Povesti intre doua lumi- Despre Luchiana Fat, taranca inteleapta din Maramures, s-a tot scris in revista "Formula As". Drumurile care duc la ea, la Desesti, nu ni se par niciodata prea grele si indepartate. De ce ii batem asa de des la poarta de lemn a casei? Pentru ca ea apartine unei lumi care a inceput sa apuna, ducandu-si povestile fermecate dincolo de vamile orizontului. Si, o data cu ele, si sufletul satului romanesc -
O cheama Luchiana, nume rar, si vorbeste in fiecare zi cu Dumnezeu. Se teme de El, caci e inteleapta. Ii stie semnele, le recunoaste si le povesteste si altora. De putine ori s-a incurcat in citirea lor. Pe multe le-a invatat de copila, de la mama-buna, langa care a crescut, pe altele le-a inteles singura, dupa ce-a trait o intamplare sau alta. De la o vreme, de cand a trecut de optzeci de ani, sunt cateva semne la care gandul, nelamurit inca, ii fuge tot mai des.
1. Primavara (Copilaria)
"Eu m-am nascut intr-o zi insemnata, in Sambata de Paste, poate de aceea-mi place mult primavara. Am fost cea mai mare dintre frati. Inaintea mea s-a mai nascut un baiat, care n-a trait mult. Eu le-am adus sarbatoare in casa. Asa de tare s-au bucurat de mine, ca un frate de-al tatii mi-a umplut leaganul cu oua rosii si cu flori de mar. Mama-buna mi-a zis ca framanta pasca si toti din casa asteptau sa ma nasc, framanta, se ruga si se uita la copacii plini de flori ca de ninsoare. N-am avut nici o grija cat a trait mama. Cand am avut aproape paispe ani, mama a murit dupa ce l-a nascut pe fratele mai mic. Inainte de moartea ei, au aparut in casa noastra primele semne rele.
Am ramas eu sa-i ingrijesc pe ceilalti frati, am fost mama lor de-a doua. Petrea, pruncul cel mic, plangea zi si noapte. Cu mare greutate, tata a facut rost de la Sighet de un biberon, ca sa-l putem hrani. S-a mai linistit pruncul, dar eu n-am mai avut somn, caci, noapte de noapte, sufletul mamei venea acasa la copilas. Ii era si ei greu, sarmana, poate-l auzea plangand pe ceea lume si venea la el ca sa-l ogoiasca. Adormeam si ma trezeam noaptea si-o vedeam leganand pruncul. Statea aplecata peste leagan, era ca o ceata alba. M-am temut tare rau, nu vorbea cu mine, nici nu se uita decat la leagan, parca nici nu ma auzea, oricat ii strigam sa ne lase in pace, sa se duca, sa nu ne mai chinuiasca atata. Bunica spunea rugaciuni toata zaua, dar degeaba. Tot ea m-a invatat sa ma uit catra biserica prin sita de cernut farina, ca sa se cearna sufletul moartei de cele lumesti si sa se linisteasca, dar tot am vazut-o. Seara de seara, venea la prunc si-l legana, si el dormea, dormea de cum auzea cantecul ei.
Dimineata puneam o cerga sub parul batran din gradina si aduceam pruncu" in perina afara. Ma asezam langa el si citeam din Biblie, ca sa-mi treaca spaima. Nu mai puteam de atata nesomn. La sase saptamani dupa moartea mamii, m-am dus la preot si mi-a cetit niste slujbe, si de atunci n-am mai vazut-o pe mama venind acasa, am visat-o doar.
Pruncul s-a linistit. M-a ajutat mama-buna, bunica, sa-l cresc. A inceput sa vorbeasca, mi-a zis "mama" pana pe la doispe ani. Cand m-am maritat, el avea patru ani si a trebuit sa-l ascundem, ca sa nu creada neamurile mirelui ca am facut prunc nemaritata, ca el tot mama ma striga pe unde mergeam.
