Sase luni de guvernare pedeserista
Peste sase luni, vom sti cu exactitate daca schimbarea din noiembrie 2000 a fost de bun augur pentru Romania. Daca Partidul Democratiei Sociale din Romania ar face in urmatoarea jumatate de an ceea ce a facut in prima, atunci vom fi martorii unui esec. Numai ca Romania nu isi mai poate permite riscul unui esec prelungit. Ar insemna ca este scoasa din carti, in cursa pentru Nato de anul viitor si ca se amana pe o perioada nedefinita integrarea in Uniunea Europeana.
Sunt semne care arata ca partidul condus de Adrian Nastase a venit la putere stiind foarte bine ceea ce vrea. Partidul de guvernamant a reusit in cateva luni sa elimine peste trei sferturi din oamenii numiti de fosta coalitie in posturi centrale si locale, indiferent ca acestia erau pusi acolo pe criterii clientelare sau pe merit. Singura exceptie o reprezinta oamenii Uniunii Democrate Maghiare din Romania, care sprijina guvernul minoritar Pdsr. Udmr a reusit chiar performanta de a avea acum (ca partid de opozitie) chiar mai multe posturi in administratia centrala si locala decat pe vremea cand era la putere. Cu exceptia posturilor din cabinet sau a celor de secretari de stat, organizatia condusa de Marko Bela a obtinut o multime de avantaje din colaborarea cu partidul primului-ministru. Dar oamenii Pntcd, Pd, Pnl au fost inlaturati fara ezitare. Din pacate, Pdsr pare a se fi ocupat mai mult de monopolizarea puterii si a resurselor decat de reforma economica.
Primul-ministru Nastase nu are pe langa el un creier economic care sa-l sfatuiasca de bine in ceea ce priveste privatizarea, restructurarea, deblocarea mecanismelor economice. Abia acum se vede cat de inteligent era Isarescu in calitate de finantist si de locomotiva a guvernului. El era de fapt si ministrul de finante al propriului cabinet. Din pacate, echipa de economisti a Pdsr-ului dovedeste pe zi ce trece ca nu are nici curajul, nici abilitatea de a scoate tara din groapa de potential care s-a tot largit in anii din urma. Partidul de guvernamant a dus la bun sfarsit mai multe initiative legislative (in primul rand legea administratiei locale). Din pacate, nu se vede care sunt prioritatile legislative si executive legate de privatizare, atragerea capitalului strain, lichidarea "gaurilor negre" iremediabile din economie. Faptul ca Romania nu a reusit sa incheie decat 6 din cele 30 de capitole de negociere in vederea integrarii in Ue arata ineficienta efortului legislativ si managerial, de a aduce o serie de domenii la nivelul la care eurobirocratii sa accepte, macar, ideea de a sta de vorba cu negociatorii nostri. Pdsr-ul a luat o serie de masuri importante in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii, dar nu stie (sau poate ca nu vrea) sa se ocupe de marile intreprinderi (de stat).
Actualul partid de guvernamant nu mai poate sa pretinda ca inainte, ca nu face reforma economica din ratiuni care tin de protectia sociala si siguranta zilei de maine pentru masele de muncitori care lucreaza la stat. Chiar daca a incheiat pacte sociale cu sindicatele, se vede din ce in ce mai mult ca - in lipsa unor semne clare de revigorare economica, de lansare a programelor capabile sa aduca prosperitatea - liderii sindicali tin tot mai greu in frau masele nemultumite de salariati. Ca si in perioada 1997-2000, nici acum nu exista vreo categorie de lucratori la stat care sa fie multumita de nivelul salarizarii, conditiile de munca sau perspectivele pensionarii. Problema partidului de guvernamant este simpla: daca nu trece la actiuni palpabile, in beneficiul celor multi si saraci, dar si in beneficiul celor bogati si putini, dar si al celor multi care se zbat intre cele doua extreme, atunci va fi maturat de la putere, la fel precum coalitia Cdr - Pd - Udmr. Entuziastilor votanti pentru Fsn si Iliescu le-au trebuit sapte ani ca sa isi dea seama ca nu aceea era solutia pentru ca Romania sa devina o tara suportabila. Dar dupa un an si jumatate de guvernare ineficienta a coalitiei, electoratul s-a reintors cu sperante mesianice catre Pdsr si Iliescu. Acelasi electorat nu va avea nevoie insa acum nici macar de patru ani ca sa isi dea seama ca solutia nu era aceasta, daca partidul de guvernamant nu dovedeste ca s-a schimbat in mod fundamental si ca a invatat din greselile trecutului (atat din cele proprii, cat si din acelea ale coalitiei).
Cei incremeniti in partizanate ar trebui sa inteleaga un fapt simplu, legat de cuceritorii puterii intr-o tara unde alegerile au loc din patru in patru ani: in primii doi ani ai exercitarii puterii, este in interesul tuturor ca puterea sa functioneze bine. Dupa doi ani, incep luptele electorale. Dar daca puterea nu intelege acest lucru, atunci situatia se complica. Aceste complicatii au inceput sa se vada in Camera Deputatilor, unde Pdsr-ul s-a vazut deja de trei ori in ultima luna in situatia de a fi infrant la vot. Este pentru prima data in istoria postcomunista a Romaniei cand castigatorii unor alegeri sunt infranti la vot in parlament, dupa mai putin de sase luni de la victorie. Ultima infrangere a fost legata de modificarile la Curtea de Conturi, unde Pdsr era preocupat de consolidarea controlului. Daca va fi preocupat doar de ideea controlarii complete a puterii - asa cum s-a intamplat cu fosta coalitie, in interiorul careia luptele pentru algoritm erau mai puternice decat controversele legate de reforma -, iar nu de ceea ce se poate face cu puterea in planul reformei, Pdsr este condamnat la esec. Ritmul lent in care se desfasoara reforma scoate la iveala reveriile pedeseriste cu privire la detinerea puterii. Liderii acestui partid si-au inchipuit la sfarsitul anului 2000 ca vor ramane la putere inca multi ani de-acum incolo. Este o iluzie. Una periculoasa, mai ales pentru partidul de guvernamant, care nu se grabeste sa faca reforma, de parca timpul ar mai avea rabdare. Nerabdarea de a lua locul partidului de guvernamant se vede clar la partidele din Opozitie, in special la Pnl si Pd, dar si la Prm. Ele nu vor ezita sa speculeze greselile tot mai frecvente ale celor de la guvernare. La fel a facut si Pdsr-ul cat era in opozitie si beneficia de tot capitalul indirect provenit din pierderea treptata de simpatie a coalitiei de atunci. Nu este zi de la Dumnezeu in care cineva din guvern, parlament, administratia centrala si locala sa nu faca vreo greseala in contul Pdsr. Greselile sunt comise de un numar determinat de persoane, dar se contabilizeaza intr-un singur cont. In acest ritm, daca Pdsr nu isi schimba strategiile, va pierde sigur. Dar una este sa pierzi onorabil, si alta sa iesi cu totul din peisajul politic, cum s-a intamplat cu Pntcd, in contul caruia s-au contabilizat cele mai multe din greselile vechii guvernari. Pdsr nu va imparti responsabilitatile cu nimeni. Exista insa si sansa de a face ceva, mai ales in urmatoarele sase luni. Iar inainte ca electoratul roman sa isi dea seama ce se intampla, vor incepe in ianuarie 2002 evaluarile Nato cu privire la integrare. Ele vor fi primul semnal cu privire la eficienta guvernarii, la fel cum s-a petrecut si la Madrid, in vara lui 1997.Dan Pavel