Povesti cu batrani
Viata pe care o traim este deosebit de grea pentru unii. Cei care vor sa-i justifice dramatismul ii spun "tranzitie", desi acesta pare sa fie destinul majoritatii romanilor, sine die. Totusi, persoanele care suporta cel mai greu hatisul mizeriei zilnice sunt batranii. Pentru ei, caderea sistemului Ceausescu a venit prea tarziu. Bucuria de-a fi scapat de totalitarism le-a fost rapid umbrita de suferinta si disperare. Imputinati, saraci, singuri - pentru ei fiecare zi pare inca o cobilita pusa de Dumnezeu pe umerii lor. Razvratirea le e muta. Acum cateva zile, am fost martora unor intamplari care m-au marcat intr-un fel. Va rog sa judecati singuri.
1. Este cunoscuta aglomeratia din jurul Oborului, mai ales in zi de sambata. Cumparatori, vanzatori, gura-casca, hoti - cu totii bantuie printre tarabe in cautarea chilipirurilor. Pret de cateva minute, m-am numarat si eu printre ei, apoi, cu sacosele pline, am pornit-o spre statia de tramvai. Depasesc la un moment dat o batranica care mergea usor impiedicat. Avea in mana un portofel jerpelit, din care scosese o mica moneda de 500 de lei, pe care o privea lung prin ochelarii cu dioptrii ca sticla de sifon. Era clar ca patise ceva. Ma retrag deoparte din puhoiul de oameni ca sa-mi scot din geanta ceva bani pentru a-i oferi. Cand sa pornesc in cautarea ei, simt o mana ce-mi cauta sprijinul: era chiar femeia, care bolborosea plangand, aproape fara sa ma vada, ca tiganii ii furasera unica hartie de 10.000 de lei pe care o avea. Masa ei, painea ei pentru doua zile.
2. Cateva minute mai tarziu, sunt in tramvai. Lume - exact cat numarul scaunelor. Urca si o batranica in doliu, cu baston, schiopatand. Toti cei de pe scaune admira, brusc, peisajul de-afara, devenit ad-hoc interesant. Batrana nu cere loc. Sta chinuit, sprijinindu-se-n bat. Deodata, vad o tiganca tanara ca se ridica si-i ofera locul: "Hai, mamaie, c-oi fi si matale obosita!" si-i da mana batranei, ajutand-o sa se aseze. Sunt doua tiganci tinere, care se intorc, probabil, de la munca, caci poarta peste rochii usoare de vara sorturi portocalii-reflectorizante, specifice lucratorilor la drumuri. Sunt vesele si sporovaiesc in limba lor, fara sa mai bage de seama zambetul recunoscator al batranei, fata de neasteptatul favor...
3. In fiecare marti dimineata, la ora 10.00, in fata ferestrei mele se posteaza o femeie care isi asteapta tainul: 100.000 de lei. Sta nemiscata, nu rosteste o vorba, asteptand sa o vad. E slaba, arsa de soare, cu picioarele varate in niste galosi. Vine de undeva de la tara, ca sa cerseasca in Bucuresti. Venetica in satul ei (este de pe undeva din Moldova, adusa spre Capitala de marele val al industrializarii socialiste), a fost scoasa - dupa reimpartirea pamantului - din casa in care statea, si acum locuieste, impreuna cu cei opt copii, toti de varsta scolara, undeva, intr-o viroaga, chiar la marginea campului. N-are apa, n-are lumina electrica, nici mobila si nici aragaz. Barbatul i-a murit de tuberculoza si nu mai are nici o speranta, de nicaieri. N-a auzit de tranzitie, nici de chibritul care va face lumina in tunel. Ba, si mai rau, nu-i da prin minte sa faca nici greva foamei, pentru simplul motiv ca, oricum, ea nu mananca nimic.Ruxandra Constantinescu