A fost greu, tare greu... Eram o casa de prunci si eu eram cea mai mare. Noroc cu mama-buna si cu tata-bun care au stat la noi. Noroc cu tata, care a avut minte buna si nu s-a insurat devreme dupa ce-a murit mama. Sa-ti spun ceva: sunt oameni fel de fel, da" vai de copiii care n-au mama ori tata. Baga de sama si dumata sa nu aduci un zerme (vierme) peste prunci! Vai, nu fie nimeni suparat! Mi-au murit din frati si din surori, nu mai traieste decat o sora la Baia Sprie. Am ramas numai noi doua din sase."
2. Vara (Barbatul)
"De Sfanta Marie Mica ne urcam in carute si mergeam la manastire, la Sisesti. Treceam Gutinul in carele mandru impestritate cu flori si stergare. Cantam tat drumul, tati cati eram. Era mare sarbatoare.
Intr-un an, am fost si eu cu , adica in alaiul care ducea icoana Maicii Domnului si prapurii la manastire. Eram numai fete fecioare, imbracate in alb, era mare cinste sa te aleaga in si sa duci icoana. Dupa ce s-a terminat slujba de la manastire, pe bunicii mei i-au chemat la ei niste prieteni. Asa a fost, el a plecat si noi ne-am dus acasa la ei, si atunci s-a pus la cale nunta mea cu flacaul acela. De-abia am pasit pe douazeci de ani si am fost mireasa.
Barbatul meu, Aurel, se tragea din familia diacului Vasile Lucaciu, mama lui a facut scoala de moase de la Cluj, era din neam bun, cautat. A fost o nunta tare mare. Tot satul a venit peste deal, peste Gutin, pana in Desesti. Dupa nunta, ne-am dus la Danesti, la casa socrilor, unde trebuia sa stam. Atata au jucat nuntasii, ca n-a mai ramas iarba pa langa casa. La noi, in Desesti, se joaca numai pa podele. La desesteni le place sa sune lemnul sub calcaie. Am stat numai trei zale de nora. Mi-a fost dor de satul meu. I-am spus lui Aurel: . A venit cu mine, ca ne aveam tare dragi si de atunci tat in Desesti stau.
Cand am fost mireasa, la cununie, Dumnezau mi-a trimis un samn. Parca am auzat asa un glas, care mi-a spus la ureche ca voi ramane sangura la batranete, ca Aurel va muri inaintea mea. Am iesit din biserica dupa ce s-a gatat cununia si m-am uitat la el cat era de mandru, inalt si brunet. N-am crezut atunci in glasul acela, in samnul acela rau. Ce stiam atunci?! Eram tineri si n-aveam frica.
Aurel a fost un om bun si tare indurat. Cat o trait el, am stiut si eu ce inseamna sa fii alduit de Dumnezau. Am trait cincizaci de ani laolalta si tare mi-o fost drag, c-o fost si frumos, si bun cu mine, si cu drag de prunci. Cand o murit, parca mi-o secat inima. M-am obisnuit cu raul acuma. Doamne, feri si apara! Am crezut ca m-oi sminti de cap, am avut noroc cu pruncii. Sase am. Mai demult, cand era el plecat pe undeva, ma tot gandeam la el: . Ii purtam de grija pana-l auzam pa ulita. Eram linistita. Ii puneam blidu" de mancare. Amu nu mai vine de nicari. Amu-l pot tat astepta, ce sa fac? N-am ce fa", asta mi-o fo" impartat.
La o vreme dupa nunta, pe el l-au luat patru ani la concentrare, la razboi. Am ramas cu doi coconi mici. Zghieram (plangeam) tata zaua si lucram si lucru de femeie, si lucru de barbat. A fost tare greu, bunicu" imi batea coasa si eu am cosat si am facut clenciuri de fan pentru vite. A fost greu. Omu", daca si-ar vedea nacazurile inainte, ar fi vai de capul lui! Trebuie sa crezi in puterea lui Dumnezau, ca nici un par din cap nu-ti pica si nu-ti carunt? fara voia Lui. Stie El cum ii mai bine.
