O stea isi dezvaluie stralucirea</b><b>Oana Sarbu"Mi-ar fi placut sa traiesc pe vremea cnd se dansa charleston"
Oana Sarbu a implinit 34 de ani. La fel de frumoasa ca pe vremea cand juca in "Liceenii", ea a descoperit, in plus, si taina tineretii eterne: munca, respectul pentru valoarea morala, puterea de a visa si-a iubi. Multumindu-i ca ne-a acordat acest interviu chiar cu ocazia aniversarii, ii dorim "La multi ani!".
Un taur incapatanat si tenace
- Oana Sarbu, tocmai ti-ai aniversat ziua de nastere. Nu stiu cum ai reusit, dar la 34 de ani ai aceeasi prospetime si fragilitate de bibelou de portelan, ca atunci cand ai debutat, in anii tai de liceu, in muzica pop.
- Ca Taur ce sunt, am o seama de caracteristici contradictorii, adica pot fi o persoana cat se poate de dulce si de calda in anumite ocazii, si pot fi o persoana deosebit de agresiva si de severa, in altele. Nu sunt intr-un anume fel, ci sunt in foarte multe feluri. Prietenii ma suporta asa cum sunt si chiar ma plac asa. Au rabdare sa patrunda in adancurile sufletului meu, atat cat ii las eu, bineinteles, pentru ca am, inca de cand eram mica, un "self-control", un zid de protectie, pe care nu-l demolez cu una cu doua. Eu daruiesc, dar daruiesc pe scena sau in momentele de iubire, cui are rabdare sa ma descopere. Nu sunt o persoana frivola, sunt o persoana serioasa mai degraba, imi place sa ma "matai", sa ma rasfat, sa fiu calina, par genul de femeie-copil, dar sunt o persoana deosebit de profunda, un om chiar introvertit. Sensibilitatea si sentimentalismul, nu stiu daca sunt calitati, dar sunt caracteristicile mele principale. Eu nu ma integrez deloc perioadei de timp in care traim, cred ca in epocile romantice ar fi trebuit sa traiesc, in vremea lui Balzac sau macar in perioada interbelica, in "les ann?es folles", cand se dansa charleston si cand femeilor inca li se mai facea curte. Acum, mi se pare ca traiesc intr-o epoca total aiurea si de aceea imi si creez tot felul de "universuri paralele".
- Ce ti-ai fi dorit de ziua ta?
- Nu mi-am dorit ceva anume pentru aniversarea mea, m-am bucurat de florile pe care le-am primit si de faptul ca au venit prietenii la care tin si pe care-i pretuiesc. Si sa stii ca in ultimii ani mi-am facut destui prieteni, desi pana acum eram o fire destul de izolata. Dar de urmarile accidentului de masina din "97, care a fost un moment de rascruce al vietii mele si sper sa nu mai am unul similar, am trecut si datorita prietenilor si oamenilor minunati din jur. Atunci am simtit ca daca-ti doresti primesti: dragoste, prietenie, afectiune, ocrotire. Lumea vine spre tine atunci cand intelege ca ai nevoie, cand emiti semnalul S.O.S.
- Se spune ca viata de artist nu "rimeaza" intotdeauna cu rigorile impuse de institutia casatoriei. Cum de a "esuat" intr-o mare prietenie, casnicia ta cu compozitorul Virgil Popescu?
- Prieteni am fost dintotdeauna. De cand ne-am cunoscut, s-a instalat intre noi o comunicare aproape perfecta, ca de la frate mai mare la sora mai mica. Virgil e un tip foarte profund si serios, e un tip sentimental, sensibil, se cunoaste asta si in muzica pe care o scrie. Eram in ultima clasa de liceu, aveam 16 ani si jumatate cand l-am cunoscut. Purtam uniforma, bentita si sandale fara toc, iar parintii mei mi-au dat o educatie mai riguroasa, m-au crescut intr-un spirit mai putin libertin. Asa se face ca pe Virgil "am deschis ochii", cum se spune, ma fascina felul cum vorbea, cum scria, discutam despre muzica, despre orice, lucruri de viata. A fost si o iubire foarte mare, la inceput. Virgil a fost primul meu iubit. Poate eram prea tanara cand m-am casatorit. Aveam doar 20 de ani. De altfel, nici acum, la 34 de ani, mariajul nu mi se potriveste prea bine. In cazul nostru, casnicia a fost un episod trecator, a ramas, in schimb, o legatura trainica intre noi, profunda, de prietenie, de colaborare in muzica. In orice caz, nu-mi propun, deocamdata, sa mai incerc o asemenea experienta.
