O ultima sansa
Reuniunea liderilor Nato, la cartierul general din Bruxelles al Aliantei, a lasat intacte sansele de aderare pentru toti candidatii. Potentialii invitati vor fi insa cunoscuti abia la summitul organizatiei, ce se va tine anul viitor la Praga. Potrivit cotidianului polonez "Rzeczpospolita", inainte de inceperea primului sau turneu european, presedintele S.U.A., George W. Bush, a declarat ca tara sa sustine extinderea Nato "cu fermitate" si ca "nimeni nu poate fi privat de dreptul de a face parte din Alianta". Bush a considerat ca nici unul dintre actualii membri "nu dispune de un drept de veto fata de extindere". Criteriul hotarator va fi, dincolo de orice calcule geostrategice, capacitatea fiecarui candidat de a suporta costurile integrarii, de a se alinia rapid la structurile functionale ale organizatiei. Vor conta, desigur, si concluziile discutiilor cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, desfasurate la Ljubljana, in Slovenia, la sfarsitul turneului, discutii in care presedintele american va propune un nou parteneriat defensiv pe baza modificarii Tratatului Rachetelor Antiracheta (Abm), din 1972. Bush incearca sa-l convinga pe Putin ca "scutul antiracheta" pe care vrea sa-l ridice America este orientat, dupa incetarea razboiului rece, impotriva amenintarilor venite din partea unor natiuni "iresponsabile". Era confruntarii intre superputerile Vestului si Estului, deosebite ideologic, a fost inlocuita cu cea dintre Nord si Sud, diferentiate pe alte criterii.
Romania si-a pastrat, asadar, sansa de a fi admisa in Nato. Pentru ea, ocazia urmatoare este esentiala. Dupa reuniunea din 2002 de la Praga, organizatia s-ar putea orienta spre "optiunea zero", spre excluderea oricarei noi tentative de largire. Din 2002, membrii Tratatului Nord-Atlantic ar putea considera ca au stabilit pentru multa vreme limitele de siguranta ale aliantei. Decizia va influenta, probabil, si admiterile in U.E., Europa unita putand fi pusa intr-o situatie foarte delicata, daca unele dintre candidate ar ramane in afara structurilor militare ce o apara. Integrarea in Nato si admiterea in Ue sunt, evident, procese corelate. Ue nu-si poate permite ca in vreuna din componentele sale viitoare sa apara posibilitatea unor optiuni strategic-militare diferite de cele ale ansamblului. Ca sa aiba certitudinea unei viitoare integrari in federatia pe care o va constitui Europa, Romania trebuie sa nu rateze sansa admiterii in Nato. Problema care se pune este insa cea care s-a pus si dinaintea reuniunii "primului val" de la Madrid: este Romania capabila sa sustina costurile acestei admiteri? Si, apoi, poate ea oare garanta ca alinierea la standardele euro-atlantice nu va fi o slabire a sigurantei aliantei, tocmai pentru ca serviciile romanesti de informatii nu au fost inca epurate de "elementele" infiltrate de fostul Kgb, deci dependente de actualul Fsb - serviciul secret al Rusiei? Chiar daca Rusia va ajunge la un parteneriat defensiv cu Nato, ea nu va renunta niciodata sa-si urmareasca propriile interese geostrategice, inclusiv prin stabilirea unor "sfere de influenta".
La Madrid, Romania a fost nominalizata in capul listei candidatilor valului secund. Vizita consolatoare a presedintelui Clinton la Bucuresti a intarit impresia ca integrarea in Alianta Nord-Atlantica este doar o chestiune de timp. Romania parea ca are toate atuurile pentru a primi invitatia la aderare: ea este, dupa Polonia, cea mai mare tara din estul european, este stabila politic si domina, prin pozitia ei geografica, zona tulbure a Balcanilor, stapaneste gurile Dunarii si poate garanta siguranta proiectatelor magistrale energetice ce se vor instala pe vechiul "drum al matasii". In plus, dupa cum au aratat toate sondajele, romanii vor, intr-o proportie covarsitoare, sa traiasca sub "umbrela Nato". O lunga experienta istorica le-a spus ca, fara garantia Occidentului, vor fi la cheremul marelui vecin de la Rasarit, care nu si-a ascuns decat rareori aspiratiile imperiale. Au acceptat, de aceea, sa sprijine Nato in conflictul cu singurul vecin cu care Romania nu a avut niciodata diferende: Iugoslavia. Faptul a aparut, pe moment, ca inca un argument favorabil pentru admitere. Pe masura trecerii timpului, Romania a pierdut insa locul fruntas, strategii aliantei orientandu-si treptat interesul spre alti candidati: Slovacia si Slovenia, state mici, dar mult mai performante economic, tarile baltice - sprijinite de lumea scandinava - si Bulgaria, au trecut inaintea Romaniei, care, in numai cativa ani, a ajuns pe ultimul loc intre candidatii susceptibili de a fi invitati in Nato.
Ar putea fi, desigur, aduse o multime de argumente pentru a demonstra ca aceasta cadere nu a depins de Romania. Slovenia si Slovacia ar face legatura cu Ungaria - izolata de Nato datorita neutralitatii austriece, Bulgaria ar intari flancul sudic al aliantei, alcatuit in estul Mediteranei doar de Grecia si Turcia, statele baltice ar fi foarte avansate in tratativele cu Ue etc. Politicienii romani nu realizeaza insa ca principala piedica este, de fapt, rezultatul propriei lor actiuni. La unsprezece ani de la rasturnarea totalitarismului comunist, Romania se afla inca departe de incheierea tranzitiei. Indiferent de partea ei aflata la putere, clasa politica romaneasca s-a dovedit incapabila sa finalizeze un proces care ar fi trebuit sa imprime tarii o dezvoltare ireversibila. Dupa unsprezece ani de democratie, Romania are inca o economie hibrida, supusa asaltului diverselor clanuri politice mafiote, are inca o legislatie greoaie si cu multe reminiscente comuniste, este inca dominata de grupuri provenite din fosta nomenclatura rosie, pentru ca aici nu s-a practicat nici o lustratie. Clasa politica romana - care tinde sa devina, prin mijloace cat mai neortodoxe, noua burghezie romana - nu pare a avea interesul integrarii rapide in structurile europene si euro-atlantice, desi toti membrii ei declara ca acestea sunt telurile lor supreme. O includere in Europa unita si in Alianta nord-atlantica ar presupune pierderea posibilitatilor de acumulare, prin rapt sau coruptie, a ceea ce a mai ramas din proprietatea publica de odinioara.
Ue ne-a dat mai multe avertismente ca ceva trebuie sa se schimbe. Ultimul, cel al baroanei Nicholson, arata ca Uniunea nu mai este dispusa sa trimita fonduri ce sunt, sistematic, deturnate. Nato ne-a lasat totusi usa deschisa, desi reprezentantii sai au aratat ca, fara indeplinirea criteriilor economice, este greu de prevazut o posibila invitatie de aderare. Reuniunea organizatiei din 2002 este foarte aproape. Daca pana atunci clasa politica romaneasca nu va intelege ca trebuie sa puna in prim-plan interesul national, Romania va pierde si ultima sansa de a-si depasi conditia de victima a conjuncturilor. Dar este oare capabila aceasta clasa politica de a-si uita meschinele interese de grup? Raspunsul va fi aflat foarte repede.Toma Roman