Barbatu" meu a fost un om drept. Stii cum sa zace: . Dar el era tare respectat de sat. Il ascultau oamenii. Mai demult, nu erau atatea divorturi intre oameni, ca ti-era rusine sa te stie lumea buiac. Era un preot batran, Dragos Eugen, care le spunea la oameni sa fie rabdatori tare si ingaduiti unul cu altul in familie. Barbatul meu era corator la biserica si oamenii-l stiau bun de impacare. Odata, intr-o sara de Anul Nou, l-a chemat un om: . S-a dus cu omul acela. De cand au inceput a corinda sara pruncii si pana ce a trecut noaptea si a fost iara zaua alba, el a stat tat la ei si i-a lamurit pana s-au impacat. Pe multi i-a adunat laolalta. Poate de rusinea lui, de sfaturile lui, de frica popii - care nu-i cumineca, putini erau aia care se desparteau in sat. Asa o fost legea noastra: pe intalegere."
Matusa Luchiana se opreste din povestit. Isi netezeste cu miscari largi zadia dungata si se ridica in picioare. Picuri grabiti de ploaie ne alunga din gradina in tarnat, in satra, cum zice ea. Vantul spulbera florile de mar si de prun in vartejuri care ii umfla manecile camesii, facand-o si mai impunatoare. Chiar sprijinita de bota, Luchiana se misca incet catre casa, cu siguranta si linistea unei regine.
"Casa binecuvantata de Dumnezau trebuie sa aiba prunci, asa zacea Aurel si, Doamne, bucuros era cand ramaneam gravida. Prima data cand am fost grea, am picat de pe claie si am facut pruncul inainte de vreme, pe la sapte luni. N-am crezut c-a trai, ca era tare micurut. L-am botezat Vasile. A venit soacra la noi si a facut un culcus de lana pe cuptor, asa ca un cuib. Acolo, la caldura, am tanut pruncul cateva saptamani, pana s-a inzdravenit un pic. Tare i-o fost dragi pruncii lui Aurel! Atata vorbea cu ei, le povestea, ii invata si pe-ai nostri, si pe-ai altora!
Odata, s-a dus cu mere de vanzare la Timisoara si, dupa numai trei zale, s-a intors inapoi bucuros. Am crezut c-o vandut merele bine; cand colo, el n-avea decat cativa lei. A impartat toate merele. Putane o vandut, multe o dat si o venit acasa fericit.
Mare dar de la Dumnezau am avut cu el. Toate au trecut ca si un vant. Nu-mi pare rau de nimica, numa" ca-s sangura, fara el, acuma la sfarsitul vietii. De ce sa-mi para rau de altceva?"
</b><b>3. Toamna (Satul)
Desestiul e asezat pe dealurile domoale de la poalele Gutinului. Oriincotro te-ai intoarce, vezi numai dealuri pe care holdele se intind intr-o parte si alta, colorate diferit, ca dungile dintr-o zadie veche. Doar catre miazazi si putin catre rasarit se ridica semeata Creasta Cocosului, varful dantelat al muntelui. Dimineata, cand iese in tarnat, Luchiana Fat arunca o privire catre munte, ca sa stie cum va fi vremea. Multe neguri au coborat dinspre creste si s-au valurit peste Valea Cosaului spre sat. Multe ceturi s-au ridicat in diminetile de vara, pierzandu-se in padurile intunecate de pe varf. Multe semne i s-au aratat coborand de acolo.
Satul se-nsira de o parte si alta a drumului. Mai sus decat orice casa, pe un deal pietruit, vezi biserica veche de lemn, in care vocea puternica a coratorului Aurel ii facea pe desesteni sa se gandeasca la cele sfinte si la cele trecatoare.