</b><b>Casa cu unchi si matusi
- Ai avut norocul totusi de a creste intr-o familie fericita si armonioasa.
- Da, parintii mei ma mira si acum: sunt impreuna de la 18 ani, au mai bine de 40 de ani de cand sunt casatoriti si se iubesc si astazi la fel ca in tinerete. Au o relatie minunata, isi impart tot ceea ce au, chiar daca au o singura bomboana de ciocolata sau o cutie cu bere. Au o relatie atat de profunda, aproape mistica, o sacralitate a familiei, a caminului. Am fost un copil norocos si daruit de viata cu o copilarie foarte frumoasa, petrecuta in sanul familiei, in spiritul respectarii traditiilor morale, religioase. Erau grozave petrecerile organizate cu diverse ocazii in familia noastra, toti fiind oameni foarte deschisi, tineri la suflet si talentati artisti: bunicul meu din partea mamei a tiparit carti bisericesti o viata, iar bunicul din partea tatei a fost topograf. Unul din fratii tatalui meu are o voce deosebita si este solist in trupa "Azur" din Ploiesti, un altul, care, din pacate, nu mai traieste, a fost profesor de arte plastice si grafician. Iar toate surorile din partea mamei, ele fiind patru la numar, au talent la cantat si voci minunate. Am mostenit si eu firea artistica si talentul lor.
- Te-ai format la o scoala de arta?
- Anii de scoala primara i-am facut la un liceu sportiv, unde ma chinuiam foarte tare. Nu sunt defel sportiva si, mai ales, mi-e foarte frica de apa, iar mama, ca sa ma dezvolt mai bine din punct de vedere fizic, m-a dat la un liceu cu profil de inot, unde aveam sase ore de antrenament zilnic. Eu m-am indreptat spre genul mai liric - gimnastica artistica si balet, ore pe care le faceam auxiliar in acea vreme. Apoi, cea mai frumoasa perioada a fost cea de scoala generala; atunci s-au pus bazele culturii mele generale pentru ca aveam absolut la toate materiile profesori minunati. Dragostea pentru limbile si literaturile straine tot profesorilor de atunci le-o datorez. In clasele a Vii-a si a Viii-a o induplecam, cu chiu, cu vai, pe mama sa ma lase la serbarile scolare, unde cantam cu chitara (imi facusem rost de o chitara si invatasem sa cant in stilul idolului meu de atunci, Laurentiu Cazan). Am facut liceul la "Iulia Hasdeu", filologie-istorie, imi si place sa scriu, prietenii spun ca am talent literar. Sunt acum studenta la Psihologie, in anul doi, si e foarte interesanta pentru mine aceasta experienta. Nu stiu daca voi profesa ca psiholog, oricum, fac pe psihologul pentru prieteni si apropiati. Sunt un ascultator foarte rabdator al problemelor lor, ale fiecaruia, si incerc sa le ofer sfaturi pertinente celor care mi le cer.
- Inainte de "89, tatal tau a fost un artist cunoscut. Ii datorezi formatia ta muzicala?
