Oana Pellea"Cred inca in esenta buna a acestui popor pe care il iubesc"
Nu-i place sa vorbeasca despre ea. E un "Varsator" cu fata intoarsa spre ceilalti. Interesata mult de problemele Cetatii, ingrijorata de starea de violenta, de zdruncinarea valorilor morale, de pierderea credintei. Dar ea nu-si pierde credinta ca, in ciuda atator agresari ale spiritului uman, sanatatea morala a poporului acesta, fibra lui intima, buna, va fi salvata. "Dar cu ce pret? Cu cata risipa de energie, pe care am fi putut-o folosi ca sa mergem mult mai departe, nu doar sa recuperam ceea ce am pierdut in acesti ani." Actrita nu pregeta sa-si daruie energia sa creatoare, puterea de convingere, atunci cand e vorba sa apere o cauza nobila.
- Violenta naste violenta. Dintotdeauna, dar mai ales acum, cand e propagata si intretinuta prin toate mijloacele. Presa, radioul, televiziunea, ne bombardeaza zi si noapte, de dragul senzationalului, numai cu vesti negre: crime, violuri, talharii, ca si cand ceva bun nu se mai intampla in tara asta. Tot propagand uratul, incarci oamenii cu energii negative si primejdioase. Pentru ca incep sa se obisnuiasca cu raul, sa perceapa anormalul ca pe ceva firesc si nu mai reactioneaza, nu se mai impotrivesc.
"Cand vad ce se intampla in jur, imi vine sa urlu: treziti-va, oameni buni!"
- Citeam undeva ca "Singurul mod ca raul sa triumfe e ca oamenii buni sa nu faca nimic. Sa ramana cu mainile incrucisate". Ce parere ai?
- intr-adevar, a te resemna inseamna a muri. Si a nu te impotrivi raului din jur - si celui din tine, atunci cand simti ca apare - inseamna sinucidere. Dar pentru asta, trebuie sa ne pastram capacitatea de a recunoaste raul. Cand vad ce se intampla in jur, ma inspaimant, imi vine sa ies in strada si sa urlu: "Treziti-va, oameni buni!". Daca nu realizam ce se intampla cu noi pana nu e prea tarziu, alunecam vertiginos spre prapastie. Dar eu am inca incredere in esenta buna a poporului meu, pe care-l iubesc cu grija, dar si cu nadejde. Stiu ca pana la urma Binele va invinge. Dar riscam ca timpul sa nu mai fie atat de ingaduitor, riscam sa ne pierdem energiile creatoare, incercand sa recladim ceea ce noi, din inconstienta ori rautate, daramam. Doar ca nu cu vorbe, ci cu fapte mai putem salva ceva. Noi, romanii, vorbim prea mult si facem prea putin.
- Exista insa un loc in care vorba, cuvantul rostit si magic interpretat naste emotia si prin ea, dorinta de actiune: arta. Si, indeosebi, teatrul - "cronica vie a timpului" - cum o numea Shakespeare. Tot un personaj din Shakespeare e cel mai recent rol al tau, pentru care ai primit Premiul de interpretare Uniter - Catarina, din comedia "imblanzirea scorpiei". Si tot in aceasta primavara, Fundatia Culturala Romana te-a distins pentru contributia adusa culturii noastre, cu spectacole de marca, purtate cu succes in lume. Ce reprezinta un premiu pentru Oana Pellea?