Nu departe era sinagoga, caci in sat traiau peste doua sute de evrei. "Aveau baie langa sinagoga si nu se bagau la rugaciune pana nu se spalau mai intai. La Stobala acasa era o crasma si el era om tare de omenie, ii lasa pe flacai sa faca joc la el in crasma. Era insurat cu Baila si avea o fata, Ita. Ne-am inteles bine cu el si cu Ghetala care avea un bold (pravalie) cu de toate. Au fost oameni cumsecade, "ai de mine, da" ce de treaba au fost! De la ei au invatat desestenii omenia si respectul de om. Tare am fost nacajiti cand au venit in "40 si i-au adunat pe toti. Nici unul n-a ramas. I-a incarcat in motoare si i-a dus. Case goale si gospodarii a nimarui, asta a ramas dupa ei. De ce i-o luat? Cu ce au fost mai castigati aia ce i-o omorat? Crezi ca nu este pedeapsa pentru fiecare?
Pe atunci, eram si noi greco-catolici. Si-ntr-o zi, au venit niste straini si i-au chemat la sfat pe popa, pe diac si pe barbatu" meu si i-au tanut inchisi de sara pana dimineata. M-am dus cu preoteasa sa vedem care-i baiul. Am pandit pe la geam si i-am vazut la masa povestind. N-am auzit ce zaceau. A doua zi, au pus o masa inaintea bisericii si ne-au pus sa trecem toti pe dinaintea mesei si apoi ne-au zas ca, daca am trecut, santem ortodocsi, ca nu mai santem greco-catolici. N-am intales nimica. Crezi ca ne-am schimbat noi cumva? Doar tat la acela Dumnezau ne-am rugat si inainte ca si acuma si tat la acele icoane vechi de pe pareti ne-am inchinat.
Tatusi, pe atunci oamenii taneau mai tare unul la altul si sa ajutau mai mult cand faceau o casa ori cand aveau vreo nunta ori vreun botez, ori inmormantare, sau, cand le murea o vaca, apoi tati puneau bani si-o cumparau la loc. Amu is tare straini intre ei, nu sa mai uita la nacazul altuia. Trece pa ulita si nu-l doare inima de nimeni. Nu-i bine. Nu-s semne bune cand stau tati pa margine, fiecare pantru el.
Aveam mult de lucru cand am fost mai tineri. Lucram cu drag, ca eram in putere, nu ca acuma. Acuma ma scol pa la sase dimineata, da" cand eram mai tanara ma sculam si pa la patru, inainte sa sa faca zaua. Faceam mancare, spalam, lucram in gradina, duceam mancarea la oameni la camp, mergeam la apa, la canepa. Doamne, greu era! Toamna, lucram cu canepa. O lasam cateva saptamani in apa si-apoi mergeam s-o scoatem. De multe ori era apa inghetata. N-aveam ce face, spargeam gheata cu sapa si-apoi intram in picioarele goale in apa si scoteam canepa pa mal. Le duceam si pa fete sa ma ajute, n-aveam ce face. De la canepa aia mi se trage, cred io, durerea asta de picioare. Mai santem vreo patru-cinci babe de aii mei si tate umblam in bote. Ioana lui Gheorghe, care-i cea mai batrana, are 91 de ani, asa zace si ea ca de la canepa ni sa trage.
Cel mai mult imi placea sa tes, ca atunci ma hodineam si aveam vreme sa ma gandesc la multe. Puneam tiara (razboiul), luam suveica, mana pa spata, picioarele pa ponoji, si-apoi, da-i! Numa" Dumnezau stie cata panza am tasut la viata mea. Cand puneam urzala, ma rugam: . Puneam inainte urzala pa usa, miscam usa si zaceam asa: . Apoi urmaream sa vad cine-a intra intaie in casa. Daca era o femeie, nu-mi ajungea batatura, daca era barbat, imi mai ramanea, ca, stii cum sa zace, barbatul vine cu ghemele.