- Tatal meu, Romulus Sarbu, este actor de pantomima si dansator si s-a angajat de foarte tanar, de la 18 ani, la teatrul lui Tanase, chiar in trupa lui. Pe vremea lui Tanase, un dansator stia sa bata step, sa danseze clasic, modern, popular, sa joace drama, comedie, sa cante, sa fie mim. Marele nostru artist, Constantin Tanase, stia sa-si aleaga o trupa de oameni de talent. Dupa familie, teatrul a fost si este inca cel mai important lucru pentru tatal meu. Asa se face ca primul meu drum cand m-am nascut a fost de la maternitate la teatru, ca sa ma vada colegii tatalui meu. Lucrul acesta m-a predestinat: din 1985 sunt si eu, la randul meu, colaboratoare permanenta a Teatrului "Constantin Tanase". Tata a facut parte dintr-un cuplu celebru pe vremuri - "Anton si Romica", cu care a colindat toata lumea si s-a bucurat de un enorm succes. Din pacate, cei mai buni actori si balerini ai Teatrului "Tanase" au plecat in strainatate, sa lucreze acolo. Pe tata nu-l poti dezlipi insa de Teatrul "Tanase", merge in continuare acolo, chiar daca a iesit la pensie, e mereu in teatru, face regie de platou, de culise. Are o scoala de fotomodele de copii, pe care-i invata sa danseze, sa mearga pe scena, lucreaza mult cu copiii, e un tip viu si profund. M-a sustinut tot timpul, desi n-a fost de acord sa aleg aceasta profesie, la inceput.
Botez de stea
- Si atunci, cum ti-ai impus punctul de vedere in ceea ce priveste viitoarea ta cariera?
- Plangand si dand din picioare! Abia pe la 16 ani si jumatate m-au lasat sa particip la un concurs de muzica, unde am luat locul intai. In juriu se afla realizatoarea Simona Patraulea, din Tvr, care m-a chemat la "Steaua fara nume", concursul televizat care propunea viitori cantareti. In cele din urma, parintii mei au inteles ca nu pot sa imi reprim pornirile pe care tot ei, fara sa realizeze, mi le cultivasera de mica: sa fiu artista, asta era tot ce-mi doream. Dar i-am convins si, spre norocul meu, am pornit la drum cu succes. Premiul Tineretii, la Festivalul "Mamaia "86", l-am luat cu o prima auditie (Dan Ardelean) si cu piesa "Voi canta pentru mileniul trei", de Marius Teicu. Desi am cantat piese de multi compozitori, cu Virgil Popescu colaborez constant de 15 ani.
- Te-ai mutat de curand in casa noua. Cu ce ganduri ti-ai aranjat "cuibusorul" acesta minunat din Piata Dorobanti?
- Mi-as fi dorit o casa cu curte, dar n-a fost sa fie. Pentru ca imi place foarte mult zona aceasta, am gasit un apartament, pe care l-am amenajat dupa gustul meu si al unor prieteni arhitecti foarte tineri. E un apartament destul de modest, nu e nimic special, numai ca are culori vesele, ceea ce imbogateste si ajuta spiritul. Cel mai frumos moment al zilei este dimineata, cand fac dus, fac gimnastica si-mi pregatesc cafeaua: e soare in bucatarioara mea si e foarte placut. Ma trezesc relativ devreme, nu-mi place sa dorm ziua; imi plac zilele active - cu emisiuni, spectacole, intalniri, pregatiri, inregistrari, repetitii. Am un catel, un soricar (fetita), care-mi e o prietena foarte sincera si devotata. Nu as concepe viata fara sa am in preajma si un prieten din acesta, necuvantator. In afara de muzica, animalele sunt marea mea pasiune. De mica, am crescut inconjurata de animalute de casa - caini, pisici, papagali, canari, hamsteri.
- As vrea sa-ti amintesti perioada in care ai cochetat sau, poate, chiar ai luat in serios filmul. Ai devenit idolul unei generatii intregi de adolescenti in anii "80.
