Sarbatori Populare
Noaptea de Sanziene(Ziua de Nastere a Sfantului Ioan Botezatorul)Zana cu par de aur
Celebrata in noaptea dintre 23 si 24 iunie, sarbatoarea Sanzienelor a starnit imaginatia multor scriitori, precum Sadoveanu sau Mircea Eliade, autori ai unor romane ce poarta ca titlu chiar numele acestui mister pagan: "Noaptea de Sanziene". In legende, Sanzienele sunt zane-fecioare rapite de zmei si inchise in palate tainuite in inima de codru necalcat. Ele isi fac aparitia numai in aceasta noapte de vraja a lor, plutind, cantand si dansand prin vazduh. Printre atatea duhuri malefice, babe-cloante, mume ale padurii, martole, iele, rusalii, Sanzienele sau Dragaicele sunt zanele bune, prielnice roadelor de tot felul, roade ale naturii vegetale, animale, dar si umane, favorizand fecunditatea femeilor, facandu-i pe oameni sa simta bucuria pura de a trai, chemarea dragostei, lecuind bolile. Chiar si ele isi pot pierde insa ingaduinta fata de cei care nu le cinstesc cum se cuvine sarbatoarea, lovindu-i cu grindina si vijelie, smulgandu-i in vartejuri aiuritoare, imbolnavindu-i, lipsindu-le pe flori de mirosul pe care tot ele li-l daruisera, anuland puterea lecuitoare a plantelor.
Intr-o conferinta rostita la Radio Bucuresti in 1937, acelasi Mircea Eliade releva deosebita importanta a solstitiului de vara (21 iunie) in viata romanilor. In societatile agricole, sarbatorile incep cu "dansurile ce tin pana in noaptea Sfantului Ioan - miezul verii - si tot atunci se logodesc perechile. Viata omului tine pasul soarelui. Si dragostea creste o data cu patrarul lunii."
Intr-adevar, este vorba de o sarbatoare a dragostei pe cale de implinire, traita de fecioare, dar si de tinere neveste, rod suprapus mistic si benefic peste rodirea naturii. Ceata Sanzienelor, de obicei in numar fara sot, face parte din cortegiul zburator al zeitei fertilitatii, fecunditatii si protectiei agrare, Sanziana, al carei nume s-a presupus ca vine de la Sancta Diana (Samtdiana - Samziana), zeita fecioara a vanatorii, a luminii, al carei simbol stralucitor era luna.
Sanziana sau Cosanziana, zana cu parul de aur, este idealul de frumusete fizica si sufleteasca. Pe de alta parte, pluralul "Sanziene" pare a proveni din daco-latinul san = sanctus, zi = dies, ene = Johannes, deci "Sanctus dies Johannes", Sfanta zi a lui Ioan, cu prescurtare "Ene".
La 24 iunie, toata lumea crestina serbeaza Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul, cel care l-a botezat pe Hristos in apa Iordanului, recunoscandu-l ca Mesia, cel care a fost decapitat la cererea Salomeei, fiica Irodiadei. Sarbatoarea s-a suprapus cu cea pagana, cu mult mai veche. Pe vremuri, ea era tinuta trei zile de catre femei, numita "Sanziene" in nordul si vestul tarii (Bucovina, Maramures, Transilvania, Banat) si "Dragaica" - in Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Sudul Moldovei. Sarbatoarea crestina si cea pagana par sa nu aiba nici o legatura. In Bucovina, insa, unde traditia Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava a ramas extrem de puternica, sarbatoarea Sanzienelor ii este intru totul dedicata lui.
Intre ritualurile Sanzienelor si ale Dragaicelor exista diferente formale, nu de esenta. La datina Dragaicei - dans magic, simbolizand ceremonia de nunta a marii zeite agrare - evolueaza tinere virgine, in ii si fote de sarbatoare, cu marame albe si cununite impletite din sanziene galbene (nu cele albe, socotite intrucatva malefice) si spice de grau. La brau, erau incinse tot cu sanziene, in mana stanga tinand spice, iar in cea dreapta seceri cu dinti. Ceata de fete strabatea satul odata cu soarele rasarind, ajungea la ogorul socotit cel mai bogat, unde jucau hore libere si hore inchise, adica executate numai de ceata lor, apoi se intorceau in goana, cu maramele falfainde, razand, chiuind. La hotarul satului, le intampinau feciorii, care le stropeau cu apa din ulcele, pentru fertilizarea simbolica a pamantului.
A doua secventa a ritualului se desfasura chiar in mijlocul satului, unde odinioara se afla stalpul cerului. Aici, in batatura satului, se desfasura iar voioasa si vioaia hora a Dragaicelor, la care participau exclusiv fete aproximativ de aceeasi varsta. Se alegea cea mai frumoasa fata, imbracata ca mireasa, care s-o inchipuie pe zana Dragaica. In fine, hora strabatea satul, oprindu-se pe la casele celor mai harnici gospodari, in batatura carora se repeta dansul.
