Festival de blues la Suceava- In memoria lui Stefan Adumitroaie -- Prima editie suceveana a Festivalului de muzica blues a adus cu sine o frumoasa surpriza. Intr-un oras de provincie unde intamplarile culturale nu se prea inghesuie, cativa artisti din Cluj, Timisoara si Bucuresti s-au intalnit pentru a crea un eveniment muzical autentic. Solisti pe care nu ii vedeti la televizor, care nu dau din solduri si din buric, pe gustul balcanizat in exces al posturilor noastre de televiziune particulare, au oferit un spectacol frumos si adevarat, fara legatura cu moda si cu comertul. Bucovinenii stiu sa isi tina rangul -
Veterani cu plete grizonate sau pusti cu alura de rockeri, doamne dichisite sau fete cu camasi inflorate, chitaristi binecunoscuti sau tinere sperante, aproape toti cei prezenti joi, 10 mai, intr-una din salile Casei de Cultura din Suceava, aveau un punct comun: erau prieteni sau admiratori ai unui foarte apreciat bluesman sucevean, Stefan Adumitroaie, de la disparitia caruia se implinea un an de zile. Memoriei sale i-a fost dedicat festivalul de blues. Festival care a inceput cu formatia suceveana Help si cu vecinii din Campulung, Swintagma. Prima trupa care a incalzit publicul, prin maniera pasionala, aprinsa de interpretare a unor piese "clasice", precum "Thrill is Gone", "Little Wing" sau "House of the Rising Sun", a fost Teacher"s Blues Experience din Suceava. Au urmat in scena timisorenii de la Quo Vadis care, cu programul lor in forta, cu piesele proprii si mai ales cu preluarile din Jimi Hendrix, Deep Purple sau Cream, au ridicat spectatorii in picioare. Cele mai incinse momente ale noptii s-au petrecut insa dupa evolutia a doua trupe bucurestene, Black Cat si Blueservice, cand la rampa a aparut, in formula de trio, Semnal M. Dupa ce au declansat un tavalug de chiuituri si "gramezi invartitoare" in sala, clujenii au fost lasati cu greu sa paraseasca scena, reactia publicului la "Bal la Apahida", "Moara", "La fereastra ta" aratand inca o data cat de mult sunt iubite si acum, dupa aproape douazeci de ani, aceste piese. Orele erau inaintate (4 dimineata), insa concertul era departe de a se fi terminat. In urmatoarele trei ore, scena a apartinut lui Codrin Buliga, nucleului trupei clujene Kumm si unui chitarist de exceptie, Vali Racila, care, alaturi de Laurentiu Stoian (muzicuta, flaut, voce), s-a intors spre radacini, spre blues-ul acustic. Si pentru ca cele 11 ore de muzica nu au fost suficiente, festivalul a continuat si a doua seara, intr-un decor perfect, la Club 60"s, acolo unde Sorin Chifiriuc, un nume ce va aparea in orice istorie a rock-ului romanesc, a fost figura centrala a unui jam-session pe cinste, la care a participat, in diferite formule, o buna parte a celor ce cantasera in prima seara.
Laszlo Farkas
(Quo Vadis)"Am facut treizeci de ore pe drum, dar a meritat din plin"
"Am venit de la Timisoara cu trenul, 15 ore dus, 15 intors, in timpul asta ajungeam in Germania, insa nu regretam nici un moment, credem ca a meritat. Stiam de la bun inceput ca va fi obositor, ca este un eveniment cu un buget limitat, insa ne-am dorit foarte mult sa venim si sa cantam la Suceava, la acest festival dedicat lui Fane. Am avut un sentiment tare fain cand am vazut cum suntem primiti de public, care a fost in priza, ne-a simtit pulsul, s-a ridicat in picioare si a dansat la recitalul nostru. Si a doua zi, la Club 60"s unde am cantat pur si simplu din placere, a fost o atmosfera excelenta - cu bere, fete frumoase, discutii, insa noi a trebuit sa impachetam si sa fugim la gara. Nu am mai fost de cativa ani buni la un festival de genul asta, insa dorim sa ne intoarcem in zona la sfarsitul lunii iunie, la Iasi, unde se desfasoara <<F?te de la Musique>>. Avem cateva piese noi, aproape gata, si speram sa iesim in toamna cu un album care sa marcheze cei zece ani scursi de la primele noastre concerte."
Vali Racila"Fane Adumitroaie ne-a fost un prieten bun, un om ce transmitea caldura prin voce si prin priviri"
"Mi-ar fi placut ca festivalul sa tina mai multe zile, astfel ca fiecare artist sa aiba ceva mai mult timp la dispozitie, mi-ar fi placut sa fie mai multi bani, astfel incat si ceilalti prieteni din Bucuresti (Hano Hofer, Florin Ochescu) sa fi ajuns aici. Trecand insa peste acestea, cred ca festivalul a insemnat o realizare foarte frumoasa, mi-a placut mult atmosfera, toti cei de pe scena s-au prezentat la un inalt nivel... Necazul este ca Fane n-a putut sa vina la festival, dar si asa, de unde este el acum, cred ca ne-a auzit si s-a bucurat. In partea asta a tarii, nu sunt multe ocazii de-a ne aduna mai multi si a canta blues. A mai fost un festival la Ipotesti, in 1999, ultimul an in care am cantat alaturi de Fane. Cantam impreuna inca din liceu, dintr-a zecea, cand ne-am cunoscut, el sucevean, eu din Vatra Dornei. Nu apaream in spectacole, pentru ca inainte de "89 nu puteai canta in engleza, iar noi cantam blues pentru placerea noastra. Dupa "90 am cantat impreuna, sub titulatura Sir Blues, am avut si trei turnee cu succes in Belgia si Austria, pentru care nu cred ca am facut in total sase repetitii pentru concertele noastre; nu era nevoie, stiam aceeasi muzica, gandeam la fel. Ce ar trebui sa stie lumea despre Fane? Ca era de felul lui artist plastic, grafician, ca si-a dezvoltat in timp o tehnica foarte personala de a canta blues, maniera prin care <<filtra>> piese Hendrix, Rolling Stones sau Bob Dylan. Asa cum arata si numele albumului sau, <<Blues Con-fusion>>, proiectele lui Fane erau legate de imbinarea blues-ului cu alte genuri muzicale. Cum era ca om? Un prieten foarte bun, devotat, un om care emana caldura si prin voce, si prin privire. In ultimul timp, un om cu experienta, care aduna in jurul sau o serie de copii ce bateau la <<porti>>, cum ar fi Codrin Buliga, care a cantat la festival, sau Mircea Rusi, care se afla acum in Norvegia."Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)