris al Europei. Comunistii, in schimb, i-au distrus aproape tot farmecul. Ei au adus aici blocurile, aceste monumente vii ale uratului. Dupa 90, derizoriul si bunul plac au preluat stafeta. Nimeni nu doreste sa-i aline Bucurestiului ranile istorice. Strazile pline de gropi au ajuns a doua sa natura. Un palat monstruos a devenit sediul Parlamentului. Palatul Regal a ajuns biroul Presedintiei. Toate sunt intoarse cu susul in jos. Pe Calea Vacaresti, unde locuiesc, gradinile si carciumile discrete de altadata au fost inlocuite de un tunel de locuinte batute de Dumnezeu. Abatorul a ramas doar o amintire. Si o vaca de muls de catre unii functionari ai primariei de sector. Ei au acordat autorizatii de constructie unor sinistre bombe, care au speriat locatarii cu chefurile monstruoase ce se tin lant. Pe primul loc, se afla o ingraditura numita "Record Trans" S.R.L.. Aici, noapte de noapte, pegra orasului se aduna, coborand uneori din limuzine scumpe, si incepe un concert de oracaituri incredibil. Imi amintesc ca, pe vremuri, tipau atat de tare numai porcii impinsi pe "linia de productie". Vine politia cu Vw-urile in tromba, dar nu sta decat 5 minute si lasa totul cum a fost. Cum toate dormitoarele blocurilor au fost construite spre strada, poti sa-ti iei adio de la somn. Pe la 3 din noapte, betivilor drogati cu vodca si marijuana li se adauga cisternele de udat florile. Tigancile care poarta furtunele tipa si fluiera ca pe stadion. Spre 4 si jumatate, cativa camionagii pleaca in cursa, facand sa duduie ferestrele. Cu bate de baseball deasupra capului, nefericitii cu par vopsit si inele in nas lovesc copacii si fac sa se declanseze toate alarmele din parcare. Unul se uita spre rasarit si, vazand prima raza de soare, incepe sa urle ca un apucat. Supradoza isi face efectul. Nimeni nu-i poate sta in cale, nici Politia de la sectia 14, unde ti se explica cum e cu democratia. Acesti oameni inca in uniforma iti trezesc revolta mai mult decat drogatii. Ei dau vina pe lipsa legilor. Dau vina pe Primarie. In acest timp, clasa muncitoare din zona nu apuca sa doarma mai mult de doua ore pe noapte (cei care se culca devreme). Celebrul Articol 153 a fost pus la naftalina (nu de politie, e adevarat). Banul face acum legea. Iar Primaria de sector (4) continua sa acorde autorizatii fara limita de program si fara nici o grija pentru alegatorii pacaliti inca o data.
Cu cativa ani in urma, l-am revazut pe un mare iubitor al Bucurestiului de altadata: ziaristul si omul de afaceri Stefan Deubel din Cleveland (S.U.A.), emigrat dupa razboi. Sarmanul om era pe patul mortii si dorea sa stie cum mai arata orasul tineretii sale. Ce era sa-i spun? I-am povestit despre strazi ce nu exista, despre atmosfera aristocratica a centrului, despre bombele simpatice ale periferiei, despre lumea destinsa si bine imbracata, despre tinerii educati si despre calitatea acceptabila a vietii. Plangand, n-a mai putut sa ingaime decat aceste vorbe, iarasi si iarasi, ca o placa stricata de patefon: "Bucurestiul meu iubit!". Rusinat ca l-am mintit, nu mi-am gasit alinarea decat la gandul ca totusi vorbele mele l-au facut pentru ultima oara fericit.Ion Longin Popescu