- O mare bucurie, bineinteles. Si recunoasterea ca stradania nu ti-e in zadar. Ca asezate cu rabdare si credinta, caramizile tale construiesc ceva. Nu o cariera spectaculoasa ca la Hollywood, unde Oscarul reprezinta garantia contractelor fabuloase, ci o obligatie in plus fata de tine si fata de public. Fata de spectatorii care, atunci cand te iubesc si te apreciaza, iti atribuie ei un Oscar pe viata, dar si dupa. Mai concret. A sosit, deunazi, la Teatrul National o scrisoare pe care portarul mi-a inmanat-o, putin descumpanit, mie. Era adresata tatalui meu, lui Amza, si venea din Elvetia, probabil de la un roman plecat de multa vreme, care nu aflase ca Amza Pellea ne parasise cu 18 ani in urma. Am desfacut-o, cu ochii in lacrimi: cel care-i scria ii marturisea marea admiratie pentru tot ce-a realizat actorul in filmele sale si-l ruga sa-i trimita un autograf care l-ar face foarte fericit. La atata vreme dupa ce omul dispare, lumina raspandita de artist - de un mare artist, cum a fost Amza - dainuie in suflete sensibile. Iata ce inseamna pentru mine un premiu care nu mai depinde de jurii mai mult sau mai putin subiective, de conjuncturi ori de intamplare, ci de acea energie pozitiva degajata de arta facuta cu talent si cu mult, mult suflet. Asa cum o concepea tatal meu, care pe 7 aprilie ar fi implinit 70 de ani.
"Oaza mea de liniste este Amza"
- L-ai evocat cu atata emotie in seara premiilor, stiu cat de legata esti de el chiar si acum.
- Si, cu cat trece vremea, ii simt si mai mult absenta. Dar si prezenta lui, in continuare, langa sufletul meu. Amza n-a fost doar tatal ideal, ci si artistul bun, uman, generos si omul puternic, capabil sa-si pastreze sufletul si cugetul curat, chiar si atunci cand era agresat de nedreptati, invidii, intrigi. De ce mare putere interioara trebuie sa dai dovada, ca sa-ti pastrezi acea lumina, pe care s-o darui apoi celor din jur! De aceea, a ramas in sufletele atator oameni. Amza e oaza mea de liniste, de normalitate si incredere in bine si frumos. El imi transmitea in copilarie increderea ca va veni si ziua libertatii, a descatusarii... Si uite ca libertatea a venit, dar ce facem noi acum cu aceasta libertate atat asteptata?! O transformam in haos, in distrugere si autodistrugere. Ciudat animal e omul! in loc sa se bucure ca respira in voie, isi pune singur catuse pe maini. Pentru ca ce sunt acele slutiri ale sufletului, rasturnari ca dupa un mare cutremur, de valori morale, culturale, estetice, decat catuse ce ne inchid orizontul? Dar eu refuz sa cred - chiar, sincer, nu cred - ca am devenit cu totii atat de rai. Pot intelege panica, disperarea cu care unii, in conditii materiale umilitoare, incearca sa supravietuiasca oricum. Cu orice pret. Dar chiar nu mai conteaza pretul platit? Din fericire, pentru unii conteaza mult, si ei prefera sa suporte greul - de aici vine, cred, si o anume pasivitate, lipsa de reactie fata de ce e in jur. Neimpotrivirea, care inseamna, cum spuneam, moarte. Dar eu ma impotrivesc, deci exist. Dovada vie ca exista inca sensibilitate, nevoie de frumos si bine, sunt salile pline ochi la spectacolele valoroase, care sustin ceva nobil, esential despre om. intalnesc pe strada trecatori care-mi multumesc pentru un anume rol; intalnesc in sala, la aplauze, priviri emotionate ale unor tineri - cum sunt cei foarte multi care vin la spectacolul "Ioana dArc, file de dosar" sau la exuberanta noastra comedie "imblanzirea scorpiei". Si atunci, stiu ca nu e totul pierdut. Iar cand reusim sa impresionam si publicul din alte tari cu mare traditie culturala, atunci mandria de a fi roman inlocuieste starea de jena, de rusine, uneori, cand tocmai acasa nu suntem intelesi de unii comentatori.
- Probabil ca ai acest sentiment de jena fata de cuvantul scris de un cronicar din Bucuresti, care considera ca daca spectacolul vostru cu "Ioana...", realizat de Mihai Maniutiu, ar fi prezentat intr-o tara civilizata, "actritei i s-ar interzice sa mai apara pe scena si regizorului - sa mai monteze ceva". Si uite ca, tocmai in tari civilizate ca Austria, Franta, pe unde ati dus deocamdata spectacolul, a fost considerat un "miracol teatral", iar despre tine s-a vorbit la modul superlativ. Unul dintre cei mai intransigenti cronicari din Viena, Oliver Lang, aprecia in "Neue Kronen Zeitung", ca "Oana Pellea ofera publicului un personaj cu atat mai cutremurator, cu cat el apare ca un om viu, cu spaime si viziuni, si nu ca o sfanta senina... Cu o virtuozitate rara, actrita canta pe toata claviatura trairilor sufletesti".
