Valentin Radu
"Ma consider un ambasador cultural reciproc: al Romaniei in S.U.A. si al Americii in Romania"
- Recent, a revenit in tara din Philadelphia, pentru un concert la Atheneul Roman, Valentin Radu - pianist, organist, dirijor prolific cu peste 2000 de concerte in Europa si America. Castigator al Marelui Premiu de pian al Academiei "Santa Cecilia" - Roma, 1974, al premiilor de interpretare ale Concursului National de Muzica Romaneasca - Bucuresti, 1975 si 1976, al Concursului "Bach" de la Leipzig - 1980, al Marelui Premiu in competitia de orga de la Saarbrucken - 1979. La numai 26 de ani, a devenit cel mai tanar doctor in arte muzicale al prestigioasei Academii Muzicale "Julliard School of Music" din New York.
In 1998, a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din Romania - o binemeritata rasplata pentru promovarea legaturilor culturale dintre Romania si Statele Unite ale Americii -</b><b>"E mai bine sa aprinzi o lumanare, decat sa dracui intunericul"
- Faceti parte dintre romanii care au reusit sa faca o cariera frumoasa in America. E greu sa ajungi la varf? Cata munca, talent si sansa sunt necesare pentru aceasta?
- Se spune ca orice succes inseamna 99% transpiratie si 1% inspiratie, dar eu cred si intr-o zicere latineasca - Carpe diem. Sa traiesti clipa si sa lupti pentru a nu pierde sansa, pentru a smulge oportunitatea. Noi spunem in America get a break, adica sa faci o spartura in zid. Cateodata, trebuie sa o astepti toata viata. Important este sa nu renunti niciodata, oricat ai crede ca nu exista aceasta zi de maine. Totdeauna exista, chiar daca de multe ori te apuca disperarea, care m-a apucat si pe mine de multe ori. Au fost momente cand efectiv nu mai stiam cum o sa traiesc ziua de maine, dar am gasit totdeauna o iesire. Cred ca am mostenit de la tatal meu aceasta putere de munca, aceasta determinare si disciplina. El a fost unul dintre cei trei magnifici care, in 1956, au pus bazele Institutului de Fizica Atomica de la Magurele: tata, academicianul Horia Hulubei si Serban Titeica. A trecut prin niste momente extraordinar de grele, de riscante, pentru a pune in functiune reactorul, apoi acceleratorul de particule. Avea tata o vorba: "E mai bine sa aprinzi o lumanare, decat sa dracui intunericul". Mi-am dat seama ca se pot face lucruri bune de crezi in ele. Vorba francezuluivouloir c"est pouvoir (a vrea inseamna a putea).
- Cu un tata celebru fizician, v-ati dedicat totusi muzicii...
- Intr-adevar, si chiar foarte devreme. Studiul pianului l-am inceput la patru ani, am avut profesori ilustrii: Valentin Gheorghiu, Eugenia Ionescu, Dan Grigore. Dar am invatat si orga, la Catedrala Sfantul Iosif. Am fost elevul lui Iosif Gerstmengst, iar la Sibiu, al lui Franz Xaver Dressler. Tin minte zilele acelea, cand luam dimineata avionul pentru Sibiu, ajungeam acolo la 8.15, de la 10.00 la 13.00 aveam program neintrerupt cu maestrul, apoi luam acceleratul 222 si ajungeam, seara la Bucuresti. Dupa cutremur, singura orga functionala din Bucuresti era cea de la "Sfantul Iosif", unde am dat concerte in folosul sinistratilor.
</b><b>Un hot-dog fara varza calita
- Ne apropiem de plecarea din tara...
- Da, in 1978, am cunoscut o preafrumoasa fata din Philadelphia, venita in Romania cu o bursa Fullbright sa studieze cu Arta Florescu. Am dat examenul de stat si am primit o bursa de studii la Paris, pentru orga. Dupa Paris, am ajuns la Julliard School of Music din S.U.A., pentru masterat. Si acolo am infiintat The Bach Players Chamber Orchestra si am realizat un ciclu de concerte in celebrul Lincoln Center din New York, prezentand opera integrala a lui Bach, cu tot felul de instrumente de epoca. Cu faima scolii, am fost invitat repede in diferite sali si la televiziuni. Dar n-a fost nici acolo usor. Cand am ajuns, in 1979, sa dau concurs pentru Julliard, asteptam la rand si aveam in buzunar 1 dolar si 7 centi. Mi se facuse foame, am vrut sa iau un hot-dog cu varza calita de la o taraba. Era un mexican, i-am expus dorinta si mi-a spus: "Hombre, costa 1 dolar si 25 de centi". Cand i-am spus sa scoata varza, mi-a zis: "It"s Ok, Ok!". M-am simtit ca un artist pribeag pe taramul american, dar, dupa un an, aveam prima inregistrare cu Bach Players la Tv pe canalul 13. Apoi, pe 14 februarie, de Sfantul Valentin - onomastica mea, am dat primul mare concert. Mutand ceasul inainte: in 1985, eram invitat la Viena si in alte orase europene pentru tricentenarul Bach. A fost o serie de concerte, inclusiv pentru inaugurarea orgii lui Mozart modernizate, de la Capela imperiala, concert la care au asistat Presedintele si oficialitati austriece. Dupa care, Presedintele Kirschlager m-a invitat pentru o imprimare la Capela imperiala de la Schonbrunn, care, si pana astazi, este singura facuta in acest loc, sfant pentru vienezi.