N-am tasut martea niciodata, ca nu-i slobod, umbla Martolea cel Rau. Era odata o casa pe deal si fetele s-au adunat acolo si-au facut sezatoare. Una dintre ele era cam lenesa, nu prea avea chef de lucru, nu tanea sarbatorile, s-o culcat pa cuptor. Noaptea, au venit niste flacai in casa. Unii zac ca fetele ar fi facut oarece vrajuri ca sa-si aduca pa sus dragutii. Cand au intrat feciorii aia in casa, au vazut ele ca-i bai, ca ei aveau copite de cal si atuncea au intales ca a venit cine nu trebuia, dupa vraja lor. Tare s-au mai spariat cand feciorii aia au omorat-o pe fata cea lenesa si au agatat-o in cuie. Asa-i cu vrajile, nu sa stie niciodata pa cine pica.
Doamne, ce-mi mai placea cand gatam tiara si cand scoteam panza la bdilit (albit), in gradina. Intindeam panza cat era de lunga, patruzaci-cincizaci de metri, intre copaci, cand era vreme buna, la soare. Atata erau de mandre gredinile cu panzale insirate ca niste drumuri albe, pa care nu calca nimeni! Nici pasarile nu indrazneau sa cante, asa era de faina gredina! Luai apoi panza si o rasuceai pa un sucitor de lemn si o intindeai putan cate putan cu pranicul (maiul de lemn), pana o gatai. Apoi, iara o intindeai pa sub pomi, s-o vada soarele si s-o albeasca.
Fereasca Dumnezau, ce pateai, daca teseai martea! Veneau Frumuselele (Ielele) si porneau un vant mare, si toata panza ti-o purtau de la un copac la altul si-o incurcau intre crengi si era vai de capul tau, ca nu mai puteai alege mare lucru din panza aia. Nu ramaneau decat bucatele cam cat palma de mari, din care ce sa mai faci? Maria Biraitii o patat asa: o tesut o vara intreaga si nu s-o ales cu nimica, ca n-o tanut martea. Nu i-o ramas panza nici cat sa faca o pereche de gatii (pantaloni). Si-ti trabuia panza pentru gatii, ca mai demult sa purtau plisate si intra multa panza in ele! Le intindeai cu pranicul bine, bine, le puneai apoi impachetate pa laita, iara duminica erai ca scos din cutie la slujba de la biserica. Cu pranicul intindeai si camesile - putini aveau calcator cu jar.
Mi-aduc aminte de camesa de la nunta, cat de faina o fost. Tata era ciur si ferestruca, am lucrat-o sangura, era lucratura grea, cu 48 de ace, nu stia oricine sa lucre asa. Vai, mult o trecut de atuncea!"
4. Iarna (Semnele)
In tarnatul inalt care se deschide peste curtea intreaga, Luchiana Fat povesteste. Vocea ei e mai domoala acum, poate ca a obosit. Sta pe laita si se tine de bota. Din cand in cand, isi sprijina fruntea de ea, cu incetineala, cu grija, ca si cum lumea intreaga s-ar sprijini pe bota aceea lustruita de trecerea anilor. Inchide ochii si vorbeste parca numai pentru ea, fara sa mai tina seama de noi.
"Minciuna ii mare pacat, ca prin minciuna vin tate nacazurile. Ii scris ca nacazul care ti-i pus de la Dumnezau nu-l poti pierde, batar unde-i mere si-i zini (veni). Si-n targ de te-i duce, nu-l poti vinde si nici schimba pa altul. Numa" rugaciunea te poate ajuta sa te cureti de pacate. Prin vorbele rugate catra Dumnezau de gura ta, te cureti si-atuncea Dumnezau iti trimete semnele.
