Un
almanah pentru romanii de pretutindeni
Romanian - American Yellow Pages 2000-2001
Atunci
cand nimeni nu se mai astepta, dupa greutatile avute cu editia intai a
lucrarii "Pagini Galbene Romano-Americane", temerarul producator de publicatii
din Chicago, Steven Bonica, secondat de sotia sa, Simona Bonica, a reusit
sa scoata de sub tipar inca o editie si mai bogata in informatii, si mai
eleganta, si mai necesara oricarui roman din America si de pretutindeni.
Alegand inteligenta formula de almanah, si nu pe aceea de banala lista
de telefoane, Steven Bonica, patron al companiei de media Center Focus,
si-a propus si a reusit, dupa parerea noastra, sa dea o lovitura mediatica
tuturor "insailarilor" de familie scoase pana acum, din saracie, in comunitatile
romanesti. Pentru prima data, ca roman american, nu-ti mai e rusine sa
iesi in lume cu o carte despre Romania, despre America romanilor, despre
afaceri si institutii romanesti, americane si romano-americane. Pentru
prima data, romanii din tara au o oglinda destul de cuprinzatoare a ceea
ce au de facut si la cine ar putea sa apeleze, in caz ca vor ajunge cumva
sa treaca Oceanul. "Romanian - American Yellow Pages" este un ghid care
iti alunga singuratatea (daca esti nou pe teritoriul Unchiului Sam), iti
ofera alternative si sugestii (indirecte), te ajuta sa-i cunosti pe cei
mai de succes fosti compatrioti.
Dupa
un capitol introductiv, de almanah, dedicat unor pagini din istoria Romaniei
si Festivalului Smithsonian din vara anului 1999, cand Romania a fost vedeta
numarul unu pe National Mall din Washington, incep informatiile "fierbinti":
cum si de unde se obtin toate tipurile de viza americana (in care am remarcat
un capitol interesant - cine il poate influenta pe consulul american sa
revina la o decizie); cum poti obtine dreptul de munca in America; cum
sa incepi o mica firma peste Ocean. Daca doriti, din diferite motive, sa
intrati in contact cu cei care fac legile in America, o lunga lista va
pune la dispozitie numele si numerele de telefon ale tuturor senatorilor
si congresmanilor americani, precum si adresele complete ale tuturor guvernatorilor
din S.U.A. In acelasi capitol, exista, desigur, o lista cu toate birourile
guvernamentale federale, precum si adresele agentiilor, comisiilor si consiliilor
independente, cele indeobste mai apropiate de cetateanul pus in situatia
de a inainta o petitie. Nu lipsesc birourile de ajutor social, de consiliere
in afaceri, de administrare a firmelor mici si mijlocii, de imigrare si
naturalizare. Pentru cei care doresc sa ia legatura cu institutii din Romania,
exista un capitol dedicat adreselor tuturor birourilor guvernamentale,
parlamentare, prezidentiale, ale prefecturilor, consiliilor judetene, centrelor
vamale si camerelor de comert. Sunt inscrise, desigur, misiunile permanente
ale Romaniei in strainatate, dar nu lipsesc nici institutiile de tot felul
ale Republicii Moldova atat din Chisinau, cat si din alte orase ale lumii.
Un capitol este dedicat tuturor asociatiilor romanesti din America - atat
cele oficiale, ale statului roman, cat si cele fondate de diverse comunitati.
O impresionanta lista cuprinde toate adresele bisericilor romanesti din
S.U.A., de toate denominatiile religioase. O bogata sectiune este dedicata
unui index de profesii, din care poti afla ce romani americani sunt implicati
in cele mai diverse afaceri, ce publicatii editeaza romanii, cine transfera
bani in Romania, cine se ocupa cu investitii etc. etc. In fine, un bogat
capitol cuprinde sute de nume de firme, servicii, produse existente pe
piata americana si coordonate de romani. Spatiul nu ne permite sa continuam;
ar trebui sa spunem ceva despre sectiunea culturala si publicistica, despre
institutiile de invatamant, financiare, transport de marfa, servicii turistice
si cate altele.
Pentru mai multe amanunte, Steven Bonica poate
fi contactat la urmatoarea adresa: Center Focus Publishing/ 5759 W.Irving
Park Rd./ Chicago, Il, 60634/ Usa/ Tel: (773) 777-9690/ Fax: (773) 777-9691/
e-mail: publisher@centerfocus.org/ web site: http: //www.centerfocus.org.
Ion Longin Popescu
Tvr
cu dus si intors
"Indoglinda"...
