Cartea de vizita a unei mari interprete
Mariana Anghel"Romania, Ardeal, Hunedoara, Calanul Mic"
Valea Streiului, cea repede curgatoare, poarta multe cantece pe undele ei. Cine le asculta nu le mai uita, mai ales daca sunt purtate spre lume de marea doinitoare a Tarii Hategului, Mariana Anghel. Luminoasa ca o dimineata de vara, cu ochii limpezi si voce de argint, Mariana si-a inmultit darurile harazite de ursitoare si cu o prezenta scenica impecabila, cu un repertoriu curat si costume de o magica frumusete. Ca apare in tara sau pe scenele lumii - in Franta, Germania sau Italia - ea impresioneaza deopotriva prin ivirea ei de regina a frumusetii si a cantecului vechi romanesc. La 35 de ani, cati tocmai se pregateste sa implineasca, Mariana Anghel se afla in parga vietii ei.
Batranicile cu comori
- La cei 35 de ani pe care ii implinesti, ocazie cu care iti uram "La multi ani", mai sarbatoresti o aniversare: majoratul activitatii tale de interpreta a cantecului hunedorean. Care este mesajul pe care ai vrea sa-l transmiti, in pragul acestor doua impliniri?
- De cate ori urc pe scena sau inregistrez melodii pentru radio sau televiziune, vreau sa arat publicului ca sunt o hunedoreanca veritabila, si nu o interpreta de serie a muzicii populare (care confunda stilurile si accesoriile costumului popular, adunand cantece din mai multe zone si realizand o amestecatura de neinteles) - pacat in care cad multi dintre tinerii interpreti de astazi. In plus, incerc sa le infatisez spectatorilor nu numai cantecul ardelenesc din zona Hunedoarei, ci si adevarata imagine a femeii din Transilvania, care a conservat, secole de-a randul, atat valorile traditionale folclorice, cat si respectul valorilor morale si al familiei. O femeie care stie sa munceasca, sa se afirme, sa respecte datinile stramosesti, sa-si creasca cu exigenta si cu dragoste copiii, in spiritul directei legaturi cu natura si cu Dumnezeu. Asa trebuie sa fie si astazi ardelencele: puternice si luptatoare. Ardealul a avut multe incercari in istoria sa si de aceea femeia ardeleanca are o deosebita sensibilitate si o mare adancime in gandire. Am o profunda relatie cu tarancile ardelence, la care merg si-mi culeg cantecele. Le respect si le iubesc tare mult pe batranicile mele de pe la sate, adevarate pastratoare de comori de cantec si port ardelenesc, si de la care mai am multe inca de invatat. Ele vorbesc, ca orice taranci care se respecta, in pilde, precum Iisus. E o placere sa le asculti povestind, spunand in cuvinte putine, criptice, idei de mare profunzime si greutate filosofica.
- Povesteste-ne ceva despre copilaria ta: unde te-ai nascut, ce ti-a dat locul nasterii tale?
- M-am nascut pe 16 mai 1966 (sunt putin cam impulsiva din cauza zodiei - Taur, dar viata m-a mai domolit), la Calanul Mic (la 4 km de Calan). Cu toata apropierea de oras, traditiile se pastrau inca neschimbate de sute de ani in vremea copilariei mele, dar mai ales pretuirea valorilor si credinta in Dumnezeu. De la oamenii din satul meu am invatat ca trebuie sa respect fara cracnire legile naturii, legile stramosesti nescrise, de trai in comunitatea satului, traditiile si datinile in care isi duceau existenta. In viata taranilor ardeleni, lucrurile sunt cu masura: nimic nu este in plus, nimic in minus, totul e foarte clar si ordonat - principii de viata, felul de trai in armonie cu intreg Universul. Aceasta e bogatia cea mai mare: cumpatarea. Cand ma intreaba cineva de unde sunt, mai ales cand merg in strainatate, raspund cu drag si cu fala: Romania, Ardeal, Hunedoara, Calanul Mic - marea mea metropola, cu oameni buni si intelepti, care, atunci cand ma vad la televizor, spun doar atat: "Canta Mariana noastra!". Aceasta e cea mai mare apreciere pentru mine, cea venita din partea oamenilor de rand, cei mai buni drept-judecatori. Pentru ca de dojana si de judecata taranului nu poti sa scapi, fie ca ti-o spun mai pe de-a dreptul sau mai pe ocolite.