Tata lumea dupa semne mere inainte si semnele nu-s la fel niciodata. Is semne bune si semne rele, semne de dimineata si altele de seara. Sunt semne pentru barbati si semne pentru femei, semne de viata si semne de moarte. Dumnezau le lasa, noi trebuie sa le deslusim. Crezi ca pa degeaba ti se zbate ochiul, pa degeaba auzi cateodata voci, pa degeaba sar scantei din soba cand pui pa foc? Crezi ca daca-ti scartaie grinda din casa ori sa sparge oglinda, nu-i nici un bai? De ce la inmormantarea solomonarului din sat o fost asa o vreme de era sa maie tat satul un vartej? De ce cand o murit Marisca, femeia care lua laptele de la vacile oamenilor, s-o rupt toarta clopotului si n-o putut trage clopotul dupa ea, cat o stat intinsa pa masa? De ce s-o spart fereastra casei cand au iesit de la cununie mirele si mireasa? De aia: ca Dumnezau le-o dat de intales ca n-or avea noroc laolalta de viata lunga. De ce le-o cazut in cap perdeaua de la fereastra celor doi tineri care vorbeau despre nunta lor cu parintii? O fost semn ca se afla sub blestem de neam si ca unul dintre ei s-a prapadi inainte de vreme. De-ar sti omu" dinainte cate are de trecut...
Iti trebuie minte buna si curata ca sa poti pricepe semnele Lui, ale lui Dumnezau, semnele adevarate, nu acelea as? si as?. Am avut si io multe semne la viata mea. In ultima vreme gandesti ca-s tat mai multe. Unele vin si mi se arata, pe altele le visez, la altele nici nu vreau sa ma gandesc - feri, Doamne!
Eu m-am rugat tare mult pentru barbatul meu, dupa ce-a murit, si-l stragam sa vina dupa mine. Intr-o zi, stateam si taseam si mi-a venit asa un somn, zaua in amiaza mare, ca niciodata. M-am pus pa pat si m-am culcat si, inainte sa adorm, m-am rugat: . Am visat ca el o venit acasa si s-o culcat cu capul catra soba si o zas catra mine: .
Eu am un mare pacat si nici nu m-am spovedit de doi ani. Am pacatul ca m-am sfadit cu ginerele si nu-s linistita din cauza asta. Da" ce-o catat, aia o gasat! Si-o plazuit (prevestit) sangur. Ma gandesc cateodata ca Aurel, barbatu" meu, nu m-ar fi ingaduit pentru asta. L-am visat, amu-s cateva zile, ca o venit acasa si ca m-am intalnit cu el pa drum. Era grabit tare si mi-o spus ca are de lucru mult si pe ceea lume. Cateodata mi-i dor si de mama, ca tare tanara o fost cand o murit.
Dupa ce mori, se zace ca sufletul sta trei zile deasupra usii, apoi vreme de patruzaci de zale isi culege urmele, umbla peste tat pa unde ai fost cat ai trait. Oare, daca un om traieste mai mult, asa ca mine, are vreme sufletul sa umble paste tat?
Pe lumea asta, Dumnezau a lasat semne si vise pentru cine le stie deslusi, dar oare sunt semne si pe ceea lume? Cine ni le trimete acolo? De unde vin ele?"
*
Viata Luchianei Fat a curs dupa semne. Cand s-a nascut, soarele era in crucea zilei si toti copacii erau infloriti. I s-a plazuit o viata buna. Inainte sa-i moara mama, s-a rupt spata razboiului de tesut. Mama-buna i-a spus atunci ca zile grele ii asteapta si asa a fost. Si-a cunoscut barbatul in zi insemnata, de Sfanta Maria, si a fost bine pentru casa lor. Copiii sunt asezati, e tihna in neam. Acum sta si se gandeste la alte semne, caci are vreme.
Ploua linistit in Desesti. Pamantul uscat soarbe picaturile, respirand in ritmul ploii. In tarnatul inalt ajunge din cand in cand cate un strop, care se sparge pocnind sec pe lemnul innegrit al scarilor. Pe laita, langa mine, Luchiana Fat sta si asteapta cel din urma semn.
Si ploaia e un semn...Otilia Teposu
Fotografii de Emanuel Tanjala