- In momentul de fata, reprezentati deopotriva Romania si America. Ce ati pierdut si ce ati castigat prin apartenenta la doua culturi?
- Ca roman, am pierdut contactul zilnic cu familia, cu prietenii, cu viata culturala a tarii, cu drumurile la munte - in Bucegi si in Fagaras, cu vacantele la Costinesti, astea imi lipsesc foarte mult. Am castigat, in schimb, o intelegere a muzicii pe care nu am avut-o aici. Vreau sa spun foarte sincer ca a reprezenta imaginea Romaniei peste hotare si mai ales in America este o mare fericire pentru mine. Si in tara am facut destul de multe, dar eram foarte frustrat, calatoriile in strainatate erau niste peripetii, nu stiam niciodata daca mi se da viza. Apoi, mi-au placut totdeauna calatoriile cu scopuri artistice. Si acum sunt 4-5 luni pe an plecat de acasa, nevasta ma vede la hotel. Toate astea nu le puteam face aici. Chiar daca pot sa spun ca eram unul dintre cei fericiti, care a mai iesit din tara, altii n-au iesit deloc. Revoltator este cazul lui Dan Grigore, care avea probleme chiar si pentru o plecare in R.D.G. sau Polonia. Nu a primit viza sa-si ridice nici macar Premiul Herder de la Viena. In schimb, dupa ce am plecat din tara, am uitat toate aspectele negative. Omul se invata foarte repede cu binele. Am inceput sa ma simt mai roman cand am fost la Paris sau acum, in America, decat cand eram aici. Si ma deranjeaza mult ca romanii din diaspora - si europeana si americana - se mananca intre ei, in loc sa fie solidari. In ultima vreme, in bisericile romanesti se simte totusi un spirit de echipa. De asemenea, diaspora reactioneaza favorabil cand sunt concerte romanesti, cand vin artisti din tara. Romanii vin de la distante mari, vin sa se bucure, se unesc, si pentru mine este o bucurie imensa sa vad romani aplaudand si strigand.
Interesul pentru cultura romaneasca a crescut
- Se simte in Statele Unite ca tara vrea sa faca ceva pentru diaspora romaneasca?
- Se fac eforturi mult mai mari in ultimii ani si vreau sa spun ca ambasadorul Mircea Gioana a schimbat mult in bine imaginea Romaniei in cercurile oficiale de la Washington si in societatea americana. Din pacate, nu sunt suficienti bani, dar cu putinul care a fost, comparativ cu ceea ce fac alte tari, s-au facut lucruri excelente. Va mai spun ca, desi sunt american cu inima de roman, de cativa ani nici in America nu se mai face nimic. Congresul a taiat toate fondurile pentru actiunile culturale in strainatate. Imi aduc aminte, cand eram aici, erau concerte si manifestari culturale, Biblioteca Americana era un focar de informare si cultura. In 1998, cand am venit aici pentru un concert Centenar Gershwin si am cerut sprijinul Ambasadei, mi-au spus ca au zero dolari, zero lei pentru cultura. In plus, sunt unul dintre americanii care fac servicii culturale Americii si ma deranjeaza ca la ultimul meu concert cu muzica americana de la Atheneu n-a fost nici un reprezentant al Ambasadei. Mai interesati sunt romanii din State. Centrul Cultural din New York a strans bani, cu putin sprijin din tara, si a cumparat un pian de concert. Interesul pentru cultura romaneasca a crescut nu numai din partea diasporei, dar si in randul americanilor.
- Ce proiecte "romanesti" aveti in agenda?
- Voi reveni in tara pentru un concert la Arad, cu invitati din Arad, Timisoara si Cluj. Sper sa participe si marele pianist Dan Grigore si sa venim cu concertul la Atheneul din Bucuresti. Sper, de asemenea, sa stabilesc o noua colaborare cu Filarmonica "George Enescu".Aurel Gherghel