Vedeta, la 14 ani
- Cand ai luat drumul cantecului hunedorean?
- Cand am implinit 12 ani, fratele meu (mai mare cu cinci ani decat mine) a venit cu un supliment de cadou, pe gustul meu: ma inscrisese la un concurs de muzica populara la Calan (avea un ansamblu puternic combinatul siderurgic de acolo, cunoscut in judet). Bineinteles ca am luat concursul si am ocupat locul de solista a ansamblului. In paralel, am cantat cu fratele meu muzica folk, muzica usoara si rock, pentru ca el avea o trupa de muzica rock care se numea "Poseidon". El a fost cel care m-a modelat, din punct de vedere muzical, pana la 16 ani. Eram indragostita la vremea aceea de Maria Tanase si Sofia Vicoveanca (orice interpret care porneste in muzica are, cu siguranta, niste modele). Pe atunci, nu stiam sa explic de ce m-a impresionat atat stilul lor de interpretare, dar, mai apoi, mi-am dat seama ca aveam ceva din sobrietatea imaginii lor si din gravitatea vocii, ma fascinau teatralitatea si eleganta lor taraneasca de pe scena. Pe la 14 ani, am inceput sa fac culegeri de folclor. Cand am pornit sa fac acest lucru pentru prima oara, a fost o mare bucurie pentru mine sa constat ca, dintr-un satuc de vreo saizeci si ceva de fumuri, am adunat o adevarata comoara de cantece. De la 15 ani, au inceput si premiile la festivalurile de muzica populara. La 16 ani, am fost premiata la un festival de muzica populara desfasurat la Orsova, unde erau prezente Televiziunea Nationala, Radioul, si atunci am fost remarcata si de aceste medii. Apoi, am luat Marele Premiu la un festival din Mehedinti, cu un cantec de joc si un colind religios. Imediat dupa aceea, am facut prima filmare la televiziune, la primele editii ale emisiunii "Tezaur Folcloric", a doamnei Marioara Murarescu. Nu stiu ce-a fi zis dansa cand m-a vazut atunci, o pustoaica de 16 ani cum eram, cert este ca, din momentul acela, mi-a indrumat sistematic, cu multa exigenta si iubire, urmatorii mei pasi in aceasta cariera.Primele culegeri de folclor si selectia pentru primul meu repertoriu le-am facut sub indrumarea sa. Am avut, deasemeni, norocul sa fiu remarcata si de marea specialista in folclor, doamna Emilia Comisel, care a avut rabdare sa lucreze cu mine la tehnica vocala (emisia sunetului, respiratie, dictie). Am fost foarte mediatizata la inceputurile mele, eram un mic fenomen in muzica populara. Ajunsesem sa vin de doua-trei ori pe luna la Bucuresti, iar mama mea venea cu mine peste tot, ea a fost cea care m-a incurajat si m-a sustinut, inca de mica, in aceasta cariera. Eu nu aveam alta grija decat sa cant si sa-mi recuperez temele, cand lipseam de la scoala.
Am terminat liceul la Calan si apoi, dupa Revolutie, am facut Facultatea de Etnomuzicologie, la Universitatea "Hyperion" din Bucuresti. Am cercetat stiintific si am studiat in profunzime fenomenul folcloric, cu aceasta ocazie, trecand de la amatorismul meu la profesionalism. Din 1980 sunt membra, ca specialist si interpret, a Organizatiei Mondiale de Folclor. Sunt 135 de tari afiliate acestei organizatii, care pledeaza pentru pastrarea traditiilor, prin derularea unor proiecte culturale si umanitare. Ma straduiesc sa impun in programul organizatiei un proiect legat de turismul rural in zonele etnografice cu puternica traditie folclorica din Romania. Nu numai strainii ar putea fi interesati de vechile mestesuguri si de arta populara, ci chiar si romanii nascuti si traiti in marile orase, care au rupt legatura cu satul si cu traditiile. Sper ca viitorul congres al Organizatiei sa se tina in Romania (ultimul s-a tinut in Austria).