- A fost o intamplare extrem de fericita pentru mine. Aveam 17 ani cand am fost sa dau o proba la Buftea, pentru filmul "Liceenii" al lui Nicolae Corjos. Erau acolo sute de copii veniti pentru proba, iar eu am castigat. Am dat probe pe cupluri si s-a intamplat sa dau chiar cu Stefan Banica jr., pe care nu-l cunosteam atunci. Surpriza a fost dupa cateva zile, cand am fost anuntata ca am obtinut rolul principal feminin din film, Dana. Mai tarziu, mi-am dat seama ce a insemnat Dana in cariera mea. Aveam premiere in toata tara cu "Liceenii", la care se spargeau geamurile usilor de la intrare, din cauza aglomeratiei, venea politia cu caii sa faca ordine, toti adolescentii voiau autografe de la noi. A fost epoca cea mai frumoasa pentru mine. Lumea era frustrata de cele doar doua ore de televiziune pe zi, si atunci cinematograful avea un impact deosebit. Primeam gramezi de scrisori de la fani, care vazusera filmul de 10-15 ori, de stiau fiecare replica pe de rost. Si acum, daca intru intr-un magazin, lumea ma recunoaste, chiar numai dupa voce. Mi-ar fi placut sa mai joc in filme, dar, din pacate, nu se mai fac acum mai deloc. "Liceenii" m-a propulsat in cariera muzicala, dar m-a si definit ca artist, ca femeie, ca persoana, m-a completat. Cred ca nici regizorul filmului, Nicolae Corjos, nu si-a inchipuit ce minunat va fi dupa terminarea filmului. Lansasem si o moda, toate fetele se tundeau ca mine, a fost ceva foarte special.
</b><b>O noua formatie, un nou disc
- Ce ai pe agenda pentru vara aceasta? Am vazut ca, mai nou, canti acompaniata de o trupa alcatuita din muzicieni de marca.
- Cant cu o formatie alcatuita din instrumentisti de renume si facem impreuna o muzica de calitate. Cantam evergreen, jazz, samba, bosa-nova. Avem, in schimb, nevoie de un producator care sa ne gaseasca spectacole, pentru ca noua ne e foarte greu sa fim si artisti, si sa ne si zbatem pentru contracte. Nu vreau sa renunt la acest proiect, pentru ca este minunat sa canti cu muzicieni de prestigiu ca Virgil Popescu (bas), Marian Georgescu (chitara), Puiu Pascu (un pianist de jazz desavarsit), Titi Herescu (tobe). Cat despre vara aceasta, nu o voi petrece in tara: voi pleca sa cant in Germania si apoi in Israel. Pregatesc acum un material pentru un nou album, altfel decat ceea ce am facut pana acum, sper sa se concretizeze spre sfarsitul anului. Este o muzica mai actuala, cu sonoritati moderne, in stil rock, funk, deci mai putin liric si mai modern, mai ritmat. Lucram cu un orchestrator foarte talentat si de avangarda, care are un studio foarte bun.
- Ce ai vrea sa le transmiti fanilor tai si cititorilor "Formulei As"?
- Asteptam intalnirea cu "Formula As" si ma bucur ca am cedat o parte din mine revistei si cititorilor ei, pentru ca stiu ca sunt oameni de calitate. Cumpar si citesc asiduu "Formula As", am si luat legatura cu cativa cititori pentru diverse tratamente naturiste. Ma bucura si ma insufletesc campaniile acestei minunate reviste pentru curatenia morala a romanilor. Cred ca trebuie sa ne pastram personalitatea noastra ca popor si sa incercam, pe cat posibil, sa copiem de la alte popoare numai aspectele pozitive. Daca am copia modelul de curatenie al strazilor din Munchen sau eleganta femeilor si barbatilor de pe strazile Madridului, sau cultul muncii si al responsabilitatii de la japonezi, ar fi perfect! Insa noi copiem tot ce poate fi mai vulgar, mai violent de la altii. Din cauza aceasta, cultul relatiilor interumane mi se pare ca s-a degradat foarte rapid, din pacate, la noi, romanii. Eu cred totusi ca poporul roman e romantic, sensibil si talentat si ca nu si-a pierdut acest pretios capital, ramas, se pare, in stare latenta.Corina Pavel
Fotografii de Iulian Ignat (4)