...este
titlul unei carti captivante, in care se oglindeste o parte din acel misterios
si mereu fascinant teritoriu numit India. Publicata (spre lauda ei) de
Editura "Taj", cartea poarta semnatura unei realizatoare de exceptie a
Televiziunii Romane. Este vorba despre Adelina Patrichi, creatoarea uneia
dintre cele mai instructive si atractive emisiuni realizate in anii de
dupa revolutie: "Cultura in lume". Din pacate, dupa cum stim cu totii si
dupa cum marturiseste si Adelina Patrichi in prefata cartii ei - subintitulata
si "Indrumar de calatorie si civilizatie in India", in numele unor schimbari
nefericite, petrecute in Tvr, emisiunea ei a fost impinsa - din ratiuni
nejustificabile! - la ore cat mai tarzii in noapte, pana cand, in anul
1999 a disparut de tot din grila de programe a televiziunii publice. Adica
o televiziune ce are menirea nu numai de a raspandi stiri si comentarii
politice, ci si pe aceea, obligatorie, de a instrui, de a educa in numele
Binelui si al Frumosului. In schimb, infometata dupa audienta pierduta,
aceeasi Tvr a incercat si incearca disperata sa ajunga din urma popularitatea
unor emisiuni cu "rating" mare - emisiuni in care troneaza, cu "glorie",
prostul gust, badarania, marlania, ba chiar, nu o data, obscenul... Asa
ca... la ce bun "Cultura in lume"? La ce bun sa aflam despre India, despre
Mircea Eliade si Maitreyi, despre Shakespeare si Andersen, despre Walter
Scott si Gabriela Mistral s.a.m.d., cand intre timp au "zburat" de pe post
mai toate emisiunile realizate in "Redactia culturala" (creata candva de
regretatul - unicul in felul lui! - Iosif Sava).
Revenind dupa aceasta lunga, dar "instructiva", cred
eu, paranteza, sa mai spunem cateva cuvinte despre aceasta splendida "razbunare"
a alungatei din Tvr Adelina Patrichi. Este vorba, asadar, despre "Indoglinda"
- o carte care are ca "radacini" calatoriile Adelinei Patrichi in India,
emisiunile ei despre India, dragostea ei pentru India, pentru istoria Indiei,
pentru miturile si misterele Indiei, pentru parfumul pamantului rosietic
al Indiei, pentru apele cu luciu galben ale Gangelui, pentru portocaliul
matasurilor inmiresmate care infasoara trupul lasciv al femeilor, pentru
bijuteriile de aur si argint care le zornaie la gat, la urechi, la maini
si la glezne...
Scrisa
cu un real talent de scriitor, dar si cu rigoare stiintifica, si avand
in final o foarte pretioasa "addenda" - cuprinzand "Informatii utile pentru
o calatorie in India" -, cartea Adelinei Patrichi, o minuscula (de 600
de pagini!) si pretioasa oglinda a fabulosului taram - India - este, ori
poate fi, o minunata "achizitie" pentru orice iubitor de Carte.
Silvia Kerim
Disc
Loredana Groza
"Agurida" - intoarcere la spiritul romanesc
Daca mirosul
asfaltului incins de canicula nu mai incita pe nimeni, o incursiune in
lumea plina de farmec a muzicii populare, a carei atmosfera reinvie naturaletea
de altadata, va fi binevenita. De fapt, de la o vreme incoace, tendinta
de intoarcere spre muzica de odinioara este tot mai evidenta.
In valul
de aparitii discografice cu care a debutat aceasta vara, lansarea albumului
Loredanei ("Agurida") ne-a atras atentia in mod special. Cel mai recent
proiect al Loredanei strange laolalta cantece vechi populare din aproape
toate zonele tarii: Moldova ("Trandafir de la Moldova", "Mi-am pus busuioc
in par", "Bun ii vinu" ghiurghiuliu" si "Agurida"), Muntenia ("Marie si
Marioara"), Oltenia ("Marioara de la Gorj"), Ardeal ("Hei, iu, iu" si "Se
teme Ion ca moare"), inclusiv cantece vechi lautaresti("Cip-cirip" si "Un
tigan avea o casa"). Un album deosebit, cu un sunet curat, ce te duce cu
gandul la petrecere si la joc. Lansarea discului "Agurida" a fost insotita
si de aparitia unei casete video, o realizare de exceptie - ce bine, cand
Pro Tv-ul se ia-n serios! - , cu un show inregistrat live, in studiourile
Media Pro. Alexandru Darie, cel care a semnat regia concertului, a reusit
sa surprinda perfect atmosfera anilor "30-"40, starea de spirit a romanului
simplu la o nunta tipic romaneasca, intr-o mahala uitata de timp, in care
muzicantii si alaiul petrec neintrerupt trei zile si trei nopti, pana la
epuizare. In acest "Paradis pierdut" se poate regasi oricine simte romaneste.
"Am simtit
nevoia sa realizez un album care sa reprezinte esenta spirituala a romanilor.
E un omagiu adus unei desavarsite artiste, care a fost, este si va fi Maria
Tanase. Am vrut sa atrag atentia asupra valorii inestimabile a muzicii
romanesti. Pentru a completa acest tablou, am colaborat cu Nelu Ploiesteanu
si Cornelia Katanga - oameni de suflet, cu o traditie demna de luat in
seama. <<Agurida>> e un fel de a simti romaneste. E borsul moldovenesc
care te trezeste din betie, pentru a o putea lua de la capat. Este albumul
pe care, dupa ce il asculti o data, mai vrei sa il asculti si a doua oara.
Betia e muzica..."
Dia Radu