Portret de costum popular
- Costumele tale, din Sargetia Orastiei, sunt admirate de cunoscatori si invidiate de colegii tai de breasla. Ce au ele atat de special?
- Am facut o adevarata pasiune pentru costumele autentice. Costumul meu este, in primul rand, o compozitie a culorilor. Costumul alb-negru, impus de severitatea regimului austro-ungar, a fost costumul uzual al locuitorilor satelor ardelene. Costumele de sarbatoare insa, tinute in lazi de zestre si pastrate cu mare grija numai pentru momentele speciale, sunt o simfonie de culori. Inainte, oamenii se cunosteau ca-s din alt sat in functie de costume: aveau diferit un mic amanunt - ori la nuantele culorilor, ori la motivele de pe camasa, ori la pliurile de pe opreg. Ca semn distinctiv al costumului ardelenesc, de oriunde ar fi el, este tricolorul romanesc cusut la gat, la maneca sau la cingatoare. Acoperamantul capului este foarte interesant; am vazut in niste monografii vechi, de la 1700, scrise in maghiara, ca ardelencele puneau mare pret pe aranjamentul parului si acoperamantul capului. Am reusit in cateva filmari sa apar cu reconstituirea acestora, ca in vechime (peste parul strans si impletit intr-un coc in varful capului se pune un fel de tichiuta - ceapsa se numeste - ce se leaga sub barbie, si peste ea se pune basmaua; cand ajungeau la camp, dadeau jos basmaua si ramaneau doar cu ceapsa, ce le apara de soare). La gat se poarta o salba din banuti de argint.
- Stiu ca ai o mare pasiune pentru colind, ai si scos cateva albume dedicate acestui gen fascinant din lirica noastra populara religioasa.
- Aceasta pasiune isi are radacinile in miraculoasele seri de Craciun petrecute in satul meu natal. Eram, de atunci, din copilarie, fascinata de serile de Craciun, si textele colindelor, cu totul si cu totul aparte, au inca de mica, de cand am deprins cuvintele, o rezonanta speciala pentru mine, iar melodiile sunt foarte vechi. Pentru mesajul lor puternic, imi place foarte mult sa le cant si am reusit sa adun mai multe, laice si religioase, cu care am alcatuit un material deosebit (editat de Electrecord si intitulat "Sculati, gazde, nu dormiti"). Pregatesc acum un material nou, tot cu Electrecord. Sper ca si acesta, ca si celelalte albume ale mele, sa umple cu iubire si cu pace spatiul din sufletele tuturor romanilor nostri.
- Si fiica ta, Adriana, desi e doar un copil, incearca sa-ti calce pe urme in cantecul popular.
- Nu stiu cum sa fac sa o feresc de agresiunea muzicii generatiei ei. Nu inteleg ce se intampla la Bucuresti, eu sunt de-a dreptul nemultumita de violentarea copilariei. De la 13 ani, cine doreste sa ajunga vedeta se urca pe scena cu o usurinta descurajanta, pentru a canta piese in care cuvantul sex se pronunta de zeci de ori. De ce sa se comporte ca oameni de 20 de ani, cand au putin peste 10 ani? De ce banul trebuie sa strice tot, chiar si frumusetea copilariei? Daca n-ar fi copiii, Dumnezeu nu ne-ar suporta pe pamant. De ce, atunci, sa-i impingem cu buna-stiinta ca sa-si murdareasa inocenta varstei? Sper ca fiica mea, si alaturi de ea si colegii ei de generatie, sa inteleaga ceea ce am inteles si eu de la inaintasele mele, ardelence cumpatate: toate trebuie facute cu masura. Principiu care s-ar putea extrapola si in alte domenii, nu numai in muzica. Cum ar fi politica, de exemplu.Corina Pavel