Noaptea cununilor
Si astazi, inca, de Sanziene, exista obiceiul ca oamenii sa isi faca cununi, pe care unii le sfintesc la biserica, atarnandu-le apoi la ferestre, la stalpii portilor, la cruci de hotar, in cimitire (intrucat exista si Mosii de Sanziene, cand se dau de pomana primele legume, mere si pere varatice, zarzare, caise). Fetele isi pun cununile in par sau in san - ca sa devina mai frumoase, sub perna - ca sa-si viseze ursitul. Femeile se infasoara peste mijloc tot cu sanziene sau cu cicoare, ca sa nu aiba dureri de sale la seceris. Seara, cununile se pun la uscat si se pastreaza ca leac pentru diverse boli. Exista si obiceiul aruncatului cununilor pe casa; cel a carui cununa cade inseamna ca va muri in acel an. Dar se poate incerca de trei ori. A doua zi, fiecare isi cerceteaza coronita: daca e uda de roua, fata sau flacaul se va casatori curand.
Mai ales in nordul Ardealului, fetele si nevestele tinere se tavalesc prin pajisti inrourate, se scalda in rau la loc tainic, isi spala pletele cu ierburi anume culese, pentru a fi atragatoare tot anul. Desi se spune ca in noaptea de Sanziene "apa cere om", flacaii cei mai indrazneti se arunca in ape vijelioase, credinta fiind ca cine va trece inot o apa de trei ori, nu se va mai ineca tot anul. In sudul tarii, Dragaicele aveau pe alocuri si conotatii malefice, fiind imaginate ca fapturi minunat de frumoase, dar necrutatoare, care-i atrageau in mreje pe tineri, luandu-le mintile, pocindu-i sau chiar inecandu-i.
Aceasta noapte este plina de "semne", pe care batranii satului le interpreteaza: ei "considera" cerul, pentru ca tocmai in aceasta noapte rasare Closca cu Pui (roiul de stele Pleiade), facand observatii astronomice, socotind care ar fi momentul propice semanatului graului de toamna. Tot acum apar si licuricii - micile miscatoare felinare ale padurii, cucul isi inceteaza cantecul, pentru ca "se ineaca" fie cu orz, fie cu samburi de cirese, ragusind: acesta este semnul ca a sosit vremea cositului fanetelor.
Cand cerurile se deschid
Ca mai toate marile sarbatori, Craciunul, Anul Nou, Pastele, Sangiorzul etc., Sanzienele se petrec sub misterul si tainele intunericului, cand se isca fenomene miraculoase: infloritul "iarbei-fiarelor", chiar la miezul noptii de Sanziene, cu care se descuie orice incuietoare, deci mult cautata de talhari, in special de hotii de cai; jocul flacarilor albastrui si fara caldura ale comorilor neincuiate prin vraja, cand se "spala banii" ingropati (cine vorbeste in momentul dezgroparii unei comori se alege cu gura "strambata"); deschiderea cerurilor cand, pret de o clipa, Dumnezeu poate fi vazut la masa lui cereasca, impreuna cu arhanghelii si marii sfinti, celui care ar surprinde miraculosul moment fiindu-i indeplinita orice dorinta. Alt fantastic fenomen al ajunului tainicei nopti de Sanziene este "deschiderea mormintelor": duhurile inofensive ale mortilor se intorc pentru a sarbatori impreuna cu cei vii. Ele sunt intampinate de cei vii cu mese intinse. In schimb, sufletele mortilor dadeau informatii in ce priveste viitorul, promiteau ajutor la sporirea holdelor, a turmelor, a avutului, pentru casatoria fetelor, pentru sanatate etc.
Buna trecere a evenimentului mistic presupunea comportamente stricte: femeile cu pricepere la vraja si descantece plecau neaparat pe timp de noapte ca sa culeaga de pe camp ierburile si buruienile magice utile. Aceasta farmacoterapie traditionala distingea, de fapt, magia alba de magia neagra, prima putand fi practicata de orice femeie initiata si cu sufletul curat. Usturoiul - planta malefica pentru vrajitoarele adevarate, urate de comunitate - era in acea noapte benefic, in orice combinatie.
Plantele care poarta numele de Sanziana aveau si ele semnificatii magice, benefice, dar numai in dependenta de indeplinirea corecta a ritualului. Si ele erau culese si tratate conform ritualului, cele albe presupunand un ansamblu de rogatiuni mai mic, iar cele galbene - un surplus de formule incantatorii, care tine de marele mister al antitezei dintre fortele ce subzista in culoarea galben-aurie a florii, culoare solara, benefica si malefica in acelasi timp, prin darul de a atrage moartea. Numai Noaptea de Sanziene era, in imaginatia populara, acceptata de toata suflarea satelor ca moment de magie.
Mihail Albin Popescu