"Scena e oaza mea de frumos si speranta"
- Iar in Franta, patria Ioanei dArc, a Sfintei Ioana, devenita simbolul tarii, sali pline ochi ne aplaudau minute in sir. La Paris sau Vitry, dupa tacerile care se lasau cateva momente, in final, simteam incordarea celor ce voiau sa inteleaga nu doar cu sufletul, ci si cu mintea propunerea noastra. Nu o respingeau cu prejudecata, ci meditau asupra ei, chiar daca ea le modifica imaginea mitului. Unii ne-au spus: "Nu ne-am inchipuit ca asa poate arata Ioana noastra, dar dumneavoastra ne-ati convins". Asta consider eu ca inseamna o tara si o cultura civilizata: deschisa dialogului, dornica sa inteleaga si argumentele celuilalt, si nu sa rosteasca sentinte fara drept de apel.
- Noroc ca asemenea izbucniri necivilizate sunt inca rare la noi. Dar cum reusesti sa iesi totusi din starea pe care ti-o creeaza ele?
- Am oaza mea de liniste acasa, langa Domnica, si la teatru, cand repet. Spatiul de cativa metri patrati ai scenei au pentru mine efect terapeutic. Acolo ma simt cu adevarat eu, miracolul scenei ma spala de maruntisuri, pentru ca ma aduce spre adevaruri esentiale. Scena e oaza mea de frumos, de lumina si speranta. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca joc de cativa ani cu sali pline. inseamna ca oamenii au nevoie si ei de mine, nu numai eu de ei. Cand repet, cand caut cheia personajului, alaturi de regizori minunati ca Ducu Darie, Tompa Gabor, Mihai Maniutiu, simt ca intru in normalitate. in normalitatea vietii si a profesiei noastre. La "imblanzirea scorpiei", Mihai stia sa ne aduca intr-o asemenea stare de joaca si bucurie a jocului, incat radeam cu pofta tot timpul. Se nastea intre noi, echipa de actori din toate generatiile, o stare de bine si de exuberanta, care se transmite si salii. Am realizat cateva spectacole impreuna cu regizorul Maniutiu si colaborarea noastra devine, pe an ce trece, tot mai profunda. il respect foarte mult ca om si ca artist si-i multumesc lui Dumnezeu pentru intalnirea cu el. Asa cum ma simt fericita ca am avut ocazia, de curand, sa cunosc un alt mare om si artist, pe regizorul italian Franco Zefirelli. Cand intalnesti un om de o asemenea valoare, esti fericit si incantat, dar in acelasi timp esti indurerat, pentru ca te uiti la el ca la un varf la care poti sa aspiri o viata si nu-l poti atinge. E un mare noroc ca un asemenea om vine sa faca film in Romania, la studiourile Media Pro.
- Asemenea artisti sunt exceptii fericite, chiar si in tara lor, nu numai la noi. Dar poate ca ar trebui sa facem ceva, sa pastram aceste raritati existente.
- E un sentiment de insingurare pe care-l traim mai multi dintre noi in momente ca acestea. La noi, dispare nu numai varful, ci si mijlocul societatii. Clasa de mijloc, cu intelectualii ei. Astept vremea cand acest mijloc sa influenteze si restul populatiei si sa nu se lase el influentat de agresivitatea inculturii, a kitsch-ului si vulgaritatii. Probabil ca devin, cu timpul, mai inteleapta. Simt cum anii se asaza in mine, isi spun cuvantul. Poate ca spiritul meu polemic se mai toceste sau poate ca el se ridica pe o treapta superioara, ducand la o acumulare de rabdare... eficienta. Las izbucnirile violente pentru cei foarte tineri, dar sper ca lumina si intelepciunea sa ne cuprinda pe toti, din toate generatiile.
- Asa sa fie!Alice Manoiu
Fotografii de Iulian Ignat (4)